1,937 matches
-
în întreaga Europă, de când a conceput mașinăriile pentru Teatro Novissimo din Veneția, el le realizează la Paris, reprezentată în 1647, pe cele ale majorității marilor spectacole. Sunt decoruri grandioase pe care le concepe pentru Mirane, tragicomedia lui Desmarets de Saint-Sorlin, pusă în scenă în 1647 pentru inaugurarea teatrului Palatului Cardinalului 14, și pentru Andromeda lui Corneille în 1650. Corneille, chiar dacă nu teoretizează asupra cântului și spectacolului, nu se dezinteresează chiar complet de regie. El îi incită primul pe autorii dramatici să-și înscrie
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Antichitatea a primit-o și așa cum ne-a fost transmisă, nimeni nu se ofensează văzând-o pe scenă." Corneille pune la îndoială eficacitatea scenică a verosimilului obișnuit în materie de tragedie. El admite că acesta s-ar potrivi comediei care pune în scenă umanitatea medie, și nu tragediei, populată de ființe ieșite din comun. Eroii săi tragici subliniază ei înșiși cu mândrie aspectul extraordinar al destinului lor. Schlegel va atrage atenția, în Cursul de Literatură dramatică, din 1809, asupra neverosimilului pe care se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personajului, trebuie nu numai ca "trăsăturile de comportament" să fie "potrivite", "asemănătoare" și "statornice", dar și ca ceea ce spune el să fie credibil. O asemenea exigență privește cele două genuri în uz în epoca clasică și în special comedia ce pune în scenă personaje aparținând umanității medii. Corneille, care a excelat atât în comedie, cât și în tragedie, este foarte conștient de lucrul acesta, scriind în Aviz Cititorului (Avis au Lecteur), din 1632, care precede Văduva (La Veuve): "Comedia nu este decât un
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
comedie nu erau puse să vorbească decât persoane de o condiție cu totul mediocră, dar ea nu mai are totală justețe într-a noastră, când chiar și regii pot intra în ea, când acțiunile lor nu o depășesc. Când se pune în scenă o simplă intrigă de amor între niște regi, și când pe ei nu-i pândește vreun pericol nici asupra vieții lor nici de stat, nu cred că, deși personajele sunt ilustre, acțiunea este și ea îndeajuns pentru a se ridica
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a modernizat comedia, cu Mélite, în 1630. El nu aduce aici niciun personaj ridicol și introduce, după modelul pastoralei sau al tragi-comediei, personaje ce aparțin societății bune. Foarte diferită de comedia tradițională moștenită de la farsa latină sau medievală, această piesă pune în scenă personaje care folosesc în vorbirea lor o cazuistică amoroasă rafinată. Cu Galeria palatului, cea de-a treia comedie a sa, Corneille introduce rolul confidentei, care îl înlocuiește de acum înainte pe cel al doicii, moștenit de la teatrul latin și considerat
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atașa timp de cinci acte spectatorii printr-o acțiune simplă, susținută de violența pasiunilor, de frumusețea sentimentelor și de eleganța expresiei." Tot dorința de a emoționa i-a dictat lui Racine alegerea subiectelor. Contemporanilor săi care îi reproșau că a pus în scenă, în Britannicus, un erou prea tânăr, Racine le răspunde, în Prefața sa, că tocmai extrema tinerețe a lui Britannicus îl face "foarte capabil să stârnească compasiunea". Corneille pare să reia și el, textual, cuvintele lui Aristotel despre catharsis în Poetica
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Antichitate, prin rangul personajelor și prin îndepărtarea în timp. Corneille și Racine situează totdeauna acțiunea pieselor lor la curtea unor regi sau printre cei de rang înalt, într-un trecut îndepărtat. Pentru Bajazet (Baiazid), singura dintre tragediile sale în care pune în scenă evenimente cvasi contemporane, Racine explică, în A doua prefață, că a reintrodus o distanță între spectatori și personaje prin îndepărtarea în spațiu. Drama se petrece în Turcia, regiune misterioasă prin exotismul său, pentru spectatorii secolului al XVII-lea. "De fapt
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragédie française, 1778), cât și în Despre Teatru, sau Noul Eseu despre arta dramatică (Du Théatre ou Nouvel Essai sur l'art dramatique, 1773), Louis-Sébastien Mercier (1740-1814) declară că nu ar putea fi de acord cu o tragedie care ar pune în scenă personaje regești decât dacă s-ar termina prin căderea monarhului. Racine nu este, pentru el, decât un "om de prost gust, (decât) un pictor manierist." În al său Tablou al Parisului (Tableau de Paris, scris între 1781 și 1788), la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Doamna Jourdain, umilește burghezia. El merge până acolo, încât îl acuză de a fi cauzat moartea abatelui Cotin, prin a-l fi ridiculizat sub trăsăturile lui Trissotin. Cât despre Rousseau, care consideră comedia și mai periculoasă decât tragedia, căci ea pune în scenă personaje de condiția noastră, este înfuriat pe Molière al cărui teatru este, în ochii lui, "o școală a viciului", cum scrie în Scrisoarea către d'Alembert despre spectacole (Lettre à d'Alembert sur les spectacles, 1758). El nu poate suporta
