3,553 matches
-
spre ceilalți este mai necesară decât jocul dragostei în arena timpului propriu, special și mirific. Cartea este un răspuns dat „artei urâtului”, atât de promovată de unele cercuri din literatura română. Vezi Cristina Nemerovschi, cu ale ei cărți brutale și vulgar moderne! Pe scriitoare nu o pasionează succesul cu orice preț. Este atrasă de taina relației cu ceilalți: Bărbatul, părinții, rudele, colegii, studenții, celelalte femei în căutarea dragostei adevărate, familia, orașul, apa ce străbate orașul, profesorii, cărțile. Titlu este aparent banal
CONSTANTIN STANCU, TIMPUL CA UN GLONŢ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1886 din 29 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383360_a_384689]
-
nazist care „miroase" pe evrei de la o poștă și are, încadrat pe perete, un fir de păr care ar fi aparținut câinelui lup al Führer-ului. Pentru a nu fi remarcată, se confundă cu mediul înconjurător: vorbește dialect berlinez, folosește expresii vulgare, scuipă, se ferește să amintească ceva ce i-ar putea trăda educația. Locuiește un timp cu un olandez de treabă, dar cu năravul de a o lovi cu cizma. Vânătăile sunt un camuflaj util, spune Marie Jalowicz. Se logodește cu
MEMORIILE MARIEI JALOWICZ SIMON de GETTA NEUMANN în ediţia nr. 2176 din 15 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383465_a_384794]
-
adâncit în el însuși, Ionuț îl surprindea adesea pe gânduri, meditativ, dădea impresia unui tânăr absorbit în contemplarea unor teme de importanță universală. Nu se unea cu acei soldați ce uneori mai fugeau prin sat să se distreze, nu vorbea vulgar, nu se certă cu ceilalți, insă soldații și unele cadre militare îl respectau pentru că își îndeplinea îndatoririle de soldat și nu făcea probleme. Ionuț însă avea impresia că Emil era ca un vulcan ce încă nu erupsese însă credea că
TIMPUL MARILOR HOTARARI de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 1383 din 14 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383561_a_384890]
-
ei șefă, nu are mai mult de patruzeci de ani, era blondă cu ochii de un albastru intens, da, era frumoasă. Al treilea e un pic cam bețiv, când e beat, nu e bine, să fii în prejma lui, e vulgar, insolent și violent. Poate fi periculos, altfel, este un om cu mult bun simț, manierat și darnic. Toți patru câștigă bani cu lopata. Diseară la ora cinci să fii aici pentru a negocia cu ei, negocierea va fi cu fiecare
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2076 din 06 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385342_a_386671]
-
apărătorii ei. Am crezut că numai știința unită cu sentimentul adevărat religios vor ridica clerul și Biserica noastră la înălțimea cuvenită și la conștiința datoriei. Am crezut că fără cultură, clerul va continua a rămânea amorțit și stăpânit de prejudițiile vulgare; de viții și spre batjocura despotismului unor ambițioși,vani și speculatori de cele sfinte; iar Biserica o instituție moartă, destinată numai a acompania pe morți la mormânt”, reținem din Testamentul său. Vizionarul Melchisedec din ”Oratoriu” În timpul slujirii la Dunărea de
Episcopul Melchisede Ștefănescu (1823-1892) – așa cum nu l-ați descoperit [Corola-blog/BlogPost/93272_a_94564]
-
În ziua în care a venit coafată la întâlnire, ți-ai zis, în gând, că totul s-a sfârșit. Părul ei, lung și drept, până atunci, de zeitate nordică, era numai cârlionți. O oaie. Ai găsit-o, dintr-odată, neinteresantă, vulgară, capabilă de orice. Ai dispărut. Pentru tine se coafase. Ai conviețuit, apoi, cu femei dominate de alcool, de sex ori de nebunie! Tutunul era un fleac! Le-ai distilat în Caravella. Pornind de la Prințesă, altădată, ai inventat Femeia solară, crezând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
pare exclusă. Chiar dacă în Stațiune au apărut valuri de pelerini. O invazie. Niște neisprăviți. Adevărații vilegiaturiști vin tot mai rar. Străzile au început să pută a căcat, gardurile sunt mereu ude; graiului gutural de aici i s-a adăugat unul vulgar. Castelanul înlocuiește un rău cu altul. Prefer Ordinea Magistratului: îi cunosc slăbiciunile... FILOZOFUL. Bine că s-a terminat Carnavalul! Câinii și-acum dau să rupă lanțul; iepurii încă stau înghesuiți în colțul cuștilor. Neauzite, mai bat, încă, tobe, răzbat prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Carte a Cărților, care a avut - și are! - un circuit suprasecret. Secretul Secretelor. Cineva o deține. Nu Castelanul; el are rezumatul celorlalte. Sau numai al uneia. Îndeajuns pentru a deține știința producerii și a folosirii pietrei filozofale. În afara transformării metalelor vulgare în aur, aceasta mai asigură și o viață nesfârșită, deplasarea instantanee în orice mediu și invizibilitatea posesorului, la dorință. Fulgerarea adversarului. Castelanul nici nu a părăsit Domeniul; din donjon, nevăzut, urmărește totul. Așa stau lucrurile, dar oamenii cred că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
