85,350 matches
-
este saturată de reminiscențe, asociații și accidente istorice, într-un cuvânt, ea este plină de implicații secundare, în afară de aceasta, limba literară este departe de a fi pur referențială. Ea are latura ei expresivă ; ea indică tonul și atitudinea vorbitorului sau scriitorului. Și ea nu se mulțumește doar să enunțe și să exprime ceva; ea urmărește să și influențeze atitudinea cititorului, să-1 convingă și, în cele din urmă, să-și schimbe mentalitatea. Mai există între limba literară și limbajul științific încă o
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
mică, în diferitele opere literare: de exemplu, într-un roman figura de sunet va fi mai puțin importantă decât în anumite poezii lirice a căror traducere fidelă este imposibilă, într-un "roman obiectiv", care poate deghiza sau chiar ascunde atitudinea scriitorului, elementul expresiv va fi mult mai puțin însemnat decât într-o poezie lirică "personală". Elementul pragmatic, neglijabil în poezia "pură", poate fi substanțial într-un roman scris cu un anumit scop sau într-o poezie satirică sau didactică. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
a unor categorii gramaticale cum ar fi genul sau timpul. Limbajul poetic organizează, strunește resursele limbii vorbite și uneori chiar le siluiește în strădania lui de a ne face să înțelegem, de a ne cuceri atenția. Multe dintre aceste resurse scriitorul le găsește formate și preformate de munca tăcută și anonimă a multor generații. In unele literaturi foarte dezvoltate, și în special în anumite epoci, poetul se poate mulțumi să folosească o convenție stabilită: limba, ca să spunem așa, poetizează pentru el
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
a ideii", în vreme ce altă școală (Fiedler, Hildebrand, Riehl) vorbea despre artă ca "pură vizibilitate".*7 Dar multe opere liberare mari nu evocă imagini senzoriale sau, dacă le evocă, o fac numai incidental, ocazional și intermitent. *8 În descrierea unui personaj scriitorul poate să nu sugereze de loc imagini vizuale. Cu greu am putea să ne reprezentăm vreunul dintre personajele lui Dostoïevski sau Henry James, dar în schimb ajungem să cunoaștem complet starea lor de spirit, mobilurile acțiunilor lor, aprecierile, atitudinile și
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
de loc imagini vizuale. Cu greu am putea să ne reprezentăm vreunul dintre personajele lui Dostoïevski sau Henry James, dar în schimb ajungem să cunoaștem complet starea lor de spirit, mobilurile acțiunilor lor, aprecierile, atitudinile și dorințele lor. Cel mult, scriitorul sugerează un contur schematic sau o singură trăsătură fizică - practica frecventă a lui Tolstoi sau Thomas Mann. Faptul că multe ilustrații nu ne mulțumesc, deși sunt executate de artiști buni și, în unele cazuri, chiar de autorul operei (de pildă
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
singură trăsătură fizică - practica frecventă a lui Tolstoi sau Thomas Mann. Faptul că multe ilustrații nu ne mulțumesc, deși sunt executate de artiști buni și, în unele cazuri, chiar de autorul operei (de pildă, ilustrațiile lui Thackeray), demonstrează 52 că scriitorii ne prezintă doar un contur schematic care nu e menit să fie completat în detaliu. Dacă ar trebui să ne reprezentăm vizual fiecare metaforă întâlnită în poezie, am sfârși prin a fi complet dezorientați și năuciți. Deși există cititori care
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
Novel (Aspecte ale romanului), vorbește despre numărul foarte limitat al persoanelor a căror viață și mobiluri interioare le cunoaștem și consideră ca un mare merit al romanului că relevă viața introspectivă a personajelor.6 Probabil că viețile interioare pe care scriitorul le atribuie personajelor lui sunt luate din propria lui introspecție vigilentă. Se poate spune că marile romane sunt adevărate surse de inspirație pentru psihologi sau că sunt istorii ale unor cazuri (adică ilustrative, exemple tipice). Dar mei se pare că
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
imaginile arhetipice ale literaturii ar corespunde ideii ei despre reprezentativ.*12 Trebuie să facem distincție între concepțiile potrivit cărora arta constă în descoperirea sau intuiția adevărului și concepția că arte - și în mod special literatura - este propagandă, adică ideea că scriitorul nu este descoperitorul, ci propagatorul persuasiv al adevărului. Termenul "propagandă" este foarte labil și are nevoie de o examinare mai atentă, în S. U.A., în limbaj comun, acest termen nu e folosit decât în legătură cu teorii considerate primejdioase și răspândite de oameni
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
că unele opere de iartă (de tip inferior) reprezintă propagandă, dar că arta mare sau arta bună sau Arta nu poate fi în nici un caz propagandă. 63 Dacă extindem însă conținutul noțiunii, așa încât să însemne "efortul, conștient sau nu, al scriitorului de a-i face pe cititori să împărtășească atitudinea lui față de viață", atunci devine plauzibilă afirmația că toți artiștii sânt, sau ar trebui să fie, propagandiști sau (răsturnând complet poziția exprimată în propoziția precedentă) că toți artiștii sinceri, cu simț
