9,565 matches
-
său, ghici de ce!) îl citeam în famata "Luceafărul" sub conducerea poetului Fruntelată, un oltean șef, da! și eram încântat pe atunci de volutele stilului său. Mai târziu a sombrat în autopastișă și în redundanță stilistică, plus că nu mai avea farmec, devenise veninos. Însă nu avea dreptate, chiar dacă opera cu aceeași prejudecată "poporană" reținută de tine. Nu avea cum să aibă pentru că, și aici voi face o parabolă care sper să-și placă, nu ajunge un tren să încapă toți poeții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
așa-i zicea Hajdu Gozo) la Palatul "Elisabeta", în 1993, când bunicul Păunescu împlinea frumoasa vârstă de 50 de ani... Asta-i România, la noi, și victima și călăul sunt deopotrivă execrabili... Așa-i că poveștile astea au și ele farmecul lor? Mari concesii am început să fac abia acum, nu le-am finalizat încă, dar sunt dispus să fac aceste mari concesii, pentru că, de fapt, relațiile mele profunde se reduc la câteva persoane, câteva din țară, câteva din străinătate, apoi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Iorga călătorea într-o regiune de dealuri cu „trenul alcătuit din vechi vagoane uzate, cu perdele rupte și canapele șterse de soare; căci linia se duce la Huși și Hușul e un oraș fără viață”. Marele învățat era impresionat de farmecul acestor locuri, de înălțimile ce-și încălzesc la soare coastele acoperite cu vii, de „casele albe, împrăștiate într-o neorânduială veselă”. Orașul i se părea monoton și pustiu. Apreciază arhitectura unor clădiri ale orașului. Deși „clădirile publice nu sunt întotdeauna
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
învăluită în întunericul pădurei dese, călătorul este impresionat de minunatele locuri pe care le străbătea: pădurea fermecată care se îmbracă în haina-i de vară”; el, călătorul, nu rămâne insensibil la cântecul privighetorilor ori la luna plină, care „își revarsă farmecul luminei argintii peste pământ”, acompaniată de „candelele aproape stinse ale stelelor”. Într-un asemenea decor, jos în vale, orășelul adormit era ascuns „sub perdeaua fină țesută de argintul razelor de lună. Pe fundul acestui căuș (leică) sclipeau lumini care dădeau
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
l-a mulțumit și a propus îmbunătățiri „pentru o mai bună păstorire ecleziastică” („pro meliori gubernatione Ecclesiastica”) ce ar fi trebuit să conducă la animarea credinței catolice în zonă. A instituit un „administrator al bisericii” („Procurator Templi”), a interzis folosirea farmecelor și apelarea la superstiții, a sancționat nerespecterea sărbătorilor și a posturilor. A obligat parohul să-i învețe pe copii „învățătura creștină” („doctrina Christiana”) în zilele de duminică, ceea ce echivala cu fondarea unui învățământ ecleziastic primar, o școală de duminică, ce
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
dar a renunțat „neputând suferi disecțiile” și s-a înscris la Drept, fără să termine facultatea. Reîntors în țară, Alexandru Ioan Cuza a intrat în armată cu gradul de sublocotenent (cadet). Curtenitor și prietenos, inteligent, cu înfățișara-i plăcută, plin de farmec, se bucura peste tot de o bună primire. În aprilie 1844, s-a căsătorit cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache Rosetti și a Ecaterinei, născută Sturdza, boieri cu moșie la Solești, în ținutul Vaslui. În timpul revoluției de la 1848, Alexandru Ioan
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
muzica clasică, pe cât de simplă, pe atât de pretențioasă în executare, în toată solemnitatea și măreția ei. Concertul în mi minor de Felix Mendelssohn-Bartholdy și Balade et Polonaise de Vieuxtemps au fost minunat interpretate. Au mai fost executate cu mult farmec Caprice vienois de Kreisler și Prélude et Allegro de Pugnani-Kreisler. În urma aclamațiilor și la insistența publicului, George Enescu a mai oferit publicului Zigeunerweisen de Sarasate ca apoi, în final, să cânte la pian una din compozițiile sale, Toccata, din suita
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
Ca urmare a vizitei scriitorului Virgil Caraivan la Huși, în 1926, apar în notele sale de călătorie mențiuni din care reiese impresia puternică pe care i-a produs-o orașul nostru: „Hușul e o mare grădină plină de sănătate și farmec”; dar îi lipsesc o grădină publică, clădiri monumentale, teatrul, lumina electrică, nu are o instalație modernă de apă, deși un mucalit ar putea spune: „Dar ce-i mai trebue apă, nenișorule, dacă are vin?”. Nu are o bibliotecă publică și
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
