9,974 matches
-
că nu sunt făcut ca nici unul dintre cei care există. Dacă nu prețuiesc mai mult, cel puțin sunt altfel.“ E interesant să amintesc aici că, din chiar clipa când l-a văzut, E. Lovinescu a avut revelația unicității celui care îndrăznise să-l viziteze: „Azi a fost la mine un tânăr din Sibiu, I. Negoițescu. Nu știu ce va face. Presimt că e «altfel», că e un tânăr «excepțional», pe care îl așteaptă un destin singular. Prea e candid și prea arde.“ Criticul
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
interzisese astfel de manifestări sentimentale, considerate de dânsul ca de prost-gust. Nici pe ei nu i-am surprins vreodată sărutându-se ori mângâindu-se, nici eu n-aveam voie să-i sărut. Când taică-meu nu era de față, mai îndrăzneam să o sărut pe mama, care însă nu se grăbea să-mi răspundă. Doar târziu, ca student poate, și apoi până la moarte, am putut s-o sărut în voie, fără ca ea în schimb să simtă un reciproc îndemn, deși nu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
interzisese astfel de manifestări sentimentale, considerate de dânsul ca de prost-gust. Nici pe ei nu i-am surprins vreodată sărutându-se ori mângâindu-se, nici eu n-aveam voie să-i sărut. Când taică-meu nu era de față, mai îndrăzneam să o sărut pe mama, care însă nu se grăbea să-mi răspundă. Doar târziu, ca student poate, și apoi până la moarte, am putut s-o sărut în voie, fără ca ea în schimb să simtă un reciproc îndemn, deși nu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
jignit profund, susținând - ceea ce auzise desigur de la ai săi - că tatăl meu fusese făcut ofițer din plutonier, în vremea războiului. N-am știut ce să răspund - că tata avea o diplomă de doctor în drept în buzunar -, nici n-am îndrăznit să repet acasă ceea ce mi se spusese, dar eram convins că nu este adevărat: consulului i se părea poate suspect faptul că părintele meu rămăsese tot căpitan, adică „bun în grad“. Adevărul e că tata, dornic să intre în justiția
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
blond, cu mutră sănătoasă din popor, purtând scurtă de piele, de unde am dedus că e măcelar și aș fi jurat că e ungur. Spre satisfacția mea, „jocul“ cu pulpele s-a bucurat de atâta participare, încât, încurajat și incitat, am îndrăznit să-mi pun mâna pe coapsa lui, ceea ce, în loc de respingere, a adus o sporire a presiunii pulpei lui; din cale afară de excitat, am împins mâna până la sexul bărbatului și, simțindu-l în mare formă, palpitând chiar, am cutezat să-l
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
fierbere, prin pădure și pe malul gârlei, sperând nostalgic vreo „fatală“ întâlnire. Odată, pe țărmul Ialomiței, am dat de un soldat care, așezat chiar lângă apă, privea dus pe gânduri cum se rostogolesc valurile. Era și arătos, dar n-am îndrăznit să intru în vorbă cu el, oricât de tare mă împingea dorința - ceea ce a strecurat în mine, pe multe zile, o melancolie pătrunzătoare, tăindu-mi pofta de mâncare. După cum se vede, nu l-am uitat nici azi. Revistă tot am
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
întorcându-mă dintr-o vacanță petrecută (poate) la Cluj, la bunica, sau la rudele din București, am aflat că tanti Victorița, mereu chinuită de dureri de cap atroce, s-a prăpădit din cauza unei tumori cerebrale, tratată fără succes. Părinții nu îndrăzniseră să mă încunoștințeze acolo unde mă aflam, știind prea bine cât de mult eram legat de dânsa și nevoind să mi întrerupă bucuriile feriale (bunica mea ardeleancă mai folosea expresia „e plecat în férii“).1 La director, am stat mai
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Era a doua oară în viață că luam contact direct cu mizeria (nu chiar așa neagră ca mai demult, pe malul lacului Brateș, lângă Galați, dar pentru mine la fel de impresionantă): în casa de o sărăcie lucie, mișunând de copii (nu îndrăznesc să spun jegoși, nespălați, poate numai cu mucii la gură), se înălțau două fantome, două făpturi famelice, uscate și posace ca două păstăi căzute și uitate lângă o ladă de gunoi, încât nu puteai să-ți dai seama de-ți
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
româna), un răspuns al meu evaziv, dorința de a scăpa cât mai repede de cel ce mi se părea că atentează acolo, în plină stradă, la pudoarea mea; o mână întinsă, când să dau să plec, pe care n-am îndrăznit să o refuz, o mână moale și scârboasă. Îmi venea să vomez la gândul că aveam de a face cu un homosexual. Senzația de groază și dezgust m-a urmărit vreme îndelungată. Mă satisfăcea totuși ideea că trăiam acum într-
