11,591 matches
-
a devenit primul rege din dinastia Tudorilor. Printr-o economie strictă și creșterea taxelor, Henric al VII-lea restabilește echilibrul finanțelor statului. Centralizează puterea la curtea supremă regală. În 1509, fiul sau, Henric al VIII-lea, s-a urcat la tron. Politicile sale erau influențate de cardinalul Thomas Wolsey, ce dezvoltă centralismul regal. Pe plan extern, urmă o politică de alternanța între Habsburgi și Franța. În 1528 Henric a decis să divorțeze de soția să, Caterina de Aragon, mătușa lui Carol
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
iar mănăstirile desființate. Henric al VIII-lea s-a căsătorit de cinci ori, executându-și două dintre soții. Și-a folosit puterea pentru a înlătura nobilimea refractară și pe adversarii politicii sale clericale. În 1547, Henric VIII este urmat la tron de fiul sau mai mare, Eduard VI, a cărui regență a fost contestată de ducii de Somerset și Northumberland. În timpul domniei sale, episcopul anglican de Canterbury, Thomas Cranmer, a forumat princiipile credinței anglicane, iar în 1553 cele 42 de articole ale
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
a fost contestată de ducii de Somerset și Northumberland. În timpul domniei sale, episcopul anglican de Canterbury, Thomas Cranmer, a forumat princiipile credinței anglicane, iar în 1553 cele 42 de articole ale acesteia și renumită Carte de rugăciuni. Eduard este urmat la tron de sora să mai mare, Maria, fiica de religie catolică a lui Henric VIII și a primei soții, Caterina de Aragon. În 1554 restabilește autoritatea papală în Anglia și se căsătorește cu vărul ei, Filip al II-lea al Spaniei
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
sora vitregă protestantă a Mariei, Elisabeta I, fiica lui Anna Boleyn, preia puterea. Acționează cu precauție în disputele religioase, iar din 1564, prin cel 39 de articole, a cimentat definitiv poziția bisericii anglicane de stat. După ce a respins pretențiile la tron ale Mariei Stuart, Elisabeta a sprijinit Olanda protestantă în lupta pentru eliberare, ceea ce izbucnește un război cu Spania. În 1588, flota engleză a anihilat Armada Spaniolă, mult superioară numeric, marcând sfârșitul supremației acesteia pe mare și ascensiunea puterii maritime engleze
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
de Asturia, fiul cel mare al regilor Isabela a Castiliei și Ferdinand al II-lea de Aragon, a surorii sale mai mari Isabella de Asturia, regină a Portugaliei și a singurului ei fiu Miguel, a făcut-o pe Ioana moștenitoarea tronului Spaniei. În 1502, curtea castiliană a recunoscut-o pe Ioana moștenitoarea legitimă a tronului castilian. Împreună cu soțul ei a plecat la curtea Spaniei pentru a primi titlul de prințesă de Asturia conform tradiției. La sfârșitul anului Filip s-a întors
Ioana de Castilia () [Corola-website/Science/313714_a_315043]
-
-lea de Aragon, a surorii sale mai mari Isabella de Asturia, regină a Portugaliei și a singurului ei fiu Miguel, a făcut-o pe Ioana moștenitoarea tronului Spaniei. În 1502, curtea castiliană a recunoscut-o pe Ioana moștenitoarea legitimă a tronului castilian. Împreună cu soțul ei a plecat la curtea Spaniei pentru a primi titlul de prințesă de Asturia conform tradiției. La sfârșitul anului Filip s-a întors în Flandra, ceea ce a aruncat-o într-o tristețe profundă pe Ioana. La 10
Ioana de Castilia () [Corola-website/Science/313714_a_315043]
-
zece ani și fusese crescut în Flandra de către mătușa sa Margareta, a mers să o viziteze. Nu își mai amintea de ea și doar auzise de nebunia ei. Întâlnirea a fost necesară deoarece Carol avea nevoie de legitimarea sa pe tron si situația Ioanei nu s-a schimbat cu nimic dupa aceea. Carol se temea de anticonformismul Ioanei în privința religiei. Un guvern al mamei sale ar fi avut un efect distrugător asupra clerului și a nobilimii ce erau la putere din
Ioana de Castilia () [Corola-website/Science/313714_a_315043]
-
mult mai celebrul Akhenaton, precum și 4 fete - dintre care Sitamun a ajuns regină-consoartă a tatălui său ). În afara acestor copii, mai sunt menționați ca având o filiație incertă și controversată Smenkhkare ( un personaj misterios, care a urmat pentru scurt timp pe tron după moartea lui Akhenaton) și o fată, Baketaten, martoră prețioasă a vieții de la curtea din Amarna. Relația cu soțul său a fost foarte strânsă; în multe reprezentări statuare ale celor doi, silueta reginei este deseori egală cu cea a Faraonului
Tiy () [Corola-website/Science/313742_a_315071]
-
