9,583 matches
-
Buza de jos îi tremură, rămînînd atîrnată. Omule, am două, dar mai am nevoie de două. Sîntem patru și acolo sînt cinci care foiesc înarmați. Partea ta este de 10-15 mii. Mă scuzați, merg la toaletă... Mă uit după el. Tremură și-mi face plăcere. Romul a rămas nebăut și furculița înfiptă într-o bucată de carne. Mă las pe spătarul scaunului și izbucnesc în rîs. Charanga a primit liber și sala este inundată de muzica ce-ți face inima să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Atunci pierzi, țipă golanii rîzînd. Dar Gioni nu mai este preocupat de grupul spectatorilor. Pantofii erau largi și au căzut repede din picioare, dar ciorapii din supraelastic lunecau și mai tare. Disperat, încearcă să scoată ciorapii. Rămîne cu un picior, tremurînd din genunchi, pe bîrnă și îl ridică ușor pe celălalt. Se apleacă să scoată ciorapul. Atunci se dezechilibrează și cade în gol, pe dalele de ciment. Zvîcnește spasmodic, sîngele curge pe gură, pe urechi. Doctorul de la salvare constată decesul. Ioana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
lumina de afară?! Da, îi vedeam foarte bine, unul avea un neg mare pe lobul urechii. Haida, de. Urechea neagră, negul negru și-l vedeai. Poate era fosforescent... Eu spun ce-am văzut. Nu te oblig să mă crezi. Deci, tremurau de frică. Au început să tragă sertarele de la o comodă și să pună ce găseau acolo într-un fel de sac. Pe peretele de lîngă mine era trompeta asta cu care mă mîndresc. A fost tovarășă de luptă cu Napoleon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de curiozitate. Se face că nu aude și continuă monoton. Aveam o prietenă, studentă în anul doi. Eram prieteni de un an, ne iubeam foarte mult și am convenit ca, în sfîrșit "s-o facem". Ce? Ei, pricepi tu. Amîndoi tremuram de emoție și ne era un soi de teamă. Era o fată superbă, o frumusețe pentru care mă invidiau toți colegii. Aranjasem să ne întîlnim la mine, eram singur. Am pus flori peste tot, am pus șampania sub jetul de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
îmi trecea pe lîngă ureche. Nu mă puteam concentra la nimic. Imagini confuze se succedau haotic prin capul meu. Mă mișcam ca un somnambul, cu pași stîngaci și gesturi neobișnuite. A venit ora întîlnirii și, de aici încolo, eu chiar tremuram de-a-binelea. Nu mă puteam stăpîni. Minutele treceau greu și o oră mi s-a părut o veșnicie. Dar tot nu venea. Pe atunci n-aveam telefoane și m-am hotărît să ies în întîmpinarea ei. Atunci a sunat soneria. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
al comparației: săracul vrea să achiziționeze în speranța (utopică) a unei egalități cu bogatul, bogatul vrea să fie și mai bogat, la fel de bogat ca cei care l-au depășit deja. și unii, și ceilalți simt că nu au destul și tremură la ideea că ar putea pierde ce au. Într-o astfel de atmosferă, orice avere e marcată de precaritate. Tocqueville avea dreptate să spună că democrația stimulează apariția unei multitudini de „averi mediocre“. „Mediocre“ nu atât ca amploare, cât ca
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Ei plecau spre satele lor, se întorceau din nou la casele părăsite, dar care au găsit totul distrus și cei dragi duși departe tocmai în Siberia De la prima bubuitura de tun și până în primăvara lui 1945, multi dintre noi au tremurat, cu cei bătrâni alături, ori de câte ori postașul îngândurat, ne bătea la poarta sau la ușă, căci el era cel ce aducea acel petec de hârtie pe care scria scurt: numele celui plecat pe front, urmat de trei cuvinte: “căzut pentru patrie
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93291]
-
Tatrei. Această eră jalea din casele părinților, bunicilor și cunoscuților noștri, când noi am inceput buchiile școlii și câțiva ani mai tarziu fie că ei erau gospodari din satele Bucovinei sau slujbași care ramaneu fără salarii din orașele ei. Am tremurat din nou, împreună cu cei mari, după trei ani, cănd știam a scrie și ceti am auzit pe cei mari spunad cu spaimă “vin rușii!” A venit și cumplită veste prin februarie-martie ‘44, că rușii sunt la fruntariile țării, iar sacrificiul
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93291]
-
