11,591 matches
-
mele de la Strehaia ... ca să fie sfintei mănăstiri de hrană și călugărilor de trebuință, iar domniei mele și părinților domniei mele vecinică pomenire.”" Matei Basarab a pus astfel fundațiile unei mănăstiri domnești, pe care o lasă în grija urmașilor săi pe tronul țării: "„supt blestem am pus domnia mea, după trecerea domniei mele, pre carele îl va alege Domnul Dumnezeu a fi domn și stăpân Țării Rumânești sau din neamul domniei mele sau dintr-alt neam, îl rog ca să cinstească și să
Mănăstirea Strehaia () [Corola-website/Science/313665_a_314994]
-
consilier al delegației române la Comisia Europeană a Dunării, care își avea sediul la Viena. După un an a fost rechemat la București, luând postul de adjunct al șefului direcției protocolului din Ministerul Afacerilor Străine. În 1931, după urcarea pe tron a regelui Carol al II-lea, Matila Ghyka a fost numit ministru plenipotențiar al României la Stockholm. Noul său post implica, pe lângă reprezentanța în Suedia, și acoperirea relațiilor diplomatice cu Finlanda, Norvegia, Olanda și Danemarca unde România nu avea legații
Matila Ghyka () [Corola-website/Science/313624_a_314953]
-
nu a fost o excepție, iar la scurt timp după moartea lui Mieszko I (25 mai 992), el a alungat-o pe mama sa vitregă Oda și pe cei doi frați vitregi, care ar fi fost considerați concurenți la moștenirea tronului, mai ales pe baza informațiilor din "Dagome iudex". Circumstanțele exacte ale ascensiunii lui Boleslav I la funcția de Duce al Poloniei sunt necunoscute, dar se știe că până în iunie era conducătorul necontestat al Poloniei - din moment ce Otto al III-lea i-
Boleslav I al Poloniei () [Corola-website/Science/313661_a_314990]
-
I era stăpânul unui domeniu mai mare decât Anglia contemporană, Danemarca sau Burgundia. Pe baza lipsei oricărei înregistrări privind activitățile sale internaționale, se pare că Boleslav I a petrecut primii ani ca domnitor mai mult preocupat de obținerea și păstrarea tronului decât de încercările de a cuceri ținuturi din afara țării. Aceasta este perioada de consolidare a puterii în care s-a aliat cu Otto al III-lea, împăratul Germaniei, în 995 ajutându-l pe Sfântul Împărat Roman în expediția sa împotriva
Boleslav I al Poloniei () [Corola-website/Science/313661_a_314990]
-
lui Otto, a inversat cursul politicii imperiale spre est. Relațiile excelente dintre Polonia și Germania din timpul domniei lui Otto III s-au deteriorat rapid după moartea sa. Boleslav I l-a susținut pe Eckard I, Margraf de Meissen pentru tronul german. Când Eckard a fost asasinat în aprilie, Boleslav I l-a susținut pe Henric al IV-lea, Duce de Bavaria pe care l-a ajutat să urce pe tronul german ca Henric al II-lea. Boleslav I a profitat
Boleslav I al Poloniei () [Corola-website/Science/313661_a_314990]
-
l-a susținut pe Eckard I, Margraf de Meissen pentru tronul german. Când Eckard a fost asasinat în aprilie, Boleslav I l-a susținut pe Henric al IV-lea, Duce de Bavaria pe care l-a ajutat să urce pe tronul german ca Henric al II-lea. Boleslav I a profitat de luptele interne care au avut loc după moartea împăratului și a ocupat zone importante în vestul fluviului Oder: Marca de Meissen și Marca de Luzacia, inclusiv fortărețele Budziszyn și
Boleslav I al Poloniei () [Corola-website/Science/313661_a_314990]
-
Boleslav I, relațiile dintre cele două țări au fost întrerupte. În același an (1003) Boleslav I a intervenit în afacerile interne ale Boemiei atunci când Ducele Vladivoj a murit. Boleslav l-a ajutat pe pretendentul Boleslav III cel Roșu să obțină tronul ducatului. Mai târziu, Boleslav al III-lea și-a subminat propria poziție ordonând masacrarea nobililor săi aflați la conducere, Vršovci, la Vyšehrad. Nobilii care au supraviețuit masacrului au trimis în secret soli la Boleslav I pe care l-au rugat
Boleslav I al Poloniei () [Corola-website/Science/313661_a_314990]
-
invitat pe Boleslav al III-lea să-l viziteze la castelul său din Cracovia. Aici, Boleslav al III-lea a fost prins, orbit și întemnițat și probabil că a murit în captivitate, treizeci de ani mai târziu. Boleslav I, revendicând tronul ducal pentru el însuși, a invadat Boemia în 1003 și a ocupat Praga fără nici o opoziție serioasă, conducând ca Boleslav al IV-lea timp de peste un an. De asemenea, probabil că forțele poloneze au preluat controlul Moraviei și al Ungariei
Boleslav I al Poloniei () [Corola-website/Science/313661_a_314990]
-
