9,297 matches
-
la încheierea unui acord, semnat la Frankfurt. În același an, Conrad a pătruns în Boemia, pentru a-l reinstala pe cumnatul său, Vladislav al II-lea al Boemiei ca principe. Încercarea de a face același lucru cu un alt cumnat, principele polon Ladislau cel Exilat, a eșuat, dat fiind că, în acel moment, Bavaria, Saxonia și alte regiuni ale Germaniei se aflau în pragul unei răscoale, Conrad fiind nevoit să se întoarcă în Germania. În 1147, Conrad l-a auzit pe
Conrad al III-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/324425_a_325754]
-
-lea s-a deplasat în 1020 în Germania, la Bamberg pentru a solicita intervenția împăratului Henric al II-lea. Împăratul occidental nu a reacționat imediat, însă evenimentele din anul următor l-au convins să intervină. Boioannes și noul său aliat, principele Pandulf al IV-lea de Capua au pornit în marș împotriva cumnatului lui Melus (care între timp încetase din viață, la Bamberg), Dattus și au capturat turnul acestuia din Garigliano. Pe 15 iunie 1020, Dattus a fost legat într-un
Vasile Boioannes () [Corola-website/Science/324458_a_325787]
-
În noul context, Vasile Boioannes s-a îndreptat spre nord pentru a-i acorda sprijin lui Pandulf în tentative de recucerire a Capuei, pe care Henric al II-lea o capturase cu trei ani înainte. Boioannes i-a oferit noului principe de Capua, Pandulf de Teano, liberă trecere către Napoli și i-a acceptat actul de predare în mai 1026. Aceasta a fost ultima campanie majoră a lui Boioannes. În 1027, el a fost rechemat la Constantinopol.
Vasile Boioannes () [Corola-website/Science/324458_a_325787]
-
ca a sa. El și-a dat seama că fie va obține o mare victorie, fie va suferi o înfrângere grea. Comandanții armatei austriece discutaseră înainte dacă să plece sau nu din Breslau pentru a-l întâmpina pe Frederick, iar principele Carol al Lorenei a câștigat disputa. Vremea era cețoasă, și întreaga zonă fusese teren de pregătire a armatei prusace, așa că Frederick cel Mare știa foarte bine terenul. Frederick a mărșăluit direct către armata austriacă centrată la Leuthen, frontul întinzându-se
Bătălia de la Leuthen () [Corola-website/Science/324464_a_325793]
-
că este vârful de lance al unui atac pe flancul drept. Frederick și-a mutat disciplinatele unități de infanterie către flancul stâng austriac în coloane. Infanteria s-a îndreptat către sud, nevăzută de austrieci, în spatele unei linii de dealuri scunde. Principele Carol Alexandru al Lorenei, deși aflat în turla bisericii din Leuthen, nu putea vedea nimic și a răspuns mutându-și rezervele către flancul drept. Armata prusacă a părut că a dispărut pur și simplu, iar austriecii au crezut că ea
Bătălia de la Leuthen () [Corola-website/Science/324464_a_325793]
-
armatei austriece fuseseră puși pe flancul stâng într-o poziție apărată de dealuri. Infanteria prusacă, dispusă în cele două linii convenționale de bătălie, a înaintat apoi și a împins flancul austriac. Frederick a avut mult noroc atunci; nu numai ca principele Carol și-a mutat cavaleria din stânga în dreapta, dar infanteria rămasă pe stânga era formată din soldați protestanți din Wurttemberg care simpatizau cu prusacii protestanți. După ce au tras câteva salve, aceștia au rupt rândurile în fața liniei prusace care înainta. Restul infanteriei
Bătălia de la Leuthen () [Corola-website/Science/324464_a_325793]
-
Austriecii s-au retras în Boemia, lăsând Silezia prusacilor. A fost cea mai măreață victorie a lui Frederick cel Mare, și a arătat din nou lumii superioritatea infanteriei prusace din acea vreme. La scurt timp, Maria Terezia a cerut demisia principelui Carol, cumnatul ei.
