10,418 matches
-
nimeni, de a fi călăuză pentru toți în închisoare, manifestată fără nici o ostentație, era lupta sa. Avea putere de autocontrol permanent; tenacitatea și constanța în atitudini, faptul că nu i se putea reproșa nimic, îi dădeau aureola de mare demnitate. Blând și duios în intimitate, era necruțător cu lipsa de demnitate morală. Iată cuvântul lui la sfârșitul unei întâlniri în care se discutase despre obligația imediată și permanentă a fiecărei conștiințe de creștin. Noi nu suntem numai ai noștri! Vom da
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
doua zi cel mai recalcitrant dintre ei devenea blând ca un mielușel”. Tocmai momentul cheie al reeducării, al transformării psihice îi scapă. Pedagogul nu știe cum are loc prefacerea psihică, forța care determină ca recalcitrantul să devină peste noapte bun, blând ca un mielușel. O farsă demnă de un Poem pedagogic. I-o spunem tovarășului Macarenco. I s-a spus, și știe toată lumea, doar el nu știe. Taina a dus-o în mormânt. Probabil a aflat pe tărâmul întunericului. Cei ce
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
cădeau foarte nepotrivit pe mine și cu alura încă obosită, a omului hăituit de fiarele pădurii sălbatice. S-au ridicat toți în picioare, ca în fața unei somații, gata să ridice mâinile sus. Sunt Maxim Virgil, am spus pe un ton blând ca să-i liniștesc, dar am adăugat: Vin din temniță! Am continuat apoi pe același ton liniștit: Am fost elev al fostei Școli Normale din Buzău, și-am întins actul. Mi s-a dat de înțeles de la Forțele de muncă să
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
mă aflam în rugăciune și o rugam pe Maica Domnului să poarte grijă de sufletul soției mele, aflată în suferință, și să-i facă parte de mila Fiului Său. Maica Domnului, cu Acoperământul ei împărătesc și plutind în lumină dulce, blândă la chip, dar foarte serioasă, mi-a răspuns: „O voi lua în grija mea. Nu acum, ci puțin mai târziu”. M am trezit și nu știam cum să înțeleg cuvintele. Nu i am spus soției visul, dar am întrebat-o
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
superior tuturor fariseilor oricât de titrați ai vieții publice românești de ieri și de azi, care se fac că nu observă virtuțile care caracterizează în realitate pe un legionar adevărat și se miră, chipurile, când aud vorbindu-se de „legionari blânzi”. Ticăloșia acestei atitudini este evidentă și se poate spulbera prin logica bunului simț. Căci una din două: sau legionarii nu sunt blânzi, și atunci înseamnă că nu mai există legionari în România - căci dacă ar exista, ce de răzbunări ar
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
care caracterizează în realitate pe un legionar adevărat și se miră, chipurile, când aud vorbindu-se de „legionari blânzi”. Ticăloșia acestei atitudini este evidentă și se poate spulbera prin logica bunului simț. Căci una din două: sau legionarii nu sunt blânzi, și atunci înseamnă că nu mai există legionari în România - căci dacă ar exista, ce de răzbunări ar fi trebuit să fie după Decembrie ‘89, avându-se în vedere necontenitele persecuții și masacre la care au fost supuși; sau, dîmpotrivă
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
din lume. Pe lîngă corupție și alcoolism, puritanul Iorga ducea o luptă neistovită împotriva pornografiei. Ziarul lui inițiase o cruciadă împotriva manifestărilor politice la care Iorga se referea cu dispreț utilizînd termenul "anarhie". Deși nici el nu avea un temperament blînd, ura manifestările ilegale, provocatoare de dezordine și anarhie. Întrucît aceste manifestări erau opera studenților radicali de dreapta, atacurile lui nu făceau decît să toarne gaz pe foc. A dus o luptă neobosită și împotriva condițiilor sanitare tot mai proaste de la
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de viclenia și cinismul lui. Cei care și-l amintesc evocă "talentul compensator al lui Argetoianu"; cu cît devenea mai viclean, cu atît mai mult se străduia să pară mai sincer. Cu cît era mai josnic, cu atît era mai blînd și zîmbea înainte de a lovi. Plus corupția lui Argetoianu, prea flagrantă chiar și pentru deceniul lui Carol II44. Argetoianu are un partizan convins al totalitarismului. Afirmînd că Argetoianu era corupt, poate că divagăm, ținînd seama că ceea ce ne imaginăm noi
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