teritoriile cucerite. Henric al II-lea, aliat cu triburile Lutici, a răspuns cu o ofensivă un an mai târziu. Deși primul atac a fost fără succes, deja în toamna anului 1004 forțele germane l-au destituit pe Boleslav I de pe tronul Boemiei. Boleslav a reușit să păstreze Moravia și Slovacia, cu toate acestea, stăpânirea acestora a durat până în 1018. În faza următoarea a ofensivei, Henric al II-lea a recucerit Marca de Meissen și în 1005 armata sa a avansat în
Boleslav I al Poloniei () [Corola-website/Science/313661_a_314990]
-
Meissen și în 1005 armata sa a avansat în Polonia astfel că în orașul Poznań a fost semnat un tratat de pace. Potrivit acestui tratat Boleslav a pierdut Luzația și Meissen și probabil că a renunțat la pretențiile sale la tronul Boemiei. De asemenea, în 1005, o reacție păgână în Pomerania a răsturnat conducerea lui Boleslav și a dus la distrugerea episcopiei locale. În 1007 Henric al II-lea a denunțat pacea de la Poznań, ceea ce a dus la un atac al
Boleslav I al Poloniei () [Corola-website/Science/313661_a_314990]
-
Angliei de către a aceștia sub conducerea lui Knud cel Mare. Coroana a oscilat ulterior între urmașii lui Ethelred și ai lui Knud în prima jumătate a secolului al X-lea, astfel că în 1066 au apărut mai mulți pretendenți la tronul Angliei. Harold Godwinson a devenit rege, numit probabil de către Edward Confesorul pe patul de moarte și susținut și de Witan, o adunare de nobili care reprezentau interesele comunității. În aceași timp, William de Normandia, descendentul lui Ethelred și al soției
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
rege, numit probabil de către Edward Confesorul pe patul de moarte și susținut și de Witan, o adunare de nobili care reprezentau interesele comunității. În aceași timp, William de Normandia, descendentul lui Ethelred și al soției lui Knud, Emma, pretindea că tronul iî aparține. Un alt pretendent era regele Harald al Norvegiei, care fusese proclamat rege în York și plănuia cucerirea întregii Anglii. Harold Godwinson l-a înfrânt pe Harald al Norvegiei sprijinit de fratele renegat al lui Harold, Tostig, la Bătălia
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
tot acest timp superioritatea regelui Angliei, dar aceștia mențineau un nivel de independență important. În 1282, Eduard I al Angliei termină cucerirea efectivă a Țării Galilor iar din 1301 a fost creat titlul de Prinț de Țara Galilor, titlu purtat de moștenitorul tronului Angliei. Războiul de 100 de ani (1337-1453) a reechilibrat puterile în vestul Europei, Anglia pierzând în defavoarea Regatului Franței mare parte din posesiunile de pe continent, dar acest război a dus la consolidarea unei identități engleze și a permis impunerea limbii engleze
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
Stuarților a fost întreruptă în timpul Revoluției engleze între 1649, odată cu execuția regelui Carol I al Angliei, și Restaurația Stuarților din 1660, când Carol al II-lea al Angliei este încoronat. În urma Revoluției Glorioase din 1689, William de Orange urcă pe tronul Angliei, instaurând astfel o monarhie constituțională. În timul domniei fiicei acestuia, Anna, ultimul monarh din Casa Stuarților, Regatul Angliei este unit cu Regatul Scoției formând astfel Regatul Marii Britanii. Din acest moment Anglia a încetat să mai fie o entitate politică
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
pătruns în estuarul Tamisei, ocupând teritoriile de la nord de rău, formând Danelaw. Vikingii norvegieni au cucerit zonele de coasta și insulele Irlandei, Scoției și Angliei, înființând regatele Dublin și Insula Man. Regele Alfred cel Mare al Wessexului a urcat la tron în 871. A încheiat un acord de pace cu danezii. Acordul nu a fost respectat, și astfel, în 878, s-a desfășurat bătălia de la Edington, unde Alfred a ieșit victorios, și în 886 a recucerit Londra, cu toate că, Northumbria se destrămase
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
partizanilor, după moartea lui Eduard, care nu a lăsat urmași, Harold a fost proclamat de nobilii anglo-saxoni și încoronat ca rege al Angliei la 6 ianuarie 1066. Actul a provocat o criză politică gravă, nesocotind drepturile unui alt pretendent la tron, William Bastardul, ducele Normandiei, înrudit cu familia lui Eduard, recunoscut că moștenitor prezumtiv, în 1051. Însuși Harod i-a întărit recunoașterea, cu prilejul căsătoriei acestuia în 1064 în Normandia, atunci când William a primit învestitură cavelereasca. Hotărât să-și revendice drepturile
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
