KorAP: Find »[drukola/base=ironie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...341 342 343 ...369 >

9,213 matches

Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650

al doilea rând, scriitura baudrillardiană este în sine postmodernă; Baudrillard utilizează o gamă largă de genuri (eseu, jurnal de călătorie, studii filosofice și politice, memorii, articole, interviuri), de stiluri de scriitură (analitic, poetic, retoric, sentențios, fragmentar) și strategii discursive (ambivalența, ironia, radicalizarea ipotezelor, inversiunea etc.). Efectele textuale și hermeneutice pe care le provoacă o asemenea scriitură sunt exemplificatoare pentru discursivitatea postmodernă, Baudrillard deținând un tip special de discurs, care, în același timp, expune, dar și ilustrează concepte postmoderne în propriul text

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
martorii "eliberării fosilelor") "dacă modernitatea a suscitat explorarea antropologică, postmodernitatea a suscitat o veritabilă pasiune neoși paleolitică"28. Așa cum subliniază Eco în Apostille au Nom de la rose, postmodernismul revizitează trecutul, îl reinteroghează, dar nu într-o manieră "inocentă", ci "cu ironie" și cu o mare înclinație către paradox și alte jocuri metalingvistice. Trecutul nu poate fi pur și simplu pus între paranteze, nu poate fi distrus, deoarece acest lucru ar conduce la "tăcere" (deși Ihab Hassan, de exemplu, valorifică ceea ce el

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
să ne putem construi narațiunile sau explicațiile. Într-un sens foarte concret, postmodernismul vădește o dorință de a înțelege cultura prezentă ca fiind produsul reprezentărilor anterioare. [...] istoria reprezentării nu poate fi evitată, dar poate fi exploatată și comentată critic prin ironie și parodie"31. Se observă la Hutcheon aceeași tendință de a include trecutul în prezent, dar, ca și la Eco, acest lucru nu se mai realizează ideologic sau inocent, ci prin revizuire și interpretare, înlocuindu-se astfel reducționismul și profetismul

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
dar observațiile sale pot fi extrapolate întregului discurs postmodern. El găsește în această relaționare sursa parodiei, nostalgiei, pastișei și a ceea ce numește "alegoria enigmatică", prin intermediul cărora pluralismul interpretării justifică o multitudine de lecturi ale semnificațiilor divergente. Deși accentuează faptul că ironia și ambiguitatea au fost concepte-cheie în literatura modernă, iar ideea dublului sens și a coincidentia oppositorum coboară către Heraclit și Nicolaus Cusanus, aceste metode au fost preluate și dezvoltate de către postmoderni (în special în termenii lecturării prezentului în trecut și

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
curentul în sine poate fi recunoscut și chiar definit prin formulele stilistice pe care le-a consacrat. Jencks afirmă că printre cele mai reprezentative figuri retorice postmoderne se numără paradoxul, oximoronul, ambiguitatea, dubla codificare, "armonia dizarmonioasă", amplificarea, complexitatea și contradicția, ironia, citarea eclectică, anamnesis-ul, chiasmul, elipsa etc. În urma aplicării acestora, postmodernismul îi apare ca fiind "schizofrenic față de trecut: la fel de determinat să rețină și să păstreze aspecte ale trecutului, precum este să meargă înainte; încântat de regenerare, și totuși dorind să se

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
acum deopotrivă la raționalitatea utopică și la iraționalitatea programatică pe care le cultivau unii moderniști"178 (s. a.). Sunt așadar de necontestat multe dintre calitățile postmodernismului (precum redeschiderea problemei istoriei ca domeniu, a contemporaneității, a discursului în arhitectură sau literatură, radicalizarea ironiei, universalizarea pluralismului etc.), dar aceste trăsături nu sunt concepute decât ca dezvoltări sau radicalizări ale modernismului sau ale altor curente care s-au dezvoltat în interiorul modernității, și nu ca un un curent cu adevărat nou, de sine stătător. 2.3

