9,274 matches
-
despre o fată rătăcită în Versailles-ul secolului al XVIII-lea și, bineînțeles, în zona crepusculară a adolescenței. O vedem sosind din Austria în 1770 (cînd avea 14 ani) și lăsîndu-se deposedată, la granița franceză, de hainele ei austriece, de domnișoarele ei de companie, pînă și de cățelul ei ( Poți să ții oricîți căței francezi dorești. O vedem depunîndu-și semnătura de școlăriță pe certificatul de căsătorie cu prințul moștenitor viitorul Ludovic al XVI-lea (Jason Schwarzman), care pare încă și mai
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
înălțimea ideii. Cele mai glorioase travestiuri de-la-bărbat-la-femeie din istoria filmului sînt acelea în care hainele femeiești par să împlinească și să elibereze ceva din personalitatea bărbatului : în Unora le place jazzul, travestiul scoate la suprafață delirant și totodată perfect natural domnișoara de pension din Tony Curtis și coțofana zvăpăiată din Jack Lemmon ; iar în Tootsie, Dustin Hoffman își face autoportretul în rolul unui actor atît de perfecționist, atît de fanatic, încît nu-și poate găsi împlinirea decît dîndu-se drept actriță în
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
pătrunde într-o lume ficțională care se învîrtește în jurul unui inel de nuntă. Mi-o fi lipsind, dar în cazul acesta cum se face că nu las să treacă nici un an fără să recitesc unul dintre cele șase romane ale domnișoarei Austen ? Atunci pot fi acuzat că sînt incapabil să apreciez farmecul superficialității : cum să vibreze un mîhnit ca mine la felul în care e filmat apartamentul viselor lui Carrie Bradshaw (Sarah Jessica Parker) în special imensul rastel pentru pantofi amenajat
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
oferit bucuros să mă ajute oricând voi avea nevoie. Încep a lua note mai bune chiar la franceză și matematică, iar când a revenit tata, a fost de acord cu înțelegerea. Aveam ca dirigintă pe profesoara de română, pe o domnișoară la care luam note mari. Scriam frumos, ordonat, citeț și curat, eram atent la explicații, fapt care m-a înaripat, am prins curaj. A sosit și perioada tezelor primului trimestru. Prima teză planificată a fost la istoria antică. Istoria m-
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
compartimentul de clasa I, discutăm de una, de alta și căutam un moment potrivit pentru a-i spune despre clocotul din inima mea! Cu acel curaj al timidului care eram și am rămas până acum, îndrăznesc să-i declar scurt: „Domnișoară, te iubesc și te rog să-mi dai răspunsul!” Tăcere îndelungată. Amândoi coborâm muți din tren și după 2-3 km. ajungem stingheri la casa în care întâmplător locuia Maria. N-am mai îndrăznit să spun nici un cuvânt pe această temă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
muturi. De unde - firească urmare - criză !” (I) „- Da, adaogă acești savanți ; omul va ajunge cu vremea să aibă ca înfățișare normală înfățișarea caricaturilor mult regre- tatului nostru amic Jiquidi : un cap foarte mare pe un trupușor mai mic decât capul... O domnișoară pudică n-are să-și mai poată acoperi ochii cu mâinile... Așa ochi mari și așa mânu- șițe mititeluțe !” (II) „- Și totuși, cu așa capete colosale, omenirea va sfârși prin a fi nebună. Nebunia va fi odinioară starea normală a minții
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de mare al subiectului pe un trup foarte mic. Exemplare pentru această manieră de a deforma proprie limbajului artistic al caricaturii sunt portretele politicianului marxist C. Mille, al lui Luigi Cazzavillan și al lui Caragiale însuși părăsind ziarul Epoca. Imaginea domnișoarei cu capul mare ne trimite la un joc al contrastelor care creează efectul de abnorm. Capul este imens nu doar în raport cu corpul, ci și cu mâinile, astfel încât gesticulația pudorii relevă dis- proporția monstruoasă. Scriitorul insistă până la tautologie pe cele două
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
tăt, di tăt, di tăt! Așa că toată lumea se va bucura și va sări într-un picior în jurul noului televizor. Gata. Marți 30 mai 1994 - Iași M-am hotărât să nu mai fumez. La ora 11.00 am întâlnire cu o domnișoară reporteră de la „Europa Nova” pentru un interviu. În rest... Cu bursa din Anglia încă nici o veste. Așteptăm. Miercuri 31 mai 1994 - Iași Nu că aș fi așteptat ca viața mea profesională să facă o cotitură esențială, dar am sentimentul că
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
