9,452 matches
-
parașutiștii să fie lansați împreună cu armamentul personal, armamentul parașutiștilor germani era lansat separat în recipiente de tablă. Această practică permitea lansarea rapidă a parașutiștilor din avioanele de transport, dar îi lăsa practic dezarmați în primele minute după aterizare până la recuperarea armamentului lansat separat. La acest dezavantaj se adăuga și cel al parașutelor prost proiectate, care făcea ca parașutiștilor să le fie imposibil să-și schimbe traiectoria spre locul unde aterizaseră recipientele cu armament. Chiar și în cazul celor 25% dintre parașutiști
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
dezarmați în primele minute după aterizare până la recuperarea armamentului lansat separat. La acest dezavantaj se adăuga și cel al parașutelor prost proiectate, care făcea ca parașutiștilor să le fie imposibil să-și schimbe traiectoria spre locul unde aterizaseră recipientele cu armament. Chiar și în cazul celor 25% dintre parașutiști, care făcuseră saltul cu pistoale mitralieră asupra lor, ei se aflau în dezavantaj față de luptătorii din defensivă datorită razei de acțiune mici de acțiune a armelor. Numeroși parașutiști au fost uciși în timp ce
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
mai poate schimba soarta luptelor. Acest detașament cu efectivele echivalente unui batalion a fost împărțit în două. Prima subunitate de 200 de soldați sub comanda lui Robert Laycock a staționat la Souda, unde urma să asigure retragerea unităților dotate cu armament greu. Oamenii lui Laycock au fost sprijiniți de trei dintre tancurile britanice care supraviețuiseră luptelor și de o baterie de artilerie grea antiaeriană, care avea ca principal obiectiv apărarea docurilor portului Souda. După o zi de lupte grele, Laycock a
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
în capacitatea ei militară și se opune înlocuirii trupelor rusești de menținere a păcii cu forțe NATO . În iulie 2006, într-un interviu acordat publicației rusești “Krasnaia zvezda”, Stanislav Hajeev a confirmat că în Transnistria se produc câteva tipuri de armament, dezmințind informațiile privind comercializarea acestor tipuri de armament. ""Noi înșine am fabricat instalații reactive, într-un număr de care am avut nevoie. Am fabricat singuri și aruncătoare de mine de calibrul 82 și 120 mm, câte ne-au trebuit, precum și
Stanislav Hajeev () [Corola-website/Science/313187_a_314516]
-
trupelor rusești de menținere a păcii cu forțe NATO . În iulie 2006, într-un interviu acordat publicației rusești “Krasnaia zvezda”, Stanislav Hajeev a confirmat că în Transnistria se produc câteva tipuri de armament, dezmințind informațiile privind comercializarea acestor tipuri de armament. ""Noi înșine am fabricat instalații reactive, într-un număr de care am avut nevoie. Am fabricat singuri și aruncătoare de mine de calibrul 82 și 120 mm, câte ne-au trebuit, precum și aruncătoare de grenade RPG-7”" . De asemenea, el a
Stanislav Hajeev () [Corola-website/Science/313187_a_314516]
-
raporturilor ONU, „generalul [Sefer] Halilović și generalul [Ratko] Mladić au acceptat măsurile ce acoperă întreaga enclavă Srebrenica și enclava adiacentă Žepa. Conform termenilor noului acord, forțele bosniace din enclave își vor preda armele, munițiile și minele către UNPROFOR, după care „armamentul greu și unitățile [sârbești] care constituiau o amenințare la adresa zonelor demilitarizate ce au fost stabilite în Žepa și Srebrenica vor fi retrase.” Spre deosebire de acordul anterior, cel din 8 mai afirma explicit că Srebrenica urma să fie considerată „zonă demilitarizată conform
Masacrul de la Srebrenica () [Corola-website/Science/313215_a_314544]
-
km hotărâtă ca zonă de securitate trebuie lărgită mult.” Instrucțiuni specifice de la Sediul Central al ONU din New York au arătat că UNPROFOR nu trebuie să fie prea riguroasă în căutarea armelor bosniacilor și că, ulterior sârbii trebuie să predea măcar armamentul greu înainte ca bosniacii să predea armele lor. Sârbii nu au retras niciodată armamentul greu. Până la începutul lui 1995, din ce în ce mai puține convoaie de aprovizionare mai ajungeau în enclavă. Situația din Srebrenica și din alte enclave se deteriorase în violențe și
Masacrul de la Srebrenica () [Corola-website/Science/313215_a_314544]
-
al ONU din New York au arătat că UNPROFOR nu trebuie să fie prea riguroasă în căutarea armelor bosniacilor și că, ulterior sârbii trebuie să predea măcar armamentul greu înainte ca bosniacii să predea armele lor. Sârbii nu au retras niciodată armamentul greu. Până la începutul lui 1995, din ce în ce mai puține convoaie de aprovizionare mai ajungeau în enclavă. Situația din Srebrenica și din alte enclave se deteriorase în violențe și ilegalități, prostituția practicată de fetele musulmane, furturile și activitatea pe piața neagră au proliferat
Masacrul de la Srebrenica () [Corola-website/Science/313215_a_314544]
-
