11,066 matches
-
a lăsat, urlând după ea, pe un culoar nesfârșit, în grija unei femei în veșmânt alb. M-am pomenit pe o masă cu cearșaf aspru pe ea, sub o mare farfurie plină de becuri orbitoare. Un cap bărbos s-a aplecat deasupra mea, am mai țipat o dată, cu disperare și n-am mai știut nimic. Am plâns apoi săptămâni întregi după rochițele și păpușile mele, dispărute pentru totdeauna... 180 Toate astea-mi veneau deodată în minte, cu presiunea enormă a unui
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
lumina și mi-a făcut semnul crucii, pentru că eu vreau să rămân la mănăstire, nu vreau să mă duc la școală, literele m-a învățat fratele Nicodim, Sunt în clasă! Daniel! Daniel! Numele meu strigat de învățătoare, Și ea se-apleacă mult peste banca mea, întunecându-mi pentru o clipă vederea cu părul ei lung, apoi se face iarăși lumină și sunt fericit, Mi-amintesc cum într-o seară, acum Theo își amintește, cred că era mult în toamnă, am ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
vadă a-ul mic, Ce-ai scris aici, Daniel? Așa scrie pe cartea părintelui Ioan! Bine, ea zâmbește și părul desprins îi cade pe umeri, dar noi îl facem pe a mic, vrei să-l faci și tu?! și se-apleacă peste caietul meu să-mi arate, pe un rând mai jos, cu părul pe bancă și mâna mea stângă care nu știe să țină creionul atinge părul răsfirat, Ai abia 20 de ani, ai terminat primul an de facultate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
lume, și glasul îmi tremură acum turburat, Să fii tu însuți, Daniel! Și-atunci părintele Ioan mi-a explicat, luându-mă de mână am intrat în biserică și ne-am oprit în fața unei picturi înnegrite de fumul lumânărilor, Nașterea Domnului, aplecată deasupra ieslei Maica Sfântă, cu părul acoperit de, Părintele Ioan și-a dorit mult ca tu să ajungi preot, îmi vorbește Theo, Știu asta! dar la mănăstire era cu totul altfel decât la școală, eram liber, liniștit, mi-era bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
la ceafă, se dă după un tufiș să n-o vadă cei din vale, de la Izvor, eu văzând-o întreagă, și-și scoate cămașa udă, cu hainele uscate ținute strâns între genunchi, și cele două țâțe atârnându-i moale, ușor aplecată din spate, pe pântece pielea adunându-i-se valuri, își dă grăbită peste cap cămașa uscată, îndreptându-se, acum îi pot vedea chipul luminat ca după o nouă naștere, abia ieșit din apele reci ale Izvorului, îmbracă pe rând una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
îmi dau jos și cămașa și-un vag miros de transpirație îl simt urcându-mi în nări, privirile celorlalți băieți din dormitor mă iscodesc curioase, râd pe înfundate în spatele meu, ar trebui să nu-i mai bag în seamă, mă aplec în genunchi să-mi spun rugăciunea, apoi dau cuvertura la o parte și doar o fracțiune de secundă am văzut ce era acolo, azvârlind neputincios cuvertura peste poza aceea, în spatele meu ei toți râdeau, cu focul în obraji mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
femeii îmi stăruie încă în minte și, pe lângă realitatea violentă a acestei imagini, desenele lui Theo îmi par, Las caietul la o parte și încep să mă dezbrac, sting lumina din cameră și, înainte de a mă vârî în așternut, mă aplec în genunchi să-mi spun rugăciunea, Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, apăsându-mi ochii cu mâinile II E la tine caietul acela al meu? întreabă Theo, tresar, Care caiet?! cel de schițe pe care l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
el a început să tremure în asemenea hal încât aveam impresia că se va prăvăli, în clipa următoare a căzut la picioarele ei și a început să i le sărute, și ea cred că mișcată de gestul său s-a aplecat spre el să-l ridice, atunci a cuprins-o în brațe și a culcat-o la pământ, și primul meu impuls de a curma cât mai repede această oribilă scenă s-a spulberat instantaneu când mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
buzele tale, când mâna ta întinsă spre boltă descrie ceva anume, Theo, te rog, iartă-mă! mi-e însă imposibil să te mai ascult când ești atât de aproape de mine, mâna ta coboară leneșă din înalt, apoi chipul tău se-apleacă spre mine, cu ochii tăi cu tot, iar buzele se odihnesc pentru o clipă, Mă auzi, fată dragă? mă întrebi zâmbind și-aș vrea să mă iei în brațe, chiar dacă suntem pe punctul de a intra în biserică, Hai, vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
