KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...340 341 342 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

curând să o ducă acasă pentru machiaj și coafat. Îți găsesc eu o rochie și tot ce‑ți mai trebuie pentru diseară. Nu‑ți face griji. Ne descurcăm noi. A Început să formeze cu iuțeală numere de telefon și să șoptească instrucțiuni care păreau extrem de urgente. Eu am rămas acolo holbându‑mă la ea, dar ea a fluturat o mână În direcția mea, fără a ridica Însă privirea, și așa am revenit la realitate. — Du‑te, a șoptit ea și s

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
telefon și să șoptească instrucțiuni care păreau extrem de urgente. Eu am rămas acolo holbându‑mă la ea, dar ea a fluturat o mână În direcția mea, fără a ridica Însă privirea, și așa am revenit la realitate. — Du‑te, a șoptit ea și s‑a uitat la mine cu o rară expresie de simpatie. Și m‑am dus. 14 — Nu poți să apari Într‑un taxi, mi‑a spus Lily În timp ce eu mă dădeam disperată pe gene cu noul rimel Maybelline

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
uitat la mine ca pentru a‑mi spune Sigur că o să stai, idioato, iar eu m‑am străduit să Îmi Întorc privirea În altă parte și să ies din galerie. Ilana a venit imediat după mine. — Ce tot spune? a șoptit ea și s‑a aplecat spre mine. Fotografii? E nebună? Ne‑am așezat pe o băncuță incomodă din lemn de pe un coridor Întunecos, simțind amândouă nevoia copleșitoare de a ne ascunde. — A, da. Păi, În mod normal, aș fi petrecut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
fond, el era omul care nu putea să adoarmă fără să mă sărute și fără să‑mi ureze somn ușor; nici vorbă să dispară așa, mulțumit cu ideea că nu o să mai vorbim timp de câteva săptămâni. — Bună, iubitule, am șoptit și am simțit că deja mi‑e dor de el, dar fericită să‑i vorbesc măcar la telefon, fără a fi nevoită să discutăm față În față toate problemele noastre. Mă durea capul, aveam senzația că umerii mi se lipiseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
nevoie nu sosiseră Încă de la firmele unde fuseseră comandate. — Imposibil. Nu pot, m‑a anunțat Stef, dar sunetul vocii ei era mult mai nesigur decât ar fi sugerat cuvintele În sine. — Și ce mama dracului vrei să Îi spun? am șoptit În receptor. — Spune‑i adevărul: că vizionarea nu era programată decât pentru mâine și că o grămadă de chestii nu au ajuns Încă. Păi, zău așa! Așteptăm o poșetă de seară, trei genți cu franjuri, patru perechi de pantofi, două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
cât timp ochii mei au rămas Închiși, dar exact În momentul În care pierdusem controlul asupra mușchilor gâtului, iar capul meu pornise să se aplece Înainte, am auzit vocea ei. — Ahn‑dre‑ah! Nu am timp de prostiile astea, a șoptit ea destul de tare ca să le facă pe câteva Tocătoare din jur să ridice privirile. Nu mi s‑a spus că o să primesc un premiu și nu am fost pregătită pentru așa ceva. Plec. Și s‑a Întors pe călcâie și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
mă pe picioare, după ea, dar am avut prezența de spirit să nu o Înșfac de umăr. — Miranda? Miranda? Evident că nu avea de gând să mă bage În seamă. — Miranda? Cine dorești să primească premiul În numele revistei Runway? am șoptit eu pe cât am putut de Încet, dar În așa fel Încât să mă audă totuși. S‑a Întors pe călcâie și s‑a uitat drept În ochii mei. — Tu chiar crezi că Îmi pasă? Du‑te Înapoi și primește‑l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
de perete. Chiar În stânga ușii. Mă vezi? Am văzut‑o sucindu‑și capul dintr‑o parte Într‑alta până când ochii ei au dat În cele din urmă de mine. Era cât pe ce să Închid telefonul, dar ea Încă mai șoptea În el. — Nu mișca, ai Înțeles? Nu face nici o mișcare! S‑ar putea zice că asistenta mea Înțelege că se află aici ca să mă asiste, și nu că să se plimbe pe afară când eu am nevoie de ea. Așa ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
mai bine să Închidă magazinul pentru câteva ore, până când evaluează marfa. Setul de voiaj Louis Vuitton - cele două sacoșe enorme, geanta de mărime medie și un geamantan - Îmi aduseseră doar ele șase miare, iar când au Încetat, În sfârșit, să șoptească, să examineze și să chicotească, am ieșit de acolo cu un cec de peste treizeci și opt de mii de dolari În mână. Ceea ce, după calculele mele, Însemna că puteam să plătesc chiria și să mă hrănesc timp de un an

