KorAP: Find »[drukola/base=vuiet & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...60 >

1,491 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

Uită-te, asta e mânia lui Dumnezeu!“ M-am aplecat cu teamă. Eram în vârful colinei Mauror. La dreapta mea se vedea noua Casba, noul palat al Alhambrei, la stânga, vechea Casba cu minaretele albe ale cartierului meu, Albaicin, dincolo de ziduri. Vuietul pe care-l auzisem pe uliță era acum asurzitor. Căutând din priviri de unde venea zgomotul, am cătat în jos și nu mi-am putut reține țipătul de spaimă. „Dumnezeu să aibă milă de noi, ăsta e potopul lui Noe!“ bombănea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
da curaj. Deodată, un zvon. Nu dintre cele care se răspândesc precum ploaia fină căzând dintr-un nor prea mare, ci dintre cele care se năpustesc precum o aversă de vară, acoperind cu tumultul său asurzitor plictiseala zvonurilor zilnice. Un vuiet care-i aducea orașului nostru acea nuanță de deriziune de care nu e cruțată nici o dramă. — S-a aflat că Abu-Khamr făcuse rost de un tun, capturat de la dușmani de către o mână de soldați cutezători care se învoiseră, în schimbul a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
căreia un călău tocmai arunca o funie. Tumanbay păru surprins, dar zâmbetul nu-i pieri de pe buze. Doar privirea pierdu din vioiciune. Strigă atunci mulțimii: — Spuneți Fatiha de trei ori pentru mine! Mii de murmure se făcură auzite, ca un vuiet tot mai vibrant: — Lăudat fie Domnul, stăpânul universului, cel Iertător, cel Milostiv, stăpânul zilei Judecății... Ultimul Amân a fost un strigăt prelung, furios, răzvrătit. Apoi nimic, doar tăcerea. Otomanii păreau și ei tulburați, astfel că Tumanbay a fost cel care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
părea că se amuză, de parcă s-ar fi simțit deja altundeva, într-o lume în care curajul capătă o cu totul altă răsplată. Călăul a legat funia pentru a treia oară. De data asta nu s-a mai rupt. Un vuiet s-a înălțat, alcătuit din plânsete, gemete, rugăciuni. Ultimul împărat al Egiptului, omul cel mai curajos care cârmuise vreodată valea Nilului, își dăduse sufletul, atârnat în ștreangul de la poarta Zuwaila precum un vulgar hoț de cai. Toată noaptea, imaginea celui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

drept în față. Oftă și strânse din dinți, neliniștit. Gândul că putea să-l vadă pe Salix murind îl tulbura. — O să învingă, idiotule... De ce te temi? îi șuieră grăsanul la ureche, ca și cum i-ar fi citit gândul. Punem pariu? Un vuiet anunță intrarea campionului lui Vitellius. Skorpius nu intră în arenă pe poarta laterală, ca Salix. În strigătele entuziaste ale mulțimii, se ivi de sub pământ. Apăru mai întâi capul, acoperit de părul de culoarea paiului, care înconjura chipul inexpresiv și osos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
picior. Salix nu se prăbuși, dar strigătul lui de durere și de surpriză făcu să i se strângă stomacul lui Valerius, care își dădu seama imediat de gravitatea rănii. Cum putea Salix să continue lupta cu mușchiul complet sfâșiat? Un vuiet se ridică din mulțime. Acum îl face bucăți! urla tânărul cu păr negru. Îl omoară... Salix e mort, ticălosul de el! continua să strige, fără să-și dea seama că vecinii se amuzau pe seama urii lui. — Nevastă-sa s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

spuse Moby. Martin, care e cu mine, e scriitor englez. — Dea? făcu She-She. — Dea, am făcut eu. M-am ridicat, cu pielea mea cenușie, cu burta măreață și halatul înflorat, cu părul meu de culoarea cerului Londrei - sub bubuituri, sub vuiet. * — Nu ești excitat am fost eu întrebat zece minute mai târziu. — Da și nu. — Ei, hai. Ooo, trebuie să fii atât de excitat. — Pai, cam așa ceva, am răspuns. Cred că sunt. Într-adevăr, eram într-o cameră încuiată, luminată cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

