1,689 matches
-
bate un gând nebun. Adică, nebun n-ar fi el, dimpotrivă... La o adică, de ce noi, marii boieri, de ce n-am ridica în Scaun pe cel mai vrednic dintre noi? Că doar ne cunoaștem de-o viață și știm ce zace-n gușa fiecăruia, se uită el lung la Isaia, măsurându-l din creștet în tălpi, și ploconindu-se, aruncă bomba. De pildă, cum ar suna: "Io Isaia Voievod și Domn a toată Țara Moldovei?!" Isaia tresare, stacojiu de plăcere. Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pâlpâie, aruncând pe pereți tremurătoare umbre... În odaia domnului e liniște, doar orăcăitul broaștelor ce nuntesc în șanțul de apărare al cetății: e nuntă mare! Ușa se crapă ușor scârțâind... O mână cu un pocal: Negrilă. Se holbează... Trupul Domnului zace răsturnat peste masă, cu fața în jos... Un fior îl scutură din creștet în tălpi... Vinul din cupă face valuri, se prelinge pe mână; Negrilă o scutură cu disperare, o șterge de pulpană și pe-o parte și pe alta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Învinețite În căruțe și le Îngropau Într-un loc pustiu, al cărui nume stârnea fiori. Când fața frumoasă a lui Hermann se acoperi de buboaiele acelea hidoase, Simeon Îl ascunse Într-o chilie din fundul curții. Nimeni nu știu că zace acolo. Din când În când pietrarul se strecura la el, Îi umezea buzele arse cu apă și-i ștergea sudoarea de pe fruntea Încinsă, pe care moartea Își pusese deja pecetea. Gândul c-ar putea să se molipsească nu-i trecu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
vestea cea rea. Gândeam că poate vrea să Întâlnească În secret pe cineva și nu voiam să primejduim acea persoană. Căci stăpânul nostru are părerile sale În privința viitorului fiicei lui. Ce catastrofă! Poate că e deja moartă! Sau poate că zace undeva prinsă și necinstită de Eglord, ceea ce ar fi mai rău decât moartea! Niciodată n-am avut Încredere În el și i-am atras mereu atenția ducelui asupra blestemățiilor lui. Dar chiar să meargă până acolo Încât să se unească
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să asculte potopul de vorbe fără rost ale netrebnicului. Văzând că nu o putea opri, acesta Își ridică brațele spre cer și strigă cu disperare: — Nu pleca, domniță, fără să mă asculți! Iartă-mi prostia. Adevărul e că domnul Bodo zace rănit greu și fără cunoștință În chilia părintelui meu Constantius. Am vrut să-ți spun adevărul pe drum, cu cruțare și prudență, ca să nu te sperii. Dar nu știu să mint, prințesă. Am avut gânduri bune! Adelheid Își Înfrână calul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Petru, la mânăstirea ducilor noștri. Mi-a spus ca, dacă situația devine cu adevărat serioasă, să spun adevărul... Cei doi venețieni Îl priviră Încordați și Solomon continuă: — știu doar că fiul său, Bodo, a fost atacat acolo În apropiere și zace greu rănit În mânăstire. știți poate domniile voastre mai mult? — Vasăzică au lovit cu adevărat, exclamă furios tânărul, am ajuns prea târziu. De altfel Îl cunosc bine pe domnul Bodo. Atât el, cât și tatăl lui se bucură de mare prețuire
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
văicărindu-se, că în ultima vreme tare mai mor oamenii nevinovați. Sărind ca friptă, Pachița Ursache de la Hlineț l a întrebat curioasă: Bine, bine, dar cine a mai murit acum? Cum de n-ați aflat? Miron, bătrânul de lângă școală, sărmanul zace singur în sicriu și nimeni nu-l bagă în seamă. Cum așa? Noi, de la primărie am fost aseară cu lumânarea și preotul a zis că mare pomană ne-am făcut. Toată viața și-a petrecut-o aproape singur, singurel și
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
să ducă un trai modest și plin de lipsuri. „Cu ce m-am ales după atâția ani de muncă grea, eu și ai mei din familie? Iaca acum sunt bolnav, feciorul meu , pe care l-am iubit ca lumina ochilor, zace rănit și bolnav iar noi nu putem să-l ajutăm cu nimic. N-am bani să merg la el să-l văd, să-l laud că este un ostaș vrednic care și-a făcut datoria. Cine se face vinovat că
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
schimbat însă. A doua tentativă, mai puțin spectaculoasă, a constat în ingurgitarea de frunze uscate adunate cu lacrimi în ochi de pe trotuarul plin de praf și de alte necurățenii: cum eram prevenit că murdăria e otrăvitoare, am crezut că orice zace pe jos, pe stradă, ucide dacă duci la gură și înghiți. Dar poate că aceasta a fost, de fapt, prima dintre cele două tentative și s-a petrecut încă la Cluj, în strada Kogălniceanu, străjuită de tei, și deci premiera
