1,209 matches
-
cocea pe mama copiilor lui, avea dreptul ăsta. — Nu există nimeni, repetă Emma forțându-se să rămână calmă pentru a nu-l enerva. Nu vreau să mai fiu cu nimeni. Dar cum Antonio știa că nu e adevărat, și Îi zvâcneau venele la tâmple și curând avea să izbucnească, iar ea era obosită de toate astea și Își jurase că nu avea să-i mai permită s-o atingă, căci se schimbase și se eliberase de sentimentele de vinovăție și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În abdomen și zăcea Într-o baltă de sânge pe trotuar. Din rană, sângele curgea cu un șopot sinistru, ca fluieratul unei păsări. Culoarea Îi pierise din obraji și omul Își pierduse cunoștința. Dar nu și viața. Trupul lui Încă zvâcnea, mușchii se contractau. Antonio Îl veghease mai bine de jumătate de oră, neputincios. Capul. Trebuia să țintească la cap. Ce face tati, de ce nu vine? bodogăni Kevin, sugând din paiul de Coca-Cola. Dar În paharul mare de la McDonald’s nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
care nu voia să creadă adevărul. Privea cu ochi sticloși, împăienjeniți de plânși de fantasme întunecate, mângâia fără să vrea urma de pași întipărită pe veci în nisipul fin, altădată izvor tămăduitor al iubirii. Un colț al gurii i-a zvâcnit în sus, întipărindu-i pe chip un zâmbet de om epuizat și bolnav. Va trebui să accepte. S-a ridicat încet, nesigură pe picioare, ca o nălucă dezorientată. Deși o pânză deasă de întuneric o înconjura, a început să meargă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a opri soarele din mica sa excursie, a început să acompanieze ritmic greierii cu renumitele sale note: ,,Oac-oac!“. Nici frunzele nu se lăsau mai prejos și vâjâiau cât puteau ele de tare în bătaia vântului. Pe neașteptate, corpul meu ce zvâcnea de emoție, a fost trecut de un fior rece care parcă încerca și el să mă țină pe loc. Simțeam cum natura era împotriva mea. Soarele plutea ușor pe bolta albastră, lăsând în urmă bătrâna lună ce încerca din răsputeri
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
sicriul, sicriul și pe bunicul meu înăuntru. În sală era liniște deplină, de cel puțin un minut tata stătea nemișcat, și-am crezut că poate nu vede nici asta, așa cum nici pe noi nu ne văzuse, dar atunci i-a zvâcnit un umăr, a făcut un pas înainte și, cu mâinile încătușate, a atins marginea sicriului, și atunci am știut că totuși e conștient, că totuși i-a ajuns până la creier această priveliște, am crezut, pentru un moment, c-o să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și s-a uitat direct la mine, direct în ochii mei, și după strălucirea ochilor mi-am dat seama că mă recunoscuse, și și-a descleștat gura și se simțea c-ar fi vrut să spună ceva, fața i-a zvâcnit, se vedea că nu poate să vorbească, iar atunci mama, plângând, a spus, Doamne Dumnezeule, ce i-au făcut, ce-au făcut din el și, dându-mi drumul, a trecut pe lângă bunica și a pornit-o repede spre tata, ocolise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
fuste despicate, bustiere transparente, portjartiere, uneori un body deschis Între picioare. Vulva ei era delicioasă, excitantă, se umezea imediat. Petreceau seri minunate, cum Bruno nu sperase să trăiască vreodată. Uneori, când o penetrau mai mulți bărbați la rând, inima Christianei zvâcnea, Începea să bată prea tare, transpira mult dintr-odată, iar lui Bruno i se făcea frică. Atunci se opreau; ea se ghemuia În brațele lui, Îl săruta, Îi mângâia părul și gâtul. 21 Desigur, nici asta nu era o soluție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
duc. Dar pur și simplu nu mă pot opri. Mi se pare că merg de ore întregi, amețită și cu picioarele pășind la întâmplare pe trotuar. Soarele arde, trotuarul e plin de praf și după o vreme începe să-mi zvâcnească capul. La un moment dat, mobilul începe să vibreze din nou, însă îl ignor. În cele din urmă, încep să mă doară picioarele, încetinesc și mă opresc. Am gura iască ; sunt total deshidratată. Am nevoie de apă. Ridic privirea, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