-l mâna pe Vultur-în-Zbor să-și continue drumul era doar fantasma Prepelicarului din mintea lui, plecând de lângă el, mână-n mână cu domnul Sispy cel fără chip. Și-ar fi dorit să știe ce-l mâna pe Virgil Jones. Un vuiet ușor îi răsuna în cap. Avu impresia că devenea tot mai sonor pe măsură ce urcau pe cărările muntelui. Virgil Jones nu dădea nici un semn că l-ar auzi. Avea aerul pierdut al unui om care încerca să-și amintească niște deprinderi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
drăcuia el la răstimpuri și-și lua capul în mâini, pierdut în amintiri sau regrete, și apoi tresărea iarăși, avântându-se înainte ca un bivol rănit. Vultur-în-Zbor îl urma. Și astfel își croiau drumul haotic prin desișuri, către vârful muntelui. Vuietul era încă acolo. Oare urechile îi jucau feste? Părea oare să devină din ce în ce mai puternic doar pentru că se gândea la el? își lovi tâmpla cu palma, exasperat. Preț de o secundă avu impresia că pădurea era o masă verde, de nepătruns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
vorbească. — Ai auzit vreodată povestea prostituatei care a pornit un război civil în țara ta? Se numea Polly Adams... Dar mintea lui Vultur-în-Zbor hoinărea. Se gândea la Prepelicar, la motivele domnului Jones, la pădurea deasă în care se rătăciseră, la vuietul din urechile sale, vuietul din urechile sale, vuietul din urechile sale, ce răsuna din ce în ce mai tare... Virgil Jones îi strigă în ureche: — Ghicitoare, domnule Vultur! Ia gândește-te la asta: De ce poartă un irlandez trei prezervative? Slăbiciune, boală. Ambele străine lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
povestea prostituatei care a pornit un război civil în țara ta? Se numea Polly Adams... Dar mintea lui Vultur-în-Zbor hoinărea. Se gândea la Prepelicar, la motivele domnului Jones, la pădurea deasă în care se rătăciseră, la vuietul din urechile sale, vuietul din urechile sale, vuietul din urechile sale, ce răsuna din ce în ce mai tare... Virgil Jones îi strigă în ureche: — Ghicitoare, domnule Vultur! Ia gândește-te la asta: De ce poartă un irlandez trei prezervative? Slăbiciune, boală. Ambele străine lui Vultur-în-Zbor, ambele năpustindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
pornit un război civil în țara ta? Se numea Polly Adams... Dar mintea lui Vultur-în-Zbor hoinărea. Se gândea la Prepelicar, la motivele domnului Jones, la pădurea deasă în care se rătăciseră, la vuietul din urechile sale, vuietul din urechile sale, vuietul din urechile sale, ce răsuna din ce în ce mai tare... Virgil Jones îi strigă în ureche: — Ghicitoare, domnule Vultur! Ia gândește-te la asta: De ce poartă un irlandez trei prezervative? Slăbiciune, boală. Ambele străine lui Vultur-în-Zbor, ambele năpustindu-se acum către și peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Aceeași sezație de detașare confuză pe care o simțise înainte de a leșina în barca lui îl cuprindea încă o dată. Picioarele îi tremurau. Să se țină pe picioare îi devenea tot mai greu, să urce - imposibil. Se opri. Fruntea îi ardea. Vuietul crescu și mai tare, tot mai tare. — Nu știu, domnule Jones, spuse el, sfîrșit. De ce poartă un irlandez trei... Ceva îi împăienjenea vederea. Virgil părea la un kilometru distanță. Brațul acestuia se întinse peste ani-lumină ca un tentacul lung, șerpuitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
irlandez trei... Ceva îi împăienjenea vederea. Virgil părea la un kilometru distanță. Brațul acestuia se întinse peste ani-lumină ca un tentacul lung, șerpuitor. Vultur-în-Zbor se feri instinctiv și căzu. Simți un fior în oase. Fruntea îi era acum de gheață. Vuietul îl lăsă practic surd la vocea tunătoare a domnului Jones. — Nu-ți face griji! striga Virgil. Un pic de febră a Dimensiunii, atâta tot. O să te însănătoșim repede... Cuvintele răsunară ca un ecou, apoi se pierdură. Febra Dimensiunii: ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Dolores O’Toole tocmai fierbea niște ceai de rădăcini când Deggle intră, răvășit și chiar mai întunecat decât atunci când sosise. — Pe unde-ai umblat, iubire? îl întrebă ea. Bea niște ceai de rădăcini. Urcase puțin pe munte. Atunci îl auzise: vuietul ucigător. La început îl ignorase. Apoi vuietul devenise din ce în ce mai pătrunzător și l-a cuprins amețeala și senzația de detașare. Din fericire pentru el, Nicholas Deggle era un om cu prezență de spirit, așa că se repezise și se rostogolise în jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
de rădăcini când Deggle intră, răvășit și chiar mai întunecat decât atunci când sosise. — Pe unde-ai umblat, iubire? îl întrebă ea. Bea niște ceai de rădăcini. Urcase puțin pe munte. Atunci îl auzise: vuietul ucigător. La început îl ignorase. Apoi vuietul devenise din ce în ce mai pătrunzător și l-a cuprins amețeala și senzația de detașare. Din fericire pentru el, Nicholas Deggle era un om cu prezență de spirit, așa că se repezise și se rostogolise în jos pe munte, ajungând dincolo de zona periculoasă. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
