1,808 matches
-
care îl dezorientează pe erou, mereu exterior propriei sale povești, propriei sale copilării. Și dacă săbiile sunt aici mai strălucitoare decât oglinzile, este datorită chiar puterii lor de orbire, orbire asupra viselor unui copil ce vrea să aibă faptele de vitejie ale tatălui. Fără nicio îndoială o întreagă reflecție asupra raporturilor dintre Orient și Occident are loc, mediată de către Occitania. Dar, mai ales toate acestea țin de un aspect neliniștitor al unui simptom: "Flaubert construiește neobișnuitul discret al detaliilor sale pe
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
luare-aminte, ca unul care ar aștepta să i se coboare o revelație, pentru a cuprinde în el sufletul celor din țara, din neamul, din vremea lui și, exprimându-l, să deștepte în inimi frăția adormită”. Tot Iorga elogiază Cântecele de vitejie ale lui G. Coșbuc și îi sugerează lui St. O. Iosif să obțină participarea lui Mihail Sadoveanu. Astfel, odată cu publicarea povestirii Cozma Răcoare (47/1903) începe o îndelungată colaborare, poate cea mai rodnică din câte va avea revista. Seria, prefigurând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289452_a_290781]
-
știa că nici o forță (umană sau divină), nu se putea opune morții, lecție transmisă din veac în veac, în toate direcțiile și la toate popoarele de mare tradiție. Este și cazul lui Ghilgameș. Nici lui nu i se poate contesta vitejia printre semeni, zei ori eroi. A dat dovadă cu multe prilejuri. Totuși, moartea lui Enkidu i-a provocat multă întristare, l-a transformat în „altă ființă”; iar călătoria îndepărtată și grea, cu scopul de a descoperi un răspuns și un
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
comune popoarelor de mare tradiție agro-păstorească) și care și-a găsit o formă de exprimare în spațiul carpatic. Nu trebuie să deruteze că mesagerul este un simplu analfabet. Moartea se arată aceeași pentru toți și nimeni nu-și poate dovedi vitejia în fața ei. Își schimbă doar fețele. La vîrsta mitică a ivirii și problematizării morții, mesagerul lua chip de zeu. Ca să repet, corespondentul de peste veac al păstorului mioritic este Dumuzi, zeul-păstor al sumerienilor. Au urmat mulți alții, rezultatul rămînînd neclintit. Diferența
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Este vorba de un transfer atitudinal, de la simple ocupații sezoniere la confruntarea eu-lui experimentat cu cea mai grea încercare din totalul existenței: moartea. Nu-i este dat omului alt prilej de comparație, să se ilustreze la o asemenea cotă de vitejie, încordată și eroică. Tocmai de aceea moartea, ca formă de meditație și punere în act pe cont propriu, solicită numai spiritele alese și exemplare. Se poate spune că mioritismul, în intenția de abstractizare și de universalizare, se întemeiază pe ceea ce
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
București, 1973; Grădina înțelepților, București, 1975; Spătarul Coman de Suceava, București, 1977; Piatra Craiului, București, 1978; Mărețul rege Burebista, București, 1980; Mici povestiri despre oameni mari, București, 1981; Fata din dafin, București, 1982; Ispirescu, împăratul basmelor, București, 1983; Povestiri de vitejie, București, 1984; Nouă basme vesele pentru toate vârstele, București, 1989. Repere bibliografice: Iorga, Ist lit. cont. (1986), I, 295; „Cișmigiu et Comp.”, UVR, 1942, 50; Octav Șuluțiu, Grigore Băjenaru, „Cișmigiu et Comp.”, „Apărarea”, 1947, 31; Bucur, Istoriografia, 335, 351; Viniciu Gafița, Bibliografie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285555_a_286884]
-
Deșteaptă-te, române și devenită repede imn popular, „această Marsilieză română a distrus restul poeziei lui Mureșanu, ce însemna totuși un pas în progresul poeziei ardelene profetice” (G. Călinescu). Poetul se închipuie un tribun care vorbește în numele neamului oprimat, invocând vitejia străbună și vestind profetic, în cadențe ample, momentul decisiv al „deșteptării”. Imaginea bardului exponent al unui întreg popor, atitudinea gravă, tonul sumbru și răspicat, cu rezonanțe biblice, inaugurate acum în poezia ardeleană, se vor regăsi, amplificate, la G. Coșbuc, la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288311_a_289640]
-
nuanțat); eroina principală este Vica, fiică a unui arhitect ale cărui tribulații adultere zguduie iremediabil micul univers domestic al adolescentei. Pline de candoare sunt momentele descoperirii neștiutelor spaime ale dragostei dintre eroină și Nunu, copilandrul timid cu accese bruște de vitejie (fuge, pe urmele Vicăi, din tabăra școlară pe care aceasta o părăsise în ascuns, de frica unei meritate pedepse: întârziaseră într-o dimineață la adunare, amețiți de frumusețea unui câmp cu flori!). Cei doi se regăsesc, printr-un capriciu al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285386_a_286715]
-
