KorAP: Find »[drukola/base=apus & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...339 340 341 ...367 >

9,168 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

sarmați (cumani), sciți (pecenegi) și daci (unguri), conduși de Solomon. Dar năvălitorii au fost înfrânți și cumanii s-au repliat dincolo de Dunărea înghețată, în sudul Moldovei sau în Muntenia; sălașele (locuințele) lor principale se aflau în ținuturile de stepă de la apus de Nipru, de unde au pregătit alte atacuri. Prilejul pentru noi acțiuni ale cumanilor s-a ivit atunci când Tatos, stăpânitorul de la Dristra, a cerut sprijinul acestora împotriva Bizanțului. Din împrejurarea respectivă deducem că turanicii își aveau sălașele departe de Dunăre, așadar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Nipru. În timpul acesta, Bizanțul se afla în relații încordate cu nomazii, dar a acceptat ca cete cumane să servească ca mercenari în armatele sale, alături de pecenegi și uzi. Aceste trupe auxiliare angajate de bizantini au fost folosite, în 1097, în apusul regiunilor balcanice, împotriva grupurilor de cruciați aflați în drum spre Locurile Sfinte. După incursiunea din 1094, timp de o jumătate de secol, prezența cumanilor în regiunile dunărene este amintită rareori în izvoare. De pildă, letopisețele rusești îi semnalează la Dunăre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aceste atacuri. Iar când, în 1213, comitele Ioachim de Sibiu a fost trimis în fruntea oastei la Vidin, căpeteniile cumane din Câmpia munteană s-au opus pătrunderii de forțe militare străine în teritoriile aflate sub dominația lor politică. Migrarea spre apus a turanicilor, în jurul lui 1220, s-a accentuat când stepele kirghize din vecinătatea răsăriteană a triburilor cumane au fost atacate de șahul Horezmului. Înfrângerile suferite de cumani erau doar începutul apusului puterii lor: în 1221, mongolii au pătruns la nord

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în teritoriile aflate sub dominația lor politică. Migrarea spre apus a turanicilor, în jurul lui 1220, s-a accentuat când stepele kirghize din vecinătatea răsăriteană a triburilor cumane au fost atacate de șahul Horezmului. Înfrângerile suferite de cumani erau doar începutul apusului puterii lor: în 1221, mongolii au pătruns la nord de Caucaz, în teritoriile deținute de slavi și cumani, care au fost învinse pe rând. Apoi forțele cumane s-au regrupat în stepele Donului și, în ciuda sprijinului cnejilor ruși, ele au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și a coroanei ungare. Dar marea invazie mongolă din 1236-1241 a curmat pentru totdeauna supremația politică și militară a neamurilor nomade turce (pecenegi, uzi și cumani), în spațiul extra-carpatic, ce dăinuia de câteva secole. Pătrunderea mongolilor a provocat exodul spre apus a unei părți însemnate a cumanilor, regiunile extra-carpatice fiind expuse invaziei, care s-au refugiat în Ungaria și Bulgaria, unde au fost asimilați în timp.10 Marea invazie mongolă (1241) " Din uriașul creuzet etnic al Eurasiei s-au revărsat periodic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
unei părți însemnate a cumanilor, regiunile extra-carpatice fiind expuse invaziei, care s-au refugiat în Ungaria și Bulgaria, unde au fost asimilați în timp.10 Marea invazie mongolă (1241) " Din uriașul creuzet etnic al Eurasiei s-au revărsat periodic spre apus (375-1241) nenumărate valuri de migratori, dar nici unul nu a avut robustețea și penetrabilitatea celui pus în mișcare de mongoli. Cu o impetuozitate implacabilă, fără termen de comparație, călăreții stepelor au constituit, numai în câteva zeci de ani, cel mai întins

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
le aducă beneficii durabile în raport cu spolierea nemiloasă, sălbatică, de la început.13 După dobândirea hegemoniei asupra stepelor de la sud de lacul Baikal, marele han a întreprins primele cuceriri de amploare asupra popoarelor învecinate. Conflictele cu triburile turcice situate la nord și apus de ținuturile mongole au pus în evidență virtuțile războinice ale mongolilor. Concret, încă din 1207, Gingis-han a început supunerea populațiilor de vânători din regiunea pădurilor nordice, kirghizi și oirați, apoi, în 1209, a supus pe uiguri, așezați la nord de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
oriental, au fost incluse în statul (ulusul) mongol. În anii următori, 1226-1227, mongolii au atacat din nou tanguții din China, deoarece aceștia au refuzat să susțină militar campania din Asia Centrală.14 După cucerirea Horezmului, hoardele mongole au continuat înaintarea spre apus și au depășit fruntariile Asiei. Pătrunderea lor în Europa a fost în mare măsură datorată hazardului. Pornită inițial în urmărirea hanului Muhammad al Horezmului până în sudul Mării Caspice, armata mongolă condusă de Djebe și Subotai nu s-a mai întors

