1,530 matches
-
solemn că locul îi este Egiptul (un Egipt „nesfîrșit” desigur), în care porcii umblă prin aluviunile Nilului, iar scribii descriu întîmplările „după pofta inimii faraonului”. Premisă ce-i îngăduie a halucina în fața confidentei: „îi spun în fața blocului, «auzi, se aude vuietul mării!»/ «nu, este zgomotul ploii», îmi răspunde aproape în șoaptă,/ «uite, zăresc o piramidă!» îi spun pe strada salcîmilor (...) «omul care a trecut pe lîngă noi a fost Esenin, vreau să-l ating!»,/ îi spun emoționat,/ «a fost un cetățean
Confruntarea cu provincia by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3144_a_4469]
-
lor căzînd la pămînt, toate crizele, bucuriile și suferințele, fustele orange ale egiptenilor, pantalonii lui Danaos, în care puteau să intre sute de ani, ba chiar și secole, albul nunții și al zeilor cinici, și noaptea crimelor, și marea, marea, vuietul ei, și viscolul de afară, și eu, și Purcărete. Numai Ștefania Cenean n-a intrat în nici un palmares cu danaidele ei. În toți acești ani, am fost sedusă de scenografi. De lumea lor, de proporții, de cromatici, de stiluri, de
Despre stări by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11751_a_13076]
-
calcare seci, rostogolite în trepte, asemenea peisagisticii sacre din pictura bizantină, de izvoare dulci, în cădere abruptă și zgomotoasă, așa cum îi stă bine oricărui rîu de munte bine integrat în peisajul său legitim, și de valuri marine sărate, al căror vuiet este și el firesc așezat la locul său, Balcicul s-a impus, în spațiul românesc, dincolo de orice promisiune turistică, drept o paradigmă culturală majoră. Deși, la prima vedere, obsesia Balcicului ar putea să pară frivolă, un simplu automatism tematic sau
Turism și mitologie la Balcic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6915_a_8240]
-
modernități în general: ele îi apăreau acestui solitar drept consecință a unei arte facile și populare, destinată a-i distra pe cei mulți. Această aprehensiune prezentă încă de la debut a mers accentuîndu-se, pentru a atinge în marile volume (Visuri în vuietul vremii - 1939 și Monolog în Babilon - 1967) nuanțe exclusiviste. Poezia ce deschide Visurile... are aerul unui manifest: „Silită poezie-a vremii noastre, Într-adevăr prea mult a vremii noastre Și prea puțin a vremurilor toate, Rugină nefolositoare Sufletelor viitoare, Te
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
într-o perspectivă mai largă asupra socialului: elitismul autorului apare expus cu toată convingerea, uneori cu toată insistența. Mînat de sentimentul superiorității sale față de ceilalți, a detestat instinctiv vulgul, masa populară, a disprețuit în mod sincer spiritul gregar, fugind de „vuietul mulțimii“. S-a izolat orgolios de toți ceilalți, de ființele incapabile să se ridice la excelență. Autorul Visurilor... rămîne, poate, cel maipolitically incorrect scriitor al nostru, care, în plus, n-a făcut niciodată un secret din atitudinea lui. Doar astfel
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
scrise în mijlocul celui mai adînc întuneric; teritoriile imaginare prezente în Pe un papirus, Alai sau Prin nișe locuri rele semănau ca două picături de apă cu România anilor ‘50, unde teroarea atinsese culmea. Lunga tăcere a poetului (de la Visuri în vuietul vremii trecuseră deja aproape trei decenii), faptul că el desfășurase o intensă activitate de traducător din literatura rusă, precum și calitatea sa de academician i-au permis să publice poezii a căror apariție, semnate de alte nume, ar fi fost de
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
