12,849 matches
-
plasată. În mod bizar, casa lui avea un aer monastic. Pătrundeai pe sub niște arcade joase. Holul era panelat cu mahon. Lifturile erau ca niște cabine de confesional. În fiecare apartament intrai printr‑un vestibul pavat cu dale de gresie și luminat de o lampă gotică, fixată În tavan. Pe palierul din fața apartamentului lui Ravelstein se găsea aproape Întotdeauna câte o mobilă gata a fi eliminată, Înlocuită de o nouă achiziție - câte un scrin, un dulăpior, un suport de umbrele, o pictură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
da! V-am prins eu! Ați visat trompeți. ARTUR: Ce oroare! GARDIANUL: Sigur. Visul desfigurează realitatea. (Pauză; personajele ușor obosite.) ARTUR (Patetic.): Și totuși, și totuși... Cu puțină ordine, cu puțină disciplină... Cu un cetățean, doi... această sală s-ar lumina, s-ar rotunji, s-ar lipi mai repede de noi... pentru că sufletul e și el un copil care așteaptă ceva... GARDIANUL (Indecis.): Hm. ARTUR (Propulsat de acest „hm”.): Nu? Am putea aranja tribuna, am putea împrumuta câteva fotolii... Uite, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să fredoneze, bătând măsura.) Laa-laa-laa... la-la... GRUBI (Jubilând.): Se aude, Bruno! Se aude! înseamnă că am reușit. BĂRBATUL CU TOMBERONUL ( Aruncând și restul gunoiului în groapă.): Na! Na! Ați făcut treabă bună, mă! Hi-hi! Laa... la-la-la... BRUNO (Receptând muzica și luminându-se la față pe măsură ce aceasta crește în intensitate.): Măi, a dracului! GRUBI (În culmea fericirii.): S-a putut. Vezi că s-a putut? BĂRBATUL CU TOMBERONUL (Căzut în nostalgie.): Frumos mai cântă asta, dom’le! BRUNO (Oftând.): Ah, și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ia te uită! GRUBI (Mândru.): Ei, ce zici? FETIȘCANA: Ce să zic? GRUBI: Mai avem puțin ș-o dăm gata. FETIȘCANA: Da’ acolo ce se vede? BRUNO (Privind în direcția arătată.): Unde? FETIȘCANA: Acolo. (Toți privesc.) BRUNO: A, s-a luminat de ziuă. GRUBI: Știi, acolo nu e ca la noi. Aici se-ntunecă și acolo se-nluminează de ziuă. FETIȘCANA (Neîncrezătoare.): Ei, aș! GRUBI: Zău! Întreabă-l pe BRUNO. PRIMUL BĂRBAT (Scoțându-și pălăria.): Domnișoară, domnul GRUBI are dreptate. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vadă. MACABEUS: Mult? INAMICUL: Tot. MACABEUS: Tot cerul? Pe-o parte și pe alta? INAMICUL: Tot... (Pauză.) MACABEUS: N-am somn. PARASCHIV: Nici eu. INAMICUL: Ar cam trebui să dormim... oarecum... Să avem puteri... MACABEUS: Mai e puțin și se luminează... INAMICUL: Dacă adormi ai să te simți mai bine... Își potrivește culcușul și ia poziție de somn.) (Pauză.) MACABEUS ( Tresare.): Hei! PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS: Ai simțit? PARASCHIV: Ce? MACABEUS: Parcă s-a luminat puțin... PARASCHIV: Taci... Vezi poate poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
MACABEUS: Mai e puțin și se luminează... INAMICUL: Dacă adormi ai să te simți mai bine... Își potrivește culcușul și ia poziție de somn.) (Pauză.) MACABEUS ( Tresare.): Hei! PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS: Ai simțit? PARASCHIV: Ce? MACABEUS: Parcă s-a luminat puțin... PARASCHIV: Taci... Vezi poate poți dormi. MACABEUS: Să văd.... (Se întoarce și el de câteva ori, își caută un loc bun de somn; respirație lentă.) (Pauză.) MACABEUS (Tresare iar.): Hei! PARASCHIV (Care tot timpul își mângâie trompeta.): Ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
stă HAMALUL.) Eu mă legănam și-mi fumam ultima țigară din ziua aceea. (ȘEFUL GĂRII se reașază în fotoliul-leagăn.) Ioana lipsea. Dar cred că ne pândea de undeva, de prin bucătăriile ei. Atunci a apărut el... Treptat scena s-a luminat până la iluzia unei după-amieze blânde. Peronul e încă ud. De pe acoperișul gării se scurg picături de apă. Impresia unei ploi repezi, care tocmai a trecut, și a soarelui care a ieșit din nori de câteva minute. Pe acest fond calm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
un moșneag a suflat într-un fluier de bâlci din cele care în loc să scoată sunet, scot o potecă de hârtie foșnitoare. Acum îl ia de la buze și preț de o clipă, imaginea unei fetițe în fustă verde de catifea îi luminează creierul tăcut. La fiecare întâlnire cu Alexandru, Iulia se lichefiază. Nici chiar în gând nu-i poate spune decât pe numele întreg, Alexandru, în vreme ce toți ceilalți, prieteni, colegi, rude, îl strigă în fel și chip, Alec, Alex, Andu, Sandu, Sandi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
