9,812 matches
-
mergeau mai departe singure. De n-ar fi fost arcul și scutul, săgețile, sabia și securea, coiful și sacul de drum și trupul său, picioarele lui ar fi mers ușor de tot. Dar de la o vreme genunchii tineri începură să tremure și istovitul soldat făcea ca și toți ceilalți sforțări să se țină treaz, știind că de acum încolo în întîia clipă de toropeală picioarele se vor îndoi din genunchi și trupul va cădea în nisip, zăngănind din arme, și acolo
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ei? Dispreț sau batjocură? Sclavul nu știa că acest soldat este înarmat și îl poate ucide dacă se răzvrătește? - Tu nu te-ai gândit că e primejdios pentru tine să nu rostești urarea? Dacă te ucid? zise Iahuben. Glasul îi tremura ușor. Fără a-și întoarce capul spre el, sclavul zise liniștit: - Ce aș pierde? Nu eu aș avea de pierdut. Iahuben se gândi la felul de a se purta al acestui rob ciudat. - Atunci de ce... (glasul începu să-i tremure
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tremura ușor. Fără a-și întoarce capul spre el, sclavul zise liniștit: - Ce aș pierde? Nu eu aș avea de pierdut. Iahuben se gândi la felul de a se purta al acestui rob ciudat. - Atunci de ce... (glasul începu să-i tremure ceva mai tare)... de ce... (și soldatul se încordă, rostind repede) n-ai făcut și tu ca fostul tău stăpân care s-a străpuns cu sabia? - Ce aș fi cîștigat? răspunse liniștit sclavul. - Cum?... Ai fi fost liber. Auta oftă. - Moartea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ești iscoadă!... Păcat. Lui Auta îi venea greu să le spună tot ce avea pe suflet, dar și mai greu îi venea să nu le spună. Lupta din el se oglindi în cutele feței lui, în ochi, în buzele care tremurară ușor, în fălcile strânse. Agbongbotile văzu această luptă și se înduioșă. Spuse tărăgănat: - Cu tine sau fără tine, străinii roșii tot își vor lua robii de care au nevoie... Fă-ți datoria, alege pe cine vrei și lasă-ne pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nefiresc. Unul dintre robii cei noi, care fusese luat să care hrană pentru frații săi dinăuntrul țarcului, veni repede, lăsând hrana săracă pe pământ, și strigă din răsputeri: - Au adus-o pe Ntombi!... Ntombi e aici! Mai-Baka simți că îi tremură bărbia. Nu îndrăzni să se apropie de gard, ca să vadă dacă într-adevăr venise. Agbongbotile porni cu picioarele sale bătrâne spre marginea cealaltă a țarcului și, curios să afle care e Ntombi, se luă după el și Iahuben. Auta s-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mi-am ales. Dar nu e sclavă și nu e neagră. Iată de ce nu pot alege clipa cea mai fericită... - Atunci ești un nătărău! Sau iarăși uiți că ești rob? Alege-ți fericirile la care ai dreptul. Ochii lui Auta tremurară, ușor înroșiți. Zise cu glas sugrumat: - Drepturile, stăpâne, se măsoară altfel. Dragostea nu le e măsură bună. Tefnaht începu să râdă cu poftă: - Ești prea tânăr, sau ești cu adevărat nătărău. Du-te în cortul tău. Uite, corăbiile intră în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
treilea munte, lung și crestat ca un pieptene. Mai spre miazăzi, numai ochii buni puteau desluși, dacă le cunoșteau dinainte, trei piscuri scunde așezate în triunghi. Iar întorcînd privirea pe dunga dintre miazănoapte și apus a orizontului, puteai zări cum tremură în depărtări alți doi munți, unul vânăt, altul albicios. Cel dintâi era un munte mai mare, bogat în flori, pe celălalt, pipernicit, mai mult o stâncă golașă, Auta își aducea aminte că a văzut foarte mulți corbi. De aceea i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
iar de-aici o văd mai spre răsărit și mai jos. Și când băiatul de păstor s-a jucat cu piatra lui, mi-a năvălit în minte gândul că pământul ar putea să fie ca o sferă. În ochii bătrânului tremura o lumină. Nu-i răspunse sclavului. Se sculă din jilț și se duse încet spre o firidă. Se uită puțin spre rafturile firidei, cuprinzînd-o într-o privire. Se aflau acolo mai multe lucruri stranii care pentru ochii unui atlant obișnuit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se iviseră. Steaua lungă și stranie, steaua necunoscută care-l urmărise atâtea nopți, firește, nu era în cer. Își întoarse repede fața spre turnul din grâu. Nu pricepea nimic. Nu știa de ce se uitase la cer. Genunchii începură să-i tremure... Simți o năvalnică durere de cap. Lăsă fruntea în jos. Stătu un timp, sugrumat de tulburare. Apoi ridică ochii iarăși spre cer. Stelele sclipeau ca totdeauna, în apa neagră cerească. Încet, privirea lui Auta coborî spre straniul turn. Iar în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