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din scenă de omul de pe stradă. Teoreticienii dramei doresc să aducă pe scena teatrului condițiile cele mai diverse. Într-un cuvânt, scrie Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, vă voi întreba dacă îndatoririle condițiilor, avantajele, inconvenientele, pericolele lor au fost puse în scenă. Dacă asta este baza intrigii și moralei pieselor noastre. Apoi, dacă aceste îndatoriri, aceste avantaje, aceste inconveniente, aceste pericole nu ne arată, zilnic, oamenii în situații foarte neplăcute. Eu Așadar, ați vrea să-i reprezentăm pe omul de litere, pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scos la iveală! Iar condițiile nu au între ele însele aceleași contraste ca și caracterele? Iar poetul nu le-ar putea pune față în față? Noi personaje invadează scena, pe care apare un întreg cortegiu de mici meseriași. Mercier îl pune în scenă în Nevoiașul (L'Indigent) pe un biet țesător, iar în Dezertorul (Le Déserteur, 1770) pe un tânăr soldat, condamnat la moarte pe nedrept pentru dezertare. Piesa este de o strălucită actualitate, căci dezertarea este unul din flagelurile vieții militare din
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
impresioneze pe spectator. După exemplul lui Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, el citează Filoctet ca pe una din capodoperele teatrului grec. Suferința fizică a eroului, rănit la picior, îi conferă piesei o intensitate de emoție rar egalată. El însuși pune în scenă în Minna un erou a cărui infirmitate corporală emoționează, chiar de la început, spectatorul. La reprezentație, mutilarea lui Tellheim, care și-a pierdut un braț în război, este un element de spectacol esențial în crearea pateticului. Lessing, când își comunică impresiile
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Slujnica isteață), Goldoni îi reintroduce pe Pantalone, Arlechino și Brighella, măștile pe care le suprimase în piesele precedente, o face pentru a sublinia dificultățile întâlnite din cauza actorilor în punerea în practică a reformei. Subiectul piesei este spectacolul pe care îl pune în scenă "remarcabila subretă" în casa stăpânului său Pantalone. Când distribuie rolurile, actorii, preferând să improvizeze, refuză să-și învețe textul, sub pretextul că este prea greu, și că joacă roluri care nu li se potrivesc. Fiecare pretinde un rol conform caracterului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
and Continental Literature 76, datat octombrie 1822, care va fi primul capitol al lui Racine și Shakespeare. Cinci ani mai târziu, când o altă trupă engleză, căreia îi aparțin doi actori celebri, Kemble și Doamna Smithson, se produce la Paris, punând în scenă la Odeon Richard III și Othello, spectacolele, deși foarte controversate, atrag de data aceasta publicul. Este o revelație, după cum o dovedește această reacție a lui Alexandre Dumas, în textul pe care îl scrie ca prefață la teatrul său, "Cum am
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dăuneze amplorii ideii; ci princiară și domestică; princiară, pentru că trebuie ca drama să fie măreață; domestică, pentru că trebuie ca drama să fie adevărată." Dacă a scris Marie Tudor, după cum spune în Prefața la piesa din 1833, o face pentru a pune în scenă "o regină care să fie o femeie. Măreață ca o regină. Adevărată ca o femeie! (...) Aceste două cuvinte, mari și adevărate, închid în ele totul. Adevărul conține moralitate, măreția conține frumosul". Foarte apreciat de public, pateticul aliat cu sublimul, în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatrului, ci a vieții." Teatrul, pentru a-și regăsi violența constitutivă, trebuie să se scalde din nou în izvoarele miturilor, vechilor cosmogonii. Aceasta fusese deja dorința lui Mallarmé. El trebuie să le semene Misterelor Orfice sau Misterelor din Eleusis care puneau în scenă conflicte arhaice. Actorul trebuie să poată intra în transă, ca și dervișii în cursul dansurilor sacre. Artaud se explică în două rânduri, în cele două manifeste ale sale, în 1932 și în 1933, asupra teoriei sale din Teatrul cruzimii. Aducerea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de care se servește ca de o mediere pentru abordarea problemelor timpului nostru într-un mod stilizat. După exemplul lui Brecht, de care se prevalează, o tratează ca pe o cronică. În Bleus, Blancs, Rouges ou les Libertins (1967), el pune în scenă provinciali scufundați în vârtejul Revoluției, în Le Radeau de la Méduse (1993), tineri ale căror idealuri s-au prăbușit în urma eșecului lui Napoleon și revenirii la Monarhie. El zugrăvește drama războaielor religioase atât la catolici cât și la protestanți în Le
