11,435 matches
-
de comisie este formulat în termeni puțin încurajatori: educația, așa cum se realizase ea în deceniile șase și șapte, cu toate progresele ce nu se puteau nega, nu răspundea nici cerințelor democrației, nici nevoilor fundamentale ale societății. În fața acestei situații, se releva în raport, reacțiile erau multiple: unii cei mai mulți, chiar dacă se deosebeau prin soluțiile oferite credeau în posibilitatea adecvării școlii la realitățile lumii contemporane, în timp ce alții condamnau cu vehemență școala, propunînd deșcolarizarea societății. Întemeindu-se pe unele realități comune lumii contemporane (ritmul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
oferea absolvenți, cu adevărat mult mai mulți ca înainte, dar lipsiți de pregătire pentru activitatea practică. Dacă revoluția industrială din secolul al XIX-lea a impus obligativitatea învățămîntului primar, revoluția științifică și tehnică din a doua jumătate a secolului XX releva nu numai necesitatea de a se prelungi durata învățămîntului obligatoriu la 9, 10 și chiar 12 ani, ci și cerința ca liceul însuși să asigure o calificare sau, cel puțin, disponibilități pentru o relativ rapidă specializare ulterioară. O astfel de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
existau 780 milioane de analfabeți, la sfîrșitul anului 1985, numărul acestora era de 880 milioane, iar în prezent, aproximativ un miliard. Din concluziile desprinse după mai bine de patru decenii de experiență mondială privind acțiunea de alfabetizare, se cuvine să relevăm una esențială, evidențiată chiar de dezbaterile UNESCO: alfabetizarea este înainte de toate o chestiune de voință politică; campaniile de alfabetizare au reușit acolo unde ele au făcut parte dintr-un proces politic. Problematica atît de complexă a educației în lumea contemporană
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
reprezenta aproximativ 12% din totalul cheltuielilor pentru educație suportate de țările în curs de dezvoltare. Treptat, procentul a scăzut; țările respective au fost obligate să facă apel la împrumuturi externe, prin dobînzi mari și în continuă creștere. Criza cooperării internaționale, relevată în 1972, de raportul Ed. Faure, nu s-a atenuat așadar, ci s-a adîncit. Regimul preferențial acordat, în ultimele decenii, de multe state cheltuielilor militare a ridicat noi bariere în calea organizării unei cooperări eficiente în domeniul educației. Cheltuielile
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
datorită valorii lor practice limitate oferă prin subtilele analize critice ale educației contemporane valoroase sugestii și subiecte de reflecție. Pentru existențialism importantă nu este atît cunoașterea, cît trăirea, interesînd mai puțin filosofia ca atare și mai mult filosofarea. Existența se relevă în "situații limită" ale condiției umane: suferință, îngrijorare, vină, singurătate, neliniște, disperare, moarte ș.a. Adepții acestei filosofii evită, din principiu, ordonarea într-un sistem unitar a concepției lor; aceasta ar duce, după părerea lor, la închistarea filosofiei. De aceea se
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Ideea avertizării nu este cu totul nouă: ea se întîlnește și la Herbert Spencer, ca o completare a "pedepsei naturale" (copilul să fie prevenit asupra consecințelor acțiunilor sale, iar în caz de nesocotire a cuvîntului educatorului, pedeapsa naturală îi va releva caracterul limitat al libertății). De fapt, tot aici va ajunge și discipolul mentorului existențialist, numai că acesta nu va pune accentul pe ideea de subordonare în fața necesității, ci pe conștientizarea deplinei libertăți și responsabilități. O filosofie care pune în centrul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
teoria învățării cumulativ ierarhice, a lui R. Gagné, teoria organizatorilor cognitivi și anticipativi de progres, a lui D. P. Ausubel, teoria holodinamică a învățării Renzo Titone etc. Nu este locul aici să se dezvolte aceste teorii, am vrut numai să relev marea contribuție a psihologiei la elaborarea teoriilor învățării, dezvoltarea pe această bază a teoriei instruirii și, evident, realizarea unor progrese în practica instructiv-educativă (cf. 1, pp. 15-69). 15.1. Învățarea ca proces de elaborare a unor structuri operaționale Sub aspect
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ar putea foarte bine să fie explicată prin teoria "stimul-răspuns" sau învățarea prin încercare și eroare. Cel de-al doilea moment reprezentarea iconică ar putea fi explicat prin teoria gestaltistă. În ceea ce privește cea de-a treia modalitate de reprezentare simbolică aceasta relevă rolul important pe care Bruner îl acordă limbajului. Primele două modalități nu sînt decît momente care conduc către formarea de relații semnificative atît între noțiuni și cuvintele pe care le denumesc, cît și între noțiuni și relațiile din realitatea pe
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
