8,691 matches
-
un angajament militar dintre forțele belgiene și cele germane care a avut loc între 10-11 mai 1940, parte a luptelor pentru ocuparea Belgiei și a Franței din cadrul "Fall Gelb". O forță de asalt a "Fallschirmjäger" a primit sarcina atacării și cuceririi Fortului Eben-Emael, o fortificație belgiană ale cărei piese de artilerie țineau sub control mai multe poduri peste Canalul Albert, considerate de importanță vitală pentru atacul trupelor germane. În timp ce trupele de asalt aeropurtate au luat cu asalt fortul și au scos
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
După ce au cucerit fortul, parașutiștii germani au primit ordinul să se deplaseze în sprijinul camarazilor care cuceriseră podurile, pentru a le proteja de contraatacurile belgineilor, până când în zonă ar fi ajuns forțele terestre ale Armatei a 18-a a Wehrmachtului. Cucerirea fortului a fost o victorie decisivă pentru germani. Trupele aeropurtate au aterizat direct pe acorperișurile fortificațiilor cu planoare militare. defensiva belgiană a fost distrusă cu explosivi și aruncătoare de flăcări. După ce subunitățile de "Fallschirmjäger" au intrat în fortăreață ucigând mai
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
a celor trei poduri a fost parte a unei operațiuni mai ample a Diviziilor a 7-a și a 22-a aeropurtate. Divizia aeropurtată a 7-a, formată din trei regimente de parașutiști și unul de infanterie aeropurtată, avea sarcina cuceririi mai multor poduri a drumurilor care duceau spre pozițiile defensive olandeze din jurul orașului Rotterdam și spre aeroportul Waalhaven. Divizia a 22-a de debarcare aeriană, compusă din două regimente de infanterie aeropurtată și un batalion de parașutiști, avea sarcina cuceririi
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
cuceririi mai multor poduri a drumurilor care duceau spre pozițiile defensive olandeze din jurul orașului Rotterdam și spre aeroportul Waalhaven. Divizia a 22-a de debarcare aeriană, compusă din două regimente de infanterie aeropurtată și un batalion de parașutiști, avea sarcina cuceririi mai multor aeroporturi din apropierea orașului Haga (Valkenburg, Ockenburg și Ypenburg). După securizarea celor trei aeroporturi de către batalionul de parașutiști, restul diviziei avea să aterizeze cu planoarele și să pornească atacul pentru ocuparea capitalei olandeze, arestarea guvernului olandez, a comandanților militari
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
400 de avioane de transport Junkers Ju 52 urmau să fie folosite la transportarea și lansarea parașutiștilor, precum și la transportul până pe pistă a soldaților germani care nu urmau să fie parașutați sau debarcați din planoare. Forțele destinate atacării fortului și cuceririi celor trei poduri au fost formate din elemente ale Divziei a 7-a aeropurtată și a 22-a de debarcare aeriană și a fost numită „Detașamentul de Asalt Koch”, după numele comandantului grupului, Hauptmann Walter Koch. Forța, care a fost
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
uniforme, iar militarii au fost consemnați în unitățile lor. Hauptmann Koch și-a împărțit unitate în patru grupuri de asalt. Grupul „Granit”, comandat de Oberleutnant Rudolf Witzig, cu efective de 85 de oameni tranportați în 11 planoare a primit sarcina cuceririi Fortului Eben Emael> Grupul „Oțel”, comandat de Oberleutnant Gustav Altmann, cu efective de 92 de oameni transportați de 9 planoare, trebuia să cucerească podul Veldwezelt. Gupul „Beton”, comandat de Leutnant Gerhard Schacht, cu efective de 96 de oameni transportați în
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
