9,443 matches
-
ea. Vii și tu la cină? Nu, spune Hans imediat, fiindcă nu‑i poate suferi pe părinții Annei. Dar, spune el, acuși e duminică și poate ieșim undeva împreună. Diverse griji se desprind dintr‑odată de Anna și o bucurie neobișnuită pune stăpânire pe ea, extinzându‑se până și asupra mesei de seară care, mai mult ca sigur, are un gust îngrozitor. Foarte curând va pleca cu Hans într‑o plimbare de duminică, cu bicicleta. Poate că plimbarea va reprezenta un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mă despăgubi de noaptea proastă pe care mi-au pricinuit-o raționamentele tale, va trebui să-mi asculți visul de-a fir-a-păr. Eram gata să ațipesc și Închipuirea mea și-a luat zborul, când văzui sărind de lângă mine un animal neobișnuit. Denis Diderot Universitatea din Gloucester este o instituție absolut fictivă. Cel puțin era, pe vremea când am scris romanul. David Lodge SCURTĂ INTRODUCERE OBLIGATORIE CAPITOLUL I. ÎN CARE PORNESC LA DRUM În dimineața unei duminici de august, un tânăr Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
să fie și În C.a. Iar asta nu o interesa foarte tare. Nu avea timp. Copiii mergeau la școală. Librăria nu mergea grozav. Lui nu părea să-i pese. Aveau datorii, stăteau cu chirie. Și așa mai departe. Nimic neobișnuit după zece ani de căsnicie. Nici o altă femeie, nici un alt bărbat. Nici vorbă de probleme la pat. Cătă Îmi spusese o dată despre Cristina, provocat cu privire la fidelitatea lui (pentru mine improbabilă), că e cea mai grozavă amantă pe care o avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
atmosfera festivă, jubiliară și frivolă a unui eveniment, care încurajează cutezanța amoroasă. Aș fi un student sticlos, transparent, cu gesturi și gânduri nestăpânite, gonit de o așteptare fără obiect, pe care nu reușește s-o umple... i-aș vorbi despre neobișnuita capacitate a sărbătoritului de-a iubi, de-a se dărui, despre libertatea și angajarea ce se condiționau, nu-i așa... câte alte eșarfe elastice și colorate de cuvinte. — Dumneavoastră, dacă sunteți prietenă mai veche, veniți la un fel de aniversare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
devii, să încerci să devii pictoriță. Și șterse, încet, pata de praf din marginea canapelei. Soarele rămase pe degetele lui. Nu fusese, atunci, nici ceea ce urmase, decât pregătirea, desigur, a acestei clipe când percepuse lumina și înțelegea ce anume fusese neobișnuit în acea zi. Acum, când găsise, în sfârșit, puterea de a se desprinde din loc. Ceilalți s-au întors, uimiți. Atât de bruscă fusese mișcarea femeii. Pornise, dintr-odată, cu pași mari, spre prima fereastră din stânga. Se rezemase cu coatele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
accidentate. De obicei neatent în conversație, sărind de la una la alta. Bucuros de lungile sale plimbări solitare și de o „uluitoare cordialitate“. Povestitor colorat, îi făcea pe ascultători să se tăvălească de râs sau îi surprindea prin observații de o neobișnuită bruschețe... Dacă membrii grupului Hariga n-ar găsi printre ei nici unul care să-i semene, ar trebui imaginat. Un bărbat, să zicem, brun, cu chipul alb delicat și cu brațe puternice. Mai curând scund, cu o privire vie și mioapă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de cai în șir nocturn, bogat împodobiți, cu stăpânii costumați potrivit subiectului ales, urmați de șase sau opt valeți fiecare, învestmântați în livrea, purtând sute de făclii, în urma cărora venea, în sfârșit, carul de triumf încărcat de podoabe și costume neobișnuite. Ascultând cu o încordare excesivă, săptămâni de-a rândul, în lungi după-amiezi care deveneau nopți și treceau în albul rece al zorilor, vocea îmbătrânită, venind din celălalt capăt al atelierului lung și dezordonat, delicata ucenică fusese surprinsă de tonul egal
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
după-amiezi care deveneau nopți și treceau în albul rece al zorilor, vocea îmbătrânită, venind din celălalt capăt al atelierului lung și dezordonat, delicata ucenică fusese surprinsă de tonul egal și oarecum plictisit cu care doamna Hariga relata amănuntele cele mai neobișnuite ale vieții lui Cosimo. Bandajul negru al ochelarilor ascundea privirea aproape moartă. Părea indiferentă la cuvintele pe care le recita. S-ar fi zis că nu face decât un exercițiu de-a se menține trează, repetând tot ce aflase. Cărți
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