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
devine plauzibilă afirmația că toți artiștii sânt, sau ar trebui să fie, propagandiști sau (răsturnând complet poziția exprimată în propoziția precedentă) că toți artiștii sinceri, cu simț de răspundere, sunt moralmente obligați să fie propagandiști. După părerea lui Montgomery Beigion, scriitorul este un "propagandist inconștient". Adică, fiecare scriitor adoptă o concepție sau o teorie despre viață... Scopul operei este întotdeauna de a-l convinge pe cititor să accepte acea concepție sau teorie. Această acțiune de convingere este totdeauna ilicită. Cu alte
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
sau ar trebui să fie, propagandiști sau (răsturnând complet poziția exprimată în propoziția precedentă) că toți artiștii sinceri, cu simț de răspundere, sunt moralmente obligați să fie propagandiști. După părerea lui Montgomery Beigion, scriitorul este un "propagandist inconștient". Adică, fiecare scriitor adoptă o concepție sau o teorie despre viață... Scopul operei este întotdeauna de a-l convinge pe cititor să accepte acea concepție sau teorie. Această acțiune de convingere este totdeauna ilicită. Cu alte cuvinte, cititorul este făcut să creadă ceva
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
teorie. Această acțiune de convingere este totdeauna ilicită. Cu alte cuvinte, cititorul este făcut să creadă ceva si el își dă încuviințarea sub hipnoză - arta prezentării îl seduce pe cititor... Eliot, oare îl citează pe Belgion, răspunde făcând distincție între "scriitorii la care e greu să te gândești ca fiind propagandiști" și scriitorii care sunt "propagandiști inconștienți" și o a treia categorie de scriitori care, ca Lucrețiu și Dante, sunt niște propagandiști "deosebit de conștienți si cu mult simț de răspundere" ; și
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
este făcut să creadă ceva si el își dă încuviințarea sub hipnoză - arta prezentării îl seduce pe cititor... Eliot, oare îl citează pe Belgion, răspunde făcând distincție între "scriitorii la care e greu să te gândești ca fiind propagandiști" și scriitorii care sunt "propagandiști inconștienți" și o a treia categorie de scriitori care, ca Lucrețiu și Dante, sunt niște propagandiști "deosebit de conștienți si cu mult simț de răspundere" ; și Eliot consideră că judecarea simțului de răspundere depinde atât de intenția autorului
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
hipnoză - arta prezentării îl seduce pe cititor... Eliot, oare îl citează pe Belgion, răspunde făcând distincție între "scriitorii la care e greu să te gândești ca fiind propagandiști" și scriitorii care sunt "propagandiști inconștienți" și o a treia categorie de scriitori care, ca Lucrețiu și Dante, sunt niște propagandiști "deosebit de conștienți si cu mult simț de răspundere" ; și Eliot consideră că judecarea simțului de răspundere depinde atât de intenția autorului cât și de efectul istoric, *14 Multora ar putea să li
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
controversată, dar ceea ce a vrut să spună Aristotel, deși reprezintă o problemă interesantă pentru exegeți, nu se cade să fie confundat cu problema căreia acest termen a ajuns să-i fie aplicat. Funcția literaturii, spun unii, este să ne elibereze - scriitori sau cititori - de apăsarea emoțiilor. Să exprimi emoțiile înseamnă să te eliberezi de ele, așa cum se zice că Goethe s-a eliberat de Weltschmerz scriind Suferințele tânărului Werther. Se afirmă că spectatorul unei tragedii sau cititorul unui roman trăiește și
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
comparare și selecție care este esențialmente critică. 69 Problema colaborării dintre Beaumont și Fletcher poate fi rezolvată numai dacă admitem importantul principiu că anumite trăsături (sau procedee) stilistice sunt legate mai muit de imul decât de celălalt dintre cei doi scriitori ; altfel trebuie să acceptăm diferențele stilistice ca simplu fapt obiectiv. Dar de obicei problema separării istoriei literare de critica literară este pusă altfel. Nu se tăgăduiește necesitatea actelor de apreciere, dar se afirmă că fiecare literă are propriile ei norme
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
având prilejul de a-1 cunoaște personal pe autor, de a discuta sau cel puțin de a coresponda cu el. Dacă mulți autori de mina a doua și chiar de mâna a zecea din trecut merită să fie studiați, un scriitor de mâna întâi sau chiar de mâna a doua din timpul nostru merită și el să fie studiat. 74 De obicei lipsa de receptivitate sau timiditatea este cea care îi face pe profesorii de literatură să ezite a judeca singuri
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
