1,615 matches
-
pentru una din ipoteze; este conținutul specific modului Prezumtiv: „Va fi fiind/fost bolnav de n-a venit.” 3. Irealitatea rămâne în afara opoziției certitudine - incertitudine și se combină cu implicarea subiectivă sau cu atitudinea de detașare; • acțiunea este dorită; subiectul vorbitor se implică afectiv sau implică afectiv pe interlocutor în desfășurarea acțiunii (stării) exprimată prin verb; este conținutul semantic al modului Optativ: „Aș pleca/aș fi plecat pe Piatra Craiului.” • acțiunea este poruncită, recomandată etc.; este expresia voinței subiectului vorbitor impusă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subiectul vorbitor se implică afectiv sau implică afectiv pe interlocutor în desfășurarea acțiunii (stării) exprimată prin verb; este conținutul semantic al modului Optativ: „Aș pleca/aș fi plecat pe Piatra Craiului.” • acțiunea este poruncită, recomandată etc.; este expresia voinței subiectului vorbitor impusă interlocutorului său; este conținutul semantic propriu modului Imperativ: „Așează-te la pian și studiază această piesă!” Prin dominanta planului lor semantic, termenii corelativi ai categoriei gramaticale a modului dezvoltă trei variante principale, unele distingând și subvariante. I. Moduri ale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
această piesă!” Prin dominanta planului lor semantic, termenii corelativi ai categoriei gramaticale a modului dezvoltă trei variante principale, unele distingând și subvariante. I. Moduri ale certitudinii • Indicativul - mod al certitudinii și al realității; • Imperativul - mod al certitudinii presupuse (din partea subiectului vorbitor); II. Moduri ale incertitudinii • Conjunctivul - mod al deliberării, al acțiunii în același timp posibilă și incertă; • Prezumtivul - mod al ipotezelor, al prezumției; III. Moduri ale neutralizării opoziției certitudine - incertitudine • Potențialul - mod al virtualității și al detașării subiectului vorbitor de conținutul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din partea subiectului vorbitor); II. Moduri ale incertitudinii • Conjunctivul - mod al deliberării, al acțiunii în același timp posibilă și incertă; • Prezumtivul - mod al ipotezelor, al prezumției; III. Moduri ale neutralizării opoziției certitudine - incertitudine • Potențialul - mod al virtualității și al detașării subiectului vorbitor de conținutul semantic al verbului; • Optativul - mod al acțiunii dorite. Observații: Potențialul și optativul sunt două variante semantice ale aceluiași mod verbal, optativ-potențial (în terminologia curentă, optativ-condițional). * În planul expresiei, opozițiile categoriei mod se manifestă, ca și opozițiile aspectului (subiectiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stabilește identitățile care dezvoltă conținutul categorial: • pers. I: protagonistul locutor este protagonistul (interpretat lingvistic ca subiect gramatical) acțiunii (exprimată lingvistic prin verbul-predicat): Eu spun că Eu (locutorul) am cântat. Eu = Eu • pers. a II-a: interlocutorul este relevat de către subiectul vorbitor ca protagonist (subiectul pronominal) al acțiunii verbale (predicat): Eu spun că Tu (interlocutorul) ai cântat. Tu = Tu • pers. a III-a: locutorul atribuie acțiunea verbului-predicat unui protagonist (interpretat ca subiect gramatical) din sfera obiectului comunicării, care nu participă la actul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cum vorbitorul consideră acțiunea.” (I, p. 215), dar înscrie între termenii corelativi ai categoriei și „modurile” nepredicative, deși, prin conținutul lor, acestea (infinitivul, gerunziul, participiul, supinul) nu mai corespund definiției. De altfel, conținutul semantic propriu categoriei gramaticale mod - atitudinea subiectului vorbitor față de acțiune - este invocat în definirea fiecăruia din modurile predicative. („Indicativul exprimă o acțiune prezentată de vorbitor ca reală” (I, p. 217), „Conjunctivul exprimă o acțiune realizabilă, posibilă.” -I, p. 218), dar este părăsit când se definesc “modurile” nepredicative („Infinitivul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
