5,010 matches
-
pătruns de importanța adevărurilor pe care le declamă pe un ton sentențios-sumbru, deși adevărurile în cauză nu sunt decât niște truisme, din categoria „amorul e un lucru foarte mare“: „Purtați fiind efemer / De-un val în van ce piere, / Ne zbatem existența / În vis, dor și durere. // Și după noi rămâne / Din tot ce-am fost cândva / O mână doar de oase / Și anonimă, tigva.“ Victor Petru Vulcan a descoperit, așadar, că, după o viață de zbucium, murim cu toții, fără scăpare
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
infernul trăit prematur. Cezar Ivănescu, Val Condurache, Mihai Ursachi, cei trei răstigniți pe cruce și băgați în malaxorul românimii de vii. Ultimele lor pîlpîiri s-au stins, imprimînd pe retina lor o lume românească nebună, nebună, nebună. Românii care se zbat în mizerabilul malaxor care omogenizează respingătorul conținut, atunci cînd văd o stea strălucind în ceruri, au o singură dorință: s-o ademenească și s-o înglobeze în pasta lor. Nu dorim purificare, nu dorim strălucire, dorim să-i coborîm pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
măritase cu trei ani În urmă, la șaisprezece ani, trebuie că Împlinea nouăsprezece În anul În care a coborît pe țărmul ostrovului cu Femeia. Iar dacă am găsit-o pe mama Floare În lumea virtuală, ca dovadă că s-a zbătut să atingă capătul lumii și-n cea reală, m-am gîndit că ar fi la fel de potrivit să caut În America numele de Ruba. E un nume rar, nu l-am Întîlnit decît În satul alor mei, unde Îl purtau două
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
fiicei lui care plecase tare departe și de atunci abia dacă-i mai scrisese de vreo două ori... Că în dimineața aceea se certase să obțină nu știu ce pentru clinică (oare or fi fost toți bolnavii aceia rudele lui de se zbătea așa?!), că zi de zi se lupta (așa zicea mătușă-mea că vorbeau cei care intraseră în cameră) ca să aibă toți tot ce le trebuie, că fusese amenințat că se desființează clinica ("Și ce se întâmplă cu bolnavii ? Eu unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
tot ce le trebuie, că fusese amenințat că se desființează clinica ("Și ce se întâmplă cu bolnavii ? Eu unde-i duc ?! La mine acasă ?!" strigase el) probabil că, dacă spusese așa, erau toți rudele lui, altfel de ce s-ar fi zbătut atâta, și că..." "Bine, am înțeles! o fi așa cum spui tu continuă spinul. Da'..." "Stai, că n-am terminat ! suspină cicoarea. M-am oglindit odată în ochii minunat de albaștri ai unui băiețandru. Mă uitam fix în ochii lui, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
decât dacă-l iei în râs. Ai văzut, așa-i ? Poate că te-a și prins furtuna pe mare, nu ?! Dac-ar ști cât m-am chinuit să-mi treacă frica asta și câte nopți n-am visat că mă zbat iar și iar în valuri, ca atunci când se sfărâmase bărcuța noastră... și tata mă prinsese de păr și așa m-a scos și m-a dus la mal... Ce spui, marea avea dreptul să fie liberă, nu-i așa ? Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
din două principale motive, care se justifică prin actul creației În sine: portretizarea cât mai completă și mai veridică a personajelor și menținerea În memoria cititorilor de toate vârstele a unui timp istoric În care destinul neamului românesc s-a zbătut Între viață și moarte, Între a mai fi și a nu mai fi. Și nu este vorba doar de acel blestemat război, justificat În ce ne privește, ci și de perioada ce a urmat și care a durat cât o
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
la ora asta, pe așa o ninsoare? A tresărit. În față avea un bărbat cu o mustață cât doi hulubi, care purta omătul căzut cu dărnicie... De sub marginea cușmei mițoase Îi zâmbeau doi ochi cunoscuți. ― Ce faci, Petrică? Eu mă zbăteam În vârtejul gândurilor și de aceea nu te-am observat. Merg la Nicu, la spital. ― De ce mergi tu și nu vine el acasă? ― A fost operat azi dimineață. ― Despre ce operație vorbești, Lia? - a Întrebat Petrică, cu tremur În glas
