43,150 matches
-
Prioritatea gestului" Stilistica ortodoxiei răsăritene are o foarte vizibilă amprentă liturgică. Pus în afara cultului, creștinismul riscă să se degradeze în ideologie, revelația să decadă la statutul unui „mesaj”, iar viață pravoslavnică să se compromită în anacolutele unei etici resentimentare. În absența rugăciunii și a slujirii, Evanghelia se afișează electoral, teologia e mărunțită gazetărește, iar canoanele ecleziastice trec drept fabrică de anateme. De aceea, nu este niciodată de prisos să afirmi sensul mistagogic al tradiției Bisericii, de la începuturile sale până astăzi. Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îndreptățită prin supraviețuirea aparatului bisericesc, cu toate cele bune și cele rele. Fără de cuget, am greșit și cer iertare prietenilor și dușmanilor, deopotrivă. Mai știu, în plus, că lunga tăcere așternută după Revoluție n-a fost de bun augur. În absența acestei spovedanii publice, cerută de Didahia apostolilor (4, 14), am acceptat șantajul politic. O dosariadă subterană a întârziat curățirea Bisericii noastre. Corupția morală și financiară au înflorit. Minciuna a persistat. În ceasul al unsprezecelea suntem, poate, datori cu un munte
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ceea nu-i îngăduit în fața amvonului, unde plagiatul și alte imoralități mai puțin sofisticate să poată fi denunțate? Din nefericire, ne lipsesc atât o nouă Predanie, cât și atmosfera liberă în care ceva similar ar putea vedea lumina zilei. Această absență dă măsura gravei noastre incapacități de a reflecta public asupra exigențelor tradiției și de a identifica hibele veacului. Pentru a da un singur exemplu, ne lipsește acut o istorie a plagiatelor din teologia română. Rămâne să ne consolăm cu geniul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Bisericii, validate de universalismul politic al centrului ecleziastic roman. Teologii au devenit istorici ai dogmei și, mult mai puțin, pneumatofori. Încercând să se întoarcă la Biserica primilor creștini, Reforma a rămas fixată pe imaginea unui schelet (Scripturile), pe care, în absența cărnii (tradiția Duhului), n-a avut cum să-l învie. Modernitatea a sesizat rapid această slăbiciune, decizând să conteste toate ideile și practicile religioase după principiile revizioniste îmbrățișate mai întâi de Luther, Calvin sau Zwingli. Efectele imediate ale Reformei se
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pierdut. De regulă, ei sunt pur și simplu des-centrați. Să luăm un caz relativ recent în istoria culturală occidentală. Actorii „excentrici” ai culturii populare - atât de vizibili la Paris (1968) sau Woodstock (1969) - exprimau doar criza provocată de o îndelungată absență. Refuzând noțiunea burgheză de emancipare (adesea îndatorată unei mentalități colonialiste), tinerii excentrici ai deceniului șapte căutau rădăcinile universale ale unei centralități de fapt ontologice. Pasiunea pentru ostentație evocă dezgustul față de repetiția comercială a unei anumite imagini a „sinelui” - vid și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
trăim credința din „cuvinte”, dar- te-aș întreba provocator - cu ce altceva? La început n-a fost oare Cuvântul, iar nu fapta (și etica protestantă)? Ce ne-am face fără Cuvânt? Poți primi Euharistia fără mărturisire? Poți primi Botezul în absența Crezului? Poți lua ungerea din Taina Sfântului Maslu fără citirea Evangheliilor? De când mărturisirea „în cuvinte” reprezintă defectul „elitei”? Cum s-au mântuit tâlharul și desfrânata, dacă nu prin cuvinte? Cum și-a dovedit samarineanca dragostea dacă nu prin „vorbă mintoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