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

A vindecat-o de zona zoster. Ar putea să-ți vindece pieptul. Mickey se dădu Înapoi, tușind iar. Nici o grijă! Hai, băiete dragă, zise Kay. Nici măcar nu trebuie să se uite la chestia asta. Stai Într-un scaun și-ți șoptește ceva. Pare cam pervers. Locuiești acolo cam de multă vreme, nu-ți mai dai seama cît de ciudat este. Și casa? CÎnd o să se prăbușească? — E pe cale, zise Kay, crede-mă. CÎnd se stîrnește vîntul, simt cum se clatină. Simt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
fiecare de cealaltă parte a pervazului, cu mîinile la gură, cu ochii umplîndu-li-se de lacrimi, cu fețele Înroșindu-se În timp ce Încercau zadarnic să-și Înăbușe rîsul și icnetele. Apoi, Fraser se mai calmă un pic. Se uită peste umăr și șopti: — E-n regulă. Cred că s-a dus sus acum. Intră, pentru Dumnezeu, Înainte să dea de noi vreun polițai sau altcineva. Apoi făcu cîțiva pași Îndărăt și trase draperia de camuflaj ca Duncan să poată urca. — A, domnișoară Langrish

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
venit? O sărută din nou. — Să regret? Toată ziua nu m-am gîndit decît la asta. — Doar toată ziua? — Toată săptămîna. Toată luna. Tot timpul. O, Viv. O sărută și mai apăsat. Mi-a fost al naibii de dor de tine. — Așteaptă, șopti ea, trăgîndu-se. — Nu pot. Nu pot! Bine. Dă-mi voie să mă uit la tine. Arăți superb, fată grozavă ce ești. Te-am văzut jos și, Îți jur pe Dumnezeu, am făcut tot ce mi-a stat În putință să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
părea ei, acoperiți de un val agitat și zgomotos: palpitul respirației, al sîngelui, umezeala și Încordarea țesăturii rochiei și a pielii. Începu să-și frece coapsele de ale lui. O lăsă să o facă o clipă, apoi se trase. — Isuse! șopti el, ștergîndu-și gura. Mă omori! Ea Îl trase Înapoi. — Nu te opri. Nu am de gînd să mă opresc. Dar nu vreau să termin Înainte de a Începe. Așteaptă. Își scoase haina și o aruncă, apoi Își dădu jos bretelele. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
și-l urmări cum Își filează cărțile delicat. Clătină din cap. De parcă te-ai prinde În joc cu moartea, zise ea. El Îi susținu privirea, Întinse o mînă și arătă cu degetul, apoi Îl răsuci și-l făcu cîrlig. — Astă-seară, șopti el pe un ton din filmele de groază. Ea-i aruncă un penny. — Termină. Moneda sări pe podea. — Hei, care-i chestia? zise cineva - o femeie pe nume Patridge. Stătea În genunchi pe beton, croind o rochie după un tipar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
senvișurile și ceaiul, și Julia făcu ordine, Îndepărtînd sticla și hîrtia, apoi clăti ceștile. Se Întoarseră la etaj, trecînd de ușile salonului și cele ale camerei de dincolo de el, și urcară pe scara slab luminată la etajele următoare. Mergeau ușor, șoptindu-și cîte ceva despre un anume detaliu sau un lucru distrus, dar, În general, umblau În tăcere. Camerele de la etajele superioare erau și mai deprimante decît cele de la parter. Dormitoarele aveau Încă paturi și garderoburi, iar acestea erau umede din cauza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
o luară În jos pe scări. Mergeau atît de Încet că, În momentul În care o ușă se Închise undeva jos, o auziră și se opriră. În loc să o ia la goană, inima lui Helen părea că tremură. — Ce-i asta? șopti ea, apuncînd nervos balustrada. Julia se Încruntă. — Nu știu. Apoi un bărbat strigă vesel spre scări. — Julia? Ești acolo? Și fața i se lumină. — E tata, zise ea, apoi răspunse cu voioșie aplecîndu-se peste balustradă. SÎnt aici, tati! Sus! Vino