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pentru grijă - a răspuns directorul, gândind: „Unul din dălcăuși a căzut deja În plasă...” ― Eu nu fac altceva decât să-mi respect cuvântul dat În fața alor mei - a răspuns secretara... ― ??? ― Ei m-au făcut să Înțeleg În ce mediu ne zbatem și ce pericole ne pasc... ― De unde până unde știi aceste lucruri? ― Un prieten al soțul meu, cu care el a copilărit, este mare pe la partid și, sub mare jurământ, i-a povestit cu lux de amănunte cum stau lucrurile... Iar
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
vorbă cu tine. Și când ajungem, În sfârșit, să fim față În față, te văd copleșit de gânduri, Încât nu mai Îndrăznesc să te Întreb ceva... ― Nu-i nimic deosebit, scumpo, doar... ― Ce te supără, tati? ― Vezi tu?... Noi ne zbatem - profesional - să facem treburile cât mai bine, iar unii stau și ne așteaptă „la cotitură”, cum se spune, ca să ne facă zile negre... Eee! Da’ ce Îți spun eu ție, draga lui tati? Povestea Îi lungă... Poate om găsi vreme
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
un adevărat cavaler - l-a fixat „la podea” frumoasa creolă cu ochi arzători. ― Dac-ar fi ce bine-ar fi... dar... ― Ooo! Sunteți un misterios.... - a șoptit ea, cu un oftat adânc, care a făcut ca sânii să i se zbată ca doi hulubi speriați sub bluzița bine struniă pe trup... ― Nuuu... Nu sunt misterios, ci... nu mă pricep... ― Vai! Cum se poate? Un tătic atât de tânăr... Atât deee... - și-a mieunat pisicește vorbele cu alint, privindu-l Îmbietor... Gruia
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
unul de altul atât cât să se poată privi cu aducere aminte... ― Dacă n-aș lua sama la mustățile aiestea cât niști hulughi și la pletele albi, aș zice - după glas - că tu ești omu’ lângă care mi s-o zbătut de multe ori inima gata să iasă din chept... ― Și bine ai zice, frate. Că și eu văd că am În față pe unul care tare seamănă cercetașului Toader. Toader Toaibă, cel lângă care am Înfruntat urgia... Acolo, departe, În
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pronunț numele dragului... așa tam-nisam? Și nu știi cât de rău Îmi pare că nu l-am avut Între noi și pe el În astă seară. ― Da’ știți voi că Îmi plăceți? Vorbiți numai În șarade, iar mie mi se zbate inima ca la un iepure, așteptând - s-a plâns Lia râzând. ― Eu aș fi spus, dar dacă nu am dezlegare de la „stăpânire”, ce să fac? - s-a dezvinovățit Nicu, cu râs candid... Despina și-a aruncat o privire fugară asupra
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nu și-a reluat capacitatea de gândire. Nu mai percepe minunatele irizații albastre din neantul transparent. Nu percepe că forma bordată de violet și-a schimbat irizațiile înspre culoarea roșie. Spiritul devenit roșu, spiritul acelei misterioase Minodora este mânios. Se zbate, vibrează și o îmbrățișează pe Dora într-un cerc arzător. Încearcă să redea gândire formei flasce ca o mică băltoacă transparentă cum a devenit Dora după această reîntoarcere în lumea spiritelor. Parcă ar face niște insistente gesturi de reanimare. Gândirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
minte precizarea infirmierei " Soneria este la capătul patului. Ne puteți chema la orice oră din zi sau noapte". Apasă cu disperare butonul soneriei. O dată... De două ori... De trei ori... Nimeni nu răspunde. Nimeni nu vine. Ființa de alături se zbate în convulsii. La un moment dat Dora are impresia că tânăra vrea să coboare din pat și o oprește cu un insistent : "Stai acolo ! Mă duc eu." Grila de la patul ei nu este ridicată, iar Dora a uitat de interdicții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
palide. Nu ar fi bine să vă întindeți ? Cipriane, întinde fotoliul ! Mulțumesc, nu e nevoie. Nu am nimic. Doar emoția mi-a dat niște palpitații. Dora respiră adânc, soarbe o înghițitură de apă. Durerea s-a diminuat, dar inima se zbate ca o pasăre speriată. Tâmplele și urechile sunt agresate de niște ropote aidoma celor făcute de copitele unui cal în galop. În nici un caz nu se pune problema să plecați până nu vă vede un medic, zice Ciprian. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