va scăpa. Nu-ți va scăpa. Îi vei lăsa ceva mai încolo, peste câteva capitole, pe târgoveți - „staționari” li s-ar potrivi mai bine - să-l joace nițel. Le vei alege un lider. Vei feri, poate, Stațiunea de o dictatură vulgară: un suplinitor - sau croitor - ar fi un dezastru: Magistratul, cel puțin e rasat, are gusturi, școală, lucrează cu Legea și cu mintea, nu cu foarfeca și cu acul. Filozoful; ar imprima mulțimii o ideologie. E confuz, uneori, ramolit de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
freamătul metalic al unor mici țimbale de bronz. O figură feminină Își făcuse apariția, În mijlocul ovațiilor celor prezenți. De Îndată, o pădure de mâini și de trupuri, de jur Împrejur, se apucase să se agite haotic, cu strigăte și exclamații vulgare, acompaniate de zgomotul farfuriilor din lemn, izbite ritmic de mese. O muzică ce, din când În când, o acoperea pe cealaltă. Dante Îndreptă spre Teofilo o privire Întrebătoare. — Ea e Antilia, dansatoarea care a dus până la Roma faima tavernei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întâi trebuie să se descotorosească de jonglerul acela enervant care Îi urcase În cârcă, iar acum Îi agita clopoțeii pe la ureche. Își duse brațul drept la ceafă, Încercând să Îl Înșface Înainte ca ceilalți să Își dea seama de gluma vulgară al cărei obiect era. În cele din urmă izbuti să se ridice În picioare. Încercă să Își Îndrepte haina cea lungă, care dintr-o dată Îi părea nemăsurată, Într-atâta Îl Împiedica să se miște. Între timp se iscase un vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lung și despletit pe frunte. Un triumf de cârlionți Întunecați care se Întindea peste umeri, Încadrând o față prelungă, ca aureola unui martir. Îl fixa cu neobrăzare, cu capul aplecat pe o parte și cu buzele strâmbate Într-un zâmbet vulgar. — Așadar, iată-te din nou, messer Alighieri. La urma urmei, tot patul meu Îl cauți, Îl apostrofă ea deznodându-și șireturile rochiei și arătându-i pieptul. Glasul ei ascuțit tăia ca un pumnal. Dante se oprise dintr-o dată, cu două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
repetă ea ridicând din umeri. Asta mi-a spus să Îți cer. Dumneata ești Înțeleptul. Dante Încerca să Înțeleagă, uitându-se nervos În jur, printre pereții aceia impregnați de preacurvie. Pietra Îl fixă pentru o clipă, iar apoi râsul ei vulgar i se aprinse iarăși pe buze. — Așadar, messer Alighieri, curva cea roșie a izbutit să te facă să o uiți pe micuța dumitale Pietra? Sau tot pe cealaltă o ai În minte? Nu izbutești să o uiți, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tâmpit, deși nu părea nici una, nici alta. - Domnule... nu vă știu numele... n-am avut onoarea... În țara mea circulă o anecdotă care sună cam așa. Întrebare: știi cum poate salva cineva o fată de la viol? Răspuns: convingând-o. - Cam vulgar pentru un universitar, dar se pare că ați prins ideea. - N-am prins nimic și nici nu mă pasionează aceste jocuri de-a perspicacitatea. Cine sunteți? Și unde mă aflu, În fond și la urma urmei? Nu mai scot o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
să toarne uleiul, care clipoci înfundat treizeci de metri mai jos. — Uite ce fac eu cu apa ta de căcat! spuse. Ai să te caci o lună numai ulei. Dădu drumul în puț încă plin pe jumătate, făcu un gest vulgar cu degetul mijlociu, se urcă în mașină și porni strigând: — Du-te-n mă-ta ! — Ești nebun! murmură cu tristețe copilotul, aproape plângând. Și eu sunt mai nebun că am acceptat să mă bag în asta, deși te cunosc ... Du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
trebuie să rămîi fratele meu. Ce sărace sînt dialogurile noastre interioare În Închipuirea celor care ne surprind În momentele de absență. Cu cît mă Încăpățînez mai mult să scriu despre el, simt că-l trădez. Totul se maculează, capătă trăsăturile vulgare ale propriei mele fizionomii. Am obosit. SÎnt sigură că Grigurcu, care nu-i cunoaște decît poezia, ar putea să-l descifreze mai bine. Așa cum stă acum, de cînd s-a trezit, În halatul cafeniu de casă, adîncit În Scrisorile persane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