părăsit când se definesc “modurile” nepredicative („Infinitivul este modul care denumește acțiunea exprimată de verb.” I, p. 224, „Participiul este modul care, sub formă de adjectiv, denumește acțiunea suferită de un obiect.” (I, p. 228). Categorie gramaticală prin care subiectul vorbitor modalizează acțiunea verbului înscris într-o perspectivă temporală, modul adaugă încă o dimensiune identității specifice a verbului, condiționată deictic. Rămân înafara acestui proces de modalizare „modurile” nepersonale, întrucât reprezintă ipostaze atemporale sau ipostaze temporale absolute, iar, prin aceasta, își pierd
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Prezumtiv, care dezvoltă, în strânsă interdepedență cu variantele temporale pe care le modalizează, opoziții semantice care nu corespund în mod absolut organizării în planul expresiei, marcat prin morfeme modale specifice. 1. MODUL INDICATIVtc "1. MODUL INDICATIV" Prin întrebuințarea indicativului, subiectul vorbitor își exprimă certitudinea privind desfășurarea acțiunii verbale; pentru el, acțiunea verbului la indicativ este reală. Dintre modurile verbului, indicativul se caracterizează prin cea mai bogată și mai variată paradigmă de variante temporale. Mod al certitudinii și al realității, indicativul exprimă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este totdeauna relativă. În acest sens, caracterul indicativului de mod al certitudinii se relativizează mai ales când sintagma viitorului este constituită din auxiliarul a avea și forma de conjunctiv a verbului care se conjugă. În sintagma am să cânt, subiectul vorbitor este sigur că are de îndeplinit o acțiune, că are intenția (sau chiar și obligația) să întreprindă această acțiune, dar e mai puțin sigur că o va întreprinde. Caracterul de certitudine este relativizat, pe de o parte, de însăși semantica
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este prezentată ca o posibilitate, care se va transforma sau nu în realitate. Acțiunea poate fi privită dintr-o perspectivă statică, a caracterului ei potențial, sau dintr-una dinamică, a trecerii de la potențial la real. Pe de altă parte, subiectul vorbitor poate rămâne relativ exterior desfășurării acțiunii verbale sau poate fi implicat în mod direct (sau cel puțin interesat) în desfășurarea acțiunii verbului. În funcție de toate aceste elemente de natură semantică, modul potențial-optativ dezvoltă trei ipostaze fundamentale: a. de potențial b. de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poate fi implicat în mod direct (sau cel puțin interesat) în desfășurarea acțiunii verbului. În funcție de toate aceste elemente de natură semantică, modul potențial-optativ dezvoltă trei ipostaze fundamentale: a. de potențial b. de ireal c. de optativ Potențialultc "Poten]ialul" Subiectul vorbitor privește relativ detașat, din afară, acțiunea verbală, considerată în potențialitatea ei. Acțiunea este prezentată ca potențială doar, nedevenită și nedevenind reală, nu pentru că nu ar putea deveni reală (așa stau lucrurile la perfect, dar atunci acțiunea este, de fapt, nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
una din locuțiunile conjuncționale, ca și cum, ca și când, de parcă: „Și când gândesc la viața-mi, îmi pare că ea cură Încet repovestită de o străină gură, Ca și când n-ar fi viața-mi, ca și când n-aș fi fost...” (M. Eminescu) Optativultc " Optativul" Subiectul vorbitor este direct interesat în desfășurarea acțiunii verbale; realizarea acțiunii este dorită de el: „Ar zâmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează...” (M. Eminescu) În limba vorbită, dorința se exprimă cu o intensitate specială, în propoziții exclamative, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la indicativ: Te duci la film., Te gândești la el., în timp ce, la imperativ, îi urmează: Du-te la film!, Gândește-te la el. Observații: În limba