cu unsprezece planoare, să elimine orice apărător care ar fi încercat să li se opună, să distrugă cât mai multe piese de artilerie cu încărcături explozive și să împiedice garnizoana belgiană să acționeze. După ce și-ar fi îndeplinit obiectivele inițiale (cucerirea podurilor și eliminarea tunurilor cu rază lungă de acțiune din fort), trupele aeropurtate urmau să se pregătească pentru apărarea pozițiilor cucerite până la sosirea grosului trupelor terestre germane. Sturmabteilung Koch a fost dispersată în subunități mici în diferite locații din Rhineland
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
declanșare a atacului - o scără în spirală - și de faptul că toate abrazurile care aveau devere spre fort fuseseră cucerite sau distruse. Planul inițial prevedea ca Grupul „Granit” să fie înlocuit de Batalionul 51 de geniu după câteva ore de la cucerirea fortului, dar parașutiștii au rămas pe poziții până la ora 07:00 a zilei de mai 11. Rezistența puternică a belgienilor și distrugerea mai multor poduri penste Meuse i-a obligat pe geniști să construiască noi poduri, ceea ce a întârziat mult
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Fallschirmjäger (parașutiștilor ) din Sturmabteilung Koch. Piesele de artilerie al fortului au fost scoase din funcțiune. Două dintre cele două poduri care trebuiau capturate de către subunitățile Sturmabteilung Koch au fost cucerite mai înainte ca geniștii belgieni să le arunce în aer. Cucerirea podurilor și neutralizarea artileriei fortului a permis infateriei și blindatelor Armatei a 18-a să depășească fără eforturi mari defensiva belgiană și să înainteze spre interiorul țării. Generalul Kurt Student avea să scrie după război cu privire la această operațiune că acțiunile
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
ca utilizarea sa intensivă să fie făcută doar după 1946.. În timpul celui de-al doua conflagrații mondiale, Canalul Albert a funcționat ca linie defensivă. Canalul nu servea doar apărării Belgiei, dar și nordului Franței. Forțarea canalului de către Wehrmachtul germană și cucerirea Fortului Eben-Emael pe 11 mai 1940 au fost evenimentele hotărâtoare ale cuceririi Belgiei. În timpul luptelor pentru eliberarea Belgiei de către Aliații din septembrie 1944, Divizia a II-a canadiană a fost prima unitate aliată care a traversat canalul. Divizia a II
Canalul Albert () [Corola-website/Science/333782_a_335111]
-
de-al doua conflagrații mondiale, Canalul Albert a funcționat ca linie defensivă. Canalul nu servea doar apărării Belgiei, dar și nordului Franței. Forțarea canalului de către Wehrmachtul germană și cucerirea Fortului Eben-Emael pe 11 mai 1940 au fost evenimentele hotărâtoare ale cuceririi Belgiei. În timpul luptelor pentru eliberarea Belgiei de către Aliații din septembrie 1944, Divizia a II-a canadiană a fost prima unitate aliată care a traversat canalul. Divizia a II-a a fost parte a Armatei I canadiene. Britanicii au traversat de
Canalul Albert () [Corola-website/Science/333782_a_335111]
-
asupra unor localități din regiunile Donețk și Luhansk. Pe 26 mai 2014 forțele guvernamentale au capturat Aeroportul din Donețk, iar pe 5 iulie au recâștigat bastioanele separatiștilor Sloveansk și Kramatorsk. O ofensivă ucraineană de amploare a avut loc dupa aceste cuceriri, trupele guvernamentale recucerind Lysychansk, Severodonetsk etc. și au încercuit orașele Donetsk și Luhansk. Lupte de stradă au avut loc în urmatoarele zile, dar separatiștii au declanșat o contraofensivă pe 25 august care a oprit ofensiva ucraineană, alungând trupele ucrainiene din
Conflictul armat din estul Ucrainei () [Corola-website/Science/333769_a_335098]
-
