9,685 matches
-
Milano Sfântul Ambroziu (339-397), episcop de Milano, susținea accepțiunea războiului drept și a serviciului militar pe baza conceptului creștin de dreptate, care nu admitea ca cel puternic să-l asuprească pe cel slab. El interzicea prestarea serviciului militar doar celor consacrați Domnului, întrucât, așa cum se țineau departe de onorurile pământești, tot astfel trebuiau să fie și de cele militare, contrare stării religioase. Consimțământul și aprobarea vieții militare relevate de elogiul episcopului milanez, este însoțit de admirația acesteia, pe care o considera
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
el abandonează munca de redactor și cu încetul gazeta revine la vechiul aspect. Se va publica în continuare literatură aparținând unor scriitori din cercul junimist, proză de I. Creangă și I. Slavici, versuri, unele de V. Alecsandri, și diverse articole consacrate vieții literare. Gazeta pierduse însă mult, deoarece îi lipsea atmosfera intelectuală, îi lipsea patima pentru adevăr și pentru polemica dezinteresată în jurul principiilor și al ideilor mari, pe care, în scurtul interval cât fusese redactor, Eminescu le-a comunicat, odată cu fiecare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286596_a_287925]
-
a surprinde stereotipiile și banalitatea cotidianului. Fascinat mereu de forța, dar și de precaritatea cuvintelor, poetul explorează, de asemenea, capacitatea acestora de a exprima dimensiunea esențială a existenței și în versurile din Arhipelogos (1997) și din Pantaloni și cămașă (2000), consacrate condiției dramatice și totodată derizorii a scrisului ca intermediar și substituit al trăirii. SCRIERI: Cinci (în colaborare), pref. Nicolae Manolescu, București, 1982; Nouă poeți (volum colectiv), București, 1984; Manualul autorului, București, 1989; Poemul cu latura de un metru, București, 1993
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287276_a_288605]
-
citi cu folos și excelente rezultate în ce privește "sporul în cunoaștere" pe care ni-l propunem. Povestea mea are, dacă îmi permiteți, un singur merit: acela că reprezintă istoria trăită a întâlnirii cu câteva piese academice care, după cei mai mulți dintre autorii consacrați la care tocmai m-am referit, sunt textele prin excelență cu ajutorul cărora domeniul Științelor comunicării își documentează (dincolo de nivelul instituțional la care se referea masiv Em Griffin, așa cum am constatat împreună în Capitolul I) facticitatea în Statele Unite ale Americii. Intenția
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
locurile comune și de a aduce în fața cititorului un tablou cât mai complet al posibilităților ce se oferă cercetătorului politicii internaționale pentru a interpreta și înțelege obiectul său de studiu. De altfel, autorii care participă la redactarea volumului sunt voci consacrate ale teoriilor despre care scriu: Jacqui True, cea care semnează capitolul despre feminism, are un număr important de publicații legate de problematica genului, nu numai în domeniul internațional 2; Christian Reus-Smit este un cunoscut autor constructivist, în timp ce Richard Devetak este
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
1 al volumului de față), în care ecologiștii insistă pe nevoia de transformare politică la scară globală, mai degrabă decât pe strategii instituționale. Din această cauză, nu vom discuta în acest capitol literatura asociată curentului principal din literatura Relațiilor Internaționale, consacrată problemelor mediului. După ce am stabilit această particularitate a poziției ecologiste asupra politicii globale, vom discuta în continuarea acestui capitol despre redeschiderea recentă a dezbaterii dintre adepții ecologismului și curentul principal din Relațiile Internaționale, și vom explora posibilitatea de a folosi
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
care aceștia recurg atât de frecvent (de exemplu, tăcerea cuminte, supusă, ascultătoare; tăcerea Încruntată, tensionată, amenințătoare; tăcerea inhibată; tăcerea complicitară; tăcerea ironică, dezaprobatoare, disprețuitoare; tăcerea meditativă, filosofică; tăcerea derutantă, voit ambiguă etc.). Μ Ideea care contrazice o altă idee, devenită consacrată, chiar dacă pe moment nu o poate infirma, va impune totuși respect, deoarece exprimă curajul unui nou Început În gândire. Μ Despre omul care Înțelege să facă sacrificii supreme pentru apărarea unui ideal sau a unor valori morale superioare se spune
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
dimpotrivă, cred că libertatea pe care o avem În prezent de a ne alege singuri criteriile vieții este un semn de vitalitate spirituală a societății, chiar dacă valorile pentru care unii optează se dovedesc uneori inferioare sub raport moral celor vechi, consacrate. Oricare ar fi adevărul, este cert că astăzi se produce - cel puțin În spațiul socio-cultural românesc - o restrângere a valorii „binelui”, care este urmărit În primul rând pentru bunăstarea proprie (important devine scopul individual, și nu cel colectiv: de aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