taburetul de metal și își desface nodul de la cravata bleu marine. Fără să vrea, privirea îi alunecă în catastif. Eșantioanele 1 și 2 aparțin lui M. Mihai (tatăl) și S. Mihai (fiica). 8 februarie E încă noapte, nu s-a luminat de ziuă. Din blocurile de locuințe se desprind aici câte o umbră, dincolo două, se adună apoi în pâlcuri, îndreptându-se cu grabă spre stația de autobuz. Pe cer pălesc ultimele stele, orbite de neonul din care se prelinge o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
din blană, încununând-o cu țurțuri străvezii. Oamenii îl lasă mai departe să doarmă, se uită doar la el. Își suflă în pumni, își trag căciulile și mai bine peste urechi, se bat peste brațe, tropăie. Deși nu s-a luminat, felinarul se stinge. Poate s-a stricat. Oricum n-are nici o însemnătate, cei care așteaptă autobuzul nu au a se duce altundeva. Câțiva pufăie din țigări, prin aburul alb al vieții. E liniște, nimeni nu zice nimic. Ce-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
portretul fostului ministru de Justiție. Directorul nu i-a dat un răspuns clar. A surâs doar visător, șoptind mai mult ca pentru sine: „Pătrășcanu... Avea multă carte, desigur. Dar și ambiție de a parveni și mai multă. Vroia să ne lumineze partidul și lucra și pentru Soare Răsare, și pentru Soare Apune, uitând că lumina care ne trebuia nouă să ne întărească în luptă trebuia să vină doar de la munții și apele astea, de aici, ale noastre, dacice. Cum o să surprinzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
asigurată. Dar fiți atent la asta.“ Îi arătă pe listă un nume, al patrulea, deasupra celui al profesorului Ilarion Tomnea, fugitul. Își trecu degetul înmănușat pe hârtie și Păsculescu urmărea curios cum numele subliniat de degetul aceluia dintr-o dată se luminează, cum literele prind a pâlpâi fosforescente, se răsucesc, se foiesc, se-adună și se topesc deodată într-un mic pătrățel luminos din chenarul căruia clipește, ușor speriată, Reluța, nevastă-sa. N-o recunoscu de la bun început, dar insul îi șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
final, așa cum face locomotiva când intră în prima curbă lungă a defileului de la Cheile Arse. Chiuia cocoțat pe Cassa de bani, zvâcnind să se atârne de lampadarul cu cinci brațe și cu patruzeci de becuri care, abia acum observă nedumerit, luminau toate. -Doooooom Peeeeeeriiiiii...ngh...nghhh...iiiiiițăăăăăăă... Breeeeeee, n-auzi? Ăsta vrea să semneeeeeeze, breeeeeeeeee.... Pălăriatul ridică din umeri. Aruncă formularul și se îndreptă spre cel de la calorifer. Acela reușise să vâre femeia în sac. Acum îl cosea la gură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
căciula și i-am aruncat-o pă geam, da n-a prins-o, a căzut în castanul din fața blocului, nu le poți ține minte pă toate, da când stai singură ca mine parcă vezi trecutul cum vine spre tine și luminează ca o lanternă și îți arată câte o chestie, ca asta cu căciula de te sfâșie la adâncul tău, da p-ormă vroiam să vin la tine, să te rog să mă scapi, că nu mai pot, mă maltratează, încuiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
bancă. - Dom’ Aulius, nu le mai puneți dom’le la inimă pe toate. Ce vă gândiți la viața ăluia, când concentrarea tre’ să fie acu pe răbdare și seninătate. Cum semnează Wintris chestia aia și comisia o ștmpilează, cum se luminează valea! V-am spus, maestrul Pârțângău o lungește cât e cazul. - Știu, Vergilică, da eu nu mai apuc momentul. Pigasie mi-a spus că a venit sorocul și gata. Decât că mă gândeam și eu, că am mai citit chestii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
steguleț. Apoi, ca și cum ar fi învârtit o imaginară manivelă deasupra sa, făcu câteva semne agitate cu mâna dreaptă și o zbughi drept în sus, printre crengile înaltului salcâm de la poarta prozatorului. Ca la un semn, becurile de pe stradă începură să lumineze. Inginerul dădu capul pe spate și rămăsese așa câteva clipe, încercând să vadă dacă nu cumva burtosul acela țâșnise de se cățărase pe vreo creangă a salcâmului și le făcea de-acolo semne teroriștilor cu vreo lanternă. Mai devreme, Dinescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