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
care privesc caracterul contradictoriu al postmodernismului, ce se eschivează de la o definiție. Astfel, dacă rubricile care aparțin modernismului conțin concepte precum urbanism, tehnologizare, dezumanizare, experimentalism, rubricile postmoderne sunt completate cu termeni precum orașul și satul global, noile media, antielitism, antiautoritarism, ironie radicală, postumanism, ethos postexistențial, antiformalism, simultaneitate etc. De asemenea, aceste aranjări sunt îmbogățite și de "lista" opozitivă a trăsăturilor modernismului și ale postmodernismului 188 din Toward a Concept of Postmodernism, care opune sinteza modernă antitezei postmoderne, distanțarea participării, perfecțiunea epuizării

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
postexistențial, antiformalism, simultaneitate etc. De asemenea, aceste aranjări sunt îmbogățite și de "lista" opozitivă a trăsăturilor modernismului și ale postmodernismului 188 din Toward a Concept of Postmodernism, care opune sinteza modernă antitezei postmoderne, distanțarea participării, perfecțiunea epuizării, scopul jocului, metafizica ironiei, profunzimea suprafeței, transcendența imanenței, granița intertextului, logosul tăcerii etc. Fiecare dintre termenii introduși în această schemă, deși reductivă și profund antipostmodernă prin utilizarea unei logici binare, a opozițiilor, transmite trăsături importante ale fiecărui curent în parte, caracteristici care le pot

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
comutația și indiferența lor, Baudrillard desemnând această stare cu expresia "strabism generalizat al valorii". Pericolul operelor postmoderne este acela de a deveni ele însele obiecte cotidiene, care nu mai sunt remarcate și nu mai pun probleme atmosferei și contextului. 6. Ironia. Departe de a se constitui într-o trăsătură inventată de către postmoderni, ironia, utilizată ca procedeu de la Socrate încoace, a devenit totuși emblematică pentru acest curent de gândire. Pentru Linda Hutcheon, de pildă, modul ironic este însuși modul de operare postmodern

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
al valorii". Pericolul operelor postmoderne este acela de a deveni ele însele obiecte cotidiene, care nu mai sunt remarcate și nu mai pun probleme atmosferei și contextului. 6. Ironia. Departe de a se constitui într-o trăsătură inventată de către postmoderni, ironia, utilizată ca procedeu de la Socrate încoace, a devenit totuși emblematică pentru acest curent de gândire. Pentru Linda Hutcheon, de pildă, modul ironic este însuși modul de operare postmodern: postmodernismul "seamănă cu gestul de a pune între ghilimele o afirmație în timp ce

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
pune între ghilimele o afirmație în timp ce o faci. Efectul urmărit este acela de a sublinia sau de "a sublinia" și de a discredita sau a "discredita", iar modul este, prin urmare, "conștient" și ironic sau chiar "ironic""220. Chiar dacă autoreferențialitatea, ironia, parodia caracterizează o parte a modernismului, aceste trăsături nu sunt identice în postmodernism și nu îndeplinesc aceleași funcții discursive. Ironia postmodernă servește instituirii distanței critice și apoi desființării ei, într-un proces complice, duplicitar, ce subminează convențiile și presupozițiile. Nu

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
de a discredita sau a "discredita", iar modul este, prin urmare, "conștient" și ironic sau chiar "ironic""220. Chiar dacă autoreferențialitatea, ironia, parodia caracterizează o parte a modernismului, aceste trăsături nu sunt identice în postmodernism și nu îndeplinesc aceleași funcții discursive. Ironia postmodernă servește instituirii distanței critice și apoi desființării ei, într-un proces complice, duplicitar, ce subminează convențiile și presupozițiile. Nu este vorba despre negarea reprezentărilor și a situațiilor pe care le citează în mod ironic, ci despre instituirea unei "diferențe

