KorAP: Find »[drukola/base=strecura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...341 342 343 ...424 >

10,586 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

și se opri, intimidat puțin, cu toată tulburarea sa. Îl urmă Lebedev, care se ținea ca umbra de el și era beat criță; intrară apoi studentul, domnul cu pumnii, Zaliojev, care făcu plecăciuni în dreapta și în stânga, și, în sfârșit, se strecură și grăsanul cel mic de statură. Prezența doamnelor încă îi mai făcea să fie reținuți și se vedea că îi deranjează foarte mult, desigur, doar pentru moment, până la primul pretext de a țipa și a începe... Atunci nici o doamnă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-se inexistenți, astfel că ei doi vor coborî în tihnă scara pe care urcau acum. Însă începu să se îngrozească și să-și piardă această speranță: generalul îl conducea pe scară ca un om care într-adevăr are aici cunoscuți, strecurând mereu amănunte biografice și topografice, care se dovedeau a fi de o precizie matematică. Când, în sfârșit, după ce ajunseră deja la mezanin, se opriră în fața ușii de la unul dintre bogatele apartamente din dreapta și generalul apucă mânerul clopoțelului, prințul era gata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spuneți că mă considerați perfecțiunea întruchipată, da? — Da. — Chiar dacă sunteți un maestru al ghicitului, acum vă înșelați. Chiar astăzi vă voi aduce aminte de asta. Îl prezentă pe prinț musafirilor, dintre care mai mult de jumătate îl cunoșteau deja. Toțki strecură imediat o amabilitate. Toți parcă se mai înviorară puțin, începură să discute și să râdă. Nastasia Filippovna îl pofti pe prinț să ia loc lângă dânsa. — Totuși, ce e de-a mirării în apariția prințului? strigă Ferdâșcenko mai tare decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ciudat și chiar buzele îi tremurau. Toți îi priveau curioși pe amândoi. — Încă unul l-a trișat pe Ferdâșcenko! Ah, cum l-a trișat! Da, chiar l-a trișat! strigă Ferdâșcenko cu voce plângăreață, înțelegând că poate și trebuie să strecoare o vorbă. Pe dumneata cine nu te lasă să pricepi cum stau lucrurile? Ia și învață de la oamenii deștepți! i-o reteză aproape triumfătoare Daria Alexeevna (o veche și fidelă amică și complice a lui Toțki). — Aveți dreptate, Afanasi Ivanovici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
camere, lucrurile de care ei nu mai auziseră și pe care nu le mai văzuseră, mobilele rare, tablourile, statuia uriașă a Venerei, toate acestea le produseseră o impresie zguduitoare, vecină cu spaima. Dar această impresie nu-i împiedică să se strecoare după Rogojin în salon, intrând câte unul și manifestându-și curiozitatea obraznică; însă când domnul cu pumnii, „cerșetorul“ și încă vreo câțiva, printre ceilalți oaspeți, îl remarcară pe generalul Epancin, în prima clipă fură atât de intimidați, că începură să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ac enorm cu briliant, a cărui măciulie înfățișa un cărăbuș; pe degetul murdar de la mâna dreaptă își pusese un inel masiv, tot cu briliant. Lebedev se opri cam la vreo trei pași de masă; ceilalți, cum am mai spus, se strecurau încet în salon. Katia și Pașa, cameristele Nastasiei Filippovna, dădură și ele fuga ca să privească dindărătul draperiilor, cu mare uimire și spaimă. — Ce-i asta? întrebă Nastasia Filippovna, privindu-l pe Rogojin atentă și curioasă și arătând cu ochii „obiectul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spuse Lebedev nemaiâncăpându-și în piele de bucurie. — Fiți bun și tâlcuiți-mi ceva zilele astea, așa, ca între vecini. Nu pricep nimic din Apocalipsă. Nu pot să nu vă previn, Aglaia Ivanovna, că din partea lui e doar șarlatanie, credeți-mă, strecură repede generalul Ivolghin, care stătuse ca pe ace, dorind din răsputeri să înceapă cumva discuția; se așeză lângă Aglaia Ivanovna. Desigur, continuă el, vilegiatura are drepturile și plăcerile ei și primirea acestui neobișnuit intrus pentru tâlcuirea Apocalipsei este o idee

