KorAP: Find »[drukola/base=adormi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...339 340 341 ...413 >

10,318 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

care-l făcea să-și fluture mâinile lungi, ca rupte, sau să le înnoade în jurul trupurilor femeilor, strângându-le prea tare pentru cheful lor și, în cele din urmă, trântindu-se, ca întotdeauna, pe divanul mare, îmbrăcat în pluș galben, adormind cu gura întredeschisă, cu picioarele-i subțiri atârnând, într-o poziție cu totul nefirească, de parcă n-ar mai fi avut oase. Pe toți aceștia Andrei Vlădescu îi privea pe deasupra buzei paharului din care nu mai sorbea, ci doar îl clătina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
bricheta sau să-și caute pe dibuite drumul spre bucătărie, să bea apă. Erau prea multe umbre străine în întunericul camerei și a renunțat. Nu poate dormi cu altcineva în pat, se gândea, dar uite că a rămas și o să adoarmă până la urmă. Și o să o facă și altădată și poate se va obișnui sau își va impune să nu mai cârtească. Uite, așa încep marile aventuri, cu câte un fleac ca ăsta. Sau marile compromisuri. Nu-i nici o deosebire între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
marile aventuri, cu câte un fleac ca ăsta. Sau marile compromisuri. Nu-i nici o deosebire între una și alta. Se simțea obosit, dar agitația zilei, călătoria, fusele orare, veștile de acasă, îmbrățișările Ioanei Sandi continuau în el, împiedicându-l să adoarmă. Ochii îi lăcrimau și umbrele străine ale încăperii îi erau ostile. A coborât pleoapele, dar un timp a continuat să vadă aceleași umbre ostile. Întindea mâinile către ele, cu palmele desfăcute, și mâinile i se alungeau nefiresc împingând toate obiectele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
a venit acasă și s-a așezat în pat și a vrut să-i pun încă o pernă sub cap să poată privi mai bine pe geam, apoi îl dureau ochii și mi-a zis să trag draperiile și a adormit. Dar la vreo câteva zile se dădea jos din pat și se plimba mai mult prin casă, glumea și râdea și dintr-odată s-a așezat pe scaunul ăla de la birou, în fața ferestrei, și de atunci nu-l părăsește decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ori care îi povesteau la sfârșitul vacanțelor cum arată marea și încă altele la fel. Într-un fel tânjind, fără să spună cuiva, nici măcar lui însuși, doar gândindu-se noaptea, cu pleoapele coborâte peste ochi, în multele clipe înainte să adoarmă, când își imagina cum arată lucrurile și locurile despre care i se povestise ori citise prin cărți, dorind să le vadă și să le afle cu un sentiment atât de puternic, răspând o căldură moleșitoare și primejdioasă în tot trupul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
nu se mai terminau, precum lava, fumul și cenușa unui vulcan deloc furios, chiar blând în manifestările sale, care își epuizează forțele catastrofale numai într-un permanent mârâit și o fără de sfârșit clătinare, menite să nască obișnuința și să te adoarmă și cu atât mai primejdioase întrucât niciodată n-ai să știi cât de mare e forța din adâncime care oricând ar putea izbucni într-o atingere, când el, vulcanul, se va fi săturat de mârâială; o stare de agitație adânc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ca, până se dă sentința, să se întoarcă la maică-sa. Nu-l mai puteam suferi lângă mine în pat. A păstrat însă o cheie, vine uneori seara și abia îl conving să plece. Uneori ajunge la mine beat și adoarme în fotoliu. Toată chestia asta durează de vreo patru luni. Îmi vine, câteodată, să urlu, cred că nu se va mai sfârși în vecii vecilor... Alteori mi-e teamă, pur și simplu, să mă întorc acasă. Săptămâna trecută l-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