o foarte mare importanță pentru alimentarea Marii Britanii cu petrol”. Conducerea Imperiului Otoman a luat drept primordial Frontul din Caucaz. Pe lângă luptelor cu trupele rusești din Caucaz se planifica prevenirea unei eventuale invazii a Antantei în Mesopotamia, Siria, Palestina și deasemenea cucerirea Canalului Suez. În Mesopotamia au fost două corpuri de armată din armata a 4-a a Imperiului Otoman. Cu toate acestea, când s-au început operațiunile militare aceste trupe au fost dislocate în locuri mult mai importante, și anume în
Campania din Mesopotamia (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/333804_a_335133]
-
Vorbereitung einer Landungsoperation gegen England ("Directiva nr. 16 cu prinvire la pregătirile pentru operațiunea de debarcare împotriva Angliei"). Invazia a primit numele de cod Leul de Mare ("Unternehmen Seelöwe"). Mai înainte de începerea efectivă a invaziei terestre, germanii aveau nevoie de cucerirea supremației sau măcar a superiorității aeriene. "Luftwaffe" avea sarcina să distrugă RAF, care nu trebuia să mai aibă capacitatea să atace flota de invazie sau să sprijine Royal Navy. Hitler a ordonat "Reichsmarschallului" Hermann Göring și "Oberkommando der Luftwaffe" să
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
să-și ceară titlul de moștenitor. Între timp, tatăl său s-a recăsătorit și acum așteaptă un fiu. Sfătuit de Sageous - un vrăjitor păgân - el încearcă să scape de pretențiile lui Jorg, trimițându-l pe acesta într-o misiune sinucigașă: cucerirea inexpugnabilului Castel Roșu și îndepărtarea amenințării lui Gelleth. Pentru aceasta, regele îi dă o armată neînsemnată, pe care tânărul o adaugă răufăcătorilor conduși de el. Studiind textele vechi, el află că sub muntele pe care e construit castelul se află
Prințul Spinilor () [Corola-website/Science/333841_a_335170]
-
tron și-l înjunghe. Aflat la granița dintre viață și moarte, Jorg întâlnește spiritele puternice care conduc lumea din sfere nevăzute. Cu sprijinul unuia dintre ele, el revine la viață și decide să-și clădească propriul regat, de unde să înceapă cucerirea Imperiului Fărâmițat. El își duce în sfârșit la îndeplinire răzbunarea împotriva contelui Renar și se proclamă rege pe domeniul acestuia. „Romanul de debut al lui Mark Lawrence relatează o poveste despre sânge și trădare, magie și frăție și prezintă un
Prințul Spinilor () [Corola-website/Science/333841_a_335170]
-
de către împăratul Iustinian I. În secolul al VIII-lea, în timpul Crizei Iconoclaste din Imperiul Bizantin, icoanele și frescele bisericii au fost distruse, rămânând cu nimic altceva decât cu o cruce pictată în ulei pe peretele estic. În anul 1453, după cucerirea Constantinopolului de către turcii otomani conduși de sultanul Mahomed al II-lea, Hagia Irene a fost închisă între zidurile viitorului Palat Topkapî și a fost transformată într-un depozit de arme pentru ieniceri. În anul 1846, Ahmed Fethi Pașa a transformat
Hagia Irene () [Corola-website/Science/333075_a_334404]
-
acestei lupte avea să fie în curând depășită de luptele de tancuri din Africa de nord și de pe frontul de răsărite. Tot acum s-a desfășurat și Bătălia de la Fortul Eben-Emael, prima operațiune aeropurtată care a folosit atacul parașutiștilor pentru cucerirea unei poziții defensive. Istoria oficială germană a vorbit despre 18 zile de lupte grele, în timpul cărora belgienii au opus o rezistență îndârjită și a sulbiniat „vitejia extraordinară” a inamicilor. Capitularea belgienilor a obligat forțele aliate să se retragă din Europa
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
dacă germanii nu ar fi reușit să înainteze suficient de repede în Belgia, astfel încât să îi preseze pe aliați între două fronturi. Canalul Albert și Frotul Eben-Emael erau cele două puncte ale defensivei de care se puteau împiedica atacul german. Cucerirea a trei poduri peste Canalul Albert erau de importanță vitală pentru păstrarea vitezei mari operaționale ale Grupului de Armată B. Podurile de la Veldwezelt, Vroenhoven și Kanne din Belgia și orașul Maastricht din Olanda erau principalele ținte ale atacului german inițial