care abia mi le amintesc, buzele tale înfiorând aerul dintre noi, ca pe-o oglindă de ape deasupra căreia cad de foarte de jos frunze, ți-s aspre buzele! Și mă las acum cu totul în brațele tale care m-apleacă peste veacurile acestui pat tapetat cu paie, ești lângă mine atât de aproape și întrebându-mă de pe celălalt versant al lumii, vreau să te văd întreagă, ca și cum până acum m-ai fi văzut doar, inima mea răspândită prin tot trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
a explicat cum că Theo nu vede și are mare nevoie de ei doi ca să-i arate lui Theo drumul, încruntarea de adineauri a lui Theo se preschimbă ca prin farmec la auzul glasurilor vesele ale celor doi copii, se apleacă spre ei, îi sărută, râde cu brațele înfășurând trupușoarele neastâmpărate, Irina descoperă din priviri tablourile sprijinite de pereți, evadează zglobie din îmbrățișarea lui Theo, Vladimir o urmează îndeaproape, Uite! Un desen mare! Ce vezi acolo? curios Theo, spune-mi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
a capacității văzului, Eu am pictat tabloul! spune cu mândrie Theo, și vedem, atât eu cât și Corina, pe Theo îl las deoparte, cum se clatină din temelii universul fragil de noțiuni despre lume al celor doi copii, Corina se-apleacă la ei, la dimensiunile lor și le explică cum Theo n-a fost orb dintotdeauna, când a pictat avea ochi buni, acum nu-i mai are fiindcă, Theo cuminte aprobă explicațiile Corinei, eu mă întorc la Bunavestire, când am pictat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de piatră lângă un grup de tineri, fumează, râd, beau bere, expun tablouri, lumea trece pe lângă noi indiferentă, tablourile așezate cu fața spre cel ce urcă, soarele din plin scăldând piazza, admir ușurința acestor tineri de a trăi fiecare clipă, aplecați cu sârg asupra pungilor cu cartofi prăjiți Mc’Donalds, o fată brunetă, exuberantă, intră în vorbă cu mine, râde zgomotos la fiecare gafă gramaticală pe care eu intimidat de privirile ei dulci le comit cu atâta sfântă ignoranță, mă ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
aproape jos, două, una, zero, mai sunt încă trepte și eu am epuizat deja numerele pozitive, minus trei, minus patru, am pierdut pe undeva șirul sau n-am numărat bine la urcare, ridic din umeri și ies înfometat în soarele aplecat spre apus, 26 mai, nu reușesc să dau de Boris, de câteva ceasuri a sunat Sabina înspăimântată chemându-l, copilul e bolnav, grav bolnav, ceva la plămâni din câte înțeleg din cuvintele ei întrerupte de plâns, e în spital cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
că aș putea fi exact genul de bărbat de care s-ar putea îndrăgosti o astfel de femeie? Pentru că, răspunde Natașa în locul lui Andrea, cel întrebat, pentru că ești mai pătimaș decât o femeie și mai lucid decât orice bărbat! Se apleacă ușor peste masa noastră într-o reverență profesională, Comanda, per favore! 13 iulie, de două zile lângă Ancona în casa tatălui lui Andrea, de pe terasa unde stăm acum se vede marea până departe albastră, mă așteptasem să găsesc un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
furiile lui zvârlind cu piciorul găleata cu var trimisă de pe schelă în perfectă concordanță cu legile fizicii direct pe pardoseala roșietică a, eu ferindu-mă speriat să nu cumva legea gravitației să antreneze găleata din zbor spre ființa mea neputinioasă, aplecată spre ulcioarele cu culori jos, în mijlocul bisericii, Și văd acum totul cu alți ochi, Cu adevărat intrând în naos pictura lui Theo nu se aseamănă cu nimic cunoscut, E altceva! Îmi dau seama acum, după ce am mai intrat și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
și vinul, de ce a schimbat Theo poziția mesei? De ce-i atât de departe Iisus, la celălalt capăt, când el ar trebui să fie în centrul imaginii, chipurile apostolilor să se vadă doar, să-i pot recunoaște pe fiecare, Ioan tânăr, aplecat spre Iisus, apoi Petru cu cheile, Pentru un creștin, Daniel, îl aud acum pe Theo vorbind în timp ce-și șterge degetele de vopsele de-o cârpă decolorată, tot ceea ce face pe pământ e cu bătaie lungă în cer, pictura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
