10,163 matches
-
Dionisie Areopagitul, a adus în lumea devastată de păcat un mod nou de lucrare: modul teandric, adică modul divinomenesc. Prin întrupare, Dumnezeu se face și creatură pentru a ridica pe om și odată cu el cosmosul la destinația divină din planul veșnic al creației. Act de nemărginită dragoste e întruparea, dar în același timp e și satisfacția mâhnirii lui Dumnezeu prin asocierea omului la opera de rezidire a lumii. Creștinismul e înainte de toate persoana divinumană a Mântuitorului. În misterul acestei persoane unice
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sau rațiunea lumii fiindcă Dumnezeu printr-însul a creat-o; e Mântuitorul ei fiindcă printr-însul o mântuiește: și e Judecătorul ei fiindcă printr-însul o va judeca. În afară de lume ca Dumnezeu, el e în lume ca principiu de viață veșnică al ei. Dragostea lui Dumnezeu pentru lume e Iisus Hristos, care „întru ale sale a venit”, adică în opera ce trăiește prin el; iar lumea prin Iisus Hristos se recunoaște făptură a lui Dumnezeu. Numele lui e înscris în cosmos
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ca profet natural al unei ordini de perfecțiune superioară lumii noastre, simbolizată în plăsmuirile lui; precum în accepțiunea ei specific creștină, aceeași idee teandrică ne pune în față pe sfânt, în a cărui perfecțiune morală contemplăm un semn al perfecțiunii veșnice. În lumina acestei concepții, cultura, care e altceva decât natura, cuprinde în sine un sens profetic, convergent cu doctrina creștină despre finalitatea vieții în ordinea eternă. Despre această chestiune se vorbește în partea a treia a cărții, intitulată „”. în prima
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
care participă la cult, nu trebuie să ne inducă în eroare. Care este sâmburele cultului? E unirea sufletului cu Dumnezeu. Liturghia culminează în euharistie, care e împărtășirea cu Hristos, adică taina prin care El ne asimilează ordinii sale spirituale și veșnice. Către acest proces de asimilare se concentrază mișcările sufletului nostru, pentru ca, dintr-un număr de indivizi disparați, să devenim o unitate spirituală în care „toți sunt în Unul și Unul în toți”. Scopul cultului e această asimilare duhovnicească sau harică
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
De institutione clericorum, cap. II: „Adevărurile ce se găsesc în cărțile învățaților veacului nu trebuie atribuite decât Adevărului și înțelepciunii, pentru că aceste adevăruri n-au fost stabilite de la început de către ei în cărțile unde le citim, ci, pornind de la Ființa veșnică, au fost descoperite de ei în măsura în care Adevărul și înțelepciunea le-au îngăduit să le descopere; și astfel totul trebuie adus la un singur termen și ceea ce se găsește folositor în cărțile păgânilor și ceea ce e mântuitor în Scriptură”(Emile Brehier
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Revoluția franceză a creat un tipic al caricaturii ateiste, care se începe cu schimbarea calendarului „pentru a suprima Duminica”, se continuă cu negarea vieții de dincolo prin inscripții cum era cea pusă la poarta cimitirelor franceze: Moartea e un somn veșnic!; cu suprimarea noțiunii de sfințenie prin devastarea bisericilor, expunerea în batjocură a moaștelor și arderea lor în piața publică; cu suprimarea respectului persoanelor consacrate, interzicând uniforma preoțească, silind pe călugări să se căsătorească, sau ucigându-i pur și simplu; cu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de ceea ce teologia mistică numește „simțurile interioare”. Ele corespund simțurilor fizice prin care luăm contact cu lumea externă. Dar pe când acestea revarsă spiritul în afară de sine și îl împrăștie în senzații, simțurile lăuntrice funcționează întors, concentrându-l spre adâncul esențial și veșnic al lumii, spre lumina nevăzută a divinității. Ca și auzul lui Beethoven, sau ca vederea lui Milton, simțurile fizice trebuie să moară pentru lume, căci numai cu această condiție simțurile spirituale se pot încorda în contemplația frumuseții supranaturale. în lumina
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Dumnezeu însuși, ea se comunică de la sine frumuseților relative din lume, precum se comunică existența, viața sau bunătatea și iubirea. în estetica metafizică a lui Schopenhauer bunăoară, care e sinteza celei platonice și a celei kantiene, frumusețea e o idee veșnică, dar impersonală. Gândirea lui Schopenhauer e ateistă și exclude atributul de personalitate vie a ideii veșnice. În consecință, această idee veșnică nu e prevăzută cu inițiativa proprie de a-și comunica frumusețea, ci numai puterea geniului creator, întrevăzând-o prin