imanente. În loc să fie perceput drept fluviu de viață capabil să transfigureze omul, creștinismul se mărginește la funcția de legiuitor al unei conștiințe frigide, rigide și, cu orice ocazie, vinovate. Din cotloanele fricii fără speranță și ale frustrării de plăceri, în absența pregustării eshatonului s-au născut nevoile dictatoriale ale confortului materialist 1. Abia în acest fel și abia mai târziu apare negarea persistentă a revelației atât ca actualitate, cât și ca posibilitate 2. Sentimentul modern al triumfului puterii umane asupra puterii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un militantism ateu, ci ascunde o secretă relație de conivență cu proclamația creștină. H.-R. Patapievici pare să adere la interpretarea teologică de mai sus atunci când afirmă că „moartea lui Dumnezeu” reprezintă un principiu epistemologic implicat de Buna-Vestire creștină 4. Absența sau retragerea lui Dumnezeu capătă aici o interpretare riscantă. Trăiește oare modernitatea timpul de apus al credinței într-un fel apropiat de încercările lui Moise din pustia Egiptului, de rugăciunea lui David în Psalmi, de însuși Mesia în Grădina Ghetsimani
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Dumnezeu”5, preferând mai degrabă să aleagă limbajul despre „moartea și învierea lui Hristos”. După Învierea Domnului și pogorârea Duhului, ochii credinței - care practică obligatoriu „ateismul” conceptual în rugăciune (refuzând identificarea lui Dumnezeu cu orice concept sau imagine) - pot percepe absența lui Dumnezeu doar ca retragere și niciodată ca dispariție. Pentru a folosi o imagine din Sf. Maxim Mărturisitorul (recurentă și la neoplatonici), această fenomenologie a retragerii și revenirii are un ritm cardiac de sistolă-diastolă și implică o raportare de tip
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pe treceri, petreceri și sufluri” 1. Doar două pagini mai jos, la critica gnosticismului 2 Patapievici adaugă o apologie aparent dochetistă a Duhului. Este un text ce respiră un aer non-confesional și care sugerează posibilitatea unei relații cu Dumnezeu în absența materialității sacramentale 3. În afara unei referințe infrapaginale la taina Euharistiei 4 - menționată ca argument al prezenței egale a lui Dumnezeu în istorie -, creștinismul înfățișat de H.-R. Patapievici are puține contururi sau este chiar desubstanțializat 5. Ne putem întreba atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
354-430), episcopul Hipponei, care asistase înfricoșat la căderea Romei. Treptat, o atitudine trufașă ori nerăbdătoare față de alteritate a anchilozat conștiințele ecleziastice. Întâlnirea cu celălalt nu mai era pregătită de etosul liturgic al compasiunii, ci de voința oarbă de supunere. În absența curtoaziei, gratuității și a unui curiozități intelectuale genuine față de acele tradiții religioase care - numai prin îngăduința Proniei - au existat înaintea lui Moise, viziunea eshatologică și universalistă asupra istoriei umanității s-a transformat într-o tristă demonstrație de forță. Sămânța colonialismului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
paradoxul divin destituie pretenția subiectului metafizic de a cunoaște, prin apelul la categoriile intelectului, orice idee sau esență de natură transcendentală. Teofania reclamă inomabilul. „Întunericul” sau „noaptea” își găsesc răspunsul adecvat în tăcerea doxologică. Vidul de reprezentări nu înseamnă, deci, absența donației: „Saturația intuitivă nu echivalează niciodată cu a da o mare (sau prea mare) cantitate de intuiție pentru a umple pur și simplu un concept spre a percepe mai bine în el un obiect; căci această primă treaptă a excesului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sine, nici doar arta sportivă, geniul unui antrenor, coeziunea unei echipe și nici măcar „al doisprezecelea jucător” (publicul), care creează un câmp magnetic de o forță imposibil de neutralizat. În fapt, darul fotbalului este de neconceput fără participarea adversarului sau în absența unei bătălii dârze, a imnurilor din peluză sau (cel puțin pentru jucători) fără prezența discretă a rudelor în tribune, a prietenilor în fața televizoarelor. Fotbalul deține mai ales de această experiență invizibilă a interconectării dintre echipă și comunitatea care o deleagă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