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a aduce la cunoștința guvernului. A sezisa guvernului e cu totul impropriu. 19.II. [1953] [DIVERSE] Bulgăraș de ghiață rece, Iarna vine, vara trece Și n-am cu cine petrece. Cel cu care-am petrecut A pus fruntea la pământ, Zace, singur, în mormânt. Ichim Rusu 20.II. [1953]*1 Astă noapte, în tren fiind și dormind un somn deseori întrerupt am avut un vis ciudat și frumos. Se făcea că eram în trecere prin Pașcani, orășelul în care am copilărit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
preoți ce-au pierit demult”, ca făuritor și păstrător de cultură. Poemul La căpătâiul gigantului reprezintă portretul-hiperbolă al țăranului doborât, sacrificat de civilizație: „Zvârlit cu fața-n iarbă, ca o gânganie blândă și mare,/împilat de moarte, doarme țărănește și zace,/ de departe i se văd degetele de la picioare,/ cum stă trântit în plasa lumii, de insectă rapace;/ cu gura-n pământ, parcă ucis în bătăi,/ prin orbite-i putrezesc pietrele ochilor frați;/ pe sfecla feței, lividă, spălată să fie dată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
de pretutindeni, eterne și anistorice. Adevărul uman care ne atrage, dar care ne și zăpăcește și „distruge” uneori, dacă nu suntem pregătiți a-i face față, ca și privirea meduzei sau ca lumina taborică de pe chipul lui Iisus. „Adevărul” care zace adânc În noi, În ceea ce numim subconștient, depozit, se pare, nu numai al atâtor acumulări de nume, situații și semnificații, dar și profet! Ultimul Profet al epocilor noastre „teribil” de moderne sau post-moderne, singurul, unul din eurile noastre, cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
putea fi mai bine generalizată În forma „oamenii sunt asupriți de ei Înșiși” și o epocă sau alta istorică sau politică nu face decât să coloreze, să pună Într-o lumină, uneori, e drept, insuportabil de dură, de brutală, ceea ce zace În adâncul firii lor, idiomatice și universale, și care este, e drept, speculat cu abilitate și insolență de stăpânii zilei. Când Goma și Liiceanu „se supără pe Români” acablându-i cu toate relele - mi se pare că și dl Patapievici a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de a o combate îmi ia o groază de energie intelectuală. Ceea ce este nefiresc e că senzația, „fiorul” sînt mai tari decît judecata, o sfidează. Mi-e teamă ca, prin reiterare, mecanismul să nu devină psihotic. *E scandalos cîtă aroganță zace în fundul unor parvenite! învîrtind cheile mașinii pe arătător, C., profesoară ridicată dintr-o familie de țărani, mi-a vorbit despre faptul că s-a înscris pentru o călătorie în Franța. La un moment dat, referindu-se la cei ce-i
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
repetiții, acest text de Nicolae Iorga (din O luptă literară), care e un argument suficient, de autoritate, că nu trebuie să se grăbească: „Iar, dacă ți s-a spus să aștepți, ai acum o datorie față de tine. În sufletul tău zace un zeu care nu s-a trezit încă; nu-l grăbi, căci o picătură de untdelemn fierbinte din lampa ta nerăbdătoare îl va face să-și destindă aripile și să fugă pentru totdeauna. Cetește mult, călătorește mult. Adună cunoștinți despre
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dar nu tragic. În stradă lucrurile stau altfel, vederea a fost blocată tem- porar de norul de praf stârnit de măturoaie, așa cum și țipetele animalului nu se mai aud din cauza râsetelor și huiduielilor măturătorilor, iar victima nu a scăpat, ci zace lungită în mijlocul străzii. Lentila lui „simț enorm și văz monstruos” a proiectat episodul imaginat, el ilustrează aproape darwinist o luptă pentru supraviețuire, o încleștare dramatică, un energetism al disperării, o survival of the fittest. Există aici o viziune mecanomorfă, senzațiile
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu hăituirea animalului și încolțirea lui, dar și execuția publică cu forma ei de expunere radicală. Gestul de pipăire, cum am văzut, precizează în ce grad acestei prezențe îi este asociată o alteritate maximă căreia îi corespunde alienarea naratorului. Violența zace în toate straturile sociale ca o latență, ne comunică acest dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos”. Oamenii simpli, autoritățile, mica burghezie locală o împărtășesc, obscuri- tatea este cea care relevă dimensiunea contemporaneității, iar naratorul privește această obscuritate direct
