9,387 matches
-
de exuberanță - exuberanța disperării. Până și spaima cea mai cumplită avea un fel de bucurie ciudată. Asta exista și În Troienele - de la primele sunete cu care venea grupul de soldați, care le aduceau pe prizoniere În spațiul de joc. Era disperare, violență, groază, o durere câteodată paralizantă, mai ales când Andromaca Își pregătea copilul de moarte, dar exuberanța exista tot timpul. Și, prin victoria femeilor de la sfârșit (ultimul cântec, plecarea), era un fel de Împăcare și eliberare, un fel de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
aflat de atacul asupra celor două turnuri din Manhattan. Antony și Nicolas, băieții mei, erau la New York și 11 septembrie era ziua când Începea anul școlar. În ambele cazuri m-am simțit pierdut, lipsit de inteligență practică. În panica și disperarea de care eram cuprins, singurul instinct bun era nevoia de rugăciune. Ce altceva poți să faci În fața unei catastrofe decât să te rogi? Dar, pe lângă rugăciune, sunt convins că există un fel Înțelept de a răspunde atunci când suntem copleșiți de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
al speranței, ca antidot Împotriva pesimismului. Pe Aeroportul JFK Îmi regăsisem calmul, dar fără nici un merit personal. Într-o secundă, asigurările pe care le primisem la telefon, că totul era În ordine cu tatăl meu, mă făcuseră să trec de la disperare la liniște. Schimbarea atât de bruscă și radicală a stării mele Îmi descoperea, parcă pentru prima oară, ceva despre mine Însumi, despre dependența de stimuli exteriori pentru a fi fericit sau nefericit, agitat sau calm. Întotdeauna când terminam un proiect
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
care urma făcea ca interior să mă simt golit, ca și cum toată energia din mine se scurgea odată cu desăvârșirea Încă unei experiențe, până nu mai rămânea nimic. Dar dacă În alte ocazii o astfel de concluzie Îmi provoca instantaneu senzația de disperare, aici, ajutat de vibrațiile speciale ale serii, mi-am spus că trebuie să găsesc În mine argumentele pentru a continua să lupt. Să continui, dar nu oricum. Se cerea un sens nou și un alt drum. Totuși, nu Îmi era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
atunci lăsați-mă să vă arăt cum Înțeleg eu Faust!“. Deși cu suspiciune, au acceptat pariul. Ce a urmat au fost luni grele de bătălii fără sfârșit, care ne-au dus pe mine și pe scenograful Santo Loquasto În pragul disperării, căci, Încercând să construim decoruri diferite pentru cele cinci acte ale operei, de fiecare dată eram nevoiți să facem o prezentare a machetei, ca și cum am fi fost În fața unei comisii de vizionare. Volpe s-a răstit la noi ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
la romanele mele, dar În general am considerat că a fost suficientă osteneala de a le scrie că ele trebuie savurate ca atare. Ultimele mele prefețe la versiunile engleze ale volumelor Zașcita Lujina, 1930, (Apărarea, Weidenfeld & Nicolson, 1964), Otcianie, 1936) (Disperare, Weidenfeld & Nicolson, 1966), Priglașenie na kaznî, 1938 (Invitație la o decapitare, Weidenfeld & Nicolson, 1959), Dar, 1952, devenită serial (Darul, Weidenfeld & Nicolson, 1963) și Sogliadatai, 1938 (Ochiul, Weidenfeld & Nicolson, 1965) oferă o descriere suficient de amănunțită și de picantă, perioadei creatoare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ori „Apollo“ - Îi pot identifica și acum turnul crem, cu creneluri, În fotografiile vechi făcute În Abbazia), având pe atunci cinci ani și visând În patul meu, după dejun, mă Întorceam pe burtă și, cu multă grijă, cu tandrețe și disperare, Într-o manieră artistică minuțioasă, greu de Împăcat cu numărul ridicol de mic al verilor care trecuseră, pentru a alcătui imaginea inexplicabil nostalgică a „căminului“ (pe care nu-l văzusem din septembrie 1903), trasam cu degetul arătător pe pernă drumul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se aude foșnetul argintiu rostind „Suchard“; apoi hârș-hârș-hârș, un cuțit pentru fructe tăind foile publicației La Revue des Deux Mondes. Începe o perioadă de declin: citește Bourget. Nici un cuvânt de-al lui nu va supraviețui. Condamnarea se apropie. Sunt pradă disperării, luptându-mă să atrag somnul, deschizând ochii la fiecare câteva secunde pentru a controla licărirea tot mai firavă și Închipuindu-mi paradisul ca pe un loc unde un vecin, care n-are somn, citește o carte fără sfârșit, la lumina
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