au invitat să joc cu ei Travel Scrabble. Mama m-a întrebat chiar dacă e o călătorie de afaceri sau e una de plăcere ? N-am fost în stare să-i răspund. Bătăile inimii mi s-au mai rărit, dar îmi zvâcnește capul de durere. Stau cu o mână peste un ochi, încercând să blochez lumina. — Doamnelor și domnilor... Se aude glasul conductorului, printre pârâieli. Din păcate... lucrări feroviare... transport alternativ... Nu înțeleg ce tot spune. Nu știu nici măcar încotro ne îndreptăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
vreodată... Nici măcar nu sunt în stare s-o spun. — Samantha, știu că ești un avocat foarte talentat. Arnold oftează. Nimeni nu se îndoiește de asta nici o clipă. — Dar am făcut o greșeală. Aud niște pârâituri pe fir ; îmi simt pulsul zvâcnindu-mi în urechi. — Samantha, am să fac tot ce pot, spune în cele din urmă. Poate e mai bine să știi, în dimineața asta avem fixată o ședință la care vom discuta soarta ta. — Și nu crezi c-ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
privește amuzat. Ce-ai făcut, ai coborât dintr-o bulă de aer, direct din cer ? Îmi amintesc de călătoria mea și de toată panica, tulburarea și disperarea care puseseră stăpânire pe mine. Despre cum am coborât din tren, cu capul zvâcnindu-mi, văzând în fața mea doar o ceață. — Cam așa ceva, spun într-un final. Nu m-am uitat pe unde merg. Ne uităm la două lebede care plutesc regește pe sub podeț. Apoi mă uit la ceas. E deja zece și cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
zidul de piatră, în grădina de verdețuri. Încerc să-l urmez și eu cu pas săltăreț și mă lovesc cu piciorul de zid. Au. — Totu’n regulă ? Nathaniel se întoarce către mine. — Da ! spun radioasă, în ciuda faptului că piciorul îmi zvâcnește agonic. Îhm... ce verdețuri frumoase ! Arăt spre grădină cu admirație sinceră. Are formă hexagonală, cu mici cărărui între diversele parcele. — Tu ai făcut toate astea? E incredibil. — Mersi. Și mie îmi place. Îmi zâmbește. Mă rog. Uite și rozmarinul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și Porsche-ul dispare în zare, ridicând pietrișul în urma lui și lăsându-mă singură în soarele tăcut și arzător. Așa. Deci... am rămas doar eu și Nathaniel. Singuri-singurei. Până la ora opt diseară. Cam ăsta e în mare scenariul. Ceva începe să zvâcnească înăuntrul meu. Ca un dirijor care stabilește ritmul ; ca o introducere. Mă răsucesc pe călcâie cât de nonșalantă pot și pornesc înapoi spre casă. Când trec pe lângă un rond de flori mă opresc chiar și mă uit la o plantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
urmă. Mi-am aruncat bikinii. El și-a desfăcut catarama de la curea. Și totuși, totuși, încă mai culegem zmeură. Lădițele sunt pline și grele și mă dor brațele, dar abia dacă le mai simt. Tot ce știu e că îmi zvâcnește tot corpul ; că zvâcnetul a devenit un bubuit ; și că nu mai pot suporta multă vreme. Când ajung la capătul ultimului rând, las lădița jos și rămân cu fața spre el, incapabilă să mai ascund cât de disperată sunt. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
soarelui. A zis că e posibil să rămână acolo vreo două săptămâni. Credeam că ți-a spus. — Îhm, nu, zic, articulând cu greu. Nu mi-a zis. Deodată, îmi simt picioarele ca plastilina. Mă prăbușesc pe un butoi, cu capul zvâcnindu-mi. A plecat în Cornwall, pur și simplu. Fără măcar să-și ia la revedere. Fără măcar să-mi spună. — A lăsat un bilet pentru eventualitatea că o să treci pe-aici. Eamonn caută în buzunar și scoate un plic. Mi-l întinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
siguranță acasă ? — Da. Totul e În regulă. Mulțumesc. Vizită plăcută ! strig În urma lui, dar nu cred că mă mai aude. Încet-Încet Îmi strîng lucrurile și ies din avion. SÎnt transpirată, părul Îmi stă În toate direcțiile, și simt că-mi zvîcnește capul. După atmosfera atît de intensă din timpul zborului, aeroportul pare extrem de puternic luminat și de liniștit. Solul mi se pare mai solid ca niciodată. Mă așez pe un scaun de plastic și rămîn o vreme așezată, Încercînd să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
pleoape și o aromă extraordinară de cafea În aer. — ’ neața ! aud glasul lui Connor, deasupra mea. — ’neața ! murmur, fără să deschid ochii. Vrei cafea ? — Da, te rog. Mă Întorc pe o parte și-mi Îngrop În pernă capul, care Îmi zvîcnește groaznic, Încercînd să mai fur cîteva minute de somn. Lucru cu care, de regulă, n-am nici cea mai mică problemă. Dar astăzi nu știu ce am, am așa, o neliniște. Oare am uitat ceva ? Pe fundalul zgomotelor pe care le face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