destul de amărât și fără ca tu să mai presari cu sare pe rană ori să mă pui cu fundu pe jăratec. Că prea tare de virtute n-am fost, asta-i drept... Dar cinstit și drept am fost întotdeauna! Eu mă zbat pentru un ban de internat și muncesc de mă spetesc din noapte-n noapte iar podoaba trândăvește și pe deasupra îmi spune că are două carogențe, așa, sub formă de laudă... Și parcă aștepta să-l mângâi pe creștet ori să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
înalță la nivelul ochilor, rostește câteva vorbe duioase, o mângâie, îi smulge prietenos câțiva fulgi de la gât și, fulgerător, îi taie gâtul, dintr-o singură mișcare, cu un fel de brici care nu provoacă dureri mari. La bunicul, găina se zbătea prin curte, de speria tot neamul găinăresc. La Marcel, găina parcă e trimisă într-un somn adânc. Prietenul meu haham ia găina cu gesturi de maestru, o lasă cu gâtul în jos, așteaptă până i se scurge tot sângele, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
el se ițește și totul în cerc se-nvârtește: e rococo. Vise sălbatice și vise de noapte se împletesc în coroane de flori, razele multe nu se țin departe, și vin și ele în caseta de spic. Se adună, se zbat, lunecă unele spre altele, vin, aleargă, nu se zăpăcesc, însă pe noi ne zăpăcesc. Ritmul diferă, nu există un ritm. Nu aș vrea ca în aceste clipe luna să înceteze să lumineze, nici nu aș vrea să nu mai văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
transpirată, nu mai puteam fugi. Însă el nu porunci să se dea drumul la câini, ci veni chiar el să mă prindă. Și, când, după mult efort și goană, inșii lui mă înconjurară, el mă prinde de mijloc. Eu mă zbat cît pot, țip, însă el nu-mi dă drumul. Vreau să plec, însă îmbrățișarea lui e și ea plăcută și nu aș vrea să-l las singur. Are destulă răbdare, eu nu renunț ușor. Eu nu renunț. Ne întoarcem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
recunoscătoare sau te pot omorî. Te salvez sau te omor. Iar facem pe șefa? Începe să mă sărute. Ești delicioasă. Înțeleg. Vrei să te răzbuni. Se oprește și mă privește. Nu. Acum nu. Ce vrei? Pe tine. Încep să mă zbat cu toată puterea, folosind resurse ce nu erau în mine până acum. Nu știi ce-mi faci! Te rog! Oprește-te! Bine. Se oprește, însă în el are loc o schimbare. E foarte preocupat de ceva și foarte nervos. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
pe ușă, încerc să mă adun și să-mi folosesc disciplina interioară pentru a-mi păstra mintea limpede. Chiar cred că am câștigat când, pe nesimțite mă cuprinde cu brațele de mijloc. Mă aduce înapoi încet, mă lasă să mă zbat în disperare, căci mi-am ratat șansa. În același timp, faptul că nu pot mă face să mă simt vulnerabilă, și nu să-l urăsc. Nu mai suport încordarea. Însă instinctul de supraviețuire mă face să încerc să trag de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Îți faci rău. Mă mai și face proastă, deci. E vina mea, spune el. Mă întinde pe pat, deși opun rezistență, și mă leagă, cu mâinile întinse. Ce faci? Tu ce crezi? începe să mă sărute. Nici măcar nu mă pot zbate. Ascultă-mă, ascultă-mă! Ce, iubire? Ai câștigat. Ai câștigat din clipa în care ai venit aici. Știu. Nu-mi fă acest rău. Nu intenționez să-ți fac rău. Vreau să te iubesc. Dacă nu ar ști ce spune, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
meargă la lopată. —Măi omule, n-ar fi rușine, că suntem și noi cineva în oraș, ca fiul nostru să rămână un neisprăvit. Dacă asta vrea, asta să aibă. Cum poți să spui așa? Nu vezi că toți părinții se zbat să facă din copiii lor oameni? Ce să fac eu? Să merg la școală în locul lui? Nu vezi că nu-și vede de carte, se înhăitează cu toți vagabonzii. Nu are un prieten de Doamne ajută. I-am spus să
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
propriei vieți „greșite”, invocând introspectiv vechiul îndemn socratic: Cunoaște-te pe tine însuți! Autorul își exersează priceperea în tehnica monologului interior. Eroina este uimită că a pierdut o viață întreagă la infectul ghișeu. „Vreau afară!”, strigă vocea ei interioară. Se zbate în îndoieli și în contradicții, sperând că-i vor trece „gărgăunii”. Rareș Tiron are intuiția ironiei destinului. Într-o zi, întârziind la serviciu, Adriana constată că toate colegele sale sunt în doliu: murise angajata de la ghișeul 4, ceea ce-i amplifică
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]