la Veneția, la Roma, la Craiova, la teatru, la film, pe străzi înguste sau, dimpotrivă, foarte largi, de cîte ori văd pe geam, în vreo cîrciumă, nuntași zglobii, de cîte ori ascult marea în septembrie și urechea mea îi prinde vuietul, de atîtea ori și de încă multe altele mă gîndesc la Victor Rebengiuc. La bucuria neostenită cu care își face meseria. La bucuria neostenită cu care trăiește. La normalitatea pe care o respiră și o degajă fără întrerupere. La onestitate
Despre Victor Rebengiuc by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8821_a_10146]
-
Știam că în sud bate mistralul. Nu l-am prins pînă acum. Mi s-a părut o vorbă în vînt. Da' ce vînt! Bate, bate, tare, tare, îmi ia mințile. Tace. Deodată, mă trezesc cu el în ureche. Descifrez în vuietul șoptit ce-mi spune. Că viața este un dar pe care trebuie să învățăm neîncetat să-l primim. Cu brațele deschise. Le deschid și eu. Ca să nu mă ia pe sus. Privesc cerul. Curățat, albastru, purificat, eliberat, strălucitor. Nici nu
Cînd bate mistralul by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10703_a_12028]
-
Nu, însă. Asta se petrecuse dimineața. În aceeași zi, după amiază, găsisem adăpost temporar în căsuța unei familii sărace, în lipsa vreunui hotel liber, - casa scriitorilor din localitate fiind ocupată în întregime. Cred că eram gata să ațipesc. Cînd, mă trezi vuietul unei furtuni ce se pregătea să înceapă. Se spune că în preajma unei furtuni puternice magnetismul corpului uman, al creierului ca și în general, al mediului în care te afli, sporește. Curînd printre răbufnelile vijeliei care începuse, am auzit, peste sălița
Răzlețe by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16559_a_17884]
-
începutul lumii și parcă pentru totdeauna, geamurile par izbite de gloanțe în legitimă furie, este frig și s-a întunecat de la amiază - de fapt era beznă din primele ceasuri ale zilei. Orele se scurg unele într-altele, fără chip. Când vuietul de fluviu ce se varsă în mare slăbește, liniștea se arată mai neliniștitoare. Să se audă tunetul! Gândul că sfârșitul lumii nu e departe îl amăgește pe bătrăn, cum pentru fiecare om ce-și dă sfârșitul lumea se termină. Știe
Bătrânul și ploaia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11199_a_12524]
-
avion, confratele nostru budapestan, un tânăr simpatic, plin de umor, ne înnebunise pe toți în timpul zborului lung, lung, din când în când, de plictiseală, venind la noi cu niște coarne de reni pe cap, primite în dar și strigând prin vuietul motoarelor: eghi... cketiu... harom... neghi! Spun drept, după aceea, în București, zile la rând, dacă mă duceam la piață, făcând socoteala, mă pomeneam cu un indelebil uigur eghi, cketiu, harom, neghi... * Repet întâmplarea deoarece, zilele trecute, recitind Istoria țărilor românești
Ungurește by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11073_a_12398]
-
creștin prins de o hoardă de mongoli. O, și dintr-o inimă încercuită, o, și dintr-un creier asediat ce coșmaruri se nasc! știu Și nu mă mir că-ntr-o dimineață văd apa venind, apa ce se revarsă cu vuiet enorm de parcă s-ar fi spart oceanele: a-nceput potopul iscat, presupun, din inimile și din creierele tuturor inocenților ultragiați, potopul care îneacă orașul nesfârșit și mortal, cu palatul iluzoriu al atâtor deșarte ficțiuni, palatul căruia un fel de paznic
Însemnări din ținutul misterios by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/5132_a_6457]
-
Această carte deschisă este uriașă, grea, iar paginile sale sunt de piatră și-n noaptea neclintită luminează. Total ilogic, de parc-ar fi organică, însuflețită, cartea aceasta crește ca un copil, ca o salcie, ca o plantă de muștar, ca vuietul din piepturile unei mulțimi revoltate. Crește până când privirea noastră slabă nu mai izbutește să-i cuprindă marginile. Iar literele cărții, gigantice și ele, sunt dure, sunt în relief și transparente, de diamant poate. Nepieritoare par. Și noi, somnolenți, stăm închiși