porii pielii mele au tresărit cu nerăbdare, ducându-mă direct la izvor, ascuns de tufele de mure și lăstăriș bogat firicelul de apă limpede se prelinge fără grabă prin vadul de pietre, după cum sunt așezate pietrele recunosc mâna omului, Mă aplec și-mi ud buzele uscate, îmi răcoresc fața, îmi descalț sandalele și-mi suflec pantalonii până la genunchi, apoi îmi dezbrac cămașa și-mi stropesc pieptul încălzit, mi-e mai bine acum înviorat, în jurul meu încep să se lase umbrele înserării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mai înaltă de pământ și privind cu atenție în iarba încâlcită văd brațele grosolan îmbinate ale crucii de lemn, un mormânt, ridic crucea căzută căutând cu febrilitate orice înscris de pe ea, Odihnească-se în pace! Atât și nimic altceva, mă aplec iarăși la pământ și încep să curăț mormântul, îndepărtând cu multă grijă iarba crescută în neștire, mă străduiesc apoi din răsputeri să împlânt crucea în pământ la căpătâiul mortului și-mi imaginez că acolo jos zace fie o fată tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
lunii, Noapte bună, Theo! Ce noapte bună?! e trecut de miezul nopții și tot nu-mi vine somnul, mâine, adică deja astăzi voi picta un arhanghel, voi aduce lumea nevăzută în culorile lumii vizibile, cunosc desenul, am în minte silueta aplecată asupra Mariei a îngerului din stânga ei, știu ordinea firească a culorilor și totuși mi-e teamă, teamă că nu vei fi la fel de bun ca meșterul? Nu! nu poate fi asta! Ți-e frică să nu greșești! Ce umilință ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
dai pictura jos dintr-o mișcare necontrolată a mâinii, fresca nu admite greșeala, de aceea îți spunea meșterul că e o artă a bărbăției, așa cum credea și Vasari, îmi întorc privirea spre schița îngerului desfășurată pe patul meu nefăcut, îngerul aplecat spre tronul Mariei cu un papirus în mâinile sale, desenul va fi imprimat mâine pe tencuiala udă, vei avea modelul pe perete și tu nu trebuie decât să umpli cu culoare tiparul transcendental, Meșterul Luca mă pune la încercare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
el ceea ce ne lipsește tuturor, răbdarea, ne grăbim să terminăm o pânză dar, n-am mai apucat să scot nici un cuvânt, fiindcă Radu s-a pornit să-mi vorbească despre viitoarea sa expoziție, o pregătește în vara asta și se apleacă spre mine ca și cum ar fi vorba de o taină pe care mi-o împărtășește numai mie, Va fi o expoziție de grafică, grafică pe calculator! și eu tac amuțit, apoi e întrebat ceva de cineva de peste masă, se înfiripă atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
farfuriei ascultându-mă cu o răbdare pe care numai femeile, despre Radu, despre ce crede Radu în legătură cu obsesiile mele, despre teama mea că nu voi fi la înălțimea așteptării părintelui Ioan, singurul care crede în mine cu o tărie ce, aplecându-se ușor din umărul stâng pentru a putea tăia mai bine bucata de pizza rămasă îi zăresc pentru o clipă pe sub rochie, pe umăr, firul subțire al, înfiorându-mă, gestul încetinit prin care își atinge domol cu șervetul buzele, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
următoare, cum Theo mai zăbovea la el în odaie, m-am grăbit să urc scara de lemn ce ducea sus pe schelă, să admir în voie Pantocratorul de culoare, până nu apare Theo, când pun însă piciorul sus și m-aplec ușor să nu dau la înălțime cu capul de boltă văd cu neîncredere la început, apoi cu dreaptă uimire că Pantocratorul nu mai era pe boltă, zidul orbise din nou, de jos vocea lui Theo, Ești sus, Daniel? Da! Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
gâtul meu să mă sărute, abia le astâmpăr, fluturi, aleargă după fluturi, culeg flori pe care mi le aduc mie, eu încerc să le desenez în chip de îngeri, și când mă concentrez asupra buclelor blonde a celei mai mici, aplecată spre margarete, cealaltă îmi sare pe la spate și se agață de gâtul meu înlănțuindu-mă, râdem, Dumnezeule, dacă o să-mi dai vreodată un copil, dă-mi o fetiță! și-n viața viitoare fă-mă femeie să nu mai am de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]