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
își construiseră obstacolele antitanc la câțiva kilometri mai la est de Dyle, între Namur și Perwez. După o rezistență de 36 de ore pe malul vestic al Canalului Albert, diviziile belgiene 4 și 7 au fost obligate să se retragă. Cucerirea Fortului Eben-Emael le-a permis tancurilor germane din Armata a 6-a să străpungă frontul belgian. Situația diviziilor belgiene era disperată: ori se retrăgeau, ori aveau să fie încercuite. Germanii înaintaseră dincolo de Tongeren și se pregăteau să înainteze spre sud
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
din dotare, iar lui Hoepner îi lipsea sprijinul infanteriei. În timpul luptelor de la Gembloux, cele două divizii Panzer au raportat pierderi grele pe 14 mai, fiind nevoite să își încetinească ritmul în care urmăreau forțele franceze în retragere. Încercarea germanilor de cucerire a orașului Gembloux a fost respinsă. În ciuda numeroaselor eșecuri tactice locale, germanii au reușit pe ansamblu să respingă Armata I aliată din regiunea Ardenilor inferiori. În timpul acestor lupte, forțele comandate de Hoepner, beneficiind de sprijinul "Luftwaffe", au decimat corpul de
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
inferiori. În timpul acestor lupte, forțele comandate de Hoepner, beneficiind de sprijinul "Luftwaffe", au decimat corpul de cavalerie al lui Prioux. Când acesta din urmă a aflat despre străpungerea frontului de la Sedan reușită de germani, a ordonat retragerea din Gembloux. După cucerirea breșei Gembloux, Grupul de Armate B nu a mai avut nevoie de Diviziile Panzer 3 și 4. Aceste unități de blindate au fost trimise să lupte în cadrul Grupului de Armate A. Grupul de Armate B a continuat ofensiva prin care
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
1592 și 1596. Cea de-a doua invazie (1597-1598) este numită "Keichō nu eki" (慶長 の 役). În timpul perioadei Edo (17-19C), războiul a fost, de asemenea, numit "Kara iri" (唐入り, literal "Intrare în China") deoarece scopul inițial al campaniei era cucerirea Chinei. Deși conflictul s-a limitat în realitate doar la peninsula coreeană, armatele lui Toyotomi Hideyoshi ar fi trebuit să își schimbe obiectivele de-a lungul campaniei. În 1592, Toyotomi Hideyoshi a lansat o campanie de cucerire asupra Joseon și
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
al campaniei era cucerirea Chinei. Deși conflictul s-a limitat în realitate doar la peninsula coreeană, armatele lui Toyotomi Hideyoshi ar fi trebuit să își schimbe obiectivele de-a lungul campaniei. În 1592, Toyotomi Hideyoshi a lansat o campanie de cucerire asupra Joseon și eventual Ming cu o armată de 158.000 de soldați. Aceasta fost prima campanie japoneză în Coreea. Inițial, forțele japoneze au obținut victorii copleșitoare, ocupând atât Seoul-ul cât și Pyongyang-ul dar și o mare parte nin peninsula
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
de rebeli coreeni care s-au refugiat în acolo. În 1587, Hideyoshi ordonase tatălui adoptiv al lui Yoshitoshi și lui daimyo de Tsushima, Sō Yoshishige să ofere Joseon-ului un ultimatum pentru a trimite emisari în Japonia și a participa la cucerirea Chinei, țară care ar avea în perspectivă un război cu Japonia.Totuși, pentru că Tsushima se bucura de o poziție specială ca punct de control unic pentru toate navele spre Coreea iar familia care guverna avea dreptul de a tranzacționa 50
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]