peste bord balastul și minciunile propagate de programele regatului abolit. Și, astfel, s-a rescris istoria: din cea veche s-au născut două istorii sensibil diferite. Dacă în ambele republici surori marea victorie de la Robinda a rămas înscrisă drept vârful vitejiei umane (ar fi fost și culmea să fie considerată altfel!), bătălia de la Râul de Argint și-a păstrat laurii veșnici în manualele din Vandana de Nord, însă a fost demistificată în cele din Vandana de Sud, arătându-se limpede că
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
Mare Trădare.") În schimb, ceea ce se numea până nu de mult "înfrângerea de la Copasta" (și se numește așa și în continuare în manualele copiilor din Vandana de Nord) a devenit în cărțile de învățătură din Vandana de Sud "Paginile de vitejie de la Copasta". Iar ceea ce învață copiii în școala primară nu se uită niciodată! Cum și căsătoria lui Robert cu Maria de Robath este privită diferit, cei din Nord socotind evenimentul "o mișcare diplomatică genială, care a adus țării, fără vărsare
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
colțuri ale lumii rotunde, a fost cel mai curajos comandant care a trăit vreodată pe pământ. În anul 1703, Stan Fl. Stanson a apărat colina Rombodo cu doar opt oșteni împotriva a patru regimente înarmate până în dinți. Fapta aceasta de vitejie va rămâne pentru totdeauna înscrisă cu litere de aur în istoria lumii, fiind pildă pentru patriotismul dus până la sacrificiul suprem. Lui putem să-i mulțumim că avem o patrie liberă, autonomă, democratică și independentă, va spune ghidul din Republica Democratică
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
Apostol. Cum nu mi-am dat oare seama că o formulă neroadă nu poate ține piept vieții niciodată? (...) Marta nu m-a îndemnat niciodată să fiu erou, nu, nici o vorbă...Numai gelozia mea neroadă a socotit că, prin uniformă și vitejie, are să-i potolească cochetăria. Vasă zică numai eu sunt vinovat și trebuie să îndur remușcările...” (L. Rebreanu - Pădurea spânzuraților) 3. Prin ce indici gramaticali și stilistici este marcat fluxul conștiinței lui Maxențiu în fragmentul următor? “Maxențiu era păgubit numai de
Comunicarea. Ghid practic by Elena-Laura Bolotă () [Corola-publishinghouse/Science/655_a_1298]
-
doi prinți români; beciuri gigantice, pre care, oricât s-a încercat ciocanul vandalilor, tot nu le-a, putut încă surpa de tot; Dumbrava Roșie, faptă barbară și mare a unui mare domn (Ștefan ) care, ca să lasă un monument fieros a vitejiei sale, î njugă le șii la plug și semăna o întreagă câmpie cu ghindă. Ghinda a produs stejari uriași și când vântul clatină frunzele lor se aude un gemăt tânguios ca în pădurea Dodonii. Mai încolo, vezi un istm de
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
pagini nepieritoare de glorie seculară. Presa română și străină au subliniat, de nenumărate ori, eroismul, bravura și rolul oștirii române în câștigarea victoriei în război. Ziarul englez Daily News consemna: ” Una din surprizele acestui război a fost neașteptata valoare și vitejie arătată de trupele române, eficacitatea și soliditatea armatei române. .. Românii s-au bătut cu același curaj disperat ca și rușii și armata română, deși mică a luat, dintr-un singur pas locul său între armatele europene... Dar oamenii de felul
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
nontranscendent. Petru Rareș, patronul, transformat în model de umanitate, venit pe tron prin revelație divină, va fi împodobit cu toate virtuțile posibile de imaginat pe un traseu în care nimic nu este imprevizibil: ascendență ilustră („odraslă a veșnic pomenitului Ștefan”), vitejie fără seamăn, neîncovoiat în vremuri de restriște, drept și generos cu cei ce își recunosc greșelile, neîndurător cu uneltitorii (îi dă „hrană sabiei”), arbitru ascultat al treburilor de prin prejur, cârmuitor înțelept, ctitor pios și părinte grijuliu. În zugrăvirea chipului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287940_a_289269]
-
întărită. În loc însă de a se include în cetate si de a suporta un asediu, Dacii încearcă o de pe urmă dată soarta armelor. Se încinge o luptă disperată, în care fiece Dac își vinde scump viața; dar în sfârșit între vitejii egale trebuia să hotărască precumpenirea științei romane. Dacii sunt din nou bătuți și capitala lor trebuind să cadă numaidecât în mâinile învingătorului, Decebal se hotărăște a primi fără nicio condiție pacea dictată de Traian. El vine în persoană înaintea împăratului
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
glorie și izbândă, lupta pentru neatârnare. În sufletul său barbar nu știa să facă deosebire între mijloacele permise și cele nepermise; toate îi păreau bune de îndată ce era vorba de mântuirea patriei sale. El avuse prilejul a se convinge că sălbateca vitejie a poporului său nu se putea măsura cu știința romană; căuta să-i îndeplinească lipsurile cu ce-i ieșea la îndemână, și dacă vreo dată fu îndreptățit principiul că scopul justifică mijloacele apoi fără îndoială că atunci. Dacii arătaseră că