totdeauna, prezența celorlalți în paranteză. Nu aude când Șeful bate cu palma sa îngustă și osoasă în colțul pupitrului, reducând la tăcere tranzistoarele, nu-l vede retrăgându-se apoi în spatele planșetei de la fereastră, șușotind îndelung cu Ortansa. Se întâmplă ceva neobișnuit de vreme ce ajunge și șeful de atelier în fața ceștii de cafea, pe care i-o prepară, înțelegătoare, madam Mitulescu, apoi vine rândul consilierului, distinsul domn cărunt, cu alură sportivă, se furișează și el, strecurându-se, până în spatele magicei planșete. Se perindă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la meciuri. Atâtea șanse de a-ți găsi un locșor ! Poți avea cândva norocul să te întâlnească surpriza. Atâtea disponibilități, nu-i așa ? dar glasul se ridică brusc, întors, suspect, parcă prea viu și vesel. Celălalt tresare, sub această avalanșă neobișnuită de cuvinte. Își privește amuzat amicul, îi zâmbește. Moment suspendat. O clipă confuză, care deconectează circuitele... Colegul se oprește, privește buzele celuilalt, uscate sub mustăcioara îngustă. Colegul colegului se oprește și el, obligat să-i primească iar întrebarea. — Spune-mi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o privea rostind puține cuvinte, dar sorbind-o din ochii mari, negri, În care ardea neîncetat flacăra mistuitoare a morții și care parcă se hrănea fizic din ființa ei, cu o dragoste duioasă, lacomă și devastatoare. Era evreu, trupul lui neobișnuit de Înalt, cadaveric, era măcinat de boală În așa măsură, Încît se pierdea cu totul, aproape că dispărea sub hainele groase și scumpe În care era Îmbrăcat. Fața albă și slabă, atît de topită că părea un simplu Înveliș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ajunge să vadă În viață lucruri așa cum nu le văd, cum nu le pot vedea ceilalți oameni. Iar explicația acestui fapt stă În caracteristica pur Întîmplătoare ce-l deosebește pe omul Înalt de oamenii de statură medie. Cu excepția Înălțimii sale neobișnuite, omul Înalt nu se deosebește cu nimic de ceilalți oameni. Nu este mai puțin fratele fratelui său sau fiul tatălui său. De fapt - oricît ar părea de uimitor - este foarte posibil ca omul Înalt nici să nu observe că este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
este Înalt, să-și dea seama cu adevărat de acest lucru abia În clipa cînd ceilalți Îi atrag atenția asupra Înălțimii sale. Astfel, era odată un om Înalt și, cînd era singur, nu se gîndea nici o clipă la Înălțimea sa neobișnuită, nu-i trecea niciodată prin minte că statura lui diferă Întrucîtva de cea a majorității oamenilor pe care-i vedea zilnic pe stradă În preajma lui. De fapt, era victima unei teribile amăgiri: dintr-un motiv pe care nu-l putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și că tendința sa firească, instinctivă, este aceea de a se plasa - sau, mai degrabă, de a se simți - În această perspectivă. Era deci firesc ca, atunci cînd i se atrăgea atenția În mod brutal și grosolan asupra Înălțimii sale neobișnuite - așa cum se Întîmplă zilnic de sute de ori printre oamenii de pe stradă -, să primească știrea cu sentimentul unei surprize, unei uimiri și, În cele din urmă, al unei mînii și dușmănii arzătoare. Merge pe stradă la ora cinci, cînd strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
urmă descoperă adevărul afirmației amare a lui Ernest Renan - că singurul lucru care ne poate da imaginea infinitului este măsura prostiei umane. Iar din aluziile, ironiile și glumele ce-i sînt adresate de zece ori pe zi din pricina Înălțimii sale neobișnuite, din Întrebările ce i se pun, din nenumăratele discuții la care dă naștere, el adună un volum imens de dovezi cu privire la uniformitatea fatală a oamenilor, la sărăcia și ariditatea capacității lor de invenție, la trista monotonie a minții lor. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mai mult de șaisprezece ani. Dintre ceilalți trei, unul era un tînăr de vreo treizeci de ani, cu trăsături de copoi și aproape fără nici un dinte pe maxilarul de sus. Pășea ușor pe picioarele delicate, care erau, În mod evident, neobișnuite cu activitatea la care le supunea acum: era un adevărat model de eleganță jegoasă - purta un costum În dungi, presărat din plin cu pete de grăsime, o pereche de pantaloni lustruiți la fund; avea gulerul ridicat și mîinile adînc vîrÎte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și legătura sa aproape directă cu cei care au trăit pe el și ale căror rămășițe sînt Îngropate În el - acest țărm care se Întindea cu nepăsarea uriașă a naturii În tăcere și singurătate trebuie să fi avut un aspect neobișnuit de pustiu. Spaniolul a resimțit