că vrea să-mi arate cât de spiritual denunța Rousseau zoologia (În favoarea botanicii) și avansase deja prea mult În procesul gravitațional de coborâre a masei ei de carne Într-un fotoliu, pentru a putea fi oprită de urletul meu de disperare: pe locul acela se Întâmplase să las o cutie de colecție cu capac de sticlă, În care se afla o lungă și frumoasă serie de fluturi Large White. Prima ei reacție a fost de orgoliu rănit: greutatea ei nu putea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Emerald). O uluitoare larvă de Goat Moth, ostentativ segmentată, cu capul turtit, de culoarea cărnii și cu un luciu roșiatic, o vietate ciudată „goală ca un vierme“, ca să folosesc o comparație franceză, mi-a ieșit În cale În timp ce căuta cu disperare un loc pentru a se preface În nimfă (teribila presiune a metamorfozei, aureola unui act dizgrațios efectuat Într-un loc public). Pe coaja unui mesteacăn, cel gros de lângă pavilionul din parc, am găsit primăvara trecută o aberație Închisă la culoare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
timpului, fie la moșia de la țară, la șaptezeci și cinci de kilometri de oraș, fie În stațiunile din străinătate pe care le vizitam deseori toamna. În maximum trei ani reușeam (mă pricepeam la asta mai bine ca fratele meu) să duc la disperare pe oricare dintre acei bravi tineri. Tatăl părea să se fi călăuzit, În alegerea preceptorilor, de ingenioasa idee de a angaja de fiecare dată un reprezentant al unei alte clase sau categorii, pentru a ne expune tuturor curentelor care bântuiau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
măscărici, niște snobi „de o nepăsare patologică“, după cum se exprima el, față de Goncearov, Grigorovici, Korolenko, Staniukovici, Mamin-Sibiriak și alți indivizi Îngrozitor de politicoși (comparabili cu „scriitorii regionali“ americani) ale căror opere - susținea el - „Îi pasionau pe băieții normali“. Spre obscura mea disperare, i-a sfătuit pe părinții mei să-i determine pe cei doi băieți - cei trei copii mai mici nu intrau sub jurisdicția lui - să ducă o viață mai democratică, ceea ce a Însemnat, de pildă, să ne mutăm la Berlin de la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
inima bătând nebunește, prea plină și despuiată, gata să fie străpunsă, Încât m-am pomenit sperând să fie folosită ceea ce În acel moment părea o armă mai abstractă. Dar În curând aveam să mă afund Într-o și mai adâncă disperare. În timp ce sania aluneca de-a lungul bulevardului Nevski, unde lumini estompate Înotau În amurgul care se lăsa, m-am gândit la Browning-ul negru și greu pe care tata Îl ținea În sertarul de sus, din dreapta, al biroului. Cunoșteam acel
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
gravată În amintirea celor trei nopți pe care le petrecuse, În sfârșit, cu contesa G. Acum era Îndrăgostit de tânăra soție a unui bătrân general din Helsingfors și de fiica unui căpitan din Gatcina. Am asistat cu un fel de disperare la fiecare nouă desfășurare a stilului lui de om de lume. „De unde pot să dau câteva telefoane intime?“ m-a Întrebat. L-am condus prin fața celor cinci plopi și a vechii fântâni secate (din care fusesem scoși cu frânghia de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
noiembrie, mult timp după ce se Încheiase sezonul fluturilor, Întrucât nu m-am priceput niciodată să scotocesc după pupe (deși, În cele din urmă, am găsit câteva sub un stejar mare În grădina noastră din Crimeea). Enervarea s-a transformat În disperare când, după ce a făcut câte o mică cruce pe fața fiecăruia din noi, tata a adăugat pe un ton destul de degajat că este foarte posibil ves ma vozmoșno, să nu ne mai vadă niciodată; după care, silueta lui Îmbrăcată cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
peștișorii aurii, se afla acum un teanc de reviste Punch legate - totul arăta cu totul altfel. Altfel erau și uniformele Înzorzonate ale chelnerițelor, nici una nefiind la fel de nostimă ca una anume pe care mi-o aminteam foarte clar. Cu o oarecare disperare, luptându-se parcă Împotriva plictiselii, Ibsen s-a lansat În politică. Știam prea bine la ce să mă aștept - demascarea stalinismului. În primii ani ai deceniului al treilea, Nesbit confundase propriul lui idealism entuziast cu o latură romantică și umană
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
