9,213 matches
-
le cunoștea din timpul elaborării lor, ca „mentor” recunoscut, cât și corespondență: Marin Sorescu în scrisori de familie (1999). Dincolo de datele biografice noi și de informația de istorie literară relevată de documente, importante sunt încărcătura sentimentală, expresivitatea comunicării, căldura și ironia care gradează trăirile, forța cu care „personajele” - Mama, Marin, George, Nicolae, Ionică și ceilalți - se ridică deasupra evenimentelor, cele mai multe îngrijorătoare, dramatice, convertind epistolarul într-un veritabil roman modern. SCRIERI: Gh. Asachi. Viața și opera, București, 1970; Întoarcerea Euridicei, București, 1970
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289799_a_291128]
-
rostirii și o înclinație spre filosofare, fiind totodată semnul „ieșirii” din spațiul natal și al migrării către alte meleaguri. Turnul Babel pe Main sintetizează poetic dificultățile de adaptare pe care le resimte exilatul. Tragismul trăirii este însă camuflat de o ironie amară, adesea mușcătoare. Registrul ironic și alegoria încearcă să traducă stări sufletești de o tristețe profundă, în care își fac loc crize existențiale. Occidentul, superficial și banal, nu oferă nici o compensație celui plecat de la „gurile Dunării”. Conflictul dintre două mentalități
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
slavonisme și arhaisme. Textul era însă, la 1868, anacronic și fără finalitate. B. P. Hasdeu și Cezar Bolliac sunt criticați în două articole nesemnate, primul pentru că în loc să se dedice științei face politică, iar cel de-al doilea pentru inconsecvența atitudinii. Ironiile greoaie, uneori chiar deplasate, abundă și în aceste articole. R.Z.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286302_a_287631]
-
144. Insinuările au rolul de a descalifica interlocutorul sau un terț, dat fiind că locutorul face rareori insinuări la adresa propriei persoane. Caracteristic limbajului conotativ, subînțelesul recurge la o gamă variată de tropi, dintre care se disting metonimia, sinecdoca, metafora, litota, ironia și hiperbola. În general, actele discursive nu permit delimitări nete între denotativ și conotativ, dar în cazul informațiilor conotative, acestea sunt "mai degrabă sugerate, decât asertate"145. Valorificând intens conținuturile implicite, limbajul politic recurge constant la forme ale comunicării indirecte
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
redactor șef, în ciuda opoziției unor membri conservatori. I.C. Brătianu, prim ministru în guvernul liberal, adresează conservatorilor invitația de participare la proclamarea regatului. Eminescu atacă în termeni duri alianța dintre conservatori și liberali, condamnând nestatornicia oamenilor politici în rânduri pline de ironie și aciditate: Până când comedia aceasta? Până când panglicăria de principii, până când schimbările la față de pe-o zi pe alta? Ce suntem, comedianți, saltimbanci de uliță, să ne schimbăm opiniile ca [și] cămeșile și partidul ca cizmele?"221. Independența de gândire a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
fond două moduri de raportare la realitățile politice ale vremii și două moduri de înțelegere a limbajului publicistic. Eminescu critică "logosul apocaliptic" al adversarului, coloratura pronunțat eschatologică, excesul de tehnicism retoric, apelul permanent la "sofistică", purtând amprenta utopismului gândirii liberale. Ironia descalificantă este cultivată cu obstinație de jurnalist în demersul de demontare a discursului cultivat de adversar: "Ziarul Românul este desăvârșit întru toate, și chiar în simțimintele sale patriotice. I se rupe inima de biata țară și, într-un strigăt de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