picioare. Se întoarse. Lângă el stătea o ființă, mai scundă decât el, altfel decât el și decât toți oamenii pe care-i văzuse, dar foarte asemănătoare cu ființele omenești. Auta privi cu ochii măriți. Genunchii și buzele începură să-i tremure. Ființa aceea, îmbrăcată cu o haină argintie ca dintr-un fel ciudat de mătase, îi zâmbea. Auta se uită mai bine: da, era sau cel puțin părea zâmbet. Hainele erau cu totul închise, nelăsând să se vadă nici un crâmpei de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
portocalii, în câteva se loveau de pereții de sticlă scântei albastre. Alt străin părea că scrie, fără să se vadă pe ce; al treilea îi întrebă ceva pe ceilalți doi și privea într-o cutie cu o oglindă pe care tremurau niște frânghiuțe de lumină. Numai al patrulea nu făcea nimic, se uita la Auta. Erau cu toții cu chelii mari, afară de unul singur, care avea păr ceva mai bogat, galben albicios, cel care se uita la Auta. Ar fi putut să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
părea că înaintează ca melcii. Și, cu toată graba lor de a ajunge cât mai era soarele sus, nu ajunseră decât noaptea. Cei doi preoți, înconjurați de câțiva soldați dintre cei mai viteji, dar care acum își uitaseră vitejia și tremurau ca varga, înaintară prin grâu. Zăriră curând la lumina faclelor, ceva mai departe, turnul despre care scria Auta. Marele Preot privi vrăjit: pe măsură ce se apropiau, turnul uriaș strălucea orbitor la lumina celor treizeci de facle. Învelișul lui avea darul să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-o, fiule! Sunt mândru de tine. - Nu toată, stăpâne. Abia am început... Dar în clipa aceea se deschise ușa și cineva, întocmai cum se povestea prin țară, coborî încet și rămase lângă turn. Marele Preot, stăpînindu-se cu greu să nu tremure, însoțit de Tefnaht căruia îi clănțăneau dinții și urmat de liniștitul Auta, păși spre ușa deschisă, în vreme ce toți ceilalți rămași în urmă, robi, slujitori și soldați, căzură în genunchi cu frunțile la pământ. Cei doi preoți îndurară cu teamă abia
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care se desfăceau din podea, până atunci nevăzute. Al patrulea străin și femeia rămâneau în turn. Când se așezară, legîndu-și pieptul și picioarele cu anumite curele pe care le avea fiecare scaun, Auta auzi un horcăit ușor și simți cum tremură totul. Apoi, zvâcnind pe neașteptate, această luntre mică a văzduhului sări de pe pământ și în scurtă vreme călătorul pământean înmărmurit văzu prin lunga fereastra din podea un fel de ceață destrămată, iar după alte câteva clipe, când această ceață se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ar fi coborât din cer într-un turn de foc? Iar când Auta îi prinse curelele pe piept și pe șolduri, Iahuben îl privi neputincios și trist. Abia izbuti să-l întrebe: - Voi mă duceți la moarte? Luntrea începu să tremure, înainte de a țâșni în văzduh. - Nu la moarte, Iahuben! îi spuse Auta cu voce caldă. Cum să te duc eu la moarte când tu m-ai scăpat de ea?... Ți-ai pierdut încrederea în mine? Acum, să te scăpăm întîi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
scăpat de ea?... Ți-ai pierdut încrederea în mine? Acum, să te scăpăm întîi de Tefnaht... Să nu te sperii: luntrea asta minunată zboară prin văzduh. Când ajungem într-un loc mai ferit, am să-ți povestesc multe... Luntrea încă tremura pe pământ, și Iahuben îl zări pe Tefnaht alergând pe zidul palatului, ceea ce nu i se întîmplase niciodată. Sutașul avu o lucire rea în ochi și-i spuse lui Auta: - Cere-le să-l ucidă ca pe câinele acela! Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lespedea se netezea ca oglinda. Străinii se uitau cu milă la acești nefericiți. Vrând să-i vadă mai bine, opriră luntrea în aer, coborînd-o aproape de pământ. Robii erau prea istoviți ca să mai bage în seamă ivirea acelei păsări ciudate care tremura șuierând în mijlocul văzduhului. Atunci lui Auta îi veni în minte ceea ce de mult căuta să găsească și nu știa cum. Ceru pâlnia fermecată care întărea glasurile omenești și strigă în ea printr-o fereastră deschisă: - Robi ai Atlantidei, zeilor cerului