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de teatru din București, unde urmau să dea seara reprezentația o echipă de tineri actori francezi, în turneu, în epoca „destinderii“: părea o femeie consumată, vulgarizată de silniciile utopiei comuniste cărora și ea trebuise să-i plătească tribut. N-am îndrăznit să intru în vorbă cu dânsa: discuta cu cineva, acum cu adevărat competentă. Dar era oare într-adevăr ea? Cine m-a influențat însă decisiv atunci, profund, viu spiritualizându-mă, a fost o femeie matură: Ana Slăvoacă („tanti Anuța“), sora
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
decât acum, când viața m-a deprins să accept atâtea!, ce căuta ea acolo?) Era o persoană înzestrată din plin cu acele calități inefabile care îndreptățesc la idealizare. Bună cunoscătoare a poeziei lui Blaga (nu s-au cunoscut personal și îndrăznesc să cred că nu era genul de femeie pe gustul lui, care prefera cochetăria amestecată cu literatura, snobismul bas-bleu, la care el reacționa erotic), ea m-a învățat să-l citesc, împrumutându-mi volumele lui de versuri și comentându-l
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
spor paharele pe gât și programaseră ca după petrecere să dea împreună o raită prin bordeluri. Eu aș fi dorit să rămân cu K., să mergem să ne plimbăm noaptea pe aleile parcului, să ne strângem în brațe - n-am îndrăznit să-i propun să rămână cu mine. Singur, pe drum spre casă, plângeam bezmetic. Ca elev la Liceul „Dr. C. Angelescu“, străluceam nu altfel decât la Aiud, din aceleași motive, profitând de calitatea de premiant al clasei. Profesori de română
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mi-l recomanda, și pe care mi le-a dăruit; aceste împrumuturi și daruri țin de o epocă ulterioară, când locuia ca proscris la Cluj în strada Martinuzzi, căci la început și chiar ca student apoi, lui n-aș fi îndrăznit să-i pretind să împrumute cărți. Cu acea ocazie, consemnată parcă de astre, am fost atât de electrizat de emoție, încât la plecare am uitat totul din clipa când s-a închis ușa în urma mea: am uitat ce am vorbit
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
trebuia să fim cazați, l-am refuzat și am tras la sora mamei, refugiată în cetatea de scaun a lui Mihai. S-au găsit totuși printre camarazi destui cu care m-aș fi îmbrățișat plin de poftă, dar eu nu îndrăzneam, mai cu seamă că-i zăream plimbându-se asiduu cu fete (le invidiam!). Și fiica lui Agârbiceanu, și medicinistul din tren (ne-am mai întâlnit pe străzile Sibiului, însă am rămas mereu insensibil, deși prietenos, la propunerile lui să-l
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
la Paris, mijloacele unei ordini noi: gărzile naționale. Voluntarii sunt mai numeroși decât armele luate din depozitele și arsenalele regelui. La Bordeaux, pe 29 iulie, garda burgheză se înarma liniștită chiar sub ochii comandantului militar al regelui, care nu a îndrăznit să se opună"1. Stimulați de zvonurile complotului aristocratic, noile puteri locale se unesc, formează federații, își promit sprijin reciproc "[...] nu numai sub forma supunerii comune, ci sub cea a unei voințe colective: "să fim liberi împreună, nu supuși separat
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
acumulau fără rușine în disprețul interesului general. Dacă examinăm consistența acțiunii publice impulsionate de Napoleon al III-lea, trebuie să-i atribuim împăratului și un spirit întreprinzător care lipsea proprietarilor și rentierilor în numele cărora vorbea. Napoleon al III-lea a îndrăznit să treacă dincolo de interesele private care frânaseră proiectele urbane ale monarhiei din Iulie. Într-o țară în care dreptul de proprietate imobiliară trecea drept piedestalul societății, el a extins, în numele salubrității publice, dispozițiile legii exproprierii pe motiv de utilitate publică
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
-lea muncitorii păreau să aspire la căldura unui cămin ca la o posibilitate de a se izola. Așa cum ne spune Michelle Perrot 2, trebuie să distingem între aspirațiile și revendicările muncitorilor. Cele dintâi se referă la așteptările pe care nu îndrăznesc să le afirme, celelalte se concentrează asupra scopurilor pe care speră să le atingă. Astfel, nu muncitorii s-au aflat la originea campaniilor desfășurate împotriva locuințelor mizere în secolul al XIX-lea. Problema locuințelor îi preocupă mai puțin decât cea