relațiile cu biserica a fost continuată și în timpul succesorilor săi, William Rufus, și Henric I. După moartea prematură a singurului său fiu, Henric I i-a silit pe nobili să o recunoască pe fiica sa Matilda ca o moștenitoare a tronului, care s-a recăsătorit cu francezul Geoffrey, conte de Anjou, numit și Plantagenet pentru ramură de grozamă pe care o purta pe coif în timpul turnirelor. La moartea lui Henric I în anul 1135, nepotul său Ștefan al II-lea de
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
recăsătorit cu francezul Geoffrey, conte de Anjou, numit și Plantagenet pentru ramură de grozamă pe care o purta pe coif în timpul turnirelor. La moartea lui Henric I în anul 1135, nepotul său Ștefan al II-lea de Blois, a preluat tronul. După un război civil, în 1153, Stephen l-a numit succesor pe fiul Matildei și al lui Geoffrey, Henric Plantagenet, conte de Anjou și duce de Normandia, care a devenit rege al Anglei că Henric al II-lea al Angliei
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
fost nevoit să recucerească proprietățile angevine din Franța, pe care le ocupase regele francez Filip II August. A fost ucis în 1199 într-o lupta împotriva nobilimii răsculate din Aquitania. A intrat în legendă că simbolul cavalerului medieval. În 1199, tronul a fost preluat de fratele mai tânăr al lui Richard, Ioan al Angliei, care a pierdut toate proprietățile Angliei în Franța în urmă unui conflict cu regele francez Filip II August. Al patrulea fiu în familia regală, Ioan era cunoscut
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
a consiliului sau. Actul era apreciat că un simbol, cel al sfârșitului operei de consolidare monarhică începută de William Cuceritorul. Henric al III-lea al Angliei, fiul lui Ioan, a preluat puterea în 1216 cu planuri ambițioase. Dorea să obțină tronul Sfântului Imperiu Roman pentru fratele său, Richard de Cornwall, precum și coroana Siciliei. Presiunea dărilor și numirea unor favoriți ai regelui din sudul Franței în posturi cheie în stat au declanșat în 1258 o revoltă a nobililor englezi conduși de Simon
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
exilat Roger Mortimer și se presupune că l-a ucis. În 1330, când Eduard al III-lea al Angliei a devenit major, și-a exilat mama și a ordonat execuția amantului acesteia. Ca nepot al regelui Filip IV, a revendicat tronul Franței când ultimul moștenitor din dinastia Capetienilor a murit în 1328, declanșând astfel Războiul de 100 de ani. La începutul războiului, Eduard Prințul Negru (datorită armurii pe care o purta) s-a făcut remarcat în fruntea armatei. A murit cu
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
țărănească din 1381, domnia să a devenit tot mai autoritară, în privința Parlamentului, care susținea deschis revoltă condusă de vărul lui Richard, ducele de Lancaster. Regele a fost detronat în 1399 și ucis, iar ducele de Lancaster s-a urcat la tron sub numele de Henric IV. Războiul cu Franța a reizbucnit în 1415, în timpul domniei lui Henric V. După moartea prematură a regelui în 1422, soarta s-a întors împotriva englezilor. Până în 1453, în timpul domniei regelui Henric VI, Anglia a pierdut
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
mai puțin portul Calais. Situația s-a înrăutățit când regele a căzut pradă nebuniei. Mai mulți nobili s-au luptat pentru regență. O facțiune era condusă de un var al regelui, Richard, duce de York, care avea șanse să obțină tronul, întrucât ambii părinți erau descendenți direcți ai regelui Eduard III. Războiul civil a izbucnit în 1455. Casă de Lancaster avea un trandafir roșu pe blazon, iar cea de York un trandafir alb, astfel, conflictul dintre ele intrând în istorie cu
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
izbucnit în 1455. Casă de Lancaster avea un trandafir roșu pe blazon, iar cea de York un trandafir alb, astfel, conflictul dintre ele intrând în istorie cu numele de Războiul Rozelor. Eduard IV, fiul lui Richard de York, a preluat tronul cu ajutorul lui Richard Neville, conte de Warwick, cunoscut ca Făuritorul de regi. Când Neville nu l-a mai susținut, Eduard a fugit în țară în 1470. S-a întors cu trupe și l-a învins pe Neville și pe Eduard
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
și pe Eduard, fiul lui Henric VI, amândoi uciși în lupta. Henric VI a fost executat în Turnul Londrei în 1471, iar Eduard a domnit în liniște până la moartea sa dn 1483. Fratele său, Richard III, l-a urmat la tron. A reușit să-i elimine de la succesiune pe fii minori ai lui Eduard. Henric Tudor, un nepot al lui Henric VI, a venit în Anglia ca moștenitor al Casei de Lancaster și descendent al unei familii regale galeze. Richard III
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]