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fost stabilit planul concret al operațiilor militare și s-a hotărât mobilizarea unor forțe numeroase puse sub comanda supremă a lui Batu, fiul lui Djuci, nepotul lui Gingis-han. Lui i s-a recunoscut autoritatea asupra teritoriilor aflate în partea de apus a Imperiului mongol și în regiunile ce urmau să fie cucerite. Conform planului de campanie, întreaga Europă (de la Volga la Atlantic) urma să fie cucerită de mongoli. Obiectivele mongole nu erau identice pentru toate teritoriile vizate de expediție: ținuturile de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nu este o căpetenie din nordul Dunării, ci Ioan Asan II, țarul vlaho-bulgar, ce stăpânea la sud de Dunăre. Izvoarele bizantine confirmă ostilitatea bulgarilor față de stabilirea cumanilor în sudul Dunării, în urma presiunii mongole. După cucerirea Rusiei, continuându-și înaintarea spre apus, în iarna 1240-1241, mongolii și-au regrupat forțele și și-au stabilit principalele baze de atac în teritoriile rusești apusene. Invadarea Europei centrale, a doua etapă a campaniei, a fost minuțios pregătită, căpeteniile mongole s-au străduit să obțină informații

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mai mare parte a trupelor mongole s-au reunit apoi în apropiere de Breslau (Germania). Ducele Sileziei, Henric II, prevenit asupra pericolului, a reușit să mobilizeze o armată bine echipată, alcătuită mai ales din germani și polonezi, plus ajutoare din Apus. Înfruntarea decisivă s-a produs la Wahlastatt, lângă Liegnitz, la 9 aprilie 1241, unde forțele coalizate creștine au fost înfrânte, ducele Henric II și-a pierdut viața pe câmpul de luptă, dar mongolii au suferit pierderi mari, încât au renunțat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
inevitabilă. Ar fi fost necesară o nouă campanie pentru a cuceri restul Europei, dar mongolii n-au riscat.19 În concluzie, campania militară de mare anvergură din 1236-1242 a avut drept urmare extinderea amplă a sferei de dominație a mongolilor spre apus. Teritoriile afectate de marea invazie mongolă nu au avut aceeași soartă (statut): ținuturile de câmpie de pe Volga inferioară și mijlocie și din spațiul ponto-caspic (dintre Marea Neagră și Marea Caspică) au fost efectiv ocupate și înglobate în Imperiul mongol, iar alte

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
țara bulgarilor, în a doua jumătate a secolului al X-lea. Grupuri de bulgari răsăriteni au trecut și prin regiunile est-carpatice, astfel, necropolele de la Hansca (Basarabia) aparțin acestor bulgari. După dezmembrarea statului lor, unele grupuri chazare s-au împrăștiat spre apus. Un grup chazar, intrat în serviciul cnejilor ruși, este menționat în vecinătatea nordică a Moldovei, în contextul pătrunderii de cumani în Wolhynia, în anul 1106. Cete chazare au însoțit pe pecenegi în regiunile dunărene, în a doua jumătate a secolului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
județului, care înseamnă ori "pustiu" ori "loc uscat" simbioză o altă denumire apropiată este aceea de Bahlui, dată unui râu ce străbate Iașul. Apoi pădurea Deliorman, din sudul Dobrogei, cu legăturile sale, Tutracan (Turtucaia), la sud de Dunăre și, spre apus, Teleorman, o altă denumire fiind Caracal. De la pecenegii aflați în Carpații dintre Transilvania și Moldova descinde, crede Iorga, o întreagă populație, aflată pe clina răsăriteană a muntelui, și anume ceangăii, din zona Bacău, este o diferență între ei și secui

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cumani, al căror nume îl imită în Băsărabă. Din această conviețuire de două secole dintre români și cumani au rezultat și împrumuturi de obiceiuri, ca și influențe politice de cea mai înaltă ordine, după aprecierea lui Iorga. În partea de apus a Dunării, în dreptul Vidinului, se afla "Vadul Cumanilor", unde s-a închegat un adevărat centru cuman în partea unde, în secolul al XIII-lea, s-a născut dinastia Terterizilor și cea a Șișmanizilor. Tot pe Dunăre, la Caracal, se afla