să se pună în slujba fericirii mele. Exprimată astfel, situația pare să sugereze oarecare cruzime din parte-mi. Dar, în realitate, Lizzie a dat dovadă de cel mai profund și mai umil tact, iar iubirea mea era structurată pe o blândă gratitudine. Eram buni unul față de celălalt. Și totuși, firește, în același timp exista și o fațetă de tortură. (De ce îmi face atâta plăcere să scriu despre aceste lucruri?) De la bun început i-am declarat că nici prin cap nu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să ne faci pe amândoi extrem de nefericiți. O, da, ne e frică de tine, da, întotdeauna ne-a fost. Ne-ai putea face fericiți și ți-ai putea dobândi și tu fericirea, doar dac-ai vrea să fii bun și blând, și să ne iubești, lăsându-ne și pe noi să te iubim pe tine. De ce nu? Și dacă ai să ne nenorocești, până la urmă ai să suferi și tu. De ce să nu optezi pentru fericirea tuturor? Dragule, nu-ți dai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
îngenuncheze în urma unchiului Peregrine, în speranța că o să pună o vorbă bună pentru ei ca să-i scape de focul genunei. Iar eu o să zac întins pe jos, așteptând ca el să mă ridice, și o să mă ridice. Era un om blând. Nu știu de ce spun că era bun, ce știam eu despre bunătate, nu eram decât un țânc. Obișnuia să mă țină de mână și să mă ia pe genunchii lui. Mă iubea, nenorocitul. Părinții mei nu m-au răsfățat niciodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
urmă cuvântul cel mai potrivit, cuvântul după care tânjisem. Dar acum, când trebuia să trec la acțiune, se ridica întrebarea: „Cum?“. Mai târziu, am avut senzația că însăși Hartley a venit în ajutorul meu. I-am văzut în imaginație fața blânda, palidă, nefericită, uitându-se la mine și m-am simțit cuprins de un calm straniu, de parcă ar fi răzbit spre mine o adiere a făpturii ei. Mi-am dat seama că, înainte de a face orice mișcare fățișă, trebuia să stau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pietre, privindu-le îngândurat și meditând asupră-le cu intensitate. În câteva dintre instantanee eram amândoi. Cine le făcuse? Imposibil să-mi amintesc. De pe cartonașele ofilite și îndoite la colțuri, dintr-o lume a neprihănirii, mă priveau chipurile adolescentine, luminoase, blânde, încă neformate. Era o lume neîntinată, o lume de bucurii adevărate, simple și pure, o lume fericită, din moment ce aveam o încredere absolută în ea, și din moment ce în castitatea noastră puerilă, demodată, nu ne gândeam să facem dragoste. Cred că eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fi preferat să știu, în acest moment, că-mi citește cuvintele și că turbează de gelozie. Domnia terorii lui se apropia de sfârșit. Când m-am apropiat de casă, încă nu se întunecase, dar ziua se învăluise în acea lumină blândă, aburită, care, în miezul anotimpului de vară, celebrează apropierea unor amurguri care, cel puțin câteva zile, nu vor atinge nici un moment bezna noptatică. Luceafărul abia de era vizibil, și urma să strălucească solitar, încă multă vreme, în crepusculul prelungit. Marea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aceea i-am întors fața spre mine, ca să mă privească în ochi. Nu plânsese. Spre negrăita mea ușurare, nu mi-a aruncat privirea dură și îngrijorată de care mă temeam atât de mult, ci o privire liniștită, o expresie nouă, blândă, îngândurată; și, cu toate că era atât de tristă, părea mai tânără, mai asemănătoare cu vechea Hartley, și totodată mai vie, mai puțin apatică, mai inteligentă. Încrederea mea a renăscut. Poate că, în cele din urmă, i-am stârnit simțul libertății. Poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fost tinerețea așa cum trebuie să fie: veselă, perfectă. De atunci, nu am mai iubit pe nimeni. De asta, vezi tu, trebuie să mă scuzi dacă acum merg prea departe... Adoptasem un ton degajat, sperând s-o ademenesc la un răspuns blând. Și mă mai gândeam: „O, Doamne, dacă aș fi regăsit-o în timpul războiului, dacă aș fi dat peste ea pe stradă, la Leicester!