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
un minut și tot momentul s-ar rata. — Așa-i, lasă-l în pace; te duci după o jumătate de oră, decise Lizaveta Prokofievna. — Uite ce înseamnă să spui adevărul măcar o dată în viață: i-au dat lacrimile! îndrăzni să strecoare Lebedev. — Ei, domnule, și tu trebuie să fii om cuminte, dacă-i adevărat ce-am auzit, îl luă imediat la rost Lizaveta Prokofievna. Raporturile reciproce dintre toți oaspeții veniți la prinț se limpeziră încetul cu încetul. Prințul, desigur, era în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Pavlovici, îndepărtându-se iute de Aglaia. Cred că și prăvăliile sunt închise la Petersburg, e trecut de opt, întări el cele spuse, scoțându-și ceasul. — Atâta timp nu ne-am dat seama că ne lipsește, putem aștepta și până mâine, strecură Adelaida un reproș. — Și nici nu se cade, adăugă Kolea, ca persoanele din înalta societate să fie interesate prea mult de literatură. Întrebați-l pe Evgheni Pavlovici. Ar trebui să le intereseze mai mult gabrioletele galbene cu roți roșii. — Iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sub aspect moral. Intrară cinci inși, adică patru oaspeți noi, urmați de generalul Ivolghin, care era înfierbântat, tulburat și apucat de o criză puternică de elocință. „Măcar el e negreșit de partea mea!“ se gândi prințul și zâmbi. Kolea se strecură înăuntru împreună cu ceilalți; discuta aprig cu Ippolit, care era între cei veniți în vizită. Ippolit îl asculta și râdea ironic. Prințul îi invită pe oaspeți să ia loc. Erau cu toții foarte tineri, chiar adolescenți, încât oricine s-ar fi mirat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
peste poate, să expuneți problema lui Burdovski judecății prietenilor dumneavoastră? Noi, poate, nu dorim judecata prietenilor dumneavoastră; știm prea bine ce poate însemna judecata prietenilor dumneavoastră!... Însă dacă, la urma urmei, nu doriți să vorbiți aici, domnule Burdovski, reuși să strecoare câteva cuvinte prințul, care era foarte uimit de acest început, atunci, v-am zis doar, haideți în altă cameră și repet că am auzit de sosirea domniilor voastre, a tuturor, de-abia acum câteva momente... — Dar nu aveți dreptul, nu aveți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
istorie, de ce v-ați supărat mai adineaori când eu, de față cu prietenii mei, am deschis discuția? În sfârșit! bombăni înfuriată Lizaveta Prokofievna. — Și, prințe, chiar ați binevoit să uitați, zise Lebedev, cuprins parcă de febră, nemaiputându-se stăpâni și strecurându-se deodată printre scaune, ați binevoit să uitați că numai cordialitatea și neasemuita bunătate a inimii dumneavoastră v-au îndemnat să-i primiți și să-i ascultați și că ei n-au nici un drept să pretindă ceva într-o asemenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
așa ne-am înțeles, confirmă nepotul lui Lebedev. — Atunci, dacă așa ați vrut, de ce adineaori, de la primele cuvinte, s-a lăsat cu strigăte și larmă? se miră prințul. — Și în privința articolului, prințe, se amestecă boxerul, care ținea foarte mult să strecoare și el o vorbă și de aceea acum se simțea plăcut înviorat (se putea bănui că asupra lui acționa vizibil și puternic prezența doamnelor), în privința articolului, recunosc că într-adevăr eu sunt autorul, cu toate că prietenul meu suferind, căruia m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ei se pierdură în larma generală; toți discutau de-acum zgomotos, toți judecau, unii se contraziceau, alții râdeau. Ivan Feodorovici Epancin era în ultimul hal de furie și, arătându-și demnitatea jignită, o aștepta pe Lizaveta Prokofievna. Nepotul lui Lebedev strecură ultimul cuvânt: — Da, prințe, trebuie să vă recunoaștem ce e al dumneavoastră, că știți totuși să profitați de... ei, de maladia pe care o aveți (ca să mă exprim mai decent); ați izbutit să oferiți prietenia și banii dumneavoastră într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de asta nepotul lui Lebedev. Ne jigniți cu acest „lăsați“, prințe. Nu ne ascundem, spunem pe față; da, aici e doar o sută de ruble, nu două sute cincizeci, dar oare nu e totuna... N-nu, nu e totuna..., izbuti să strecoare Gavrila Ardalionovici, afișând un aer de nedumerire naivă. — Nu mă întrerupeți; nu suntem chiar atât de proști cum ne credeți, domnule avocat, exclamă cu ciudă nepotul lui Lebedev. Firește, o sută de ruble nu-s două sute cincizeci, însă e totuna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-și aranjeze mantila, așteptând ca să plece „aceia“. În această clipă, de „aceia“ se apropie o birjă, după care, cu un sfert de oră înainte, Doktorenko avusese grijă să-l trimită pe fiul lui Lebedev, gimnazistul. De îndată ce soția tăcu, generalul își strecură și el cuvântul: — Într-adevăr, prințe, nici nu mă așteptam... după toate, după relațiile noastre de prietenie... și, în sfârșit, Lizaveta Prokofievna... — Cum se poate așa ceva! exclamă Adelaida, care se apropie repede de prinț și îi întinse mâna. Prințul îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