sângele i se amestecau Într-o spumă negricioasă. - Buze, mai strigă o dată cel de lângă mine. Dacă tot e să mor, barem să Împart și eu niște lovituri, mi-am zis și, pentru că la ucis mă pricepeam cel mai bine, am zvâcnit Într-o parte și mi-am repezit căpățâna În pieptul celui care mă lovise. Am dat să-l mai izbesc o dată dar, bulumacul prins de picioare mă țintuia În loc. Era ditamai lemnul, mare și greu, dar dacă mă rostogoleam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ierburile de leac. Ne apucarăm să le mestecăm Îndelung. Sărate și amare deopotrivă, ne Încălziră și ne dădură puteri. Ca și dimineață, ne făcură să ne simțim cu burțile pline, gata-gata să dăm pe afară parcă. Capul prinse să-mi zvâcnească ușor, de parcă Tatăl mă Încerca cu un Început de boală, dar așa făceau toate ierburile de leac. - În curând o să-i vedem și pe cei aduși de Vinas, zise Runa deodată, arătându-ne malurile ce se apropiau, gâtuind apa care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
GRUBI: Zău! Respira-ncet, uite-așa, și în jur se simțea ceva cald, parcă aburea în jur. Îți spun eu. Groapa asta e vie. BRUNO: Te-a prostit și pe tine. GRUBI: Ba nu. Mă lipeam de ea și ea zvâcnea. Mă simte. BRUNO: Fugi d-aici! GRUBI: Dacă-ți spun că mă simte? Eu îi vorbeam și ea-ncepea să s-alinte și mârâia ușor, așa... se încolăcea în jurul gleznei, lugurea, se gâdila de mine, fornăia... Mă încolăcea parcă, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
va lucra mult timp până va reuși să deschidă chepengul. Pe fondul acestor eforturi se apropie apocalipsa. Zguduituri ușoare, apoi tot mai violente, explozii îndepărtate, explozii apropiindu-se, urletele unor sirene etc., totul în crescendo și cu pauze lungi. MACABEUS (Zvâcnește prin somn.): Au venit? PARASCHIV (Tresare prin somn, își schimbă poziția.): Nu. MACABEUS (Agitat în somn; își trage cioturile mâinilor de pe trupul celuilalt.): Au venit? Au venit? PARASCHIV (Gest de nervozitate prin somn.): Nu. MACABEUS (Suspină, hârâie.): Au venit? Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Nu. MACABEUS (Suspină, hârâie.): Au venit? Au venit? PARASCHIV (Prin somn.): Hm? (Pauză; respirație calmă.) Nu. (Pauză; respirații normale.) MACABEUS ( Hârâie de câteva ori violent.): Și dac-au venit? (O explozie mai apropiată.) PARASCHIV: Hm? Hm? (Își ridică ușor capul, zvâcnește, și-l lasă înapoi.) MACABEUS (Plescăie.): Au venit! Au venit! PARASCHIV (Antrenat de altă explozie.): Ce-i? MACABEUS (Plescăie, suspină, își continuă somnul.): Au venit! PARASCHIV (Oftează ușor, își continuă somnul.): Nu. (Zgomotul celui care lucrează la gura de intrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Că da... Șarpele, el a sunat din trompetă atunci când a început măcelul... Șarpele a sunat... A sunat din gura lui MACABEUS, că MACABEUS își ține șarpele în gură... (Pauză. MACABEUS penitent.) S-au măcelărit șerpii între ei! Auzi? Auzi cum zvâcnesc? Uite-o! Uite o jumătate de șarpe pe masă! Uite cum zvâcnește! Și în pâine a fost un șarpe și tu l-ai mâncat... S-au măcelărit între ei, s-au înjumătățit și apoi s-au înjumătățit iar... Peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Șarpele a sunat... A sunat din gura lui MACABEUS, că MACABEUS își ține șarpele în gură... (Pauză. MACABEUS penitent.) S-au măcelărit șerpii între ei! Auzi? Auzi cum zvâcnesc? Uite-o! Uite o jumătate de șarpe pe masă! Uite cum zvâcnește! Și în pâine a fost un șarpe și tu l-ai mâncat... S-au măcelărit între ei, s-au înjumătățit și apoi s-au înjumătățit iar... Peste tot zvâcneau jumătăți de șerpi. Bucăți de șerpi, șerpișori mai mici, cozi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Uite-o! Uite o jumătate de șarpe pe masă! Uite cum zvâcnește! Și în pâine a fost un șarpe și tu l-ai mâncat... S-au măcelărit între ei, s-au înjumătățit și apoi s-au înjumătățit iar... Peste tot zvâcneau jumătăți de șerpi. Bucăți de șerpi, șerpișori mai mici, cozi și carpete, ochi, guri, limbi, veninul curge, feriți-vă! Ahuuu! Macabeeeuuus... Paaaraaaschiiiv... Luați-mă în brațe căci am călcat pe șarpe... pe șarpe.. (Șoptit.) Pe șarpe. (Tremurător.) Pe șarpele? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]