roșii, umflate și dureroase, arătam ca dracu, tremuram toată de furie, de durere, de rușine, de ură, îmi venea să-mi pun capăt zilelelor, îmi ziceam că nimic nu e mai degradant decât să ajungi un obiect, o femeie-obiect. Am adormit acolo ghemuită lângă cadă. Când m-am trezit plecase, nu-l auzisem... M-am dus glonț la avocatul meu, apoi la medic, au pus fotografiile la dosar. Mi-era rușine, dar de data asta eram decisă până peste cap să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și părăsită și rămânea ca proasta privind în gol ca o dantelăreasă, asta n-a prea înțeles, dar scenele în care ea se întâlnea cu tipul ei erau trăsnet, deși nu prea îndrăznețe; cum citește mult, atât de mult că adoarme cu cartea în brațe, adevărul e că nici nu prea are timp, nici nu prea mai are cărți, a auzit că el, Andrei, ar avea un perete plin, n-ar vrea să-i împrumute? „Ce anume?“ „Orice.“ „E greu. Poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mașină, nu te plictisești să citești toată ziua? Eu aș muri, de-a dreptul. Alfă că și eu citesc enorm, dar nu prea am timp, sunt teribil de ocupată, n-apuc să iau cartea în brațe decât uneori seara târziu, adorm după câteva pagini. Mă mai și obligă ăia la școala aia de coafeze să învăț din când în când... Îți dai seama că sunt la pământ de oboseală. Trebuie să ne mai distrăm și noi, dragă, doar n-avem șapte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mai exista era camera cu draperii înguste și glob portocaliu și patul. Rodica Dumitrescu nu știa, părea disperată și mai avea speranțe, dar el era sigur de ce-o să urmeze. Încerca să-l distreze, îi punea muzică, îi citea până adormea, îi spunea glume, îi povestea câte se petrec în lume. O privea cu ochi tulburi, dar nu era atent, nici chiar atunci când nu avea dureri. Nu-i spunea nimic Rodicăi Dumitrescu, dar eu știu. Pentru că mi-am amintit într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și fum. Se simțea singur. Era sâmbătă. Avusese întotdeauna oroare de sfârșiturile de săptămână. Ca de orice sfârșit. Ca de orice despărțire, nu suporta despărțirile, nu reușea să le învețe, i se păreau o repetiție a morții. Voia întotdeauna să adoarmă sâmbătă după-amiază și să se trezească luni în zori. Dar era imposibil. Se gândea la asta cu sticla în mână, privind pe fereastră spre toate luminile galbene, albe, roșiatice ale apartamentelor blocului și ale căsuțelor mici din împrejurimi. Apoi n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
miște, să se târâie până la patul pe care s-a prăbușit, căzând de fapt într-un gol fără sfârșit, se agăța cu mâinile de perna care voia să plutească și continua să alunece în golul acela uriaș, singur, până a adormit. Lucrurile n-au mers bine nici în zilele următoare. A doua zi Andrei Vlădescu s-a dus la Ioana Sandi să ia traducerea unui text imens, pe care ar fi trebuit să-l publice în revista lui. „Te spânzur, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
pe fereastră. Din apartamentele vecinilor se auzeau glasuri și muzică. Cât vedea cu ochii se zăreau pâlpâitoare lumini galbene și roșiatice și albe și umbre în spatele lor. Când s-a uitat din nou la ceas era aproape miezul nopții. A adormit cu greu, zvârcolindu-se îndelung. În dimineața următoare abia a reușit să citească câteva pagini. A format din nou numărul de telefon, către prânz. De partea cealaltă s-a auzit glasul ei, Hello, sir. A început să-i povestească repede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și furios și gata de harță. I se părea că se petrece un lucru anormal, dar încă nu înțelegea ce anume. A așteptat în zadar. După miezul nopții a stins lumina și s-a întins pe pat. Nu putea să adoarmă, se întorcea pe o parte, apoi pe cealaltă, închidea ochii și se simțea foarte obosit, dar nu putea să adoarmă. Cobora spre somn, tresărea, iar cobora spre somn și în starea aceea imposibil de descris dintre somn și trezie, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
anume. A așteptat în zadar. După miezul nopții a stins lumina și s-a întins pe pat. Nu putea să adoarmă, se întorcea pe o parte, apoi pe cealaltă, închidea ochii și se simțea foarte obosit, dar nu putea să adoarmă. Cobora spre somn, tresărea, iar cobora spre somn și în starea aceea imposibil de descris dintre somn și trezie, cu mintea amorțită, dar conștientă încă, rememora ultimele luni, ca într-un vis, probabil pe alocuri chiar în vis, întrucât întâmplările

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
știrea lui și tot astfel adusă la îndeplinire. Dar chiar suferă? Însă cum altfel ar putea numi panica din el, coșmarurile, drumurile în lungul și latul orașului până îl dor tălpile și cade frânt de oboseală și ar trebui să adoarmă și nu poate adormi, trecerile prin fața acelei vile și așteptarea și speranța că totul e un vis urât și că într-o zi sau o săptămână lucrurile se vor schimba, speranța pe care o știe inutilă? Cum le-ar putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