cănd regele insulei Creta, Asterio, o răpește pe Europa din palatul tatălui său și o forțează să se casătorească cu el. Tatăl Europei, regele Agenore al Tirului, încearcă să descopere unde este fiica sa, dar nu reușește. În disperare, lasă tronul nepoatei sale, Semele, cu condiția ca aceasta va trebui să se mărite cu omul care va omorî primul străin care va intra în Regatul Tirului. În acest fel, consideră Agenore, răpirea Europei va fi răzbunată. După decesul lui Agenore, Asterio
Europa riconosciuta () [Corola-website/Science/314018_a_315347]
-
omul care va omorî primul străin care va intra în Regatul Tirului. În acest fel, consideră Agenore, răpirea Europei va fi răzbunată. După decesul lui Agenore, Asterio navighează din Creta la Tir, sperând ca să o poată pune pe Europa pe tronul Regatului Tirului. O furtună puternică devastează flota lui Asterio, cauzând naufragierea propriei sale nave pe coasta regatului Tirului. Asterio, soția sa Europa și fiul lor se salvează din vasul naufragiat coborând pe țărm, unde au imensa neplăcuta surpriză de a
Europa riconosciuta () [Corola-website/Science/314018_a_315347]
-
era de a păstra pur sângele regal). Domnia acestui faraon este îndelungată, de cca 38 de ani și a fost într-o epocă liniștită și prosperă, Imperiul Egiptean întinzându-se din Nubia până în Siria de astăzi. S-a urcat pe tron la o vârstă fragedă și a fost probabil sub regență o perioadă de timp. Era căsătorit cu regina-consoartă Tiye la 2 ani de la urcarea pe tron. Tiye i-a supraviețuit încă 12 ani, păstrându-și influența și asupra urmașului său
Amenhotep al III-lea () [Corola-website/Science/314106_a_315435]
-
Imperiul Egiptean întinzându-se din Nubia până în Siria de astăzi. S-a urcat pe tron la o vârstă fragedă și a fost probabil sub regență o perioadă de timp. Era căsătorit cu regina-consoartă Tiye la 2 ani de la urcarea pe tron. Tiye i-a supraviețuit încă 12 ani, păstrându-și influența și asupra urmașului său Akhenaton. Nu se cunoaște decât o singură expediție militară din timpul său, de pacificare a Nubiei (în nordul Sudanului actual), conform cu cele 3 stele săpate în
Amenhotep al III-lea () [Corola-website/Science/314106_a_315435]
-
Ca răspuns armata britanică sosește în Golful Persic ceace duce la rechemarea trimișilor ruși Simonici și Vitkevici la Moscova. Ca să încheie categoric conflictul Lordul Auckland decide prin Manifestul de la Shimla (1.octombrie 1838) detronarea regelui Dost Mohammed și repunerea pe tron a șahului Shuja, pentru ducerea la îndeplinire a acestei schimbări în primăvara anului următor intră în Afganistan, o armată formată din 16.500 de soldați englezi și indieni împreună cu 35.000 de indieni cuceresc fără a se lovi de o
Războaiele Anglo-Afgane () [Corola-website/Science/314121_a_315450]
-
Marie-Thérèse de Savoia. Când tatăl său a devenit rege, el a devenit ultimul Delfin. A fost regele Ludovic al XIX-lea al Franței și al Navarrei pentru o domnie disputată de 20 de minute în anul 1830 și pretendent la tron în perioada 1836-1844. Louis Antoine s-a născut la Versailles ca fiul cel mare al lui Charles Philippe, Conte de Artois, fratele mai mic al regelui Ludovic al XVI-lea al Franței. Mama lui a fost Prințesa Maria Theresa de
Louis-Antoine, Duce de Angoulême () [Corola-website/Science/314109_a_315438]
-
navigat la Bordeaux. Intrarea sa în oraș la 12 martie 1814 a fost considerată ca începutul restaurării Bourbon. De acolo, Louis Antoine a luptat alături de Ducele de Wellington pentru a-l restaura pe vărul său, Ferdinand al VII-lea la tronul Spaniei. Ca șef al armatei regaliste la sudul râului Rhône, Antoine Louis n-a putut împiedica întoarcerea lui Napoleon la Paris și a fost din nou forțat să fugă în Anglia în timpul "celor o sută de zile". După înfrângerea finală
Louis-Antoine, Duce de Angoulême () [Corola-website/Science/314109_a_315438]
-
a fost ferm restaurată. Pentru această realizare, el a primit titlul de "Prinț de Trocadero". La moartea regelui în 1824, tatăl său a devenit regele Carol al X-lea al Franței și Louis-Antoine a devenit Delfin al Franței, moștenitor al tronului. A sprijinit politica tatălui său de debarasare a Franței de trecutul ei recent revoluționar, expulzând foștii ofițeri imperiali din armată. În iulie 1830, în ceea ce a devenit Revoluția din iulie, mase de demonstranți furioși au cerut abdicarea regelui Carol și
Louis-Antoine, Duce de Angoulême () [Corola-website/Science/314109_a_315438]
-
(, ; 19 decembrie 1683 - 9 iulie 1746) a fost Rege al Spaniei din 1 noiembrie 1700 până la 15 ianuarie 1724, când a abdicat în favoarea fiului său Louis, și din 6 septembrie 1724, când și-a asumat din nou tronul în urma decesului fiului său, până la moartea sa. Înaintea domniei sale, Filip a ocupat un loc înalt în familia regală din Franța, ca nepot al regelui Ludovic al XIV-lea. Atunci când tronul Spaniei a devenit vacant în 1700, tatăl său, Louis, Marele