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
întrebat: — Tu vrei ceva? Mai mult din spirit de colegialitate cu Salvatore am răspuns: — Pâine cu margarină! S-a înroșit, a bătut cu palma în masă, a spus că o ruinăm... Ultima picătură a fost în ziua în care am îndrăznit să explo rez grădina. Era o zi frumoasă, era cald, pomii erau înflo riți și o mulțime de ierburi necunoscute acopereau pă mântul. Am cercetat plantele și m-am plimbat vreo zece minute, ajungând la limita dinspre pădure... Nu mi-
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
fetiță, Adelina. Avea vreo doi ani când am plecat, acum nu știa cine sunt, dar știa că mă iubește. La legăturile astea, multe și mărunte, n-aș putea renunța. Ca să nu mai vorbesc de cele mari. M-am gândit să îndrăznesc să visez c-ar fi posibil să mă întorc. Am scris la o agenție pentru forța de muncă și i-am rugat să mă ajute să muncesc în țară. Între timp, știu, copiii au nevoie de mere, de lemne, de
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
problema mea, sunt doar o biată româncă, dar am copii ca fata ta. N-o lăsa acolo, te rog! Ai grijă de ea! N-o lăsa să lupte singură cu demonii din casa aia! M-a privit. Nici măcar rudele nu îndrăzniseră să-l sfătuiască ceva. Toți au considerat că este matur, că știe ce face. Greșit. Avem nevoie mereu de prieteni și de sfaturi. Nu trebuie să fim singuri printre singuri. E de-ajuns să ne intereseze ce face celălalt, o
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Scrisoarea 158 Mama mea are 68 de ani. Înainte să plec, într-o zi oarecare, am vizitat-o și i-am dus o sticlă de suc Tutti Frutti. — Mamă, vai, de ăsta roz ai luat! De când voiam, dar nici nu îndrăzneam să mă uit bine la el, că-i scump, măi, mamă! Ea și toți părinții noștri se mulțumesc cu foarte puțin. Se trezea noaptea pe la 3 să stea la rând la lapte. Acum se trezește noaptea pe la 3, să stea
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
aceștia s-au mai gândit că ar fi bine să se înființeze o taxă de 1% care să se aplice pe banii intrați în țară din străinătate. Acest 1% ar fi plata dorului? Acest 1% ar fi o pedeapsă pentru că îndrăznim să ne ajutăm familiile? Între timp, Băsescu cel cu ochi căprui a declarat: — Mulțumim celor plecați că sunt plecați! Dacă ar fi fost aici, nu am fi putut oferi nici măcar ajutorul de șomaj! Conștiința lor e liniștită acum... Nu trebuie
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
i se năzare, fără nici o considerație pentru ele, nici pentru cititor, pe care îl supune unui de neuitat, unui magnific mar ti riu. Cât poate fi de prost-crescut Saint-Simon! ĂDar nu mai mult decât Viața, căreia îi este, dacă putem îndrăzni să spunem așa, replica literară. Nici o ab stracție la el, nici un stigmat clasic; situându-se exact la nivelul imediatului, el este spiritual cu simțurile și, dacă este adesea nedrept, nu este fals niciodată. Toate celelalte portrete, alături de ale sale, par
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
meșter preapriceput în a ticlui cele mai mari mârșăvii, atât de nerușinat încât, atunci când îl prindeai asupra faptului, ți se făcea frică; dorind tot, pizmuind tot, și râvnind la toate moștenirile. Lumea și-a dat seama, mai târziu, îndată ce a îndrăznit să nu se mai rețină, în ce măsură era interesat, stricat, inconsecvent, ignorant în toate treburile, mereu pătimaș, nestăpânit, hulitor și nebun, și în ce măsură a disprețuit, în mod public, pe stăpânul său și statul, lumea în întregul ei și treburile obștești, pentru
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
pe vremea cât a fost închis în donjonul de la Vincennes, dezvăluie mai multă senzualitate decât sentiment. Câteva dintre aceste scrisori ofensează în așa măsură pudoarea, încât ele pângăresc și pe acela căruia îi sunt adresate, căci un bărbat n-ar îndrăzni să ia acest ton de libertinaj cu o femeie față de care ar fi păstrat un dram de stimă. Garat făcuse asupra acestei corespondențe o cercetare destul de curioasă, pe care am auzit-o citită acasă la Domnul de Talleyrand; era o
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]