spre acel pasaj din program care îi poate oferi informația necesară ("programare ramificată"). Fiecare din cei doi programatori consideră că soluția lor este cea mai bună. Cercetările întreprinse pentru a compara cele două tipuri de programare nu au reușit să releve diferențe semnificative (17, p. 370; 18, p. 51). De ce nu s-a generalizat, în cele patru decenii de la inițierea ei, instruirea programată? Pentru că mașinile sînt costisitoare? Nu din acest motiv, în primul rînd, ci pentru că programarea nu corespunde aspirațiilor vremii
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
psihică are o cauză, fie conștientă, fie una a cărei origine se află în structurile inconștientului. În studiul său introductiv la volumul lui Freud, tradus în limba română, Leonard Gavriliu atrage atenția asupra "formulei complexe" a determinărilor proprii psihologiei acestuia, relevînd unele critici exagerate, întemeiate pe o nejustificată limitare a determinismului la conștient (19, pp. 30-32). Rezultă, de asemenea, din scrierile psihologului vienez că, chiar dacă acordă un rol de prim ordin pulsiunilor interne în determinarea comportamentului uman, el nu avea în
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
că în comportamentul acestei vîrste se întîlnesc motive din copilărie, dar nu se poate susține că majoritatea motivelor pot primi o astfel de explicație. Uneori criticile la adresa psihanalizei freudiene se fac de pe pozițiile unor teorii sociale care vor să-și releve superioritatea demonstrînd că o teză sau alta, aparținînd lui Freud, nu se integrează în propriul lor sistem (cf. 21). Chiar dacă nu toate ipotezele freudiene au fost confirmate, nu putem să nu recunoaștem că, prin lucrările sale, a relevat, încă o dată
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
să-și releve superioritatea demonstrînd că o teză sau alta, aparținînd lui Freud, nu se integrează în propriul lor sistem (cf. 21). Chiar dacă nu toate ipotezele freudiene au fost confirmate, nu putem să nu recunoaștem că, prin lucrările sale, a relevat, încă o dată, necesitatea cunoașterii omului, nu a omului în general, așa cum, în mod fatal, este prezentat în studiile de psihologie, ci a acestui om, cu condițiile sale familiale și cu relațiile sale interindividuale. Iată de ce, un psiholog de talia lui
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
are tendința de a se supune regulilor sale proprii, de a-și conserva propria organizare. Așa, de pildă, se mențin examenele, la care cele mai bune rezultate le obțin, de regulă, cei ce aparțin mediilor socio-culturale favorizate. Dar examenul nu relevă direct această realitate, ci o ascunde, susținînd că rezultatele bune s-ar datora, îndeosebi, capitalului genetic al elevilor și studenților. Și iată cum, capitalul cultural dobîndit prin școală de o anume categorie socială este echivalat simbolic cu capitalul genetic. Relativa
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ca și acelea întreprinse de Ém. Durkheim la începutul secolului, sistemele de educație, relațiile lor cu societatea. Abordarea relației educație-societate se realizează însă, de data aceasta, dintr-o perspectivă structuralistă. 2. Aceste teorii operează cu tipuri ideale în cadrul cărora sînt relevate caracteristici structurale fundamentale. Raporturile dintre "capitalul cultural dominant" și "capitalul cultural dominat" sau între "selecția simbolică arbitrară operată de clasa dominantă" și "selecția simbolică arbitrară operată de clasa dominată" determină pentru Bourdieu reproducția culturală; corespondența dintre relațiile sociale de producție
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
aceste concepte; raportarea la practica educațională se face numai indirect. Astfel, conceptele habitus (Bourdieu), corespondență (Bowles, Gintis), cod (Bernstein), deși au o funcție explicativă fundamentală în teoriile respective, nu ne sînt prezentate în procesualitatea lor. Încercarea de operaționalizare a conceptelor relevă insuficiența elaborării lor teoretice. 4. Subsistemele școlare sînt prezentate ca fiind determinate de structura socială specifică unei formațiuni sociale date. Mai puțin sînt relevate efectele de schimbare generate de sistemul de învățămînt în raport cu factorii care îl condiționează. Așa se și
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
fundamentală în teoriile respective, nu ne sînt prezentate în procesualitatea lor. Încercarea de operaționalizare a conceptelor relevă insuficiența elaborării lor teoretice. 4. Subsistemele școlare sînt prezentate ca fiind determinate de structura socială specifică unei formațiuni sociale date. Mai puțin sînt relevate efectele de schimbare generate de sistemul de învățămînt în raport cu factorii care îl condiționează. Așa se și explică probabil faptul că aceste teorii nu oferă alternative de organizare a învățămîntului, oprindu-se numai la funcția sa de reproducție culturală, economică etc.