este valabil pentru orice spațiu, universal. Dar pentru autobiografie mi- am luat libertatea de a plasa totul în America de Nord. Și acum! În primul rând voi face socoteli pentru a-mi afla vârsta. Dacă fata cea mare are 38 de ani (domnișoara bătrână) presupunând că am născut-o la 19 ani înseamnă că am 57 de ani. Bun. Acțiunea se petrece în 1999, deci înseamnă că m-am născut în 1942. În timpul celui de-al II-lea război mondial, mama mea, poloneză
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
a Naționalului ieșean 1986 - debutează pe scena Naționalului ieșean cu rolul Ea din Cerul înstelat deasupra noastră de E. Oproiu. Actriță a performanțelor, s-a impus publicului cu roluri diverse dintre care amintim: Mașa din Adio studenție de Al.Vampilov Domnișoara Julia din piesa omonimă a lui Strindberg Madame Pace din Șase personaje în căutarea unui autor de Pirandello Marieta din Culoarul cu Șoareci de N.Breban Babakina din Ivanov de A.P.Cehov Nebuna din Chaillot de Giraudoux Individia pașnică din
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
fiind frumos educați, curați, îngrijiți și isteți, eram mereu căutați ca tovarăși și prieteni, iar la școală nu aveam nici un fel de probleme. Casa noastră era mereu veselă, în ciuda anilor urâți și grei de după război. Surorile crescuseră, se făcuseră niște domnișoare frumoase, curtate de toți cavalerii din cartier. Duminica la noi se organizau petreceri pe cinste, cu dans pe muzica a doi băieți din vecini, chitarist și acordeonist, și "bufet" asigurat de mama, respectiv colțunași cu cartofi și ceapă prăjită și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
era pentru noi previzibil. Proveneam din familii modeste și un spectacol de teatru sau cinematograf, o floare, o prăjitură, o ciocolată, un borcănel de șerbet de vanilie, un coștei de "cocoșei", erau puținele "atenții' pe care puteam să la ofer domnișoarei mele. Când luam bursa lucrurile se schimbau radical, cei 315 lei permițându-mi o invitație la restaurantul "Traian" din Piața Unirii, unde "degajați" sorbeam un lichior, specialitățile preferate fiind "Benedictina" și "Lichior Indian". În prezent, deși situația mea financiară s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
întâlnire boemii din Rio cu odraslele celor avuți, aici se lansa moda, aici au răsunat primele melodii rock și ale Beatlesilor. Tot aici, doi faimoși membri ai "Republicii din Ipanema", poetul Vinicius Morais și compozitorul Tom Jobim, admirând o frumoasă domnișoară, aveau să lanseze faimoasa melodie "A garota de Ipanema" ("Fata din Ipanema"). Astăzi, cei doi sunt niște "dispăruți" iluștri, două străzi din cartier purtându-le numele, iar "frumoasa" Heloisa Pinheiro este o relicvă vie, mama a patru copii, bunică și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
din copilărie, trebuie să mă orientez după comete și eclipse, așa cum procedează istoricii când abordează fragmentele unei saga. În alte cazuri Însă, nu există penurie de date. Mă văd, de pildă, cățărându-mă pe stâncile negre de pe țărmul mării, În timp ce domnișoara Norcott, o guvernantă molatecă și melancolică, care crede că vin după ea, se plimbă mai departe pe plaja cotită, Împreună cu Serghei, fratele meu mai mic. Port o brățară de jucărie. În timp ce mă târăsc pe stânci, repet mereu, ca un fel
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o Întreagă bombe cu șerbet de lămâie, pe care am tăinuit-o În gura-mi pofticioasă. Era În 1904. Aveam cinci ani. Rusia lupta Împotriva Japoniei. Cu o plăcere plină de râvnă, revista englezească ilustrată săptămânală, la care era abonată domnișoara Norcott, reproducea scene de război pictate de artiști japonezi arătând cum locomotivele rusești - reprezentate În mod ciudat de pictorii japonezi ca niște jucării - se vor scufunda În apă, dacă armata noastră va Încerca să instaleze șine peste gheața Înșelătoare a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
spunea să ne vedem de mâncarea noastră. Mama, rămasă cu o delicatesă Între două degete, arunca o privire sub masă, să vadă dacă nervosul și posacul ei dachshund era acolo. „Un jour ils vont le laisser tomber“ se auzea glasul domnișoarei Golai, o cucoană bătrână, afectată și pesimistă, care fusese guvernanta mamei și mai locuia Încă la noi (certându-se Îngrozitor cu guvernantele noastre). Din locul meu de la masă vedeam brusc, printr-una din ferestrele dinspre apus, un miraculos caz de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