și turnuri înalte de apărare, are o înălțime de 8 metri și o lățime de 6,5 metri. Pavat cu piatră, era folosit ca șosea dar și ca drum comercial. Turnurile erau puncte strategice, în care se aflau depozite de armament și în care erau încărtuiți ostași . Din ele puteau fi transmise informații pe distanțe întinse, prin intermediul focului și al fumului, precum și prin semnale sonore. Privit din zare, Marele Zid Chinezesc arată ca un dragon întins de-a lungul străvechii frontiere
Dinastia Qin () [Corola-website/Science/313181_a_314510]
-
nu era lungă însă, decât de trei metri, iar sulițele nemuritorilor nu aveau mai mult de doi metri. Alte trupe bine înarmate erau cele provenite din Armenia, acestea fiind înarmate asemănător cu grecii. Restul trupelor erau mult mai ușor înarmate; armamentul specific Imperiului Persan fiind în general arcul. Cei mai mulți istorici din prezent sunt de acord că armata macedoneană era formată din 31.000 de soldați care formau infanteria grea, dintre aceștia făcând parte și hopliții greci. Pe lângă aceștia exista și o
Bătălia de la Gaugamela () [Corola-website/Science/314478_a_315807]
-
Henschel a primit ordinul de a dezvolta un tanc de sprijin al infanteriei cu greutatea de aproximativ 30 de tone, ca înlocuitor pentru tancul mediu Panzer IV. Prototipul, denumit "DW 1" ("Durchbruchwagen" - vehicul de străpungere), urma să fie dotat cu armamentul principal al tancului Panzer IV, tunul scurt de 7,5 cm. După construirea unui singur șasiu în urma experimentelor din 1938, Henschel a dezvoltat un alt prototip cu modificări minore, denumit "DW 2". Din prototipul "DW 2" nu a fost fabricat
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
iar celălalte două au fost folosite la construirea vânătorului de tancuri greu Sturer Emil. Concomitent cu acest proiect, Henschel a dezvoltat prototipul "VK 3601" în urma cererii lui Hitler de a construi un vehicul cu un blindaj mai gros și un armament mai puternic. Acest proiect a fost precursorul tancului Tiger I. "VK 3601" trebuia să aibă o greutate de aproximativ 40 de tone, un blindaj cu o grosime de 100 milimetri în partea frontală, 80 milimetri în lateral și 60 de
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
Somua S35, tancul greu francez Char B1 și tancurile britanice de sprijin al infanteriei Matilda I și Matilda II. Armata germană a observat superioritatea tancurilor inamice și a recunoscut importanța dezvoltării unor tancuri germane cu un blindaj mai gros și armament superior. Tacticile superioare ale Wehrmachtului au ajutat la obținerea victoriei, în ciuda superiorității calitative și numerice a tancurilor inamice. Hitler a observat la rândul său necesitatea dezvoltării unui tanc greu de străpungere a frontului, care să fie folosit în timpul Operațiunii Leu
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
Acesta din urmă folosea un motor hibrid (benzină-electric) și cantități importante de cupru, o resursă strategică în timpul războiului. Firmei Porsche i s-au acordat ulterior mai puțin de trei luni pentru a rezolva problemele legate de prototip. Albert Speer, ministrul armamentului și șeful comisiei de evaluare al prototipurilor tancului Tiger, a ales la sfârșitul lunii octombrie 1942 prototipul Henschel drept câștigător. Producția tancului, denumit oficial Panzerkampfwagen VI Ausf. H, a fost demarată în luna august a anului 1942. În așteptarea unei
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
Acest detaliu, în combinație cu designul complex, a condus la o rată de producție mică: între 25 de tancuri pe lună (noiembrie 1942, prima lună de producție) și 104 vehicule (aprilie 1944). Costul unui tanc fără echipamente optice, radio și armament era de 250.800 de mărci germane, iar complet echipat se situa la 300.000 de mărci germane. Primele tancuri Tiger I nu s-au bucurat de încrederea echipajelor din cauza fiabilității reduse. Tancul avea inițial probleme din cauza cutiei de viteze
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
inițiativa inginerului Grigore Zamfirescu. Fabrica și-a desfășurat activitatea între anii 1923-1946. SET a desfășurat reparații sau modificări de avioane, pentru ca mai apoi să înceapă producția de avioane de concepție proprie sau în licență, de planoare și de accesorii pentru armament de bord. În anul 1923, inginerul Grigore Zamfirescu a reușit să concesioneze atelierele mecanice ale unei cooperative din București, „Federația cooperativei sătești”, astfel luând ființă "". În anul 1924, în cadrul acestei întreprinderi, a luat ființă o secție pentru construirea avioanelor. Această
Societatea pentru exploatări tehnice () [Corola-website/Science/313594_a_314923]
-
fost dotate cu utilaje moderne. Până în anul 1933 în fabrică au fost construite 11 tipuri de avioane de concepție românească și trei tipuri de avioane sub licență. Tot în această perioadă producția se diversifică, fiind proiectate și fabricate accesorii necesare armamentului de bord, cum ar fi turela de mitralieră S.E.T. instalată pe avioane de tipul SET-7K. În anul 1938 conducerea fabricii încheie o convenție cu Ministerul Aerului și Marinei prin care acesta urma să asigure fabricii comenzi importante de avioane pe