aceasta, iar Înfățișarea aridă și pustie a locului este notată conștiincios În jurnalul său, care, În cea mai mare parte, oferă o lectură destul de seacă. Aici Însă spaniolul este cuprins de o emoție ciudată, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mestecă; totuși, cînd au Încercat oamenii lui să facă acest lucru, s-au săturat repede și unii au fost cuprinși de accese de vomă sau de greață. Cea din urmă Întrebuințare ce se dă acestei plante Îi pare atît de neobișnuită Încît se teme că nimeni nu va da crezare povestirii sale, căci, Înșirînd zeci de jurăminte și dovezi ale autenticității spuselor sale, el continuă prin a arăta că i se poate da foc plantei care arde și „scoate un fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zarva de la sosirea circului. Bolta liliachie a nopții care pălea treptat și se Îndepărta răsuna de răgetul fioros al leilor, de mîrÎitul feroce, neașteptat, al pisicilor mari ale junglei, de țipetele elefanților, de tropotul cailor, totul fiind Învăluit În mirosul neobișnuit, pătrunzător, stătut, al animalelor junglei: mirosul cămilelor arămii, mirosul panterelor, tigrilor, elefanților și urșilor. Apoi, pe lîngă rulotele circului, pe șine, răsunau strigătele ascuțite și Înjurăturile oamenilor circului, se zărea În Întuneric dansul fantastic al lanternelor, se auzea trosnetul greoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
un cadou de la Arthur care-l revoltase. Apoi, într-o noapte, când primise printr-un sms anonim, confirmând că prăjitura favorită a Adelinei era călăvia, de emoție, se apucase să coase din instinct. Pe pânză prindea contur o siluetă umană neobișnuită, un soi de hermafrodit ce-și purta ambele sexe, atât cel masculin, cât cel feminin, pe abdomen, un sân îi era umflat, ca o gutuie, celălalt era turtit, aidoma unui pectoral. Capul era prevăzut cu două fețe: una delicată, înconjurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
prea mulți ani un prieten ciudat. — Înțeleg, zise Grințu descheindu-și Încă un nasture de la veston și tolănindu-se pe iarba uscată a taluzului, rămânând apoi minute În șir cu ochii Închiși și cu fața expusă spre soarele de toamnă neobișnuit de puternic. Zare Își descheie un bocanc, scoase piciorul din el și-i examină apoi cu atenție talpa. Duse de mai multe ori degetele până la vârful bocancului, pe dinăuntru, părând să caute ceva, un obstacol mic și ascuțit, care probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
apă, care nu mai servește demult la ce a fost destinat, și șoseaua). Ideea de a compara toate aceste lucruri cu o ilustrată dintr-o țară nordică i-a venit În timp ce scuipa În chiuvetă și auzea șuieratul ușor al vântului neobișnuit de rece care a suflat În fiecare zi din această primăvară. Deschizând robinetul și lăsându-și mâinile sub șuvoiul de apă Înghețată, Grințu a auzit zgomotul făcut de autobuze și s-a interogat asupra orei. Și-a spălat fața, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
-i demonstra că fusese totuși atent la oră. Din acea Întrebare s-a născut totul. Uite cum! La obiecte Îl interesa din ce sunt făcute și ce semnificație are fiecare parte componentă. Aici lucrurile sunt simple și nimic nu e neobișnuit; conceptul de Cultură materială e luat ad litteram și nu cred că numai pentru atât l-au trântit la examen. Oamenii, În schimb, fiecare individ În parte, nu masa, alcătuiesc Împreună cu numele lor un fel de tot-uri istorice. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
parodiată și demascată. E. Imperii de cenușă, revoluții de fum B. este un sat aproape neștiut, numele lui nu se leagă de nici un eveniment memorabil, de nici un drum Între două orașe mari și bine cunoscute, de nici o formă de relief neobișnuită sau frumoasă, de nici un nume de ilustră personalitate care să-și fi petrecut aici măcar copilăria dacă nu exilul, este așadar un sat mic, locuit de foarte mulți oameni și cei mai mulți dintre ei au Într-adevăr simțul umorului. Altfel cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
faptul de a-l fi căutat. Îți privește cu oarecare surpriză rucsacul pe care-l porți În spate, Îți deschide poarta și te lasă să intri. Mai degrabă te lasă să intri decât te invită. Soarele arde Într-un fel neobișnuit, e agresivă fierbințeala lui și ceva dogoritor vine și dinspre pământul Încă reavăn al grădinii cu straturi proaspete pe care o traversați amândoi până ajungeți pe prispă. Bătrânul se oprește puțin Înainte de a urca treptele și privește cerul. Ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]