astfel adusă la îndeplinire. Dar chiar suferă? Însă cum altfel ar putea numi panica din el, coșmarurile, drumurile în lungul și latul orașului până îl dor tălpile și cade frânt de oboseală și ar trebui să adoarmă și nu poate adormi, trecerile prin fața acelei vile și așteptarea și speranța că totul e un vis urât și că într-o zi sau o săptămână lucrurile se vor schimba, speranța pe care o știe inutilă? Cum le-ar putea numi altfel? Dar dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
poate chiar singurul care îl știe și astfel și-l vede. Nu-i mai păsa de nimic. I s-a făcut rău, m-am speriat, am vrut să-i dau niște hapuri, dar nu avea nici unul în casă. Apoi a adormit. Mai mult a zăcut, dormind, o zi sau și mai mult. Am rămas acolo, privindu-l, mi-era teamă să plec. După un timp am început să răsfoiesc hârtiile și hărtiuțele acelea, m-am înfundat în ele, aproape speriat de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

dacă aș fi în locul tău. Secătuită de orice sentimente, Rebecca stătea întinsă, sprijintă de un morman de perne. Își desfăcu încet picioarele și își masă coapsele, domolindu-și durerea. Lângă ea, cu capul lăsat greu pe umărul ei, Mortimer a adormit deja. Îi luase aproape patruzeci de minute să atingă momentul culminant. Îi lua din ce în ce mai mult timp; și deși era în general un amant blând și atent, pentru Rebecca aceste partide-maraton începeau să devină un calvar. O durea spatele și avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
plecăm acasă. Gata, s-a terminat. — ... îi urăsc pe toți... ce-aș fi făcut dacă nu erai aici, ca să... fie mai bine... îmi vine uneori să-i omor... să-i omor pe toți... Rebecca spera că Hilary a reușit să adoarmă. Avea trei degete rupte. N-a crezut povestea cu accidentul, n-a crezut-o nici o clipă. În ultimul timp îl credea pe Roddy în stare de orice. Așa a fost și cu fotografiile acelea pe care le-a găsit la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
are dreptul să se amuze un pic. Au terminat cu BBC2, unde se difuza un serial intitulat Ooh La La!, o adaptare după farsele lui Georges Feydeau. Episodul respectiv îi avea ca protagoniști pe Donald Sinden și Barbara Windsor. Hilary adormi pe la jumătate și se trezi la timp ca să prindă sfârșitul unei emisiuni de astronomie prezentată de un bărbat bizar, îmbrăcat cu un costum care nu-i stătea bine. Deci ai de toate, spuse Alan mândru. Știri, divertisment, comedii, documentare și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
trecut pe la mine de două sau trei ori. Am băut împreună băuturi răcoritoare și am trăncănit, dar ceva din felul meu de a mă purta o deranja probabil, pentru că de obicei pleca devreme să se culce. Mi-a spus că adormea greu. Uneori când zăceam înfierbântat noaptea, auzeam tusea ei seacă, iritantă. Pereții din blocul nostru erau subțiri. 2 La început au fost puține semne că strategia mea va da roade. Dar apoi, brusc, după două sau trei săptămâni, m-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
bărbat se aplecase peste patul meu și mă mă privea atât de fix în ochi, încât eram sigur că o să mă omoare. Tata s-a așezat lângă mine și m-a mângâiat pe păr. După un timp, probabil că am adormit la loc. Mai era un lucru pe care aș fi putut să i-l spun - numai că atunci nu-l înțelesesem nici eu - pentru a explica de ce fusese visul atât de înfricoșător. Adevărul este că îl recunoscusem pe bărbatul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ai? — Cred că ești nebun, spuse Phoebe, chicotind de bucurie. Acceptând invitația din ochii lui, se ridică și îngenunchie peste el, măturându-i fața cu părul. Și nu cred că ar trebui să fac asta. Dar a făcut-o. Roddy adormi curând după aceea. Dormea pe o parte, cu fața spre perete, ocupând trei sferturi din pat. Phoebe moțăi cu intermitență, căci mintea ei încă dansa pe melodia promisiunilor lui, pierdută în contemplarea succeselor ce vor urma curând. La un moment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]