putut vedea o odaie, oameni, lumini, copaci În ploaie - o Întreagă perioadă a vieții de emigrant, care va fi plătită cu acel inel). Îmi citea povești cu cavaleri ale căror răni miraculos de aseptice erau spălate În grote de niște domnișoare. Din vârful unei stânci bătute de vânturi, o fecioară medievală cu pletele În vânt și un tânăr În ciorapi lungi Își aținteau privirile spre rotundele Insule ale Preafericiților. În Neînțelegere, soarta lui Hamphrey Îmi provoca un nod În gât mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și numărul cu biciclete (despre care voi mai vorbi mai târziu) era un număr intitulat „Gala fetelor“ și, suferind cam același șoc fizic, cutremurător și umilitor, pe care l-am avut când am Încasat bușitura aceea pe ring, am recunoscut domnișoarele mele americance În ghirlanda de „fete“ Înlănțuite unele de celelalte, cu voci ascuțite și lipsite de rușine, unduindu-se toate de la stânga la dreapta, apoi de la dreapta la stânga, ridicând simultan zece picioare identice lansate din zece corole de volane. Am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nemobilate, cu podelele proaspăt vopsite în acel roșu-cărămiziu intens... Era o casă pe colț, deci cu două intrări, cu etaj, cu o curte interioară. Pe intrarea din Florilor, o simplă ușă, aveam acces numai noi (care locuiam la parter) și domnișoarele Manițiu, Anuța și Marioara (care locuiam la etaj, împreună cu câinii șoricari și pisicile lor, și care, pur si simplu, ne urmăreau, când intram și ieșeam, ca nu cumva ușa de jos să rămână descuiată). Cealaltă intrare, de pe Procopiu (un fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
scară pe care nu am urcat-o niciodată, locuia o femeie de vreo 25-30 de ani, destul de „bine”, și o alta ceva mai învârstă, infimă (șchioapă), dar curățică, de treabă și la locul ei. La vecinele noastre cele mai apropiate, domnișoarele Manițiu, stătea cu o chirie o altă fată bătrână, domnișoara Valerica, asistentă medicală pe undeva, în provincie. O ființă tăcută, cu care soarta nu s-a dovedit deloc darnică. Cam aceștia erau pasagerii „corabiei” cu care am călătorit timp de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
femeie de vreo 25-30 de ani, destul de „bine”, și o alta ceva mai învârstă, infimă (șchioapă), dar curățică, de treabă și la locul ei. La vecinele noastre cele mai apropiate, domnișoarele Manițiu, stătea cu o chirie o altă fată bătrână, domnișoara Valerica, asistentă medicală pe undeva, în provincie. O ființă tăcută, cu care soarta nu s-a dovedit deloc darnică. Cam aceștia erau pasagerii „corabiei” cu care am călătorit timp de 17 ani. Remarcabilă era pivnița locuinței de pe Florilor, o locuință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
În pivniță se cobora pe o scară de lemn, după ce ridicai un capac, tot de lemn (apucându-l de mâner, de la nivelul podelei). Intrarea în pivniță se afla în cel mai strâmt spațiu al locuinței, de sub scara ce ducea la domnișoarele Manițiu, situat între baie și antreiașul întunecos ce lega bucătăria cu două din camerele apartamentului (în a treia se putea pătrunde prin ambele). Se găsise totuși exact atât loc cât să încapă, într-un colț, cufărul străvechi, poate secular, purtând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a forțelor de care aveam absolută nevoie ca să rezist. Așa am văzut-o, tot plimbându-mă pe bulevardul Mărășești, pe fata aceea, care mi s-a părut (și chiar era) deosebit de frumoasă și de nobilă (tare îmi plăceau pe atunci domnișoarele „superioare”, „aristocrate”...). Am remarcat-o și m-am ținut după ea până ce a intrat pe poarta acelei case de pe colț, fără etaj, dar plăcută la înfățișare, bine zidită, o casă de oameni cu stare. Dumirindu-mă că locuiește acolo, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mult. Peste noapte mi-a fost foarte rău, cum mi se întâmpla întotdeauna când întreceam măsura, și abia a doua zi, spre prânz, mi-am revenit; mai zăceam încă în pat, epuizat, în cameră, pe lângă mama, se mai afla și domnișoara Marioara, vecina noastră de la etaj, o femeie în vârstă, micuță cât un copil, venită să dea și ea un sfat, să mă ajute cumva și pe care, în lumina euforiei aceleia de animal egoist ce ne încearcă de câte ori o suferință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
exact în momentul în care aveam mai mare nevoie de sprijinul unui umăr de femeie (mama era plecată, împreună cu tata, la Sângeorz, și eu insistasem să nu se întoarcă), a sosit la noi, nu mai țin minte în ce împrejurări, domnișoara Mica. Avea pe atunci, cred, spre șaizeci de ani, și - numele o caracteriza perfect - era, într-adevăr, micuță, un pumn de femeie, extrem de energică și de vioaie însă. Săritoare, gata să facă orice, s-a purtat extraordinar, ne-a ajutat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]