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
fată simplă, voinică, proastă și recunoscătoare. Știi ce-aș face cu ea, Pearce? De fapt nu vorbea cu Duncan, se adresa Întunericului și lui Însuși. Poate că murmura asta prin somn. Dar efectul era mai intim decît dacă ar fi șoptit la urechea lui Duncan. Duncan deschise ochii și privi Îndelung Întunericul fără cusur, catifelat al celulei. Noaptea era atît de lipsită de profunzime Încît i se părea ciudată și descurajantă, așa că Își ridică mîna. Dori să nu uite distanța dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
care o iau la goană ca stropii de apă ce nu mai revin niciodată la fel. Vreau s-o văd pe Julia, se gîndi ea. Și apoi simți de parcă cineva ar fi prins-o de umeri și i-ar fi șoptit În față grăbit: Ce mai aștepți? Haide! Aruncă revista, sări În picioare, se duse la toaletă, se pieptănă, Își Împrospătă machiajul, Își puse paltonul, fularul și bereta scoțiană pe care o avusese pe cap mai devreme, și ieși. Grajdurile erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
camuflajului, părăseai locurile pe care le cunoșteai mai bine. Te cuprindea un anume sentiment, un amestec de panică și frică, de parcă ai fi trecut cu o țintă În spate, pe lîngă un șir de pușcași... Cred că sîntem nebune, Julia, șopti ea, că ne aflăm aici! — A fost ideea ta. — Știu, dar... — Ți-e frică? — Da! Oricine ar putea să apară din bezna asta. — Dar dacă noi nu-i vedem, nici ei nu ne văd. În plus, ne-ar lua, probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
din sticlă. Julia Îi trecu sticla, iar Helen și-o puse la gură. Lichidul roșu și aspru Îi Întîlni buzele și păru să se aprinde ca o flacără pe limbă. Înghiți și se simți dintr-odată relaxată. — S-ar putea, șopti ea În timp ce-i dădea sticla Înapoi, să fim singurele ființe vii din oraș. Crezi că sînt fantome pe-aici, Julia? Julia bău. Își șterse gura. — Ar putea fi fantoma lui Samuel Pepys. El venea la biserica asta. Odată s-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
zgomotele și haosul străzii. Doar În momentul În care auziră pași se uitară afară și-l văzură pe jandarmul cu care vorbiseră alergînd În continuare, dar În direcția opusă. Trecu pe lîngă ele dar nu le observă. — Am redevenit invizibile, șopti Julia. Se apropiaseră una de alta pentru a se uita afară. Ca Înainte, Helen era atentă la respirația Juliei, la felul În care-i sufla În ureche și obraz; știa că nu trebuie decît să-și miște capul - să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
și plecă; se auziră alte ovații și rîsete. CÎnd reveni, Își trăgea din nou sufletul. Nenorociții ăia, zise el. Se mutase sau Închisese ușa. Unde ești? Pari a fi Într-o găleată pe fundul unui puț. — SÎnt Într-un dulap, șopti ea, acasă. Adică la John Allen House. — Într-un dulap? — Acolo de unde sună fetele. N-are importanță. Numai că... S-a Întîmplat ceva Reggie. — Ce? Nu tot fratele tău nenorocit? — Nu-i spune așa. Nu, nu asta. Nimic de genul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
pip pip se auzi pe linie, iar operatoarea zise: — Un minut, apelantule. Era fata care-i făcuse legătura lui Viv la Început, sau o altă fată cu aceeași voce de sticlă, strălucitoare.Viv și Reggie tăcură. Crezi c-a auzit? șopti Reggie În cele din urmă. Nu știu. Nu ascultă, nu-i așa? — Nu știu. Cum o s-o facă, atunci cînd au atîtea apeluri? — Nu, bănuiesc că n-ascultă. Urmă un alt moment de tăcere... Apoi: — La naiba, zise Reggie, de parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
se umflă carnea Încordată după mîna Juliei. Se cufundară Înapoi, destul de incomod, pe păturile strînse. Julia Își vîrÎ mîna Între picioarele lui Helen și zise Încet: — Isuse! Ești atît de umedă că nu te simt. — Bagă-ți degetele În mine! șopti Helen. Împinge-le În mine. Julia Împinse. Helen Își ridică șoldurile să se plieze pe mișcarea ei, cu respirația Întretăiată. — Acum mă simți? — Da, te simt, spuse Julia. Simt cum mă prinzi. E uluitor.... Probabil că avea patru degete În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
război. Bombardarea Portsmouth-ului, Pisei, Kölnului - au fost halucinații În masă. Oamenii nu au murit, s-au Înșelat puțin, crezînd că au murit, se poate Întîmpla oricui. Nu-i război... Deschise ochii. În noapte se reinstală tăcerea. — Oare a mers trucul? șopti el. Apoi zvîcni pentru că se auzi o altă explozie. La naiba! Nu prea. Încearcă mai temeinic, Fraser. Nu Încerci suficient de temeinic, al naibii să fii tu! Își apăsă tîmplele și Începu să recite din nou, mai Încet, de data

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]