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
este vorba despre negarea reprezentărilor și a situațiilor pe care le citează în mod ironic, ci despre instituirea unei "diferențe ironice" care nu caută vreo soluție contradicției instituite, ci doar evidențierea sa. În acest sens, și Umberto Eco vede în ironie o atitudine fundamentală a postmodernismului, care nu pulverizează trecutul, ci îl revizitează într-o manieră deloc inocentă, instituind un joc metalingvistic sofisticat și lipsit de soluție. Ironia modernă era profund problematică, în încercarea de a găsi substanța lucrurilor, în timp ce ironia

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
instituite, ci doar evidențierea sa. În acest sens, și Umberto Eco vede în ironie o atitudine fundamentală a postmodernismului, care nu pulverizează trecutul, ci îl revizitează într-o manieră deloc inocentă, instituind un joc metalingvistic sofisticat și lipsit de soluție. Ironia modernă era profund problematică, în încercarea de a găsi substanța lucrurilor, în timp ce ironia postmodernă este generalizată, devenind ea însăși un soi de fundal incert al operelor postmoderne. După cum amintește Hassan, ironia a fost numită de către Kenneth Burke perspectivism, iar Alain

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
ironie o atitudine fundamentală a postmodernismului, care nu pulverizează trecutul, ci îl revizitează într-o manieră deloc inocentă, instituind un joc metalingvistic sofisticat și lipsit de soluție. Ironia modernă era profund problematică, în încercarea de a găsi substanța lucrurilor, în timp ce ironia postmodernă este generalizată, devenind ea însăși un soi de fundal incert al operelor postmoderne. După cum amintește Hassan, ironia a fost numită de către Kenneth Burke perspectivism, iar Alain Wilde consideră că specia postmodernă a ironiei este "ironia suspensivă", care impune o

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
instituind un joc metalingvistic sofisticat și lipsit de soluție. Ironia modernă era profund problematică, în încercarea de a găsi substanța lucrurilor, în timp ce ironia postmodernă este generalizată, devenind ea însăși un soi de fundal incert al operelor postmoderne. După cum amintește Hassan, ironia a fost numită de către Kenneth Burke perspectivism, iar Alain Wilde consideră că specia postmodernă a ironiei este "ironia suspensivă", care impune o viziune radicală a multiplicității, contingenței și chiar a absurdului. Ironia postmodernă nu mai mediază între o realitate actuală

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
de a găsi substanța lucrurilor, în timp ce ironia postmodernă este generalizată, devenind ea însăși un soi de fundal incert al operelor postmoderne. După cum amintește Hassan, ironia a fost numită de către Kenneth Burke perspectivism, iar Alain Wilde consideră că specia postmodernă a ironiei este "ironia suspensivă", care impune o viziune radicală a multiplicității, contingenței și chiar a absurdului. Ironia postmodernă nu mai mediază între o realitate actuală și o esență sau un ideal ce trebuie atins, ci pune între paranteze căile de trecere

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
găsi substanța lucrurilor, în timp ce ironia postmodernă este generalizată, devenind ea însăși un soi de fundal incert al operelor postmoderne. După cum amintește Hassan, ironia a fost numită de către Kenneth Burke perspectivism, iar Alain Wilde consideră că specia postmodernă a ironiei este "ironia suspensivă", care impune o viziune radicală a multiplicității, contingenței și chiar a absurdului. Ironia postmodernă nu mai mediază între o realitate actuală și o esență sau un ideal ce trebuie atins, ci pune între paranteze căile de trecere, lăsând lucrurile

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
fundal incert al operelor postmoderne. După cum amintește Hassan, ironia a fost numită de către Kenneth Burke perspectivism, iar Alain Wilde consideră că specia postmodernă a ironiei este "ironia suspensivă", care impune o viziune radicală a multiplicității, contingenței și chiar a absurdului. Ironia postmodernă nu mai mediază între o realitate actuală și o esență sau un ideal ce trebuie atins, ci pune între paranteze căile de trecere, lăsând lucrurile într-o stare de suspensie și de cele mai multe ori, de contradicție. 7. Hibridizarea. Taxinomiile