ne urmate de un soldat armat. Popularitatea noastră nu scăzu, eram singurul ajutor material și moral al populației nenorocite. Ba la menținerea ei contribuise și soldatul german care ne aducea pe cei suferinzi fie la un pansament, fie pentru doctorii. Farmecul plimbărilor însă pierise prin această companie forțată, „dar omul se învață cu toate, cum zice Dostoievski, chiar de a nu fi niciodată singur“ și după câtăva vreme luai hotărârea să schimb acest necaz într-un izvor de informațiuni. Când porneam
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
băut o sticlă de rom ca să nu leșine, sosirea la barăci, desperarea ordonanței care l-a îngrijit ca o mamă. Avea „La Croix de guerre“ de la francezi. Era ca un copil, plin de viață, cu simțiminte bune, gentil și cu farmecul familiei sale. În episoadele cele mai tragice, îl umfla râsul aducându-și aminte de un caraghioslâc: fusese la groaznica nenorocire de la Ciurea; după ce ne descrise ciocnirea, prăbușirea vagoanelor, incendiul, țipetele răniților și gemetele muribunzilor: „Și eu n-am avut nimic
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
inteligența, seriozitatea, ponderația și cultura virilă a spiritului său. Se deosebea cu totul de femeile ei contemporane de aici, era în curent cu chestiunile mari din străinătate, citea filozofie și, de păcătuia prin ceva, era tocmai prin lipsa de acel farmec femeiesc în tot ce făcea, n-avea gust, nici acea sclipire atât de răspândită la românce. Dânsul se ocupa de partea artistică din casă, dânsa, chiar în grădină, numai de cea tehnică. Cu toate sforțările, îi era însă imposibil să
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
mama, pe care îl scoase din casă după cererea Elizei. Casa era foarte schimbată, lucru natural în locuințe adaptate nevoilor fiecărei generații. Ionel însă ar fi trebuit să nu cedeze pentru oarecare lucruri și să păstreze tradiția care dă atâta farmec locașurilor, unde, pe lângă confortul modern, găsești icoana trecutului. În privința confortului, nu era nimic de zis: funcționau șapte camere de baie model, fără a vorbi de cele două tuburi fixe cu apă caldă și rece din odăile de sus. Camera tatei
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
armonioasă decât cea flamandă, dacă nu atât de bogată, și întrunite într-o prezentare atât de marcată. Picturile, desenurile din provincia franceză, din America, Anglia, Rusia și mai ales neîntrecuta colecție din Berlin arătau toate calitățile de bază solidă și farmec încântător ale școalei franceze, începând cu portretele maeștrilor necunoscuți, ale lui Fouquet 314, Dumoustier, trecând prin Fragonard 315, Watteau, L’enseigne de Gersaint, Louis-Egalité l’enfant de Chardin, La belle Strasbourgeoise de Largillière și atâtea altele, pentru a ajunge la
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
atâtea altele, pentru a ajunge la școala modernă, în care domină Monet și Renoir, Le Bon Bock al celui dintâi, nudul celui din urmă. Franța n-a avut genii tragice ca Michelangelo, Rembrandt, Velás quez, Dürer, dar ce grație, ce farmec, bazate pe un fond de de sen impecabil. Pentru cine nu cunoaște desenurile din Louvre, această expoziție a fost o revelație și păcat numai de numărul restrâns al desenurilor moderne. Sculptura era mai puțin bogată, deși foarte selecționată, arta bisericească
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
micii școlari sunt vrăjiți de carte, sunt purtați din această pe tărâmul mininat al cunoașterii. învățătorul este dator să îndrume pașii tinerelor mlădițe pe acest drum nou, plin de neprevăzut. El este cel care, prin intermediul cărții, face cunoscute copiilor muzicalitatea, farmecul deosebit al limbii române. Stimularea interesului pentru lectură, incepand cu clasa întâi, contribuie nemijlocit la însușirea și exersarea unei citiri corecte, expresive. Putem spune că studiul literaturii începe din clasa întâi. în acest sens, un rol important îl are conversația
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
relațiilor dintre oameni, a gesturilor și a reacțiilor lor sufletești, reproducerea vorbirii lor’’. Ỉn întreaga opera a lui Creangă exprimarea este vie, autentică, iar spontaneitatea expresiilor ascunde caracterul lucrat al compoziției și tentația spectacularului, astfel încât scene întregi pot fi dramatizate. Farmecul narațiunii, în ansamblul ei, este rezultatul unei armonizări desăvârșite între povestire, descriere și dialog, născută dintr-o incomensurabila plăcere de a tăifăsui, ce conferă textului o vibrație puternică și o emoție neîntreruptă. ,,Limba lui Creangă este sufletul povestitorului, în măsura în care și
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
cu ei , la prichiciul vetrei cel humuit , de care mă țineam când începusem a merge copăcel , la cuptiorul pe care ma ascundeam , când ne jucăm noi , băieții , de-a mijoarca , si la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc , parcă-mi salța și acum inima de bucurie ! Și , Doamne , frumos era pe atunci , căci și părinții , și frații , și surorile îmi erau sănătoși , și casa ni era îndestulata , și copiii și copilele megieșilor erau de-a pururea în