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
partea unde, în secolul al XIII-lea, s-a născut dinastia Terterizilor și cea a Șișmanizilor. Tot pe Dunăre, la Caracal, se afla "Turnul Negru", atribuit cumanilor. Deducem astfel că ei, cumanii, par a fi ocupat întreaga câmpie munteană, spre apus până la Vidin, iar spre răsărit până la malul dobrogean al Dunării. În concluzie, cumanii reprezintă mult mai mult decât pecenegii în evoluția lor istorică: ei au ajuns la ideea întemeierii unui stat, precum cel al hunilor și avarilor (Iorga). Analizând năvălirile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
p. 346). O parte a cetelor mongole, care au traversat Muntenia și Oltenia, au intrat în Ungaria prin ținutul Severinului, după cum reiese din corespondența papei Inocențiu IV cu regele Bela IV din 1250. Din corpul mongol ce a înaintat spre apus, un grup este posibil să fi pătruns în Transilvania, pe valea Oltului, prin trecătoarea Turnu Roșu, apoi a făcut joncțiunea, probabil, cu oastea mongolă ce pătrunsese în Țara Bârsei. Această armată înaintând de-a lungul Oltului a jefuit mănăstirea cistercienilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vecinătatea cursurilor de apă, unde s-au instalat crescătorii de vite nomazi. Răspândirea mormintelor este un indiciu că neamurile turanice nomade ocoleau zonele de deal și cele acoperite de păduri întinse, de pildă, nu se cunoaște nici un mormânt turanic la apus de Siret, înainte de 1241. Necropolele triburilor turce din teritoriile extra-carpatice se remarcă prin numărul redus de morminte-nomazii se deplasau în grupuri mici, în zone de durată scurtă. O caracteristică a ritului de înmormântare la turanici sunt mormintele tumulare-la moartea nomazilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a mongolilor în spațiul românesc, care au impus locuitorilor de la Dunăre și Carpați o serie de obligații tributare și care, prin dominația lor, au întârziat apariția statului medieval. Invazia mongolă a șocat lumea creștină, atât în răsărit cât și în apus. Pentru apuseni, după invadarea teritoriilor ungare și poloneze, problema mongolă se punea în mod acut. Organizarea unei riposte generale față de primejdia mongolă a venit din partea papalității, decisă să recupereze terenul pierdut în răsăritul Europei în urma marii invazii și să exploreze

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dependență, statele și popoarele cucerite. Aria de dominație directă a Hoardei în Europa de est, la începuturile ei, secolul al XIII-lea, cuprindea bazinul Volgăi, adică teritoriul hanatului Bulgaria Mare, desființat apoi, stepa nord-pontică și teritoriile dintre Marea Neagră și Marea Caspică. Spre apus, mai mult nominal, dominația Hoardei de Aur se întindea până la gurile Dunării. Misionarul franciscan Guillaume de Rubruck, care a pătruns în Imperiul mongol, în 1253-1254, identifica aria de dominație mongolă în Europa de răsărit cu cea a stăpânirii cumane (Kâpciak

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cruțat de marea invazie, a fost ulterior supus și impus la tribut cu ajutorul militar al marelui cneaz Aleksandr Nevski. Cnezatele ruse apusene Halici și Vladimir au fost silite să se supună și ele mongolilor, în ciuda vecinătății și a relațiilor cu Apusul. În 1245, cneazul Daniil se afla la curtea lui Batu și prin închinarea lui, întreaga lume rusă intra sub obediența Hoardei de Aur. Teritoriile de pe țărmul nordic al Mării Negre au fost puse sub controlul mongolilor, imediat după statornicirea stăpânirii lor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și așezarea mongolilor în răsăritul Europei au stopat, până spre sfârșitul secolului al XIII-lea, politica ofensivă a regatului Ungariei în teritoriile extra-carpatice. Regele Bela IV, temându-se de o nouă invazie, a inițiat demersuri diplomatice pe lângă papă și suveranii Apusului, pentru organizarea unei cruciade antimongole. În absența unui sprijin concret, regele a urmărit o apropiere de Rusia apuseană-Halici-Wolhynia, unde domnea atunci cneazul Daniil Romanovici. După 1245, s-a încheiat o înțelegere între cele două părți, întărită prin legături matrimoniale între

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Transilvania, "Bochetor, împreună cu alte căpetenii, au traversat Siretul și au ajuns în țara Episcopului cumanilor și, înfrângându-l, au ocupat țara". Deducem că hotarul răsăritean al episcopiei era Siretul, dar spre sud nu știm care era limita, iar spre apus, cf. Diplomei ioaniților, hotarul nu depășea pasul Bran-Câmpulung, de unde se întindea țara voievodului Seneslau, în timp ce la sud atingea regiunea confluenței Siretului cu Dunărea. Partea centrală a Episcopiei se afla în zona de curbură a Carpaților (Milcovia-Vrancea -Buzău), regiunea de intensă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și trimis regelui." Deducem din aceste detalii, că traseul expediției a fost pe valea Oltului, apoi peste Dunăre prin vadul Bechetului-acolo, la trecere, a fost atacul celor trei căpetenii cumane din câmpia munteană. Ne putem întreba: cui aparținea teritoriul de la apus de Olt (Oltenia) încât putea fi traversat de armata regelui Ungariei? Acest teritoriu nu era în stăpânirea cumanilor, aria lor de dominație la sud de Carpați se limita la Muntenia, numită și Cumania, pasurile munților nu erau închise, iar la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de cruciați în serios și reușesc prin lupte neobosite să diminueze puterea cumană din regiune.28 Concomitent cu pătrunderea lor la sud-est de Carpați (zona de curbură), o altă pătrundere ungurească se produce în partea de vest a regiunii, la apus de Olt, unde regatul arpadian a instituit un cadru politic nou prin înființarea, în aceste teritorii, a Banatului de Severin, punct de sprijin al dominației sale asupra Țării Severinului. Aceasta presupunea, în condițiile geopolitice date, izolarea formațiunilor politice românești dintre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]