orice formă de mobilizare atunci când amenințarea cu moartea pare iminentă. La fel, anacoluturile sângeroase ale terorismului ascund resurse neconsumate de isterie și dramă. Nu puțini sunt cei care văd în arbitrarul violenței împotriva Apusului un simplu manifest al retardării etice (absența democrației) sau al impotenței economice (nedreptatea regulilor pieței). Pe scurt, realitatea răului nu mai poate fi integrată la nivel speculativ. Meditația asupra regimului ontologic al vinei individuale sau colective nu mai rezistă. Când se vede clătinat din temelii, sistemul de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
inepuizabile. Rădăcinile operei artistului sunt ascunse într-un „nevăzut” găzduit de interioritatea patetică a subiectului creator. Înțelegerea este un moment de rezonanță, consonanță sau poate chiar unison. Opera de artă ilustrează, ca eveniment, importanța și obligația actului revenirii hermeneutice, în absența căreia orice judecată ar deveni o condamnare fără apel. În fața evenimentului (care personifică cutumele tradiționale ale generozității), interpretul trăiește tensiunea între cunoaștere și neînțelegere sau, dimpotrivă între necunoaștere și înțelegere. Acest raport e măsurat doar de adâncimea experienței mirării. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tehnica eliminării semnificațiilor parazite, care sufocă adesea speciile dialogului (între care lectura este genul cel mai important). Cheia acestei simplificări se află în puterea de actualizare a „chipului divin” (imago Dei), centrul de unitate al tuturor facultăților spiritului uman. În absența acestei apercepții, formele variate de limbaj nu fac decât să exploateze diferența dintre intenție și expresie. Odată reîntregit spiritual, omul aflat sub puterea cuvintelor face trecerea de la usus la fruitio. În termenii lui Dionisie Areopagitul, limbajul capătă nu o funcție
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
4, 3-4), sunt doar niște „îmbuibați de ei înșiși, nori fără apă, purtați de vânturi, pomi tomnatici, fără roade, de două ori uscați și dezrădăcinați” (Iuda 1, 12). O calitate remarcabilă a cuvântărilor arhimandritului Emilianos o reprezintă aristocrația stilului și absența tonului polemic. De aici provine limpezimea interioară și agilitatea duhovnicească a vorbitorului. Din primele pagini ale volumului, cititorul este surprins de prospețimea pascală a unei extraordinare prezențe duhovnicești. Non multa, sed multum. Este remarca firească, dictată de întâlnirea cu scrierile
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Când apropierea a trecut barierele narcisismului, mintea se poate pregăti pentru torentul calm de lumină dumnezeiască. Urcând pe muntele Tabor, ucenicii lui Hristos nu mai pot ignora dumnezeirea Fiului. În cuvintele arhimandritului Emilianos, omul câștigă „o stare alcătuită de Iisus”. Absență sau retragere?tc "Absență sau retragere ?" În zilele noastre, dintre părinții duhovnicești, poate doar arhimandritul Sofronie din Essex (1896-1993) a mai vorbit cu atâta patos, limpezime, curaj și dragoste despre ființa dedublată a omului. Pentru progeniturile lui Adam, păcatul lucrează
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
barierele narcisismului, mintea se poate pregăti pentru torentul calm de lumină dumnezeiască. Urcând pe muntele Tabor, ucenicii lui Hristos nu mai pot ignora dumnezeirea Fiului. În cuvintele arhimandritului Emilianos, omul câștigă „o stare alcătuită de Iisus”. Absență sau retragere?tc "Absență sau retragere ?" În zilele noastre, dintre părinții duhovnicești, poate doar arhimandritul Sofronie din Essex (1896-1993) a mai vorbit cu atâta patos, limpezime, curaj și dragoste despre ființa dedublată a omului. Pentru progeniturile lui Adam, păcatul lucrează ca lege (Romani 7