din păcate prea puțin cunoscute, dar la vremea respectivă au alinat enorm suferințele deținuților politici, constituindu-se într-o hrană spirituală de neînlocuit pentru aceștia. Chiar și într-o baladă numită „Fuga lupului”, încă din prima strofă întâlnim cuvântul „sfințit”: „Tremură pădurile pe frunte / Cu inelul brumelor sfințit”, ceea ce ne arată cât de adâncă e credința în sufletul lui Radu Gyr. În „Imn morților”, poetul aduce un omagiu tuturor martirilor neamului nostru: „Morți sfinți în temniți și prigoane / Morți sfinți în
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
Iar pentru asta, Îi mulțumesc Cristinei, buna mea prietenă - honni soit qui mal y pense - fără de care n’aș fi aflat niciodată asta. „Radioalmanah“, 22 noiembrie 1997, ora 18,21 20. O picătură de verde În țarcul imaginar În care tremură cu sufletul la gură ori la rădăcină cu gândul la sacrificiul ce-i va avea curând ca victime, odată cu Sărbătorile, ale noastre, nu ale lor, porcul și bradul nu sunt singuri. Le Împărtășește soarta și vâscul. Ei și? Am spune
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
de pe noi din haine precum baba Dochia primăvara, când își lasă unul câte unul cojoacele, o îndemnam pe Janeta să se facă lejeră. Ce bine că aici avem parte de căldură. Nici nu-mi vine să cred, mamă, că ieri tremuram de frig și azi îmbrac tricou. Dacă acum este așa cald, cum va fi fost prin iulie sau august? O adevărată caniculă, de nesuportat. Acum că ne-am aranjat ca pentu vară, să vedem cum se prezintă apartamentul. Am mers
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
mirosul lămâilor, portocalelor, bananelor din fructiere. ─ Nu-i totuna. Se bucură de fulgii argintii de zăpadă care-și răcoresc obrajii și de priveliștea ce ți-o oferă crengile pomilor încărcate cu povara lor. Ei! ce să-ți spun, că noi tremurăm de frig când nu avem căldură în casă. Beneficiază de clima blândă mediteraniană, în schimb sunt vitregiți de a nu se bucura de unele frumuseți ale iernii. La ei, probabil iarna este un anotimp ploios ca toamnele târzii de la noi
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
depărtare. Copil, am trăit puțin la Ipotești, am colindat ținutul dintre sate, am cules flori și bureți în pădurea învecinată: adolescent, elev de liceu, am cutreierat codrul de aramă, m-am odihnit pe prispa cea de brazde de la izvorul care tremură pe prund, căci în apropiere se află casa pădurarului [inexact, n.n.], unde și-ar fi avut Eminescu prima dragoste. În 1903 am ajuns profesor de istorie-geografie la liceul "Laurian" din Botoșani, iar în 1919 prefect al județului. Legăturile sufletești cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sale. O va spune în Geniu pustiu, esențializând și poetizând totul: Am zărit întunericul lumei sub un troian de ninsoare, adică într-una din acele colibe cari iarna nu-și mai manifestă esistența lor decât prin fumul cel verde ce tremură asupră-le75. Între topoii esențiali ipoteșteni, biserica și cimitirul dețin un loc aparte în lirica eminesciană. Amândouă sunt, în esență, simboluri ce-i declanșează poetului nu numai amintiri, ci mai ales meditații profund existențiale: Biserica-n ruină/ Stă cuvioasă, tristă, pustie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Cu norii cei albi de argint/ Cu soarele nori sfâșiind 171. Ca întotdeauna, privitorul este situat la marginea lacului, de unde "focalizează" ce se întâmplă de jur împrejur: Dumbrava cea verde pe mal/ S-oglindă în umedul val/ [...] Văd apa ce tremură lin/ Cum vântul o-ncruntă-n suspin/ [...] Văd lebede, barcă de vânt,/ Prin unde din aripe dând172. Chiar și-n amintire, când poetul se visează plutind în derivă cu barca, lacul are aceeași funcție: În vis mă arde soare și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
201. Dacă în legătură cu lacul imaginile țin mai degrabă de retină, atunci când este vorba de izvor, ele se adresează urechii: izvorul sare202, se bate-n pietricele 203; singuratice izvoare fac cu valurile larmă 204, plâng în vale205; apa sună somnoroasă 206, tremură pe prund 207; izvoare blânde cad208, murmură 209, suspină 210, cântă 211, fac larmă 212; izvoare albastre/ Șoptesc ele-n de ele213, sunt sdrumicate peste pietre licurind, suspină-n flori molatic, coboară-n ropot dulce, sar în bulgări fluizi 214
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