a intrat prințul.“ — Domnilor, spuse Ippolit, întrerupându-și brusc lectura și parcă rușinându-se. N-am recitit textul, dar mi se pare că într-adevăr am scris multe lucruri inutile. Acest vis... — Cam așa e! se grăbi Ganea să-și strecoare părerea. — Există aici multe aspecte personale, de acord, adică propriu-zis despre mine... Spunând toate acestea, Ippolit arăta obosit și slăbit și își ștergea transpirația de pe frunte cu batista. — Da, vă interesează propria persoană cam mult, sâsâi Lebedev. — Eu, domnilor, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pași înaintea mea și curând l-am pierdut din ochi prin mulțime. Am luat-o la fugă și am început să-l strig; dar întrucât, în afară de «hei!», n-aveam cum să-l strig, acesta nu a întors capul. Deodată se strecură în stânga, pe poarta unei clădiri. Când am ajuns în fugă la poarta cufundată în întuneric, nu mai era nimeni. Clădirea era de dimensiuni imense, unul dintre coloșii pe care îi construiesc escrocii pentru apartamente mici; în unele din aceste clădiri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pune amprenta pe toată viața lui. Se pare că ea voia să-i arate ceva, tot aici, aproape, în parc. El se ridică gata s-o urmeze și deodată de lângă el răsună râsul zglobiu, proaspăt al cuiva; o mână își strecură degetele în palma lui; apucă această mână, o strânse tare și se trezi. În fața lui stătea și râdea sonor Aglaia. VIIItc "VIII" Râdea, dar era și mânioasă. — Doarme! Dormeai! strigă ea cu uimire disprețuitoare. — Dumneata erai! bâigui prințul, încă nedezmeticit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
văzut ieri; are degetele nevătămate. Deodată Aglaia pufni în râs, ca un copil. Știi de ce am mințit acum? se întoarse ea brusc spre prinț, cu naivitatea cea mai copilăroasă, cu buzele încă tremurându-i de râs. Pentru că, atunci când minți, dacă strecori cu dibăcie ceva nu prea obișnuit, ceva excentric, ei bine, ceva prea bătător la ochi sau chiar imposibil, minciuna devine mult mai verosimilă. Am remarcat asta. Mie nu mi-a ieșit bine, pentru că n-am fost în stare... Brusc, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dar nu am cedat și am dat bir cu fugiții, ha-ha! — Am auzit că atunci, domnul meu, nu de iezuiți ai dat bir cu fugiții, ci ai șters-o de la Viena la Paris cu frumoasa contesă Levițkaia, părăsindu-ți postul, strecură deodată Belokonskaia. Oricum ar fi, înseamnă că de iezuiți am scăpat! replică bătrânelul și amintirea plăcută îl făcu să izbucnească în râs. Mi se pare că sunteți o fire foarte religioasă, calitate rar întâlnită acum printre tineri, i se adresă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
neagră, veche, dar decentă, și cu o broboadă de mătase pe cap. Ia cincizeci de ruble pentru mantila dumitale! spuse el deodată, întinzându-i fetei banii. În timp ce aceasta era pe cale să se mire, în timp ce se pregătea să înțeleagă, el îi strecură banii în palmă, îi scoase mantila, îi luă basmaua, aruncându-le pe amândouă pe umerii și capul Nastasiei Filippovna. Toaleta ei prea luxoasă era prea bătătoare la ochi, ar fi atras atenția în tren. De-abia mai târziu înțelese fata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ținea deja cheia în mână. Urcând scara, se răsuci pe călcâie și-i făcu prințului un semn de amenințare cu degetul, adică să pășească mai ușor, deschise ușa care dădea spre camerele lui, îl lăsă pe prinț să intre, se strecură și el cu precauție, încuie ușa și băgă cheia în buzunar. — Hai, spuse el în șoaptă. Încă de când erau pe trotuarul străzii Liteinaia începuse să vorbească în șoaptă. Cu tot calmul lui exterior, era stăpânit de o profundă neliniște lăuntrică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919

Gambetta însuși? Fiecare din aceste liste va cuprinde deci în frunte un nume mare și cunoscut, iar restul va consista din numele unor simple instrumente politice, votatori, mameluci, patrioți de meserie cum se zice. Minoritățile cari, pîn' acum, se puteau strecura cu câțiva reprezentanți ai lor în mijlocul reprezentanților majorității vor fi nimicite sau reduse la puținele cercuri electorale unde predomină în mod incontestabil și unde nu li se poate opune nimeni. Cine știe cât de puține or fi acele cercuri? Dar dacă acel

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
mari naționale - daca, zic, nu aveți destulă încredere în miniștrii actuali, să fim înlocuiți cu alte persoane, cari să aibă fără rezervă toată încrederea dv.; căci numai astfel vom avea sorți de-a înlătura sau cel puțin de a ne strecura printre marile greutăți ce ne creează în cestiunea dunăreană starea politică actuală a Europei. Iată cererea unei moțiuni de înceredere. Iată și sfârșitul ședinței: D. D. Ghica, președinte. Aveți vreo moțiune? D. P. Grădișteanu. Nu. Senatul primește trecerea pur și

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]