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sau bunătatea și iubirea. în estetica metafizică a lui Schopenhauer bunăoară, care e sinteza celei platonice și a celei kantiene, frumusețea e o idee veșnică, dar impersonală. Gândirea lui Schopenhauer e ateistă și exclude atributul de personalitate vie a ideii veșnice. În consecință, această idee veșnică nu e prevăzută cu inițiativa proprie de a-și comunica frumusețea, ci numai puterea geniului creator, întrevăzând-o prin contemplație, ia inițiativa de a o repeta va opera de artă. De asemenea în platonism ideea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
estetica metafizică a lui Schopenhauer bunăoară, care e sinteza celei platonice și a celei kantiene, frumusețea e o idee veșnică, dar impersonală. Gândirea lui Schopenhauer e ateistă și exclude atributul de personalitate vie a ideii veșnice. În consecință, această idee veșnică nu e prevăzută cu inițiativa proprie de a-și comunica frumusețea, ci numai puterea geniului creator, întrevăzând-o prin contemplație, ia inițiativa de a o repeta va opera de artă. De asemenea în platonism ideea frumuseții e veșnică și impersonală
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
această idee veșnică nu e prevăzută cu inițiativa proprie de a-și comunica frumusețea, ci numai puterea geniului creator, întrevăzând-o prin contemplație, ia inițiativa de a o repeta va opera de artă. De asemenea în platonism ideea frumuseții e veșnică și impersonală; ea există în cerul zeilor, fără comunicabilitate față de lumea văzută. Dar cum Platon crede în preexistența sufletelor, aceste suflete, înainte de a se întrupa pe pământ, au existat și ele în cerul zeilor, în societatea ideii frumoase. Sufletele fiind
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
se revarsă în universul întreg, îi imprimă formele mărețe, îl cârmuiește precum cârmuiește istoria și pe om. Solomon o numește „meștera tuturor”. „Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea e curată revărsare a celui Atotputernic. Ea e strălucirea luminii celei veșnice și oglinda fără pată a lucrurilor lui Dumnezeu și chipul bunătății sale”. (înț. lui Solomon, VII, 25,26). „înțelepciunea ajunge cu tărie de la marginea lumii la marginea lumii și toate le întocmește prea plăcut”. (Același, VIII, 1). Toate lucrurile din
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
primează; arta învață de la ea pentru a o continua și a o desăvârși. Punctul acesta de vedere îl formulează cu deosebită claritate Schopenhauer pentru care izvoarele plăcerii estetice le îmbie natura și arta. Lucrurile din natură sunt reprezentări ale ideilor veșnice și în aceasta stă caracterul obiectiv al frumtiseții naturii. Arta, la rândul ei, e continuare a naturii, cu deosebirea că ea potențează și adâncește frumusețea naturală. Artistul de geniu articulează în chip fericit ceea ce natura n-a izbutit să spună
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
se purta pe deasupra apelor”. Bezna și groaza sacră dilată imaginația până la vedenia halucinantă a întocmirii universului: Așa înaintea creării A fost tohu-bohu, socot: Plutea peste-adânc Sevaot, Și, neștiutor al mișcării. Sta haosul tot. Aici, în sălbatica noapte, Cunoști ce e veșnic și sfânt. Ce soli ai vieților sunt. O rază și câteva șoapte Pierdute în vânt! Exaltată de teroarea întunericului, contemplația izbutește să-l înfrângă parcă printr-un act de participare imaginativă la crearea lumii. Nu cunosc încă vreun studiu care
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
lor să adoarmă durerile, dar nu să le vindece pentru totdeauna. Arthur Schopenhauer vede în artă ceva mai mult decât un derivat al naturii: o forță care se ia la întrecere cu natura în sensibilizarea cât mai desăvârșită a ideilor veșnice. Natura rămâne în urmă și ceea ce nu poate izbuti ea îndeplinește arta. În concepția filosofului german, arta e o completare și o desăvârșire a naturii, sau mai exact o adâncire a frumuseții naturii. Vederile estetice ale lui Schopenhauer, cu toată
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
imitația unei naturi cu atribute divine, situată mai presus de om. În creștinism însă raportul acesta de superioritate a cosmosului divin asupra omului apare cu totul inversat. Lumea sau cosmosul e creatura lui Dumnezeu. Existând în timp, ea nu este veșnică, ci contingență, adică poate să fie și poate să nu fie; atârnă de bunăvoința lui Dumnezeu. În această calitate, omul nu-i mai este subordonat, ci supraordonat. El o iubește ca pe făptura lui Dumnezeu, dar în frumusețea ei nu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
poate să fie și poate să nu fie; atârnă de bunăvoința lui Dumnezeu. În această calitate, omul nu-i mai este subordonat, ci supraordonat. El o iubește ca pe făptura lui Dumnezeu, dar în frumusețea ei nu admiră o valoare veșnică, ci reflexul contingent al frumuseții de dincolo de lume. Creștinul nu adoră lumea ca atare și n-o imită nici în ordinea morală, nici în ordinea estetică. Dacă ar adora-o și dacă ar imita-o pentru ea, ar săvârși un