misterele insulei Calf nu și-au făcut simțită prezența decât o singură dată, dar atunci când au făcut-o, au răspuns întrebării dacă Elfrida era sau nu atrasă de Vultur-în-Zbor. în rest n-a mai apărut nici un Prepelicar iar pe moment vuietul din urechile lui Vultur-în-Zbor părea să se fi atenuat. Era ca și când insula ar fi așteptat momentul potrivit. Privind retrospectiv, lui Vultur-în-Zbor i s-a părut că i se dăduse suficientă funie ca să se spânzure și pe el, și pe alții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
strigat. Unde este Elfrida? Contele a făcut semn cu capul înspre birou. — Un țipăt prelung, a repetat el. Vultur-în-Zbor s-a repezit către ușa închisă și a intrat în birou. în tăcerea de acolo, a avut impresia că aude un vuiet din străfundurile minții lui. Obloanele de la fereastră erau închise, așa că singura lumină din cameră pătrunse pe ușă odată cu Vultur-în-Zbor. Acolo se afla biroul lui Ignatius Gribb, încărcat cu hârtii și dosare, pene de scris și cerneală făcută-n casă. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
agățau de smocurile de iarbă, rămâneau strâns încleștate. La mică distanță în spatele lor, silueta ascunsă a Mediei îi urmărea, păstrând distanța, dar fără să-i piardă din ochi. Cei doi nu o auzeau, pentru că nu se așteptau să fie urmăriți. Vuietul din mintea lor produs de Efect - mai degrabă un sentiment decât un sunet - era de-acum mai puternic, dar, în feluri diferite, toți trei erau apărați împotriva lui: Media datorită noii ei obsesii, Virgil datorită vechii sale paralizii, iar Vultur-în-Zbor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
bat capul cu explicațiile care au urmat. E de ajuns să spun că am mers în Camera Trandafirului înțeleși unul cu altul. Dintr-odată m-am simțit stingher. Cum să explic? în cameră exista o anumită senzație, un fel de vuiet ușor și imperceptibil. Nu, nu în cameră. înăuntrul capului meu. Și era mai puternic în apropierea Trandafirului. L-am întrebat pe Grimus, oarecum îngrijorat, ce era asta. El nu i-a dat atenție: nu afectase în nici un fel calitățile Trandafirului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Nu, nu în cameră. înăuntrul capului meu. Și era mai puternic în apropierea Trandafirului. L-am întrebat pe Grimus, oarecum îngrijorat, ce era asta. El nu i-a dat atenție: nu afectase în nici un fel calitățile Trandafirului. — Era doar un vuiet, a zis el. Gorful Dota nu s-a îngrijorat din pricina lui. A aranjat Trandafirul și ne-am fixat gândurile asupra intențiilor noastre, repetând acest șir de cuvinte: IXSE SIXITES SIXE IXSETES EXIS EXISTIS. Presupun că era o variantă a formulei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
e suficient să-l expulzăm pe Deggle. Trebuie să mutăm Trandafirul într-un loc mai sigur. Am eu un plan. De-abia îi mai auzeam vocea... care se-auzea și dispărea, dispăreaă îAcum, Virgil, povestește totul cu calm, fără patimă.) Vuietul. A fost vuietul. Cumva, vuietul trebuie să fi fost. Din cauză că ținusem Trandafirul atât de aproape și atât de mult timp. Mă întreb de ce Grimus nu era afectat... Vuietul îmi umplea capul cu forme și imagini, cu monștri și spaime. Orori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-l expulzăm pe Deggle. Trebuie să mutăm Trandafirul într-un loc mai sigur. Am eu un plan. De-abia îi mai auzeam vocea... care se-auzea și dispărea, dispăreaă îAcum, Virgil, povestește totul cu calm, fără patimă.) Vuietul. A fost vuietul. Cumva, vuietul trebuie să fi fost. Din cauză că ținusem Trandafirul atât de aproape și atât de mult timp. Mă întreb de ce Grimus nu era afectat... Vuietul îmi umplea capul cu forme și imagini, cu monștri și spaime. Orori. Orori. Am încercat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
pe Deggle. Trebuie să mutăm Trandafirul într-un loc mai sigur. Am eu un plan. De-abia îi mai auzeam vocea... care se-auzea și dispărea, dispăreaă îAcum, Virgil, povestește totul cu calm, fără patimă.) Vuietul. A fost vuietul. Cumva, vuietul trebuie să fi fost. Din cauză că ținusem Trandafirul atât de aproape și atât de mult timp. Mă întreb de ce Grimus nu era afectat... Vuietul îmi umplea capul cu forme și imagini, cu monștri și spaime. Orori. Orori. Am încercat să scap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
auzea și dispărea, dispăreaă îAcum, Virgil, povestește totul cu calm, fără patimă.) Vuietul. A fost vuietul. Cumva, vuietul trebuie să fi fost. Din cauză că ținusem Trandafirul atât de aproape și atât de mult timp. Mă întreb de ce Grimus nu era afectat... Vuietul îmi umplea capul cu forme și imagini, cu monștri și spaime. Orori. Orori. Am încercat să scap dar nu exista scăpare. Erau înăuntru. Halucinații? Nu, erau prea reale. Puteau să provoace durere. Nu, nu voi descrie scenele infernale pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]