publicistice eminesciene relevă în acest sens existența unui fond lexical comun, pe lângă diferențele legate de autoreferențialitatea/ referențialitatea specifice celor două domenii de creație. Poetica publicisticii eminesciene, explicită în multe dintre articole, evidențiază predilecția jurnalistului pentru paremiologie, pentru citatul revelatoriu, pentru ironie ca figură de gândire cu efecte variate la nivelul receptării, pentru cultivarea unei limbi curate, nepervertită de criteriul etimologismului sau de utilizarea abuzivă a neologismelor neadaptate, și convingerea gazetarului că limpezimea ideilor exprimate depinde de claritatea expresiei verbale utilizate. La
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
indiferența față de limba folosită în articole sunt doar câteva dintre tarele unei publicistici aflată încă la început de drum la noi și care atrage critici virulente din partea jurnalistului. Analizând stilul publicisticii eminesciene, Dan Mănucă remarcă predilecția gazetarului pentru sarcasm și ironie: "Un inventar al procedeelor folosite de Eminescu pune în evidență prezența covârșitoare a sarcasmului și a ironiei, precum și absența parodiei, a umorului și, în genere, a ludicului. Dominante sunt însă câteva forme ale satirei, folosirea unui lexic tăios, a afirmațiilor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de drum la noi și care atrage critici virulente din partea jurnalistului. Analizând stilul publicisticii eminesciene, Dan Mănucă remarcă predilecția gazetarului pentru sarcasm și ironie: "Un inventar al procedeelor folosite de Eminescu pune în evidență prezența covârșitoare a sarcasmului și a ironiei, precum și absența parodiei, a umorului și, în genere, a ludicului. Dominante sunt însă câteva forme ale satirei, folosirea unui lexic tăios, a afirmațiilor tranșante și a aprecierilor fără menajamente"306. Un exemplu în acest sens îl oferă articolul "S-a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
dări, ba butucărit, ba stupărit, ba văcărit, ba câte comedii toate îi trec prin cap primarului pentru a stoarce și cea din urmă picătură de sânge din țăran!"337. Îngrijorat de soarta țării în contextul politicii europene, jurnalistul privește cu ironie luptele liberalilor și conservatorilor pentru putere. Eminescu acuză guvernul liberal pentru pierderile teritoriale stipulate prin Congresul de la Berlin, consecință a relațiilor defectuoase cu Imperiul Țarist. Criticile gazetarului nu eludează nici politica conservatoare, atunci când aceasta este tributară intereselor de grup și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
chiar atunci când nu le poți înțelege"346. Regăsim în publicistica eminesciană expresii de o rară violență, crudități ale limbajului care au generat critici virulente la adresa jurnalistului. Invectivele la adresa oamenilor politici, caricaturizarea adversarilor în polemicile de idei, cultivarea insistentă a pamfletului, ironia vitriolantă sunt instrumente ale unei jurnalistici de atitudine, cu pondere distinctă în etapele activității publicistice. Obiectul polemistului Eminescu acoperă o problematică vastă, scopul scrisului său vizând o etică superioară, mostră a unei conștiințe gazetărești accentuate. În replicile pe care le
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ți vine la îndemână (...). Dreptul de-a înjura nu poate rezulta decât din dovada că adversarul e un mișel în ceea ce privește caracterul lui. Căci erorile sale de cugetare, lipsa sa de judecată, defectele minții dau cel mult dreptul la satiră și ironie, nu la înjurătură"347. În ciuda acestor afirmații, jurnalistul recurge el însuși în focul polemicii la expresii injurioase la adresa adversarilor. Fie că este vorba despre învățământ, teatru, presă, limbă, politica internă și externă sau de situația demografică a țării, fie că
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
care antrenează o multitudine de mijloace pamfletare"348. În ce privește prima categorie, pamfletul își trage sevele din parodie, din scenariul aluziv, construit în jocul lingvistic al subtilizărilor onomastice și toponimice. Parodia limbajului adversarului estompează din gratuitatea unui sarcasm accentuat violent, iar ironia, cultivată intens de gazetar, conferă savoare textelor: "Uitând vechiul și nestrămutatul adevăr pedagogic non multa sed multum, d. Chițu a presupus că copiii români sunt toți excepționali prin memorie și judecată și i-a încărcat cu materii atât de multe