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
iluzorii speranțe, aventurier (atât cât necesită "serviciul"), un vagabond, mai întâi cu o căruță cu coviltir, mai apoi cu faeton sau chiar cu automobil, prezent la toate târgurile, băgându-se în toate necazurile bolnavilor care îl caută, care, pe măsura farmecului aventurierului, pot să-l considere un savant de import, o specialitate căutată, uneori induce, chiar, speranța. Începând de prin 15000, era relativ prezent. Oficiază o medicină spectaculară și crede chiar el în propriile calități "speciale", acest neastâmpărat, foarte căutat ("omul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
religia, Paris, 1896. 98. Manoliu V., Istoricul societății medicale științifice românești teză de disertație, Cluj, 1969. 99. Marian S. Florea, Descântece populare la români, Cernăuți, 1886. 100. Marian S. Florea, Nașterea la români, București, 1892. 101. Marian S. Florea, Vrăji, farmece și desfaceri, București, 1893. 101. Milcu St. Maximilian, Introducere în antropologie, București, Ed. științifică, 1967. 103. Mătasă C., Frumusice, București, 1946. 104. Mironescu N.A.O., O descântătoare din Hangu, Rev. de folclor, III, 1958, nr. 3, p. 53. 105. Necrasov
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Ursulescu, care venea de la oraș cam de două ori pe săptămână. După cum relatează Leon Onicescu, administratorul așezământului, care s-a împrietenit cu Eminescu după vindecarea acestuia, Eminescu s-a făcut bine, deodată, în ianuarie 1887, când "se însenină ca prin farmec". Ulterior, însă spitalizat fiind, dar neclaustrat, Eminescu scrie "Vezi rândunelele se duc", închinată, după relatarea lui Onicescu, soției unui farmacist, doamna Czenkii, și publicată imediat, la 1 februarie în "Convorbiri literare" fiind trimisă de același administrator, Onicescu. Accesul, de aspect
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
care a onorat mai mulți ani școala medicală ieșeană. Am participat, firește, la câteva reuniuni conduse de el. Destul pentru a constata cât de interesant era omul, cât de inteligent aprecia "lumea", nu numai aceea academică, și pentru a intui farmecul intelectualului (calm, ușor ironic) și "umoarea" de om dăruit cu simțul superior, umorul. Am citit diferitele și foarte interesantele sale lucrări. Am colaborat de câteva ori în încercarea de a elucida impasuri profesionale în care am detectat virtuozitatea eruditului. Foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
aud această amintire tocmai când meditam la o tabletă "despre Petru Vancea", profesor de oftalmologie la Iași între 1943 și 1980, membru al Academiei Române, o personalitate "specială", de o energie neastâmpărată, de o extraordinară putere de muncă și de un farmec profesoral de neuitat. A fost unul dintre iluștrii profesori ai acestei facultăți; dar au fost și alții "iluștri" Având grijă să evit clasificările, el se situează undeva în frunte, printre marile inteligențe și talente didactice care au fermecat numeroase serii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
crea, pe osatura ei, o nouă publicație, cum s-a și întâmplat. După ezitări (se putea altfel?), Geo Dumitrescu a acceptat. Când m-a chemat să vin în echipă cu el, mare mi-a fost bucuria, sedus cum eram de farmecul omului și, desigur, de mitul aceluia care editase, în anii războiului, admirabila Albatros. A apelat, de altfel, la toți foștii albatrosiști disponibili sau la apropiați ai cercului, aducându-i fie în redacție, fie la secretariatul tehnic, de la Ion Caraion și
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
spirit leninist, pentru partinitate în literatură. Chestiunea este mai întâi o chestiune de psihologie. Scriitorii tineri de acum douăzeci de ani, care-i fuseseră și studenți lui Crohmălniceanu, găseau la el nu doar înțelegere și încurajare, nu doar inteligență și farmec omenesc, dar și scrisul lui critic le impunea, prin rigoare și subtilitate, prin suplețe, prin ușurința asociativă întemeiată pe erudiție și gust. Acei tineri scriitori îl prinseseră pe Crohmălniceanu în faza lui cea mai lungă, literar vorbind, când, după monografiile
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
spartă, dacă-mi amintesc bine, cu Zi de sărbătoare al lui Tati), britanice (memorabilul Hamlet al lui Laurence Olivier), italiene (neorealiștii), iar radioul a putut difuza - și a făcut-o din plin - șansonetele lui Yves Montand în care era evocat farmecul Parisului („j’aime flâner sur les grands boulevards...“ etc.). De altfel, am avut fericirea să-l vedem în carne și oase pe marele cântăreț și actor, pe atunci mili tant de stânga, poate și membru al P.C.F., care, întorcându-se
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]