Însemnări din ținutul misterios by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/5132_a_6457]
-
în fund, nici gemetele înspăimîntătoare ale femeii gravide peste care am fost aruncată în fîntîna din Piață. Nici fuga pe la spitale ca să-i căutăm pe colegii de la Filologie, Filosofie, Matematică, Istorie, Fizică, Arhitectură bătuți cumplit, desfigurați, greu de recunoscut. Nici vuietul străzilor pornit ca stihiile împotriva noastră, a libertății, a celor care au mișcat primele rotițe ale sistemului democratic. Nici sîngele împrăștiat pe pereți, nici smocurile de păr ce pluteau pretutindeni în clubul de la Litere. Nici aroganța cu care Petre Roman
Mai bine golan! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9557_a_10882]
-
disparițe decît tot pe aceia care l-au născut, l-au înnobilat atîția ani cu o devoțiune impresionantă. Ce se petrece, oare, cu noi? Nu știu de ce, dar simt că mi se face frică. Simt cum îmi răsună în urechi vuietul stihiilor istoriei care au călcat, care au strivit încercările de a privi cerul înstelat de deasupra noastră și care s-au străduit să lase să pogoare legea morală în noi. Simt cum se înfulecă hălci din istoria recentă, hălci din
Mai bine golan! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9557_a_10882]
-
Autobiografia mucegăită a trupului" e tot ce te ține departe de spălarea necontenită, și tot ce atîrnă, material, de numele scris, de la romantici încolo, pe apă. Într-o lume în care "toate sînt ale noastre: oglinzile,/ gloata cu papucii de vuiete,/ aroma și minciuna - / nu e nimic sub noi ne al nostru". O lume unde ne asumăm orice și nu (ne) recunoaștem nimic. Dimitrie Stelaru e un poet care vorbește încontinuu, cu frica cu care ar face-o un exilat pe
Ţărmul pierdut by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9870_a_11195]
-
poet care vorbește încontinuu, cu frica cu care ar face-o un exilat pe mare. Descîntă, contemplă, vede năzdrăvănii și inventează oracole, dă în fantastice hărți de navigație cu dezinvoltura cu care cucoanele dau pasiențe. Din tot acest monolog în contra vuietului, spus pentru destuparea urechilor și limpezirea vederii, rămîn bucăți tăiate ca ferestruici în peretele scoicii peste care trece, nestăpînită, viața oceanului. Bucățile sînt poezii, iar poeziile exerciții chinuite de eliberare. Eșecuri și încăpățînări, vegheate, ca de umbrele a două faruri
Ţărmul pierdut by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9870_a_11195]
-
Ed. Curtea Veche, 200 000 lei); Nikolai Berdiaev - Despre menirea omului (Ed. Aion, 165 000 lei); Vasile V. Muntean - Spiritualitate bizantină și românească (Ed. Marineasa, 150 000 lei); Claudia Golea - Vară în Siam (Ed. Polirom, 140 000 lei); Yasunari Kawabata - Vuietul muntelui (Ed. Humanitas, 180 000 lei); Gabriel Liiceanu - Despre limită (Ed. Humanitas, 180 000 lei); Louisa May Alcott - Micuțele doamne (Ed. Corint, 75 000 lei); Dragoș Bucurenci - RealK (Ed. Polirom, 130 000 lei); xxx Traduceri din literatura universală (Ed. Arc
Agenda2004-37-04-timp liber () [Corola-journal/Journalistic/282877_a_284206]
-
alții). Pentru că polemicile să nu ia forme devastatoare, unii reprezentanți ai elitei i-au cooptat cu larghețe, pe loc, în elită pe câțiva antielitiști, dar aceștia, circumspecți, au refuzat oferta, în timp ce în rândurile mulțimii de anonimi s-a auzit un vuiet rău-prevestitor. A devenit astfel evident faptul că disputa, veche de mii de ani, se va încheia doar atunci când apartenența la elită va fi asigurată democratic tuturor membrilor societății, de la naștere. Radu Anton Român la Paris Francezii au înțeles (mai repede
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12344_a_13669]
-