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
nerumegat, unde interesul viu și judecata copilului n-a jucat nici un rol"349. Venind din orizontul unei vaste culturi, cuprinzând domenii precum economia, politica, lingvistica, istoria, sociologia, filosofia, mitologia, polemica eminesciană îmbină tehnica pamfletului cu dimensiunea anecdotică, situându-se între ironia mușcătoare și satira vehementă a tarelor unei lumi în care prea multe lucruri nu sunt așa cum trebuie. 4.4.4. Istoricul Prin activitatea pe care o desfășoară vreme de peste șapte ani pe tărâmul publicisticii, Eminescu devine cronicarul evenimentelor social-politice din
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de vedere semantic, lexicul publicistic eminescian este unul preponderent denotativ, cuvintele având caracter monoreferențial și monosemic. Integrând o componentă informativă accentuată, limbajul jurnalistic relevă însă și valențe conotative evidente, generate de asocierile lingvistice surprinzătoare, de exprimările metaforice, de recursul la ironie și de modalizările operate de atitudinea jurnalistului față de referențialul politic. Astfel, pe lângă inventarul lexical monosemic, ilustrat de termeni precum: administrație, advocatură, alegeri, ambasadă, cadastru, carantină, cesiune, confederație, congres, consiliu, consorțiu, constituție, consulat, decret, protocol, retrocedare, rezoluție, electori, tranzacție, suzeranitate, sufragiu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
alăturării unor cuvinte din registre stilistice distincte și din clase semantice antinomice: proletari ai condeiului, apucături administrative, grămădire la porțile privilegiilor, sfântul privilegiu, cavalerii cotului și ai calupului, roiul de albine vorbitoare, religii cosmopolite, pita lui Vodă, fizionomie fatală ș.a. Ironia devine în publicistica eminesciană una dintre armele retorice redutabile împotriva oportunismului politic și a tarelor clasei politice românești, oferind în același timp terenul propice dezvoltării polisemiei. Jurnalistul nu se limitează la simpla prezentare a stărilor de lucruri, ci recurge la
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în publicistica eminesciană una dintre armele retorice redutabile împotriva oportunismului politic și a tarelor clasei politice românești, oferind în același timp terenul propice dezvoltării polisemiei. Jurnalistul nu se limitează la simpla prezentare a stărilor de lucruri, ci recurge la mecanismele ironiei subtile, din dorința de a câștiga adeziunea cititorului, de a demonta demersul argumentativ al adversarilor, de a ridiculiza obiceiurile clasei politice românești sau de a-și manifesta dezacordul față de modul de gândire și de acțiune al oamenilor politici ai vremii
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a câștiga adeziunea cititorului, de a demonta demersul argumentativ al adversarilor, de a ridiculiza obiceiurile clasei politice românești sau de a-și manifesta dezacordul față de modul de gândire și de acțiune al oamenilor politici ai vremii. Formă a comunicării oblice, ironia favorizează desfășurarea vocației artistice a jurnalistului, contribuind în același timp la discreditarea adversarilor de polemică. În acest sens, titlul articolului "Cum se jertfește un redactor", din 9 iulie 1876, anunță tonul ironic al jurnalistului la adresa unui redactor de la Curierul intereselor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
suveranitate și alte cuvinte tot cu atâta cuprins material și după aceea le'nșiră, mai puind pe la soroace și câte un Ștefan sau Mihai Viteazul, din buzunările cărora scoteam ce ne poftește inima"393. O altă sursă de realizare a ironiei o constituie asocierile lexicale surprinzătoare: "Erodot al Românului", "stâlpi de cafenele", "reputații uzurpate", "șuruburi patriotice", "turburători de meserie", "doctori în drept și-n strâmb" ș.a. Analiza structurii vocabularului publicistic eminescian relevă împletirea armonioasă a lexicului arhaic cu lexicul neologic: alături de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