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
doar arhimandritul Sofronie din Essex (1896-1993) a mai vorbit cu atâta patos, limpezime, curaj și dragoste despre ființa dedublată a omului. Pentru progeniturile lui Adam, păcatul lucrează ca lege (Romani 7, 15-16), iar minciuna ca adevăr. O inedită „teologie a absenței” lui Dumnezeu este schițată de ambii duhovnici, într-o teodicee care răspunde cel puțin în parte neliniștilor omului contemporan. Dacă istoria umanității reface metonimic (pars pro toto) biografia Fiului lui Dumnezeu, atunci misterul abandonului Tatălui pe cruce devine cheia înțelegerii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
istoria umanității reface metonimic (pars pro toto) biografia Fiului lui Dumnezeu, atunci misterul abandonului Tatălui pe cruce devine cheia înțelegerii timpului nostru. Deslușind printr-o lectură hristocentrică dinamica apocaliptică (i.e., revelatorie) a istoriei, vom putea înțelege „că Dumnezeu există în absența lui Dumnezeu”. Părintele Emilianos are ceva din gingășia fratelui starețului Zosima. Acest bătrân vedea în orice om pătimaș un copil bolnav „deosebit de vrednic de compătimire”. Emilianos Simonopetritul adaugă o ironie tipic grecească acestei perspective realiste. El tratează cu o afecțiune
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
luciferic: praful și cenușa vor înghiți până la urmă toate iscodirile minții. Omul lipsit de Dumnezeu descoperă blestemul pământului, pe care cetatea lui Cain n-a știut să-l răscumpere vreodată. Revelația deșertăciunii poartă cu sine apăsata conștiință a netrebniciei; în absența unui Dumnezeu iubitor și suveran, cele mai sublime acte de umanitate se irosesc în neantul definitivei uitări. Harta desenată de gesturile noastre zilnice nu imprimă decât imaginea deșertului; ariditatea nisipului măsoară trecerea timpului cosmic; existența nu pare să aibă decât
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
recunoștința. Recunoștința este altoită pe trunchiul comuniunii - în matricea evenimentului liturgic al Trupului lui Hristos. Actul euharistic al mulțumirii nu este un artefact lingvistic; recunoștința se face întru cunoștință; ea este nedespărțită de plânsul curățitor „al inimii îndurerate” de golul absenței lui Dumnezeu. „Când îți vei întoarce duhul tău, adică mintea ta, în acest mod, vei vedea un fapt neobișnuit. Acolo unde nu-ți închipuiești, în pâcla sufletului tău, în bezna păcatelor tale, vei vedea scurgându-se din ochii tăi lacrimi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
voluntar rugăciunea, aflat încă la Moscova, Serghei se dedică pentru câțiva ani așa numitei „meditații transcendentale” (constând într-un exercițiu de vidare a intelectului de orice reprezentări pentru dobândirea unei stări generale de pace, calm și fericire; toate însă în absența unei conversații a minții cu Dumnezeu). Nu avem, din păcate, detalii despre identitatea precisă a grupării ezoterice pe care tânărul moscovit începuse s-o frecventeze, dar este probabil ca orientarea să nu fi fost străină de mișcarea teozofică foarte populară
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este prezent în chip substanțial și de aceea cuminecarea se însoțește cu tăcerea. Cuvântul din Scripturi are o prezență iconică, precedând și urmând evenimentului comuniunii euharistice. Atât în actul ruminației, cât și în taina Euharistiei, fără invocarea Duhului - adică în absența epiclezei - nu se poate vorbi despre prefacere. Conversația nevăzută cu Logosul presărat în câmpul creației și pământul Scripturilor seamănă cu arta grădinăritului. Euharistia este primăvara parfumată a grădinarului, care, precum trandafirul lui Angelus Silesius, crește și înflorește ohne warum... Grădinarul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]