Bătălia de la Leuthen () [Corola-website/Science/324464_a_325793]
-
În 3 septembrie 1041, ei au reușit să îl înfrângă pe un alt catepan, Exaugustus Boioannes, căzut prizonier. În curând, lor li s-au adăugat longobarzii și normanzii din Melfi, conduși de Arduin. În februarie 1042, conducătorul nominal al răscoalei, principele Atenulf al IV-lea de Benevento, a defectat, fiind mituit de către greci, și înlocuit la comandă cu Argyrus. După câteva succese, Argyrus a trecut la rândul său de partea bizantinilor. Se presupune că el ar fi primit, ca și Atenulf
Argyrus (catepan) () [Corola-website/Science/324475_a_325804]
-
Atenulf al IV-lea a fost fiul principelui longobard Pandulf al III-lea de Benevento. În anul 1040, principatul longobard de Benevento se bucura încă de prestigiul de a fi fost prima formațiune statală independentă a longobarzilor din Italia de sud. Atunci când longobardul Arduin, numit chiar de către bizantini
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
prima formațiune statală independentă a longobarzilor din Italia de sud. Atunci când longobardul Arduin, numit chiar de către bizantini în funcția de "topoterites" de Melfi, iar mercenarii normanzi ai acestuia s-au răsculat împotriva autorității bizantine, liderul întregii răscoale a devenit chiar principele de Benevento, Atenulf. După asasinarea catepanului bizantin Nikefor Doukeianos, normanzii plănuiau alegerea unui conducător din rândul lor, însă, după cum consemnază cronicarul Guglielmo de Apulia, Atenulf le-ar fi acordat normanzilor aur și argint, astfel încât aceștia au căzut de acord să
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
să treacă sub comanda sa. În data de 3 septembrie 1041, răsculații l-au înfrânt pe noul catepan bizantin, Exaugustus Boioannes, fiul celebrului general Vasile Boioannes, și l-au luat prizonier, ducându-l la Benevento. Cam tot în aceeași vreme, principele de Salerno, Guaimar al IV-lea, a început să îi atragă pe normanzi de partea sa. În februarie 1042, simțindu-se abandonat și probabil mituit de către greci, Atenulf a negociat răscumpărarea lui Exaugustus Boioannes, după care a fugit cu banii
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
Jacques Rousseau - Animat de un înalt patriotism, în timpul Primului Război Mondial, diplomatul de Geneva, Ion I. Onu, se întoarce în țară și înființează în satul său natal, în Badeni, o Școală pregătitoare mixtă, de învățători și învățătoare, numită mai tîrziu Școală Normală Principele Mircea din Badeni, menită să pregătească dascăli și dăscălite pentru școlile primare din regat, si in mod deosebit pentru provinciile unite după actul istoric al Marei Unirii de la 1 Decembrie 1918. În decurs de 13 ani, (1917 - 1930), cît a
Scobinți, Iași () [Corola-website/Science/324459_a_325788]
-
prestigiu (Psihologia copilului, Pedagogia experimentală ș.a.) și adesfasurat o bogată activitate publicistica și de specialitate, contribuind la înființarea Revistei pedagogice literare, Foaia ilustrata Vulturul, Revista invatamintului primar, Convorbiri didactice ș.a. (conf. dr. Dorin Damaschin, Universitatea București, absolvent al Școlii Normale Principele Mircea din Badeni), articol publicat în rev. Cronică, anul VI, nr. 24, simbata, 12.VI 1971. Ion I. Onu a fost căsătorit cu Elvira Walenstein și au avut împreună șase copii, Sorin Onu și Ion Brăduț Covaliu (1924 - 1991), pictor
Scobinți, Iași () [Corola-website/Science/324459_a_325788]
-
ca rege al Germaniei, sub numele de Henric al III-lea. În campania din anul 1024, Pilgrim a traversat cu trupele sale coasta occidentală a Italiei, străbătând Statul papal. Însărcinat să aresteze pe noul abate de Montecassino, Atenulf, și pe principele de Capua Pandulf al IV-lea, el a început asediul asupra Capuei, după ce a evitat să treacă prin Montecassino, pe care Atenulf îl abandonase în grabă. Dat fiind că Pandulf nu se mai bucura de loialitatea populației din Capua și
Pilgrim de Köln () [Corola-website/Science/324498_a_325827]
-
a renunțat în schimbul unor ostateci și s-a raliat restului trupelor împăratului Henric al II-lea. Împăratul era tocmai pe punctul de a-l executa pe Pandulf al IV-lea, însă arhiepiscopul a intervenit la timp pentru a salva viața principelui. Pilgrim a obținut pentru arhiepiscopia sa dreptul de a bate monedă pentru Köln și Andernach. Este înmormântat în Bazilica Sfinții Apostoli din Köln, una din cele 12 bazilici romanice din Köln.