Filip al V-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/314113_a_315442]
-
din 6 septembrie 1724, când și-a asumat din nou tronul în urma decesului fiului său, până la moartea sa. Înaintea domniei sale, Filip a ocupat un loc înalt în familia regală din Franța, ca nepot al regelui Ludovic al XIV-lea. Atunci când tronul Spaniei a devenit vacant în 1700, tatăl său, Louis, Marele Delfin, deținea cea mai puternică pretenție genealogică la coroana spaniolă. Cu toate acestea, din moment ce Marele Delfin și fratele mai mare al lui Filip, Louis, Duce de Burgundia, dețineau pozițiile 1
Filip al V-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/314113_a_315442]
-
său, Louis, Marele Delfin, deținea cea mai puternică pretenție genealogică la coroana spaniolă. Cu toate acestea, din moment ce Marele Delfin și fratele mai mare al lui Filip, Louis, Duce de Burgundia, dețineau pozițiile 1 și 2 în linia de succesiune la tronul Franței, regele Carol al II-lea al Spaniei l-a numit pe Filip ca moștenitorul său. Cum uniunea dintre Franța și Spania sub un singur monarh ar fi afectat echilibrul de putere în Europa, celelalte puteri europene ar fi putut
Filip al V-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/314113_a_315442]
-
fost numit Duce de Anjou și a fost botezat în 1687. Bunicii materni au fost Ferdinand Maria, Elector de Bavaria și Adelaide Henriette de Savoia. Fratele său mai mare, Ludovic al Franței, era al doilea în linia de succesiune la tronul Franței după tatăl său, "Le Grand Dauphin". Ca fiu al Delfinului, era "Petit fils de France", "Nepot al Franței". Ca și frații săi l-a avut ca preceptor pe François Fénelon, arhiepiscop de Cambrai și pe Paul de Beauvilliers. La
Filip al V-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/314113_a_315442]
-
al surorii sale Maria Tereza a Spaniei. La un posibil refuz, coroana ar fi revenit fratelui mai mic al lui Filip, Ducele de Berry sau arhiducelui Carol de Austria. Ambii pretendenți, Filip și Carol de Austria, aveau drepturi legale la tronul Spaniei deoarece bunicul lui Filip, regele Ludovic al XIV-lea, și tatăl lui Carol, Leopold I, Împărat Roman, erau fii ai mătușilor lui Carol al II-lea al Spaniei, Anna de Austria și Maria Anna de Austria. Filip avea o
Filip al V-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/314113_a_315442]
-
și străbunica sa, Ana de Austria erau mai mari ca vârstă față de mama lui Leopold. După o lungă reuniune de Consiliu unde Delfinul a vorbit în favoarea drepturilor fiului său, s-a căzut de acord că Filip ar trebui să obțină tronul cu condiția ca acesta și descendenții lui să renunțe la drepturile la tronul Franței. După ce Consiliul Regal a decis să accepte dorința lui Carol al II-lea al Spaniei și să-l accepte pe Filip ca rege al Spaniei, ambasadorul
Filip al V-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/314113_a_315442]
-
lui Leopold. După o lungă reuniune de Consiliu unde Delfinul a vorbit în favoarea drepturilor fiului său, s-a căzut de acord că Filip ar trebui să obțină tronul cu condiția ca acesta și descendenții lui să renunțe la drepturile la tronul Franței. După ce Consiliul Regal a decis să accepte dorința lui Carol al II-lea al Spaniei și să-l accepte pe Filip ca rege al Spaniei, ambasadorul spaniol a fost chemat și i-a fost prezentat noul rege. Ambasadorul, împreună cu
Filip al V-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/314113_a_315442]
-
că nu va consimți ca „navigația de la Porțile de Fier la Galați să rămână sub acțiunea preponderentă a unei singure puteri”. Din cauza formei polemice a acestei afirmații, Austro-Ungaria a suspendat relațiile diplomatice cu România. În discursul de răspuns la mesajul tronului, I.C. Brătianu a încercat să justifice afirmațiile provocatoare spunând că au fost greșit înțelese. Deoarece Austria nu a fost mulțumită de răspuns, guvernul a trebuit să-și ceară scuze explicite ceea ce i-a prilejuit lui Eminescu următoarele comentarii: Concluzia lui
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
electoral să nu fie deformată. Prin prerogativa de a dizolva Parlamentul domnitorul putea să consulte electoratul dacă mai avea încredere în guvern. Dacă în acest raport direct dintre domnitor și națiune interveneau miniștrii prin acte de corupție și violență, atunci tronul era obligat să intervină. Domnitorul ar mai fi fost obligat să nu aprobe schimbarea miniștrilor fără o motivație serioasă și să nu permită implicarea politică în administrație și justiție. În final Eminescu făcea un „apel direct” către domnitor să își
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]