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Fiecare actor participă atât la elaborarea textului cât și la regie. 1789 (creat în 1970), 1792 și L'Age d'or (Epoca de aur) reprezintă triumful creației colective. În acest ciclu din două piese despre Revoluția franceză, Mnouchkine vrea să pună în scenă poporul, iar în Epoca de aur, echivalentul său contemporan, Abdallah, lucrător imigrat. Cu privire la Epoca de aur, ea declară, în numele întregii trupe: "Realitatea socială din 1975 ne apare ca un mozaic de universuri inegale și impermeabile unele în raport cu altele, a cărui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în credința sa în progres, Lessing este convins că geniul servește la îmbunătățirea lumii. 48 Marmontel face aici trimitere la Jucătorul de Edward Moore, dramă englezească, al cărei subiect e împrumutat în spațiul francez de Bernard-Joseph Saurin, în piesa Béverley, pusă în scenă în 1768. 49 Lessing îi ia aici în bătaie de joc pe autorii dramatici francezi. 50 Este vorba de J.-B. Vivien de Chateaubrun, care-a dat, în 1756, Filoctet, sub forma unei tragedii în cinci acte. 51 Lessing citează
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
neînsemnând doar răgazul unei rapide preumblări, în drum spre casa părinților, prin așezarea în care s-a născut Alecsandri, ci o ședere mai îndelungată, prilejuită de premiera absolută a piesei „Porni Luceafărul...“. Înainte de a intra în geneza acestui poem dramatic, pus în scenă de actorii Teatrului „Bacovia“, aș dori să aflu ce v-a determinat să treceți, după 13 volume de poezie, la teatru? N-aș vrea să înțelegeți că e o trădare a poeziei. Ca orice om ce simte însă nevoia unei
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
decorul lui George Doroșenco au creat o iluzie scenică și montare bine structurată regizoral, iar actorii au fost puși în valoare. La Târgu Mureș, pe scena Teatrului Național, această piesă s-a jucat cu titlul Victima fericită și a fost pusă în scenă de Dan Alecsandrescu, regizor care a realizat pe scena băcăuană spectacole de referință, și în care au jucat Mihaela Rădescu, rolul principal, Dan Glasu, Gingulescu... Oricum, a fost un spectacol și o distribuție care mi-au relevat disponibilitățile textului. Piesele
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
actuală nu prea sunt jucați dramaturgii români. Nu m-a afectat cu nimic, pentru că jucândumi-se piesele la Radio și la Televiziune am avut sentimentul căsunt mai bine cunoscut. Țin minte că atunci când s-a jucat la Televiziune Drumul spre Everest, pusă în scenă cu actrițe de la Bârlad, unde a avut loc premiera inițială, a fost poate unul dintre cele mai mari succese. Eram oprit pe stradă de diverse doamne, de diverse femei, care credeau că eu cunosc povestea vieții. Adică lumea se regăsea
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
into what is to come.“ Pragul devine o imagine dialectică a orașului, la fel cum este labirintul sau răscrucea. Ca o concluzie preliminară, orașul este pentru Benjamin un spațiu în care textele, figurile sale cotidiene și formele arhitectonice propriu zise pun în scenă o dramă a istoriei ca atare: aceea în care trecutul își reclamă dreptul de a fi auzit în ciuda vocilor ascuțite ale clipei saturate de prezența progresului și a tehnicii. Eroii anonimi ai istoriei sunt, în piesa lui Benjamin, personajele marginale
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
valo rifi carea funcției magice a luminii: „Le Boulevard ainsi décoré de viendroit une Salle de Bal-paré, dont les Equipages formeroient les Loges““. Transformarea exteriorului în interior, punct central al expe rienței flaneurului, devine posibilă datorită iluminatului public, cel care pune în scenă, după cum am încercat să arăt, chipurile multiple ale clădirilor și străzilor. Mai apoi, felinarele cu gaz, fluturi ai nopții“, cu lumina lor mișcătoare, ritmată, sunt înlocuite cu felinarele electrice, iar magia familiarității urbane este spulberată: „Mit dem Aufblitzen der elektrischen
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Magii), piesă în cinci variante, transcrise în 1837-1838. Dintre acestea, doar primele trei au fost reproduse integral de Elisabeta Nanu, în „Anuarul Arhivei de Folclor” (1942). Mironosițele (manuscris datat 1852) reprezintă un mister versificat, frecvent în Europa de Vest. Inițiativa de a pune în scenă o astfel de piesă într-o zonă folclorică cu puternice rădăcini tradiționale îl dezvăluie pe autor ca pe un creator conștient de interesul consătenilor pentru spectacolul dramatic. Deși e vorba de texte manuscrise, drama s-a răspândit în ținutul Săliștei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288717_a_290046]