deschise. Luptându-ne Încă, de ochii lumii - acum el Încerca să mă ajute pe mine - am ieșit În mohoreala palidă a unei zile de iarnă pariziene. Dând să-și Încheie gulerul, Însoțitorul meu făcu o grimasă ce exprima nedumerire și disperare, care-i schimonosi frumoasele lui trăsături. Desfăcându-și Încet paltonul, Începu să tragă de ceva ce se afla la subțioară. I-am venit În ajutor și În cele din urmă am reușit să extragem din mânecă lungul meu fular de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Casimir (valet): Caterpillars, vezi Greco Catolic și Romano Catolic. Cehov, Anton Pavlovici: Ciukovski, Kornei vezi Korneiciuk. Ciuperci (culesul de): „Clayton“, Miss: „Colette“: Crimeia: , passim. * Cu doici și mătuși: Dachshunds /câini de rasă baset): Danzas, Ekaterina Dmitrievna: Danzas, K.K.: Darul: Diapozitive: Disperare: Dmitri (al 3-lea grădinar): Dobujinski, Mstislav Valerianovici: Dostoievski, F.M.: *Dovezi concludente: Drugie Berega (Alte Țărmuri): Drumul Spânzuratului: Drujnoselie: *Duzina lui Nabokov: *Educația mea englezească: *Educația mea rusească : Egor (grădinar-șef): Elveția: , passim. *Exil: Fersen, Axel: Field, Andrew: Fischer, Elisabeth
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
gâjâind: "Moldovaaaa....." "Allahhhh....." Ajutați-mă, oameni buni, bolborosește un bătrân oștean târându-se printre cadavre... Ajutați-mă... Câțiva tineri oșteni, însângerați și ei și săbiile lor picurânde, se reped, fac zid în jurul Măriei sale: Fugi, Măria ta!!! Fugi!!! strigă ei cu disperare. Totul e pierdut!!! Suntem înfrânți!!! Ajutați-mă....ajuta... În clipa aceea, coviltirul în flăcări al unui chervan răsturnat se prăbușește. Bătrânul a tăcut. Mihail se agață de cămașa de zale a Măriei sale, îl trage cu disperare: Pentru numele lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fugi!!! strigă ei cu disperare. Totul e pierdut!!! Suntem înfrânți!!! Ajutați-mă....ajuta... În clipa aceea, coviltirul în flăcări al unui chervan răsturnat se prăbușește. Bătrânul a tăcut. Mihail se agață de cămașa de zale a Măriei sale, îl trage cu disperare: Pentru numele lui Dumnezeu!! E zadarnic!!... Calcă peste mâna unui mort, se împiedică, în cădere îl trage și pe Ștefan... Lasă-mă!! Ștefan se luptă să scape din brațele lui, îl lovește: ...Ai înnebunit Mihaile?!?! Lasă-mă!! Ștefan în patru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe un păduche scârbos?!" Iisuse! Ajută-l! se cutremură Daniil frângându-și mâinile. Sau.... îl vezi pe Ștefan, laș, cu un jungher, dându-și "loc de odihnă, loc de verdeață, unde nu-i întristare nici suspin?!" Ștefane!! strigă Daniil cu disperare. Și... și eu, netrebnicul domn "Ucigător al neamului moldovenesc", hălădui năuc, jelesc, mă tângui și nimica alta nu fac! Brusc, răstoarnă pe gât ulcica cu afion până la ultima picătură, apoi, o trântește pe masă. Merge de colo-colo, agitat, târșind piciorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
oftează Mihail răzbunându-se pe Cotnarul din ulcică. Mângâie-te, îi alină Ștefan, durerea. Avem cadânele noastre moldovence, har Domnului cu mult și mult mai frumoase. Să lăsăm gluma. Vorba e: ce alegem? Aurul?... Capul? Aurul! se repede Juga cu disperare. Visteria-i goală! Ar fi păcat atâta bănet să se ducă pe Apa Sâmbetei, se căinează Stanciu. Ne crapă buza dup-un galben... Suntem prăpădiți-prăpădiți, blana-i pe noi, împușcată, da' coada pe spinare. Mamă Doamne, că sus o mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-n colțul buzelor se schițează un rictus amar. Ștefan e "rara avis"... Nopțile lui nu-s mai puțin albe. Fiecare cu coșmarul lui... Spune, eu... eu cum pot să te ajut? Nimeni nu mă poate ajuta, îngână ea resemnată în disperarea ei. Încerc să lupt. Cât o să pot... Îți amintești, unchiule, noaptea aceea de 29 mai 1453? îngână ea răgușit, cu fața cufundată în palme. Nu-mi iese din minte... Nu te mai chinui. Te rog, Maria... se milogește el. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
biserică n-ai fost nicicând, dar acu, la bătrânețe, de când ți-a cântat lebăda, parcă ai dat în fiert. Crai-bătrân și fără minte, ar trebui să-ți fie rușine! Țamblac râde cu poftă, fericit că a smuls-o din ghearele disperării: O să pun să-mi cetească popa o molitvă, poate scoate dracii din mine și mă potolesc... Toți bărbații sunteți niște muieratici, păcătoși destrăbălați și stricați până-n măduva oaselor! N-aveți pic de rușine! Vă pierdeți înaintea unei muieri! Asta, cam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am avut timp. N-am avut timp și răbdare. Suntem două pietre tari... Uite din ce ne-am luat și unde-am ajuns, Maria, spune el cu părere de rău. Ce știi tu, Ștefane, și în glasul ei e o disperare ascunsă. Tu nu știi, tu nu vezi... nu vezi nimica. N-ai timp! Alergi! Alergi! Moldova și iar Moldova! Caut să te înțeleg. Și nu e simplu. Fiecare avem partea noastră de vină. Tu... tu n-ai de unde să știi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]