auzit a stelelor cântare/ Al mării glas, al râurilor grai/ A frunzelor umilă suspinare/ Mișcate-n freamăt de-al vântului vai!/ În codrii cei adânci și nalți în zare/ De tânăr auzeam păsări din rai/ Cu glas de aur aerul tremurând/ Din iarbă florile-auzeam crescând 200. Asociat cu sunetul clopotului, îngerul iubirii urcă spre cer, generând senzații muzicale prin excelență: Iar prin cerul meu cu raze plutești îngere rosalb/ Cum cântarea cea de clopot prin senina noapte trece 201. Proza eminesciană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Dualitatea cer-pământ (apă) este laitmotivul prozei fantastice; fie că este vorba de lacul din lună, ori de cel pământean, de cerul senin sau cel înnoptat, aceste două elemente apar întotdeauna în indestructibilitatea lor: Se făcuse noapte. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea, sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumuri 223, ca apoi, într-o variantă la aceeași nuvelă (Cezara), Oceana, duhul blând al nopții, să treacă prin apa din lac și apa zugrăvea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
transparent de nouri albi ce se încrețeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea insulei... dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era poleită și, tremurând bolnavă, își răzima din cînd în când undele sclipitoare de țărmii adormiți 307. Comparând cele două atitudini, cea a tinereții și cea a erosului sublimat din Cezara, până într-un punct lacul și insula par a fi identice celor din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
salutat protocolar și rece sub coroanele arborilor din Copou. Sonetistul Mihai Codreanu, directorul Teatrului Național, măsoară cei 20 de pași regulamentari. Primul trage Prasin. Domn și înțelept, îndreaptă pistolul către tăriile cerului și sloboade focul în nori. Aproape chior și tremurând (prima dată mânuia un pistol), Scântee dă drumul la foc... nimerindu-și adversarul drept în inimă! Procesul s-a desfășurat la Curtea cu Juri, prezidată de magistratul Oswald Teodoreanu. În pofida ciudățeniei acestui duel învecinat mai degrabă cu asasinatul, Scântee-Finkelstein scapă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
simpatia, dragostea cetățenească. Plec cu sufletul neîmpăcat pentru că nu las celor tineri timpuri mai bune cum ar dori generația noastră, nu ca toți să fie egali, că nu se va putea niciodată, dar să aibă omul un serviciu, să nu tremure pentru ziua de mâine, să iasă în lume în siguranță, să aibă o căsuță mică sau mare a lui, să poată avea o familie cu care să-și împartă viața, se poate, și așa ceva am visat în decembrie 89 că
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
vorbesc. Multe căruțe și vitele erau rechiziționate pentru război. Pâine să cumperi stăteai zeci de ore la coadă, apoi s-au introdus cartelele. Deci o viață total zbuciumată. Așa, stresat, în stridența alarmelor și zbârnâitul avioanelor și bubuitul exploziilor, de tremura pământul, a crescut fiul meu, și atâția alții, afectându-ne sănătatea. La țară, bineînțeles, nu era mai bine, că și acolo cădeau bombele și zburau avioanele. Un caz foarte dureros este al nașilor mei. Oameni cu stare, cu un palat
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
rostirea ei, bătrânii Cu sudori sfințit-au țara. Limba noastră-i frunza verde, Sbuciumul din codrii veșnici, Nistrul lin, ce-n valuri pierde Ai luceferilor sfeșnici. Limba noastră-s vechi izvoade. Povestiri din alte vremuri; Și, citindu-le-nșirate Te-nfiori adânc și tremuri. Limba noastră-i limbă sfântă Limba vechilor cazanii Care-o plâng și care-o cântă, Pe la vatra lor țăranii. Limba noastră îi aleasă Să ridice slavă-n ceruri Să ne spuie-n hram ș-acasă Veșnicele adevăruri. Nu veți plânge-atunci
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
este necruțătoare și m-aș bucura dacă ați găsi o persoană de încredere să vă ușureze și munca gospodărească și durerea. Și aici mai sunt probleme, am noroc că lângă patul meu este o tinerică, adusă bine de spate, îi tremură și mânuțele, dar mă ajută tare mult și cu ea mai pot discuta că nu ai cu cine, sunt fel de fel de cazuri grave. Fetele sunt puține, vin fuga, îți aduc ceva, și fug iar, nu le mai vezi
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
cântam prin anul 1953 la Academia militară cu o biată colegă a mea Virginia care a decedat de tânără. Din trista amintire, și acum îl mai fredonez cu drag dar și cu durerea treceri anilor și a noastră. Zadarnic Zadarnic tremuri când mă vezi Cu ochii rugători. Zadarnic verși în calea mea Suspinele de amor. Dar în zadar mai vii plângând Și mă oprești în drum Uitate-mi sunt cărările Iubita mea de-acum. A fost un timp când te iubeam
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]