vorbită și în limbajul literaturii artistice, în construcții sintactice speciale (anacolut), prin imperativ, subiectul vorbitor nu mai exprimă o poruncă, o rugăminte, un sfat sau un îndemn, ci face doar o constatare, afirmă desfășurarea unei acțiuni verbale: „În sfârșit, ce s-o mai lungim degeaba! pune-te biata împărăteasă, biată să nu fie! cu cucoanele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramaticile de autor, infinitivul, gerunziul, participiul și supinul sunt interpretate în ultima ediție a Gramaticii limbii române , elaborată de Academie într-un subcapitol distinct, intitulat Forme verbale nepersonale. (vol.I, pp.483-543) Neutre din punctul de vedere al atitudinii subiectului vorbitor față de acțiunea (starea etc.) exprimată verbal, infinitivul, gerunziul, participiul și supinul reprezintă, în dinamica funcționării limbii ca sistem de sisteme, un spațiu special al raportului dintre sistemul lexical și sistemul gramatical. Opoziția adjectiv vs adverb, de exemplu, se desfășoară în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și planul semantic al enunțului sintactic: „Cineva a-nveninat fântânile omului.” (L. Blaga) șpronume-subiectț șverb-predicatț șnume-compl. directț agent activ acțiune obiect pasiv La diateza pasivă, corespondența între cele două planuri este suspendată printr-o schimbare radicală a perspectivei din care subiectul vorbitor trece în ordine lingvistică lumea extralingvistică pe care se întemeiază planul semantic al enunțului sintactic: Furtuna nu a doborât stejarul ® subiect predicat-verb activ ¬ compl. direct autor activ acțiune (obiect pasiv) Stejarul nu a fost doborât de furtună. subiect predicat-verb pasiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Să simt plutind deasupră-mi geniul morții.” (M. Eminescu, IV, p. 338), „Și un atât de trist amor/ Am îngropat în ele.” (Ibidem, I, p. 184) a. Subclasa adverbelor constante cuprinde termeni cu conținut lexical obiectiv, stabil, fixat pentru conștiința subiectului vorbitor în planul paradigmatic al limbii; se înscriu aici adverbe calificative, care exprimă însușiri (calitative sau cantitative) ale acțiunilor verbale: „Scrie frumos.”, „I-a plătit înzecit.”, „L-a chemat de două ori.”, „A plecat a doua oară.” sau caracterizează circumstanțe ale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
au natură anaforică; implică raportarea la enunțuri anterioare. În enunțul „Nu au mai cântat.”, întrebuințat autonom, adverbul nu neagă desfășurarea acțiunii verbului-predicat, în timp ce în enunțul „Nu l-am chemat eu.”, adverbul nu infirmă o afirmație dintr-un enunț anterior; subiectul vorbitor respinge această afirmație: „Nu l-am chemat eu = Neg că l-am chemat eu.” Adverbele de confirmare marchează asumarea, acceptarea conținutului afirmativ sau negativ al unui enunț (sau fragment de enunț) anterior sau următor în desfășurarea textului asertiv sau interogativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vrei cu crezământ/ Să te-ndrăgesc pe tine,/ Tu te coboară pe pământ,/ Fii muritor ca mine.// Da, mă voi naște din păcat,/Primind o altă lege.” (Ibidem, p. 173) Adverbele modalizante 2 (modalizatorii) subiectivează enunțul din perspectiva atitudinii subiectului vorbitor față de realitatea interpretată lingvistic; locutorul își poate asuma acest conținut sau se poate detașa de el, îl poate situa în interiorul corelației real-aparent, certitudine-probabilitate etc. În legătură cu sfera relativ amplă a posibilităților de comentare a unui conținut lingvistic, adverbele modalizante dezvoltă un
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cică Observații:Adverbele modalizante bineînțeles, desigur, firește, negreșit etc. funcționează în mod frecvent concomitent ca adverbe de confirmare și ca adverbe de certitudine: „- Așa? îi puneți gheață?/ - Firește.5” (I.L. Caragiale, II, p. 164) Prin adverbele de modalizare emfatică, subiectul vorbitor reliefează sau izolează emfatic un anumit constituent al enunțului sintactic, dezvoltând mai multe valori semantice sau semantic-stilistice, mai greu definibile: • întăresc, subliniază sfera semantică a termenului care a realizat o anumită funcție sintactică, subliniază identitatea cu sine însuși a unui