“. Și cu viteza cinematografică a imaginației, m-am și văzut întâlnind-o, ea povestindu-mi despre căsătoria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Firește că Gilbert o mai întâlnise și înainte pe Rosina, și o cunoștea. Până acum, o privise cu o sfioasă ostilitate, pe care unii bărbați o încearcă instinctiv față de femeile prea prădalnice (în schimb se împacă foarte bine cu femeile blânde și dulci de genul lui Lizzie). Acum însă, părea să fi suferit o instantanee convertire. Titus era un băiețandru simplu, absolut vrăjit să se afle în prezența unei actrițe celebre, în carne și oase, și să constate că aceasta nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Îmi aduc aminte cum cântai „Voi che sapete“. — Speram să auzi. Oh, Charles... — Haide, Lizzie, te rog... — Vrei să te însori cu mine? — Lizzie, încetează... — Știu să gătesc și să conduc mașina și te iubesc și am o fire foarte blândă, nu-s absolut deloc nevrotică și dacă ai nevoie de o infirmieră, voi fi infirmieră. — Asta a fost o glumă... — Când ai scris, țineai la mine. — Visam. Ți-am mai spus, iubesc pe altcineva... Nu cumva ăsta e un vis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Atunci, n-are decât să dispară!“. Fidelitatea mea bizară, aproape dementă, își dobândise în cele din urmă răsplata. O dată cu trecerea anilor, am netezit fruntea lui Hartley și i-am limpezit ochii frumoși, iar imaginea ei ambiguă și chinuitoare a redevenit blândă, a devenit o sursă de lumină. Dar ce se întâmplase acum? Am reconstituit în minte scena sinistră din odaia de zi de la Nibletts, cu cornulețele și sandvișurile cu castravete și tortul glasat și Ben și Hartley arătând atât de bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cu prudență, ca și cum aș fi încercat să văd dacă gândul o să mă înnebunească de durere. Erau gânduri care trebuiau gândite, trebuia să le accept. Văzusem casa pustie, ilustrata din Syndey. O contemplasem și pe ea, cu fața-i tânără și blândă, privindu-mă, acum îndepărtată, ca după o perdea de voal. Mă invita, calm, să sufăr. Se deschisese acum un spațiu uriaș, o imensă încăpere tăcută, în care această suferință se putea desfășura în voie. Nu mai exista nici un fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am stat singur în celulă, în celula în care fusese un condamnat la moarte și executat, Țucă, fost ofițer, care evadase de la mină de la Baia Sprie. Și în aceste 9 luni de la Oradea cum s-au purtat cu dumneavoastră? Tot blânzi s-au purtat. N-a fost o anchetă dură, dar a fost o anchetă otrăvită, drogată. Am ajuns la concluzia asta mult mai târziu, când am ajuns din nou în Aiud, că deși trecuseră două-trei luni, am fost tot tulburat
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
spre București... Am stat două zile la Văcărești, trei zile la Jilava, și de acolo ne-au dus la închisoarea de execuție pentru elevi Târgșor, lângă Ploiești... Dar am avut totuși norocu’ că închisoarea Târgșor a fost o închisoare mai blândă. Era socotită închisoare de minori... De fapt era împărțită în două: minorii și foștii polițiști, care erau în curtea alăturată. Da’ și polițiștii, și noi, aveam libertate în curte... De ce? Acolo fusese o mănăstire, sau ce fusese, și nu erau
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
sic!), da’ nu mai știu cum îi spunea. Acolo a fost cea mai bună secție în care ne-am trezit noi. La Luciu-Georgeni (sic!) a fost centru’. De ce spuneți că era cea mai bună? Prin ce se deosebea? Era mai blândă, oameni mai conștienți, mai educați... era cea mai mai blândă. Acolo jucau studenții volei duminica într-o poiană, acoloșa în fața coloniei... venea lumea, consăteni, și noi, și ne uitam... Acolo în colonie era’ patru dormitoare, și aveam voie să ne
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
fost cea mai bună secție în care ne-am trezit noi. La Luciu-Georgeni (sic!) a fost centru’. De ce spuneți că era cea mai bună? Prin ce se deosebea? Era mai blândă, oameni mai conștienți, mai educați... era cea mai mai blândă. Acolo jucau studenții volei duminica într-o poiană, acoloșa în fața coloniei... venea lumea, consăteni, și noi, și ne uitam... Acolo în colonie era’ patru dormitoare, și aveam voie să ne ducem unu’ la altu’, da’ în alte părți n-aveai
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
doresc să fie absorbiți de Grecia. Seara cu Elisabeta. Boerescu și R. Mihai încă la mine. Conservatorii l-au ales ca șef pe L. Catargi. Tinerii conservatori nu sunt cu ei. Marți, 4 ianuarie 1881/23 decembrie 1880 Vreme mohorâtă, blândă. Dimineața Slăniceanu la mine. Camerele au luat concediu până pe 12/24 ianuarie. Brătianu la mine, pleacă din nou la țară. I-am vorbit despre românii din Epir, Thessalia și Macedonia, i-am spus că trebuie să-i încurajăm, în interesul
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]