Societatea pentru exploatări tehnice () [Corola-website/Science/313594_a_314923]
-
au mai fabricat și planoare. Aceste planoare erau fabricate în licență , după planorul german Grunau Baby IIb dar cu modificări structurale proiectate de inginerul Alexandru Marcu. De asemenea, s-a proiectat și construit turela de mitralieră S.E.T. ca accesoriu necesar armamentului de bord avioanelor SET-7K. Colonelul Alexandru Berlescu, unul din cei mai renumiti piloti de raliuri, a construit în uzinele SET o caroserie specială din aluminiu pentru un șasiu Ford V8. Cu acest automobil, avându-l drept copilot pe Petre Cristea
Societatea pentru exploatări tehnice () [Corola-website/Science/313594_a_314923]
-
terestre italiene din Africa Răsăriteană era de o mare varietate. Trupele aveau în dotare aproximativ 3.300 de mitraliere, 24 de tancuri M11/39, mai multe blindate ușoare L3/35, 126 de mașini blindate și 813 diferite piese de artilerie. Armamentul personal al italienilor era pușca „Carcano Mod. 91”. Cea mai mare problemă a italienilor era izolarea relativă a coloniilor lor africane, apovizionarea lor și aducerea de întării fiind problematică. O altă problemă mare a italienilor era lipsa cronică de medicamente
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
care, după demiterea lui Nicolae Titulescu în 1936, îi era defavorabilă regelui Carol al II-lea. Deși vizita regelui Carol al II-lea la Londra în 1938 s-a desfășurat într-o atmosferă cordială, România nu a reușit să obțină armamentul de care avea nevoie.. Tensiunile create de apropierea politică de Germania au avut drept consecință schimbări în personalul legației române de la Londra. În 1938, după vizita regelui în Regatul Unit, Vasile Grigorcea a fost rechemat și pentru câteva luni Matila
Matila Ghyka () [Corola-website/Science/313624_a_314953]
-
echipamente ($800 pe modul Competitive). Ei primesc inițial un pistol (Heckler & Koch USP 45 pentru anti-tero și Glock 18c pentru teroriști). La începutul rundei, jucătorii nu se pot deplasa sau trage pentru câteva secunde, în acest timp ei pot cumpăra armament și echipamente. Echipele sunt puse la poziții diferite, de multe ori baze sunt plasate la capetele opuse ale hârtii. Membrii echipei primesc bonusuri în bani dacă ucid un membru oponent, daca salvează un ostatic, daca membrul este terorist și plasează
Counter-Strike () [Corola-website/Science/314022_a_315351]
-
portul Constanța. El a primit de asemenea și funcția de secretar al organizației județene Constanța a UTC. După afirmațiile lui Vartan Arachelian și Corneliu Coposu, Sârbu a făcut parte dintr-un grup care a aruncat în aer un depozit de armament german din Constanța și a semnalat noaptea avioanelor militare sovietice obiectivele de bombardat din oraș, încălcând camuflajul instaurat de autorități. La data de 22 iunie 1941 (zi în care a început Operațiunea Barbarossa), Sârbu participa împreună cu alți patru militanți antifasciști
Filimon Sârbu () [Corola-website/Science/314136_a_315465]
-
toate condițiile obiective pentru asigurarea unei apărări încununate de succes: o populație numeroasă, sănătoasă, cu o medie de vârstă scăzută, cu un înalt grad de educație; obstacole naturale care favorizau defensiva; o bază industrială și tehnologică puternică, inclusiv în domeniul armamentului. Armata germană s-a dovedit însă superioară la toate capitolele, atât în luptele din Olanda, cât și mai apoi în timpul luptelor din Franța. Pe de-o parte, armata germană era dotată cu tancuri moderne, bombardiere în picaj (Junkers Ju 87
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
care a fost crescut până la 30. După izbucnirea războiului european în septembrie 1939, olandezii au făcut eforturi uriașe să îmbunătățească situația armatei, dar rezultatele au fost modeste. Germania, care plănuia să atace Țările de Jos, a amânat toate livrările de armament comandate de guvernul olandez. În același timp, Franța nu era dispusă să asigure dotarea unei armate despre care nu era sigură că va lupta de partea sa. Singura sursă de aprovizionare care ar fi putut asigura aprovizionarea armatei olandeze în
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
fi putut asigura aprovizionarea armatei olandeze în cantitățile necesare era Uniunea Sovietică. Numai că această sursă nu a putut fi folosită, deoarece guvernul olandez, spre deosebire de alte guverne occidentale, nu recunoscuse regimul de la Moscova. Olandezii au încercat în 1940 să achiziționeze armament sovietic capturat de finlandezi, dar tranzacția a eșuat. În momentul declanșării invaziei germane pe 10 mai, cea mai mare problemă a armatei olandeze era lipsa acută vehiculelor blindate. În acel moment, toate armatele beligerante dispuneau de importante forțe blindate, dar
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]