perfectă nici declarîndu-te nebun și intrînd de bunăvoie În balamuc. Și acolo cineva se agață de tine și nu te lasă să fii singur, „vrea să te vindece“. Desigur că mobilul exilului Dumneavoastră nu a fost fuga de comunicarea socială, vulgară și zilnică - dacă aș crede asta, ar Însemna să mă jignesc pe mine În primul rînd și să mă acuz că nu sînt capabil să intuiesc „marile mistere“. Dar și aici, Doamnă, ați frînt zborul la jumătate, pentru simplul motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
spăla pe dinți. Doamna Dupe, Îmi place s-o numesc așa pentru că pronunță cu un aer prețios „ne vedem dupe masă“, „pătura dupe pat“, „a treia zi dupe scripturi“, sfidîndu-i pe toți cei care spun cum e firesc țpentru ea vulgar) „după“ sau „de pe“, iese din salon Într-un roi de volane, Îndreptîndu-se spre cabinetul de „toiletă“. Bolnavele șoptesc În urma ei pline de admirație: „O adevărată doamnă!“ Oare ce secrete de fabricație, ce țesătură elastică asemenea burtierelor, bune pentru orice măsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și lăptăriile din Drumul Sării... un trecut În care ați existat amîndouă. Și dacă scormonești și mai adînc, ai să descoperi că Întotdeauna de-a lungul existenței tale, Într-un colț de bucătărie, a existat o doamnă Oprișan, grasă, bătrînă, vulgară, bîrfitoare, o femeie care seamănă cu toate mătușile, cu toate gospodinele, fără de care viața ar fi Îngrozitor de sterilă. „să exiști În oglinzi paralele, șansa de-a răsplăti două patrii deodată“ - toată ziua m-a urmărit acest vers. L-am găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lui ca rîndurile unui text Încă nedescifrat, mi se pare mult mai expresiv țiar termenul ăsta compromis și compromițător) — Orice analfabet cînd privește un portret spune că e expresiv, iartă-mă, pentru că nu vede altceva, privește arta ca o copie vulgară a vieții și crede că dacă se substituie subiectului și suferă laolaltă cu el a Înțeles totul. Ne Întoarcem la „Margot a plîns“, draga mea, judecăm arta după gradul de emoție și compasiune pe care ni le stîrnește — Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
scrie cu degetul litere pe pereții unui oraș În zori cînd stropitorile șterg rujul femeilor de pe porți ei toți, chipuri alungite triste chipuri de oi curgînd În bălți vîscoase de ciment Miron Daniel Virgil Marius Leonid și deodată masca aceea vulgară pătată de muște freza ei năclăită și mîna de ipsos agitînd biciul făcînd să pornească malaxoarele betonierei stîrnind trîmbe de praf și acolo În biserică preoții grași tunși scopiți asmuțind corul lîngă coarnele altarului făcînd să răsune osanale un spectacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
repetabilitate, și care este elementul cel mai dotat pentru garantarea repetabilității, cel mai limitat În excepțiile lui, dacă nu cuvîntul? Ce consolatoare stabilitate. Nu, fără Îndoială, am pierdut partida pentru că nu știu să povestesc, pentru că mi se pare mediocru și vulgar să mă confirm mereu, confirmîndu-i pe alții. Bine, dar această carte, veți spune, nu contrazice ea aceste principii vulnerabile? Am Încercat cu toate riscurile unei compromiteri definitive. Pentru că În fiecare din noi există un ins teluric și un ins celest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Laurent, bleumarin cu pantaloni în dungi întunecate de albastru, pe care tocmai îl văzusem în Vogue. Minimalismul nu se oprea aici, căci se părea că nu poartă absolut nimic pe sub sacou. Era destul de slabă ca să pară elegantă mai degrabă decât vulgară. —Doamna și domnul Hammond tocmai au cumpărat un tablou de-al lui Susan Durrit, Grass Slide, mi-a spus Judith. Clifford Hammond arăta aproape la fel de bine ca soția lui, dar într-un stil mult mai convențional, acela al unui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
bărbații beți vorbesc mult despre șobolani? am răspuns eu. - Pentru că, a explicat soțul meu, chiar și un șobolan prost are cel puțin o gaură, iar un șobolan inteligent are mereu mai multe găuri! - Voi doi sunteți niște șobolani inteligenți și vulgari, le-am aruncat eu, iritată de râsul lor și de faptul că destupaseră alte sticle de vin. - Ideea asta cu șobolanii inteligenți o știu de la Strindberg, a spus soțul meu. - Nu vă mai suport, am spus eu deodată, mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
că s-a rupt banda, iar el s-a enervat. - Da, zise el ridicându-se, oricum, am înțeles... Sau credeam c-am înțeles, până la un punct, dup-aia nu știu ce sens aveau chestiile cu gagiul ăla... Prea multă pulă, fără sens... Vulgar... - Bogdane, zic eu, lasă asta, încearcă să vezi mai departe, te rog... Încearcă să iei totul, nu știu, să nu mai gândești în termeni omenești... - Bine, dar de ce mi-ai arătat asta? Ce legătură are cu ce te întrebasem eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]