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
Creangă, Cluj-Napoca, 2001; Efectul Caragiale, București, 2002; Recunoașterea valorii, București, 2002; Grigore Hagiu și generația sa, Ploiești, 2003. Ediții, antologii: Mateiu I. Caragiale, Pajere. Remember. Craii de Curtea Veche. Sub pecetea tainei, postfața edit., București, 1988; George Coșbuc, Cântece de vitejie și alte poezii, pref. edit., Galați, 1991, Poezii, pref. edit., Galați, 1998; Octavian Goga, Poezii, pref. edit., Galați, 1992; B. P. Hasdeu, Răzvan și Vidra, pref. edit., Galați, 1992; Mihail Sadoveanu, Hanu Ancuței, pref. edit., Galați, 1992, Păcat boieresc, pref.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290239_a_291568]
-
mai multe ospețe, care au fost date de înalții funcționari ai curții regale sau chiar la curtea lui Attila. La unul din aceste ospețe, “după ce cântăreții sciți (și aici o denumire arhaică - n.a.) au recitat și cântat faptele de vitejie ale hunilor, a intrat în scenă bufonul Zercon, originar din Mauritania”. După cum povestește Priscus, “schimonosindu-și și figura și îmbrăcămintea și vocea și vorbele ce rostea, amestecând în graiul ausonilor, cuvinte de ale hunilor și goților, i-au umplut pe
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
și Decebal, sfârșitul ră zboaielor dintre cele două popoare care s-au născut sub semnul lupului era previzibil: Decebal și Dacia lui trebuia să fie învins pentru împlinirea destinului Romei. Și astăzi impresionează geniul militar și politic al lui Decebal, vitejia și sacrificiul dacilor care au trebuit să se plece în fața superiorității romane. Ce spun autorii antici, de după evenimente, despre soarta dacilor, despre faptul că au fost omorâți sau au murit în lupte, contravine tuturor uzanțelor vremii, iar unele fapte și
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
de avere este abia perceptibilă. Solidaritatea membrilor obștii se menține și după apariția primelor elemente de feudalism românesc, care este atât de deosebit de cel apusean: „Feudalii” români, cnezii și juzii, n-au cucerit teritorii pe care să le împartă după vitejia și cutezanța manifestată în lupte, n-au obținut domenii asemenea migratorilor germani, slavi, asiatici, nu s-au suprapus peste villa rustica romană, fiind, în fond, niște țărani mai înstăriți. În plan extern se manifestă revenirea, în forță, a bizantinilor la
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
rangul, din situația avută anterior. Acești răzeși-mazili nu voiau în ruptul capului să se înrudească cu țăranii clăcași, păstrând cu sfințenie o situație de mult apusă, care nu mai avea suport material. La fel s-au petrecut lucrurile și cu vitejii și curtenii domnești, deveniți țărani-neamuri, titlu păstrat cu mândrie, exprimat prin formula „se trage din viță”, pronunțat „ghiță”, adică de neam nobil-boieresc, asemănător urmașilor nemeșilor din Maramureș. În cazul în care răzeșii voiau să iasă din indivizie și să-și
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
zice Grigore Ureche „și nemeșii carei le zicu șleahtă”, iar Nicolae Costin, referindu-se la epoca lui Ștefan cel Mare, scrie: „Ridicat-au Ștefan Vodă atunci pre mulți din prostime la statul de nemeș, pentru războaiele ce au avut și vitejie la acele războaie” . La Grigore Ureche întâlnim identitatea dintre oaste și „țară”, dar „țară” nu desemna „prostimea”, ci mica nobilime. În cronica lui Dlugusz se vorbește și despre cavaleri vlahi, participanți, în 1412 la turnirul de la Buda, dar acești cavaleri
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
recrutărilor din lumea țără nească, scriind pe la 1479 că Ștefan „strângea în oaste nu numai pe oșteni, ori pe nobili, dar încă și pe țărani” . Acești viteji ai lui Ștefan cel Mare sunt deosebiți din punct de vedere social de vitejii lui Bogdan Descălecătorul, care fac parte din marea boierime, au moșii și sate, sunt în sfatul domnesc și apar în documente, ultima dată în 4 august 1400 . Vitejii lui Ștefan sunt ridicați la acest rang în cadrul unor ceremonii feudale, de
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
anteriori, Ștefan cel Mare a resimțit acut nevoia unei „nobilimi” românești legată de o slujbă sau demnitate militară, din care și-a completat armata domnească și și-a format statul major al armatei, acei „capi de oaste” . Dacă, la început, vitejii constituiau o „elită” militară, treptat se transformă într-o comunitate, fiind numiți și voinici, asemănători cavalerilor germani - ritterstand - și poloni. Din acești viteji comuni, care slujeau la curtea domnească erau „oștenii de frunte”, numiți și curteni, „curteni de țară” cum
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]