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
Interpretare/ Lectură Contra Interpretării/ Lectură greșită Semnificat Semnificant Lizibil (în termenii lecturii) Scriptibil (în termenii scriiturii) Narațiune/Grande Histoire Antinarațiune/Petite Histoire Cod principal Idiolect Simptom Dorință Genital/Falic Polimorf/Androgin Paranoia Schizofrenie Origine/Cauză Diferență-Différance/Urmă Modernism Postmodernism Metafizică Ironie Determinare Indeterminare Transcendență Imanență SURSA: Ihab Hassan, "Toward a Concept of Postmodernism", în The Postmodern Turn, pp. 91-92. Capitolul 3 Discurs și retorică în postmodernism 3.1. Caracteristici ale retoricii postmoderne Retorica se dovedește a fi o disciplină ale cărei

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
interpretate prin prisma scriiturii lor. Pentru a contura o schiță a scriiturii actuale, surprinsă în esența articulațiilor sale și nu discontinuă, așa cum apare ea frecvent analizată, ar trebui să accentuăm trăsăturile generale care îi conferă legitimitate: subminarea conceptelor, păstrarea contradicției, ironia, subtextul ideologic aproape mereu prezent, derivarea sensului dintr-o rețea de situații contingente, locale și poziționale, lipsa garanției unui sens central, absolut sau a unui traseu univoc de lectură etc. Autoreflexivitatea este o altă trăsătură distinctă a scriiturii, ea subevaluând

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
ale curentului poststructuralist se regăsesc în lucrările postmodernilor sau alte influențe moderne sunt vizibile în țeserea noului set de discursuri. Ca strategii retorice particulare, cele mai utilizate sunt codificarea textuală, fragmentarea, colajul care conduce către practica frecventă a citatului, parodia, ironia, pluralitatea planurilor și interpretărilor, contradicția, eclectismul figurilor retorice etc. Aceste procedee discursive au conturat în postmodernism o retorică a rupturii și desființării, aproape nihilistă ("retorica negării"), o retorică a descompunerii valorilor și practicilor de sorginte modernă, care a adus în

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
ierarhia și presupozițiile profunzimii, ale straturilor de înțeles și ale semnificatului central. Discursul postmodern este în mare măsură anti-narativ, axându-se pe "petites histoires" locale, pe epuizarea și anarhia logos-ului, declarându-se împotriva interpretării și afișând o dispersie, o ironie și o retorică acaparatorii. "Antiforma" disjunctivă și deschisă anihilează distanța impusă de opera modernă, impunând participarea receptorilor la săvârșirea produsului cultural. Codul universal al scriiturii moderne este spart în ideolecte, iar democratizarea receptării sale diminuează hegemonia hermeneutică, "cultura elitelor" fiind

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
atenția asupra propriului său proces de realizare și a modului în care se folosește de limbaj pentru a destitui o serie de concepte pe care totuși va continua să le uziteze. Subminarea conceptelor și păstrarea contradicției sunt trăsături care, alături de ironie, alcătuiesc o "schemă" a discursivității actuale ce vrea să ofere cât mai fidel imaginea procesului și a mișcării ca elemente-cheie ale fenomenului postmodern însuși. Linda Hutcheon accentuează, pe de o parte, importanța discursului ca vector de problematizare a istoriei, individului

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
nu au dispărut, dar sunt înțelese acum ca fiind derivate dintr-o rețea de situații contingente, locale, poziționale. Garanția unui sens central, absolut sau al unui traseu univoc de lectură este exclusă, astfel încât spațiul infinit al citării, parodiei, colajului și ironiei este deschis. Scrisul-ca-experiență-a-limitelor (Julia Kristeva) ia în considerare elementele hibride, eterogene, plurale, participând în acest mod atât la constituirea teoriei, cât și a practicii. Substanța alegorică prin intermediul căreia un discurs este citit prin altul se conectează parodiei pentru a transforma

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]