de mare vivacitate asociativă, în registru suprarealist: "Turnurile - oglinzi absorbite// privirea sapă mlaștini de fum, roți ruginite printre turnuri/ ochii alintați cu invidie, molestați cu lacrimi supersonice/ bătuți cu trandafiri sălbatici sfâșiați cu cornul de terebentină/ în auzul remorcat de vuietul cerului/ șoapte printre cortine de sânge, trompete prin sfere abstracte// iubirea noastră se împiedică de acțiuni intranzitive/ de căderi impersonale de meteoriți/ găsește adăpost sub lupele cangrenate/ în toamna cu o singură zăpadă - hârtii plutind ca îngerii arși/ și iubirea
Aproape departe by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8009_a_9334]
-
felul ăsta n-aveau s-o mănânce șobolanii. Noaptea, pe când părinții vedeau la televizor programele pentru adulți, Fulvia Flaminea ne lua la casa ei, la mai puțin de o sută de metri de a noastră, și ne învăța să distingem vuietele îndepărtate, cântecele, rafalele tânguitoare ale vânturilor din Tunis. Bărbatu-său era un om prea tânăr pentru ea, care lucra în timpul verii pe la hotelurile turistice, în celălalt capăt al insulei, și se întorcea acasă numai ca să doarmă. Oreste locuia cu părinții
Gabriel Garcia Márquez - Vara fericită a doamnei Forbes by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15735_a_17060]
-
fiul Mariei, înfiorându-se, peste puțin or să-l ajungă. „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu”, murmură el, „dă s-ajung repede la mănăstire, înainte de-a apuca să se năpustească asupra mea.” Soarele cuprinse acum câmpul, lovea păsările, animalele, oamenii, un vuiet amestecat urcă de pe țarini, capre și oi se mișcară pe coasta de munte, ciobănașul începu să cânte din fluierul său, lumea se îmblânzi. Peste puțin, îndată ce va prinde dincolo, în stânga lui, plopul uriaș, are să vadă iubitul său sat vesel, Cana
NIKOS KAZANTZAKIS - Ultima ispită a lui Hristos () [Corola-journal/Journalistic/5626_a_6951]
-
are un gîngur din care soarta rupe bucățică cu bucățică. Pierderea finală e aceeași. Amiciția întreține înfăptuirile laolaltă și faptele împreună întăresc amiciția. Ce e mai presus, amiciția sau înfăptuirile laolaltă? Nu merită oare amiciția a fi fetișizată? în politică vuietul oamenilor se aude uneori chiar lângă ureche, dar de cele mai multe ori departe, ca zgomotul surd (plin de energie, însă potențială și inoperantă) al oceanului. Este bine sau rău? Sau e nicicum ? Abstracțiunile în artă trebuie suferite și ele. Ca și
Anatol Vieru: Fragmentarium () [Corola-journal/Journalistic/14957_a_16282]
-
Tot cam așa se întâmplă cu Eminescu. Jumătate din secțiunea consacrată lui reprezintă supralicitarea interesată a unor versuri inofensive referitoare, într-adevăr, la stări onirice. Teiul (numit de generosul Călinescu „iarba narcotică") ar provoca, conchide Oișteanu, „halucinații auditive": „Și, prin vuietul de valuri, Prin mișcarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taină Mersul cârdului de cerbi." (p. 146) E cam mult, s-o recunoaștem. S-ar putea vorbi aici, în cel mai bun caz, de o narcoză lingvistică. Indiscutabil
Iluziile literaturii române by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6134_a_7459]
-
Dialogul „personajelor“ lui Mihai Șora se produce îmbrăcând, nu rareori, dimensiuni poetice. Astfel, găsim, chiar acolo unde nici cu gândul nu gândim (ca să-i reluăm spusa), o bogăție de fraze încântătoare. „Vântul suflă unde vrea, ubi vult, și tu auzi vuietul lui, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce. Adulmecă-l! Nu cumva să-ți scape vuietul mării în inima ghiocului!“. Sau vorbind despre cuvinte: „lăsându-le ș...ț pradă împietririi dăinuitoare în acea icoană trecătoare pe care ș
Mihai Șora: despre rostul dialogului by Vasile Savin () [Corola-journal/Journalistic/2525_a_3850]