la urma urmelor pentru o Întreagă serie de romane, nu se aplică deloc În cazul lui Proust, a cărui operă poate fi cu greu rezumată. Dar Valéry se dovedește mai inspirat În a doua parte a textului său. Aceasta e consacrată lui Proust, pe care ar fi fost dificil să-l evite cu totul Într-un articol omagial. Legându-l de ansamblul scriitorilor de care tocmai a vorbit („Proust a beneficiat din plin de pe urma acestor condiții atât de simple și de
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
În timpul căreia ei realizează că ceea ce se spune despre cărțile lor nu corespunde deloc cu ce și-au imaginat că au scris. Orice scriitor care a discutat un pic mai mult cu un cititor atent sau a citit un articol consacrat lui cunoaște această experiență de o stranietate neliniștitoare când Își dă seama de lipsa corespondenței dintre ceea ce a vrut să facă și ce s-a Înțeles. O abatere care nu e deloc surprinzătoare dacă ne gândim că, dacă prin definiție
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
din texte venerate sunt, reasamblate și puse într-o noua lume"77. Alături de aceste trăsături ale literaturii postmoderniste, mai menționăm: desolemnizarea discursului, valorificarea prozaismului, cuprinderea diversității realului, refuzul stilului înalt, ermetic și impersonal, valorificarea creativă și recuperatoare a stilurilor poetice consacrate, prin ironie, parafrază și parodie, practicarea unei poetici a concretului și a banalului, receptivitatea față de livresc, în forma intertextualității, a metatextualității și a transtextualității 78. Matei Călinescu 79 introduce postmodernismul prin menționarea unei suite de etape care îi preced și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
are șansa de a uza atât de uneltele modernității, cât și de cele ale începutului de postmodernitate, reinstaurând, totodată, ceea ce europenii promovează, încă din modernitate, și anume afectul 37. În general, neomodernismul însă păstrează, cultivă și promovează, în abundență, elementele consacrate ale modernității, cum este și normal, de altfel, din moment ce, cu excepția tradiționalismului, nu mai întâlnim o antinomie între principii estetice și ideologii, ci o înlănțuire continuă, semn al îngăduinței, într-o prelungire firească a evoluției societății. "Contactul, însă, de la începutul anilor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
acum o copleșire dusă până la limita insuportabilului, a simțurilor"126. Apropiat modelului internațional de critică, asemănându-se stilului eseistic adoptat de Alex Ștefănescu, Nicolae Manolescu grupează, în volumul Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu. Poezia., Brașov, Editura Aula, 2002, articole consacrate analizei poeziei Anei Blandiana, publicate în reviste literare precum "Contemporanul", nr. 2, 1971127, "România literară", nr. 29, 1982128, "România literară", nr. 52, 1989129, cel mai vast fiind acesta din urmă130. Dedicând spațiu atât criticii tematice, făcând o trecere în revistă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Compagnon, a unui autor francez, un gest echivalent, mai mult decît cu un armistițiu, cu recunoașterea unei supremații. Este, dacă interpretăm corect, un act politic care trebuia făcut o dată și o dată. Ecumenismul criticului francez trebuie salutat, iar dialogul, de-acum consacrat, trebuie continuat. Una dintre frustrările cititorului de literatură franceză este lipsa aplicațiilor pe text sau a formulării vreunei corespondențe Între profesarea “relativismului temperat” teoretic și identificarea lui În textele literaturii franceze actuale sau În percepția instituței literare franceze de azi
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
experimentele formaliste a unui “al treilea” Aragon sau a lui Bernard Noël. Nici vorbă că scrierile celor doi reflectează (la) condiția literaturii, dar noutatea demersului e Îndoielnică. Viart utilizează termenul estetică de fiecare dată cînd e vorba despre redefiniri, ulterior consacrate, ale romanului, dar trece sub tăcere implicațiile avute de unele, mai mult decît decît estetici, veritabile ideologii - cea textualistă, cu precădere - asupra poeticii. Pe de altă parte, dă dovadă de superficialitate atunci cînd tot estetica este chemată În ajutor pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În care Houellebecq Îl face să apară În roman ("grafoman indigent", p. 53) Au fost și cronicari care cred că se află În fața celui mai bun roman al lui Houellebecq majoritatea au scris, Însa, că Posibilitatea unei insule reia temele consacrate deja de autorul Particulelor elementare: sexualitatea, iubirea, sistemul economic occidental, istoria recentă a Franței, diferențele dintre regiunile bogate și cele sărace, dar și teoriile epistemologice de ultimă oră, clonarea și, În general, destinul rasei omenești. La acestea se adăuga, acum
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