teoriile rasiste au creat confuzie în jurul problemei. A stabili în mod exact aporturile literaturii engleze la literatura generală este o problemă pasionantă, care ar putea duce la o schimbare de perspectivă si la o evaluare diferită chiar și a marilor scriitori, în cadrul fiecărei literaturi naționale se pun probleme similare în legătură cu contribuțiile exacte ale diferitelor regiuni și orașe. Teoria atât de exagerată a lui Josef Nadler*18, care pretinde că se pot distinge trăsăturile și caracteristicile fiecărui trib german si fiecărei regiuni
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
absolvit în 1953) și Facultatea de Filologie (cu licența în 1959). Între timp va absolvi și Școala de Literatură „M. Eminescu” (1955), fiind concomitent redactor la Studioul Cinematografic „Al. Sahia” și reporter la săptămânalul „Albina”. Debutează cu versuri la „Tânărul scriitor”, în 1953. Publică în „Contemporanul”, „Luceafărul”, „România literară”, „Scrisul bănățean”, „Viața românească” ș.a., precum și în reviste din străinătate (Grecia, Italia, Japonia, Iugoslavia, Noua Zeelandă, SUA, Ucraina, Ungaria). Prima ei carte e o culegere bilingvă, Entre nous, le temps - Între noi, timpul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288955_a_290284]
-
BASARABIA, revistă de literatură și cultură, cu apariție lunară, editată de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, la Chișinău, din martie 1988. Continuă, ca serie nouă, publicațiile „Octombrie” (1931-1957), apărută la Tiraspol, și „Nistru” (1957-1987). Deși supuse comenzii politice, cele două serii inițiale, mai ales „Nistru”, reușesc să publice numeroase articole despre moștenirea literară, despre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285664_a_286993]
-
Saka, Nicolae Dabija. Seria nouă a susținut procesul de renaștere națională, valorificând literatura română, în genere cenzurată, exilată, marginalizată (Doina și articole ale lui Mihai Eminescu, operele lui Constantin Stere, Andrei Țepordei, Leon Donici ș.a.). Au apărut aici articole despre scriitori români consacrați, precum și grupaje de versuri și nuvele ale acestora, s-a rezervat spațiu articolelor despre așa-zisele „pete albe” ale istoriei (foametea, deportările, colectivizarea, „stagnarea”). În toate seriile sale, pe lângă literatura originală și critica de întâmpinare, mai mult sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285664_a_286993]
-
despre așa-zisele „pete albe” ale istoriei (foametea, deportările, colectivizarea, „stagnarea”). În toate seriile sale, pe lângă literatura originală și critica de întâmpinare, mai mult sau mai puțin aservită metodologic și ideologic, revista a publicat traduceri din literatura universală, opere ale scriitorilor români clasici și contemporani și studii despre ei, articole despre limba română, teatru și cinematografie. La început, redactor-șef a fost Iacob Cutcovețchi, înlocuit, odată cu numărul 2 din 1948, de Ion Canna, căruia i-au succedat de la numărul 1 din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285664_a_286993]
-
redactor la Uniunea Artiștilor Plastici, între 1977 și 1983 a devenit cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române. A colaborat la „Luceafărul”, unde debutează cu versuri în 1972, la „România literară”, „Steaua”, „Tomis” ș.a. I s-au acordat Premiul Asociației Scriitorilor din București (1979, 1984), Premiul Uniunii Scriitorilor (1983, 1992) și Ordinul Al Merito por Servicios Distinguidos în grad de comandor (1987, Republica Peru). Poet manierist, fascinat de civilizația barocului, C. își conturează, încă din volumul de debut, Poezii (1977), un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286079_a_287408]
-
și 1983 a devenit cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române. A colaborat la „Luceafărul”, unde debutează cu versuri în 1972, la „România literară”, „Steaua”, „Tomis” ș.a. I s-au acordat Premiul Asociației Scriitorilor din București (1979, 1984), Premiul Uniunii Scriitorilor (1983, 1992) și Ordinul Al Merito por Servicios Distinguidos în grad de comandor (1987, Republica Peru). Poet manierist, fascinat de civilizația barocului, C. își conturează, încă din volumul de debut, Poezii (1977), un univers livresc, dominat de figurile lui Don Quijote
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286079_a_287408]
-
1981. Mai scrie la „Ateneu”, „Luceafărul”, „Tomis”, „Tribuna” ș.a. Povestirile Casa și Tapetul îi sunt tipărite în volumul colectiv Desant ’83, iar prima carte, volumul de proză scurtă Maestrul de lumini, îi apare în 1985, fiind distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor și cu Premiul Fundației „Liviu Rebreanu”. Salutat de critici ca un prozator stăpân pe mijloace și cu un univers bine conturat încă din paginile de început, T. cercetează cu bonomie malițioasă comportamente de navetiști, stagiari, pensionari, poștași, funcționari sau muncitori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290138_a_291467]