Pilgrim de Köln () [Corola-website/Science/324498_a_325827]
-
(cunoscut și sub numele de "Waimar", "Gaimar", "Guaimaro" sau "Guaimario") (cca. 983 - cca. 1027) a fost duce sau principe de Salerno din jurul anului 994 până la moarte. Data decesului său este plasată uneori în 1030 sau în 1031, însă cele mai de încredere surse indică limpede 1027. În timpul guvernării sale, Salerno a avut parte de o perioadă de prosperitate. Pe
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
din Bari și aliată cu normanzii aventurieri din sudul Italiei în bătălia de la Cannae. This Această izbândă a condus la recunoașterea bizantinilor ca stăpânitori ai regiunii de către toți principii din Italia de sud, care anterior juraseră supunere împăraților occidentali. Dintre principi, Pandulf era cel mai convins suporter al grecilor. El l-a sprijinit pe Boioannes să captureze în anul 1020 turnul din Garigliano în care se refugiase cumnatul lui Melus, Dattus, însă acest eveniment a condus, ca măsură punitivă, la invadarea
Pandulf al IV-lea de Capua () [Corola-website/Science/324492_a_325821]
-
Dattus, însă acest eveniment a condus, ca măsură punitivă, la invadarea Italiei de catre o puternică armată venind din Germania. Un detașament al acesteia, condus de arhipiescopul Pilgrim de Koln a străbătut coasta tireniană, ajungând să asedieze chiar Capua. În 1022, principele a fost capturat, germanii instalând la conducere un nou principe, Pandulf al V-lea, pe atunci conte de Teano. Pandulf al IV-lea a fost pus în lanțuri și dus în fața împăratului Henric al II-lea, care era hotărât să
Pandulf al IV-lea de Capua () [Corola-website/Science/324492_a_325821]
-
invadarea Italiei de catre o puternică armată venind din Germania. Un detașament al acesteia, condus de arhipiescopul Pilgrim de Koln a străbătut coasta tireniană, ajungând să asedieze chiar Capua. În 1022, principele a fost capturat, germanii instalând la conducere un nou principe, Pandulf al V-lea, pe atunci conte de Teano. Pandulf al IV-lea a fost pus în lanțuri și dus în fața împăratului Henric al II-lea, care era hotărât să îl execute dacă Pilgrim de Koln nu ar fi intervenit
Pandulf al IV-lea de Capua () [Corola-website/Science/324492_a_325821]
-
să îl execute dacă Pilgrim de Koln nu ar fi intervenit. Pandulf a fost atunci închis în Germania, rămânând în închisoare vreme de doi ani. El a fost eliberat abia de către împăratul Conrad al II-lea în 1024, la rugămintea principelui Guaimar al III-lea de Salerno, care spera astfel să aibă sprijinul unui nou aliat. Ajutat de Guaimar și de aventurierul normand Rainulf Drengot, Pandulf a început imedat să asedieze Capua. În 1025, generalul Vasile Boioannes, care până atunci fusese
Pandulf al IV-lea de Capua () [Corola-website/Science/324492_a_325821]
-
a invitat la Capua, Pandulf l-a aruncat pe abate în închisoare. În 1032, Pandulf a întreprins o altă acțiune, de această dată împotriva fostului aliat al lui Sergiu al IV-lea. anume ducele Ioan al V-lea de Gaeta. Principele de Capua a cucerit Gaeta, preluînd titlul consular și ducal al acesteia. Pentru toate acestea, Pandulf a fost numit de către cronicarul Amato de Montecassino ca un "fortissime lupe", "lupul din Abruzzi" sau "un om al faptelor îndrăznețe". În același timp
Pandulf al IV-lea de Capua () [Corola-website/Science/324492_a_325821]
-
Minturnae, în apropierea râului Garigliano. Ajunși aici, musulmanii au format chiar diferite alianțe cu diferiți conducători creștini locali, profitând de numeroasele dispute dintre aceștia. Cu toate acestea, papa Ioan al X-lea a reușit să îi convingă pe mai mulți principi să intre într-o ligă, în scopul de a-i alunga pe sarazini din acest periculos cap de pod. Liga creștină astfel constituită grupa, alături de Statul papal câțiva principi longobarzi din sudul Italiei aflați sub suzeranitatea Imperiului Bizantin, precum Guaimar
Bătălia de la Garigliano () [Corola-website/Science/324496_a_325825]
-
al X-lea a reușit să îi convingă pe mai mulți principi să intre într-o ligă, în scopul de a-i alunga pe sarazini din acest periculos cap de pod. Liga creștină astfel constituită grupa, alături de Statul papal câțiva principi longobarzi din sudul Italiei aflați sub suzeranitatea Imperiului Bizantin, precum Guaimar al II-lea de Salerno, Ioan I de Gaeta și fiul său Docibilis, Grigore al IV-lea de Neapole și fiul său Ioan, și Landulf I of Benevento and
Bătălia de la Garigliano () [Corola-website/Science/324496_a_325825]
-
al II-lea au participat la Bătălia de la Garigliano din anul 915. În perioada următoare, Neapole a decăzut ca importanță în secolul al X-lea, ajungând să fie capturat de către unul dintre rivalii săi deveniți tradiționali, Pandulf al IV-lea, principele de Capua. În 1027, ducele Sergiu al IV-lea a creat comitatul de Aversa, donându-l unei cete de mercenari normanzi conduși de Rainulf Drengot, de al cărui sprijin ducele avusese nevoie în războiul cu Principatul de Capua. Sergiu a
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
Capua. Sergiu a întărit această relație printr-o alianță matrimonială, însă când aceasta și-a pierdut valabilitatea, el a fost abandonat de către mercenarii săi și s-a retras într-o mănăstire. Fiul său, Ioan al V-lea, a recunoscut supremația principelui Guaimar al IV-lea de Salerno, ajungând să presteze omagiu acestuia. Neapole a constituit ultimul stat din sudul Italiei pe care normanzii l-au subjugat. Ducatul a supraviețuit căderii principatelor longobarde (Principatul de Capua, Principatul de Salerno, Ducatul de Benevento
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]