al guvernului; că comunicatul care l-a dezmințit e datorit presiunii Austriei"467. f) Dramatizarea. De multe ori, articolele eminesciene constituie adevărate puneri în scenă, amplu regizate de jurnalist. Ședințele Camerei sunt prezentate ca niște spectacole de teatru, care suscită ironia fină a gazetarului. "Fabrica de palavre" din Dealul Mitropoliei oferă jurnalistului prilejul dezvoltării unor adevărate comedii caragialești, iar personajele politice au toate datele eroilor dramatici: Cine a fost de față la ședința de sâmbăta trecută, 1 aprilie, a Camerei, a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
efecte particulare la nivelul receptării. Preocupat de normarea și modernizarea limbii literare, Eminescu mărturisește țelul de a impune o limbă literară clară, asigurând în același timp continuitatea cu limba textelor vechi românești. "Maimuțărelile lingvistice" ale colegilor de breaslă devin ținta ironiilor jurnalistului, care nu ezită să intre în polemică cu cei care se fac vinovați de coruperea limbii. Prin varietatea și modernitatea expresiei jurnalistice, publicistica eminesciană se impune ca paradigmă a limbajului publicistic modern, contribuind la autonomizarea acestuia între limbajele specifice
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
abordate. Polemistul recurge la un discurs virulent, urmărind demontarea concepțiilor politice ale adversarilor astfel încât, deși pledează pentru un discurs polemic onest, Eminescu recurge el însuși în focul dezbaterilor la atacuri dure, care îi vor atrage numeroase acuze în epocă. Pamfletul, ironia și satira devin armele celui care își subordonează scrisul unui unic principiu adevărul: "Noi nu ne speriem de-a supăra pe cetitor cu aceste cuvinte. Nu lingușim pe nimenea, pentru că nu suntem în stare de-a spune neadevărul, iar adevărul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
favorizând delimitarea unor paliere multiple de constituire a mesajului jurnalistic. Niciodată izolat sau izolabil, limbajul eminescian intră în dialog cu manifestări discursive variate, resuscitând potențialul semantic al semnelor verbale și îmbogățindu-l cu valențe noi, în funcție de finalitățile discursive ale gazetarului. Ironia, unul dintre instrumentele retorice predilecte ale jurnalistului Eminescu, vine să îmbogățească caracterul polisemic al limbajului publicistic, favorizând desfășurarea vocației artistice a gazetarului. Semnificațiile mesajului jurnalistic sunt influențate și de topografia articolelor în economia paginii de ziar. Pe această linie de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
fără raportare la contextul discursiv. Chiar dacă în cazul limbajului publicistic, ambiguitatea semantică este semnificativ mai redusă decât în cazul limbajului artistic, considerăm că ea nu poate fi ignorată în cazul limbajului publicistic eminescian, care relevă afinități substanțiale cu limbajul poetic. Ironia, metafora, alegoria sunt doar câteva dintre mecanismele discursive care dezvoltă polisemia limbajului publicistic eminescian, conferindu-i ambiguitate. Publicistica eminesciană obligă discursul jurnalistic al vremii să-și înnoiască tiparele, tot astfel cum poezia eminesciană marchează intrarea lirismului românesc pe noi coordonate
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
poate nota și fenomenul de "supracoerență proeminentă a conceptului de postmodern"2, care derivă din dorința de a-l explica și structura cât mai bine (de unde și numărul mare de antologii, critici, lexicoane, studii în jurul acestui subiect) și care implică ironia colaborării dintre direcțiile postmoderne de dispersare, diseminare, fragmentare și impulsul de a-i "captura sinoptic" principalele înțelesuri. Termenul de postmodernism este, în sine, unul paradoxal, contopind numeroase contradicții și determinând multiple dificultăți de interpretare. Nu se poate așadar vorbi despre
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]