excitație cronică. Autoarea refuză În general nu autolivrarea totală, ci transfigurarea, convinsă că aceasta ar distrage de la transmiterea faptelor. Faptele debordează trăirile tocmai pentru că definesc o durată care nu este aceea a efuziunilor, a sentimentelor. La fel de “interioară” ca aceea a consacratei “memorii afective”, durata faptei este clipa, solidă, imposibil de destins În fraze care au făcut de-a lungul vremurilor gloria literaturii franceze. Un critic compară cartea cu un film porno - și de bună seamă avem de-a face cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dacă spui car, atunci un car Îți iese pe gură.” Nu tradiționalismul realist și psihologizant este În sine un defect al romanului Annei Gavalda. Autoarea, cum remarcă și Livius Ciocârlie, evită pateticul. Mai ales prin dimensiunea procustiană a frazelor - tertip consacrat recent de Amélie Nothomb. Nici, la rigoare, prozelitismul narațiunii, genul true story sau, dacă vreți, vulgarizînd un pic, De 3 ori femeie. Nu. Romanul se citește pe nerăsuflate - dacă cititorul cedează și deschide cartea. Pur și simplu, dimensiunea funcțională a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
admite vreodată că așa ceva are o existență, la limită ireductibilă la vreo euristică). Paralel cu Marie Redonnet, poeta, nuvelista, romanciera și de curînd eseista care a cochetat cu trei edituri pînă acum - Minuit, POL și Gallimard -, paralel totodată cu scriitori consacrați ca Alain Robbe-Grillet, Claude Simon sau Robert Pinget, fără a-l uita pe Bernard-Marie Koltès, În vreme ce producția de literatură și În special roman devine industria pe care o știm astăzi, cîțiva nu foarte tineri scriitori atașați noii tradiții, rupți de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În urma lor, de fiecare dată, protagonistul regăsește calea spre sine Însuși, schimbarea la față prin actul scrierii cere obligatoriu o dialectică negativă căreia să-i fie rezolvarea. Mad about the Boy, microromanul apărut În 2003 la Gallimard, păstrează elemente deja consacrate: o țară ieșită recent de sub „Dictatură”, un oraș-port (ar putea fi vorba iarăși despre Cairo), o mamă cu un fiu, un copil părăsit de mamă. Dar de data aceasta ne aflăm În fața unei povești de dragoste, În fața sfîrșitului unei povești
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de diferiți ca Herbert Marcuse sau Sartre. Americanii ar arunca minimalismul În desaga postmodernismului. Francezii, nu, căci ei socotesc minimalismul forte o avangardă, În vreme ce un alt fel de minimalism poate fi taxat rept tradiționalist: unul mai puțin spectaculos decît cel consacrat, o versiune soft unde cinismul și flegma dispar, unde se infiltrează umanismul, lirismul, convivialitatea, lumini lirice aruncate pe strîmtele coridoare ale ființei. Unde rămîn, Însă, turbulența referinței, simplitatea perversă a sintaxei, ritmul obsedant, geografia exilului, personajul fără prea multe Însușiri
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de arondismente pariziene trebuie să-i fi dat idei tinerei orfane. Bun, figura Îi iese și, pentru că tot Își chema victimele În parc și le trebuia să aștepte pînă ce victima depunea prada Într-un "colț al falezei de la Buttes-Chaumont" - consacrat ad-hoc recipient al ofrandelor subtil extorcate -, fata se apucă să picteze, la plezneală, În vreme ce victima apare, ezită, depune și o șterge. Pentru că ducea lipsă de inspirație, Fio picta ceea ce o interesa: adică pe respectivul sau pe respectiva pe care reușea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care Madona și copilul sunt înconjurați de sfinți și îngeri, avem în față un aranjament de figuri în picioare care trebuie să-și aplece capetele într-o parte pentru a evita curbura marginală. , scrie Jacob Burckhardt într-un articol important consacrat subiectului nostru. O privire aruncată în urmă la cupa lui Duris (vezi figura 44) ne va convinge că un mare artist a fost capabil să folosească incongruențele inerente formatului circular în propriul avantaj. Toate formele verticale sunt făcute să se
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
precizează prin creația unor poeți din toate generațiile, o seamă dintre ei traversând toate mutațiile, oricât de contradictorii, ale poeziei, în perioada postbelică. Studiul Direcții în poezia contemporană se dovedește valid și rămâne actual mai ales în micro-sinteze, în medalioanele consacrate mai tuturor poeților (inegali valoric, firește) activi înainte de 1975, majoritatea și după: de la Beniuc, Jebeleanu, Boureanu, Maria Banuș până la promoția anilor 60: Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Mircea Ciobanu etc. Mulți dintre (și nu numai dintre) aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Stilul expunerilor și analizelor nu se vrea stil de "creație critică", ci unul adecvat metodologiei predării în clasă. Simplu, limpede, accesibil, el include oralități, clișee verbale, stereotipii, simplificări, formulări apodictice. Spre deosebire de atâția profesori din învățământul mediu, timorați de prestigiul autorilor "consacrați" sau creatori de limbaje insolite, lipsiți de curajul de a pronunța judecăți de valoare proprii, atenți să nu spună ceva în dezacord cu aprecierile oficializate sau emise de critici în vogă, Maria Pavnotescu elogiază răspicat ceea ce consideră valoros la orice
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]