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
grad minim de dezvoltare: „Cel mai puțin departe e situată gara.” Intensitatea subiectivă se realizează, ca și la adjectiv, în corelația dintre doi termeni purtători de sensuri gramaticale: intensitatea relativă, intensitatea superlativă și un termen neutru, pozitivul. Intensitatea relativă; subiectul vorbitor aproximează gradul de intensitate a însușirii acțiunii verbale: „Respiră cam greu.”, „Respiră destul de greu.” sau de dezvoltare a unei coordonate, spațiale sau temporale, a desfășurării acțiunii. „A ajuns cam târziu/destul de târziu acolo.” Intensitatea superlativă; subiectul vorbitor situează însușirea acțiunii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Intensitatea relativă; subiectul vorbitor aproximează gradul de intensitate a însușirii acțiunii verbale: „Respiră cam greu.”, „Respiră destul de greu.” sau de dezvoltare a unei coordonate, spațiale sau temporale, a desfășurării acțiunii. „A ajuns cam târziu/destul de târziu acolo.” Intensitatea superlativă; subiectul vorbitor situează însușirea acțiunii verbale la un grad maxim sau minim de intensitate: „Corabia înaintează foarte încet.”, „El vorbește foarte puțin coerent.” sau apreciază că dezvoltarea coordonatelor între care se desfășoară acțiunea a atins un grad maxim: „A plecat foarte devreme
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și fără verb copulativ; se poate considera chiar că sunt două variante contextuale - de adjectiv și de adverb - ale aceluiași termen. Între enunțurile „Probabil că va pleca.” și „E probabil că va pleca.” deosebirile sunt semnificative; în primul enunț, subiectul vorbitor „comentează”, pune sub semnul probabilității o anumită situație, în al doilea caracterizează o situație. Statutul diferit al celor doi termeni este dovedit și de reacția lor la categoria intensității: adverbul probabil este incompatibil cu sensurile gramaticale ale acestei categorii; nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
venit.”, „Păcat că n-ai venit.” ș.a.m.d. Se poate vorbi, așadar, numai de adverbe care intră în structura predicatului. În aceste enunțuri, însă, adverbul nu mai este un adverb modalizant. Prin esența lor, adverbele modalizante exprimă atitudinea subiectului vorbitor față de conținutul mesajului. Între adverb și verbul-predicat al propoziției nu se dezvoltă o relație sintactică asimilabilă relației de interdependență dintre predicat și subiectul său2 . În consecință, un enunț precum „Negreșit că va veni.” - frază, în interpretarea G.A., formată dintr-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
această eliminare nu e posibilă în cazul unei relații de subordonare sau de interdependență autentică: „S-a întâmplat (că) eram și eu acolo.”, „Trebuie (să) plec.”; • Conjuncția poate raporta adverbul la orice component al enunțului sintactic, în funcție de focalizarea atitudinii subiectului vorbitor: „Poate că Andrei a făcut asta.”, „Poate că a făcut ceva.”, „Va veni din nou, poate că miercuri.”; • Conjuncția intervine, în limbajul popular, și în sintagme cu alte adverbe, de modalizare emfatică, înscrise și de G.A. în subclasa adverbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
recunosc.”, „Cât pe ce să pierdtrenul.”; • Conjuncția precede, în limbajul popular mai ales, în stilul conversației, propoziții independente: „Că repede ai mai venit”, „Că bine zici!” • Când nu a fost simțită ca element intermediar, adică în enunțuri în care subiectul vorbitor și-a exprimat prin locuțiunea adverbială pe semne sau prin verbul mă tem, (se) zice, (se) pare atitudinea față de conținutul comunicării, conjuncția a putut fi atrasă de aceste elemente lingvistice și aglutinată solidar cu ele în formele pisănică (pe semne
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]