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
în grup, promovată de educația nouă, în deceniile al treilea și al patrulea, urmărea, mai ales, să ofere o soluție pentru a realiza atît o individualizare a procesului de educație, cît și o socializare a elevilor. Reprezentanții acestei teorii au relevat astfel valoarea metodei muncii pe echipe, criteriile grupării elevilor, îmbinarea caracterului social și individual al activității. Ei nu s-au ocupat decît tangențial de multe aspecte importante ale educației în grup: conflictele, tendințele centrifuge, relațiile interpersonale, raporturile dintre aspectele formale
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
interindividuale aveau loc la nivelul logicului, al relațiilor sociale de dependență și adeziune la normele colectivului K. Lewin avea în vedere relațiile la nivelul non-logicului, de natură intersubiectivă (16, p. 37). Cu alte argumente decît acelea ale lui Makarenko este relevat după cum s-a observat caracterul dinamic al grupului, continua sa mobilitate interioară. Interesul manifestat față de agresivitate, față de relațiile cu caracter subiectiv lasă să se întrevadă o oarecare influență a lui S. Freud asupra cercetărilor lui Lewin. După cum se va vedea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
altor colegi, profesorul diriginte poate stabili sintalitatea colectivului pe care îl conduce (22). Dacă R. Cousinet și P. Petersen intuiau caracterul educativ al grupului și căutau căile pentru valorificarea sa, dacă A. S. Makarenko a insistat asupra relațiilor individ-colectiv și a relevat caracterul educogen al acestuia din urmă, cercetările de psihologie începute în aceeași perioadă, dar dezvoltate și utilizate în ultimele decenii au relevat importanța relațiilor interpersonale din grup, oferindu-se, totodată, tehnici noi, capabile să le pună în evidență. Din cele
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
al grupului și căutau căile pentru valorificarea sa, dacă A. S. Makarenko a insistat asupra relațiilor individ-colectiv și a relevat caracterul educogen al acestuia din urmă, cercetările de psihologie începute în aceeași perioadă, dar dezvoltate și utilizate în ultimele decenii au relevat importanța relațiilor interpersonale din grup, oferindu-se, totodată, tehnici noi, capabile să le pună în evidență. Din cele relatate asupra implicațiilor sociologiei și psihologiei sociale în domeniul educației, rezultă două concluzii: a) dacă secolul XX s-a deschis, sub aspect
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
reprezentanții pedagogiei instituționale alcătuiesc cel de-al treilea val al educației noi. Din moment ce s-a adoptat altă denumire pentru teoria sa, înseamnă că noul "val" seamănă puțin cu cele anterioare. Să clarificăm, așadar, conceptul de "pedagogie instituțională". Dacă, așa cum au relevat cercetările de psihologie socială, mediul formează individul, înseamnă că nu putem schimba ceva în comportamentul unei ființe umane fără a transforma componentele structurale ale mediului său de formare (Lewin), cadrul său instituțional (Lobrot). De aici și denumirea de pedagogie instituțională
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
instituțională manifestarea influențelor educative o putem avea dacă cercetăm cele patru căi sau "canale" propuse de M. Lobrot și care precizează el "sînt, în același timp, și realități instituționale" (24, apud 29, p. 275): 1. Canalul ofertă-solicitare prin care se relevă faptul că, în condiții de nondirectivitate, educatorul își oferă serviciile propunînd, de pildă, o activitate fără a constrînge pe cineva să le accepte; el intervine direct în caz de solicitare. 2. Canalul comunicării o instituție educativă presupune posibilitatea de comunicare
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a rezolva totul fără pedagogie" (6, p. 229). Este demn de reținut faptul că în pedagogia română nu s-au manifestat tendințe de promovare exclusivă a unora sau altora dintre metode. Chiar din primele contacte cu instruirea programată au fost relevate atît elementele care sînt în concordanță cu obiectivele învățămîntului românesc, cît și acelea care contrazic aceste obiective. Totodată, instruirea programată a fost analizată, încă de la început, din perspectivă cibernetică, ceea ce a oferit o bază largă de interpretare a fundamentelor sale
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
articole și studii, s-au publicat două lucrări, realizate pe baze experimentale, destinate problematizării, și respectiv descoperirii. Experimentele efectuate de TIBERIU CĂLIMAN în domeniul problematizării au condus la stabilirea unei tehnici a problematizării, precum și la o serie de concluzii care relevă contribuția acestei metode la realizarea obiectivelor învățămîntului contemporan. Una dintre concluzii, considerată de autor drept cea mai relevantă, precizează că "problematizarea nu dezvoltă în aceeași măsură toate procesele intelectuale, ci ea contribuie în mod cu totul deosebit la intensificarea ritmului
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
dintre tradiție și inovație (20), dintre metodele active și fiecare din cunoscutele tipuri de lecții. Semnificativă pentru astfel de preocupări teoretice este lucrarea Lecții în spiritul metodelor active (Cercetări experimentale), semnată de PELAGHIA POPESCU și IOAN ROMAN (21) și care relevă multiplele valențe educative ale introducerii metodelor și lecțiilor active în procesul de învățămînt. Aceleași probleme i-au preocupat și pe MIRON IONESCU în volumul său Lecția între proiect și realizare (1982) și pe IOAN CERGHIT în Perfecționarea lecției în școala
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]