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și câini dresați pe post de patriotici roșiori în acompaniamentul marșurilor militare sunt luate din aceeași schiță. „Artistul meu avea odată doi cocoși, pe cari-i deprinsese la beție, și încă beție de alcool, fiindcă le dedea boabe și grăunțe zăcute-n rom. Am văzut într-o dup-amiaz de vară, în fața prăvăliei, pe desfrânații aceia beți turtă, făcând mustră și defilând soldățește, ca doi muscali pe două cărări, pe dinaintea unui cățel, alb și creț, muiat în boia de băcan pentru
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și alte instituții Motto: De-ar fi mândra-n deal la cruce, De trei ori pe zi m-aș duce. Dar mândra-i cale departe, Nu poți merge fără carte. Cartea n-are cin-mi-o face Căci notariul nostru zace. Cu primariu-s mânios Și-mi face cartea pe dos! (Cântec popular din Ardeal) 1. Primăria Încă dela începutul începuturilor organizării vieții sociale în obști, oamenii nu se puteau descurca dacă unul, de regulă cel mai destoinic dintre ei nu
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
care disprețuiește judecata de cercetare, care refuză să renunțe la păcat în mod public și care îi lasă pe alții să se simtă confortabil în păcatele lor, nu face decât să-și acopere propriul păcat secret. Undeva în viața lui, zace un cadavru. O lucrare ascunsă a întunericului i-a pătat mesajul, iar el sfârșește prin a predica mesaje liniștitoare, de bine și prosperitate. Păcatele lui mărturisesc împotriva sa, așa cum spune Isaia în capitolul 59,12-13: “Căci fărădelegile noastre sunt multe
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
monumentalul volum pe care i l-au dedicat și pentru care merită toate laudele și felicitările. Figura profesorului V. Ciurea răzbate plină de lumină din paginile dedicate acestei nobile dar, din păcate efemeră instituție medical veterinară. Cum În tot răul zace și o picătură de bine, permiteți-mi să o evidențiez. Anatomia patologică bucureșteană trecuse prin etapa epurărilor și era deosebit de slăbită. Desființarea facultății arădene a fost Însoțită de Înapoierea În Alma mater a foștilor ei slujitori. Profesorul Viorel Ciurea și-
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
martie 1918, Sfatul Țării a proclamat cu o largă majoritate de voturi “Actul Unirii Basarabiei cu Regatul României”. Atunci când Regele Ferdinand al României a primit Unirea și a semnat “Declarația Unirii”, avea să spună: “Înfăptuirea unui vis care de mult zace în inimile tuturor românilor de dincolo și de dincoace de apele Prutului”. Manifestarea noastră din 27 martie 2012, prijeluită de aniversarea celor 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, dar și de evocarea istorică a răpirii Basarabiei de acum
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Moruzea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1712]
-
limbaj uman. Nici un altul nu a fost atât de murdărit și rupt. De aceea nu trebuie să renunț la el. Generații de oameni și-au descărcat greutățile și preocupările vieții asupra acestui cuvânt și l-au zdrobit de pământ; acum zace în praf și duce întreaga lor povară. Generații de oameni au rupt acest nume prin separarea lor în partide religioase; au ucis și au murit pentru această idee, iar numele de Dumnezeu conține toate urmele degetelor și sângelui lor. Unde
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
numerică a populației s’a făcut inițial prin mijloace drastice, ucigașe, ce devin apoi, pe măsura evoluției, mesaje de avertisment și, În sfârșit, indicații, mă Întreb cam cum ar arăta arma chimică sau poate mai mult decât atât, care desigur zace ca potențialitate În om, ființa aflată În vârful evoluției, dar și, ca odinioară heterotrofele primitive, În faza de dezvoltare exponențială, necontrolată, Într’un mediu cu posibilități totuși finite. “Radiosfera”, 4 decembrie 1995, ora 11,09 59. Există și o poluare
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
păstrat, cel mai fatal pentru "previziunile noastre romantice", este și cel mai derizoriu, ca litera ascunsă a lui Edgar Poe. Este secretul energiilor mutante și al ambivalențelor elanurilor noastre de credință. În interiorul oricărei adunări de oameni, după cum s-a văzut, zace o mașină de respins intruziunile. Este reacția creștinilor la adresa unui evreu, a evreilor la adresa unui creștin, și a amândurora când cineva strigă Allah Akbar! Identitatea ucigașă e întărâtare, și aceste două caracteristici ale identității sunt direct proporționale una în raport cu cealaltă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]