unul roșu, care scoate un zgomot ca un țiuit: amânarea comunicațiilor. Samuel are alte priorități decât să pălăvrăgească cu Hewnen, sau cum s-o mai chema. Mai întâi el activează o tastatură secundară și, în timp ce accesează programul, fața îi e luminată de un zâmbet. Prin gura întredeschisă se insinuează vârful limbii. Când termină, se întinde cu o evidentă grimasă după un dispozitiv aflat în capătul pupitrului, pe care îl apucă și îl fixează pe căpățâna rasă. Imediat, un beculeț începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ei, exprimă perfect sentimentele lui Mircea. Mircea a auzit de ei numai în treacăt, pentru că el e fan Slapshire, dar va fi de acord să o însoțească pe Andreea. Ajunși în camera ei ticsită de postere în mărime naturală și luminată în roșu, Andreea se va tolăni pe covor înșirând minidiscurile cu Black Eleison. Vor asculta cât vor asculta, pe urmă Mircea, dacă îl va duce capul, o va trage pe Andreea la pieptul lui și o va săruta. Muzica asurzitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
care l-am văzut a fost directorul. Mă aștepta la intrarea profesorilor, nerăbdător și pufăind o țigară. L-am urmat în birou. Avea un ficus uriaș în dreptul geamului cu jaluzele, așa că în încăpere erau numai săgeți de lumină. Soarele răsărise, luminând rece. Directorul se juca cu un pix ce avea la un capăt o sferă de plastic cu o gură zâmbăreață. - Eu și cu tine, mi-a spus, suntem cei mai afectați de toată tărășenia. Circulă zvonuri că există în oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
se crăpase un dreptunghi luminos. Am intrat și l-am pipăit. Era mobil, putea fi împins. L-am mișcat atât cât să pot trece, și m-am pomenit într-un coridor ce cobora în spirală la subsol. O lampă chioară lumina cam trei trepte, după care totul se cufunda în beznă. Inima a început să-mi bată puternic. Un fior mi-a străbătut trupul până în creștetul capului, și de acolo, de parcă mi-ar fi despicat creierul, s-au scurs în mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
perdelele din capătul culoarului. Prin deschizătura lor pătrundea o întreagă lume de cititori pasionați. Îi auzea vociferând și așezându-se pe scaune, umplându-și timpul în așteptarea lui. Să nu-i lăsăm să mai aștepte, gândi vesel. Un surâs îi lumină partea stângă a gurii și simți o dorință irezistibilă de a comunica. Porni spre sala de recepții făcându-i lui Nietzsche, care stătea lângă extinctor, un gest complice. Curând, perdelele se traseră în lături. „Maestre” fu primul cuvânt pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
care se mai vedeau niște chiștoace groase, fumate până în ultimul moment, și s-a ridicat. A deschis ușa, și ușa nu s-a mai închis. S-a dat de perete, iar pe măsură ce se deschidea o vedeam pe Carmen cu spatele la mine, luminată de o lanternă jucăușă, dar nu era lanterna ei. Se uita mirată într-o parte și vorbea cu cineva. Părea atât de surprinsă încât n-a făcut nici măcar un gest ca să ascundă scrumiera. Nici eu nu m-am ridicat de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
eu către Lurch, ar trebui să fie doi aligatori care au scăpat de la zoo. Altfel cum să se înmulțească? Logic, nu? —Lurchie, vrei să aduci tu o lanternă? zise Bez. E întuneric beznă acolo jos. Îndreptă lanterna în jos. Îi lumină fața lui Marie, care se întoarse către noi o secundă, asemenea unui pește care-și arată burta albă, apoi se uită din nou în jos, părul ei negru confundându-se cu tenebrele. Încearcă să luminezi la mijloc, zisei eu. Marie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Îndreptă lanterna în jos. Îi lumină fața lui Marie, care se întoarse către noi o secundă, asemenea unui pește care-și arată burta albă, apoi se uită din nou în jos, părul ei negru confundându-se cu tenebrele. Încearcă să luminezi la mijloc, zisei eu. Marie, acum tu de ce nu te întorci? Părea că a rămas locului de groază. Nu putea să fie vorba de amețeală, doar văzusem ce spectacol dăduse pe mobil - lucru care elimina din discuție cea mai neplăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de ei, continuă ea. S-ar putea să știe ceva. — Înțeleg că Bez e aici de când lumea, observai eu. — A, da. El și cu Steve, directorul de scenă. Și cu mine. Noi facem parte din clubul bătrânilor supraviețuitori. Margery se lumină de îndată ce pronunță aceste cuvinte; părea că nu face nici o legătură între vechimea în muncă la teatrul Cross și posibilitatea ca o asemenea persoană să sugrume o fată oarecare și să-i facă vânt în canal. — Și Philip e aici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]