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
băgate în altfel de globuri, mai lunguiețe, și fiecăruia, înainte de a se culca pe jilțul desfăcut, femeia îi dăduse să înghită anumiți sîmburași și, cum spunea ea, îi întărise bătaia inimii. Deodată, Auta simți că totul din jur începe să tremure mărunt și repede, împreună cu trupul lui. De undeva de departe, ca dintr-altă lume, ajunse până la el un vuiet surd, și puțin mai târziu o zvâcnitură puternică, venită din spate, îl ameți câteva clipe. Numaidecât simți însă că toate măruntaiele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
doi. Ceilalți fugiră, zbierând îngroziți. Îndată Auta, își aduse aminte de arma albastră, și nemaivăzîndu-se înconjurat, alergă spre tufe. Nu era din neamul tibbu, dar știa să fugă minunat. Când îl văzu lângă ea, Nefert îi încolăci gâtul cu brațele. Tremura. - Hai să fugim de-aici, Auta! În pădure să fugim. Nu mai vreau să văd pe nimeni, numai pe tine... Auta îi mângâie părul. - Cum să trăim în pădure? Ca sălbaticii? Și până, la urmă tot vom fi descoperiți. - Ca
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
oraș. El îmi cerea întruna lămuriri, strigă cârmaciul. Auta se opri înțepenit. Mintea lui se lumină. Strigă mînios: - Tefnaht a fost... numai el! Vorbeau în limba atlantă, anume. Auzind strigătul mânios al lui Auta și neînțelegînd nimic, Nefert începu să tremure îngrozită. Auta se uită la ea. În ochii lui scăpără ură. Zise răstit: - N-ai fost tu momeala din capcană, Nefert? Spune sau te ucid! Nefert izbucni în plâns. - Dar ai spus că știai că am să vin! spuse Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
arătă musculița și spuse: - Deocamdată n-a ajuns. Zboară încet. Auta își dădu seama că era luntrea lor. Întrebă din nou: - Și acum ce va fi: Fără să-și ia ochii de la oglindă, Hor zise: - Nu știu ce va fi... Vocea lui tremura. CAPITOLUL XXIV Mpunzi era de mult prieten cu robul cârmaci care-l dusese nu o dată ascuns în luntrea pescărească. Dar acum erau douăzeci și cine putea să-i ascundă pe toți? Dimineața îi apucase într-o pădurice de pe țărm. Să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Nefert, care însă nu știa: i-l puseseră în somn. Hor întoarse un mâner, și toate jilțurile se răsturnară, lăsîndu-și călătorii să stea legați de ele cu capul în jos. Luntrea minunată, căreia i se închinaseră neamurile pământului, începu să tremure. Un vuiet surd se auzi dedesubtul ei, apoi luntrea țâșni în adâncimile de sus, ducând cu sine doi copii ai gliei, întîia oară desprinși de țărâna care-i născuse. Puțin mai târziu, din Piscul Sfânt, mai sus de podișul de unde
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ochii. Ntombi plânse însă în văzul tuturor. Apoi coborâră, depărtîndu-se cu toți ceilalți oameni spre pădure. Așa cum le poruncise Auta, se întoarseră toți cu spatele la luntre, intrând printre cedrii înalți. Se lăsa noaptea. Un vâjâit puternic se lovi de frunze și tremură în crengi. Piatra turnului gemu. O lumină orbitoare jucă pe copaci câteva clipe, apoi oamenii se întoarseră privind cu uimire mingea de foc care se suia cu iuțeală în cer. Limbile oamenilor amorțiră. Nimeni nu se mai înțelegea cu nimeni
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și papucii și să lipăie pe culoar până la WC, pe urmă Înapoi În dormitor, să se bărbierească, și iar până la baie, să se spele. Își scoase scufia de mătase neagră pe care o purta În pat și bluza de pijama, tremurând un pic, căci focul Încă nu Încălzise aerul din Încăpere. Turnă apă În lighean, se spălă și se șterse pe față, după care, cu o bucățică de săpun de ras, cu un brici proaspăt ascuțit și o foarfecă bărbătească, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ceasurile până la... 8.30... și ca să vă fac să Înțelegeți cât de tare mă tem. Semnele, slavă cerului, sunt relativ bune. Dar ce sunt semnele? Domine, in manus tuas! În asemenea clipe, omul are nevoie de religie. Dar mâna Îmi tremură și nu mai pot scrie decât că sunt al vostru viteaz, dar În același timp Însingurat și Îngrozit, Henry.“ [Fiind un teatru absolut modern, St James era echipat cu un telefon, prin intermediul căruia Robert Shone putu vorbi cu dirigintele oficiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]