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sensibilă a posibilităților de dincolo de lume. Toată măreția și toată neputința ei stau în sugestia acestei posibilități ideale. Din această pricină, arta nu poate înlocui religia, cum au crezut unii că ar putea-o face. Credința religioasă e certitudinea ordinii veșnice și a nemuririi personale. Arta e numai sugestia posibilităților. De aceea, marile avânturi, prin care ea ne smulge pentru moment din viața comună, nu se pot susține în zenit decât înfășurate ca iedera pe certitudinile credinței religioase. Una din numeroasele
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cer și șade de-a dreapta Tatălui în trup spiritualizat și îndumnezeit, perspectiva artei mele se deschide din istorie în eternitate, căci cerul creștin e și istorie transfigurată în eternitate. Din ordinea contingență a imperfecțiunii terestre, formele concrete reapar în ordinea veșnică, strălucind de frumusețea nemuritoare. Prin Iisus Hristos s-a sfințit omenirea întreagă și formele spirituale ale sfinților săi dăinuiesc, acolo sus, pure și circumscrise în gloria dumnezeiască. Sofianismul lumii create e o regăsire și o recunoaștere de-a pururea a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sensul ei înalt nu este o imitație a naturii, fiindcă nu urmărește să ne reamintească natura așa cum este. Scopul ei e revelația în forme sensibile a tainelor de sus. în vraja ei participăm simbolic la lumea transfigurată sofianic în ordinea veșnică. Deosebită de toate lucrurile terestre, arta nu e o creație a naturii, ci a omului de geniu, care urmărește prin ea înfrângerea naturii și evadarea în regiuni superioare acesteia. Iar geniul, prin definiție, nu este un imitator al naturii. Prin
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cast sau pervers, al zugravului. Toată alunecarea modernă în trivialitate, în lubricitate și în pornografie se datorește lipsei de orientare spirituală, din cultură. O concepție integrală de viață absoarbe inspirația artistică în zenitul unde frumusețea nu e decât strălucirea binelui veșnic. Lipsa unui ideal îl face pe artist să cadă în infernul perversității, fiindcă nu are o măsură supremă la care să-și raporteze creațiile pentru a le da sensul nobleței spirituale. Același lucru se poate spune despre o societate dezorientată
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
propria conștiință a acestei maiestăți. Sublimul solemn sau sărbătoresc e definit de Volkelt ca spectacolul unei puteri neobișnuite, ce năzuie să înfrângă ordinea sensibilă pentru a se ridica la cea spirituală, să biruie vremelnicia pentru eternitate și suferința pentru fericirea veșnică. Sentimentul acestui sublim e însoțit de evlavie și respect. Esteticianul german îl exemplifică numai cu fapte din domeniul religios al artei și al Bisericii. Gândiți vă bunăoară la dumnezeiescul moment al sfințirii darurilor în timp ce se cântă Pre tine te lăudăm
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ar fi propria lui reprezentare, ca eu în care e condensată lumea în acel moment, ci sentimentul umil și fericit totdeodată că el e o simplă anexă a lui Dumnezeu, smulsă din contingențele timpului și spațiului, absorbită și asimilată ordinii veșnice a existenței dumnezeiești. Dar dacă sublimul mistic e identic cu Dumnezeu, putem spune același lucru despre sublimul estetic? Din înseși exemplele pe care le-am dat din câmpul esteticii, răspunsul iese limpede. Sublimul artistic se desface din orice forță ce
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ne sugerează realitatea superioară a lumii spirituale. Sfințenia însă nu e genialitate. Ea nu se manifestă în ordinea fanteziei și nu lucrează ficțiuni. Sfințenia e natura acestei lumi, purificată de păcat și ridicată la valoarea supremei realități, care e viața veșnică. Frumusețea, pe care o visează geniul, se realizează în sfânt. Nu ascetul singur o realizează ci energia harului dumnezeiesc, singura care poate zidi din nou frumusețea din sluțenic și nemurirea din moarte. Arta e simulacrul eternității. Sfințenia e realism transcendent
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fiindcă ei nu îndeplinesc o profesiune oarecare, ci un act în vederea mântuirii lumii. Cu alte cuvinte, meșterii ei înșiși se stilizează prin asceză și contemplație, pentru ca, la rândul lor, să poată stiliza artistic figurile dăltuite de asceză și viziunile luminii veșnice. Asceza e modelarea spirituală a făpturii, mistica e perspectiva nemuririi ce se deschide acestei făpturi mântuite. În unitatea lui suverană, stilul bizantin sensibilizează acest îndoit caracter al vieții creștine. Domeniul lui nu e natura, ci făptura triumfătoare, care trăiește dincolo de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]