10,163 matches
-
și spre Sfânta Treime din planul suprem al icoanei. Cine adâncește sensul atotcuprinzător al acestei arte nu mai e ispitit să creadă că ea ar fi o spontană emanație a abisului. Cugetat și asimilat până în ultimul amănunt la viziunea vieții veșnice, stilul bizantin e concretizarea sublimă a dogmei ortodoxe. PARTEA A TREIA NOSTALGIA PARADISULUI NOSTALGIA PARADISULUI Vom căuta să răspundem, în aceste ultime capitole, la întrebarea pe care am rezervat-o și care se referă la finalitatea culturii în raport cu religia. Atât
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
se naște fără obiectul corespunzător. Cu mii de ani mai înainte de a fi o născocire a tehnicii moderne, avionul a fost ideea din mitul lui Icar. Religia ne vorbește de o fericire pozitivă, care nu e nălucă, ci o realitate veșnică; de o fericire pierdută, dar care se poate cuceri din nou. Răspunzând setei universale, ce arde în profunzimea sufletului omenesc după altă ordine de viață, Iisus Hristos și-a început Evanghelia afirmând de nouă ori existența fericirii. Această fericire, cu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
din nou. Răspunzând setei universale, ce arde în profunzimea sufletului omenesc după altă ordine de viață, Iisus Hristos și-a început Evanghelia afirmând de nouă ori existența fericirii. Această fericire, cu sensul cel mai pozitiv și cu substrat transcendent și veșnic, care absoarbe dincolo de lume supremele aspirații ale sufletului omenesc, se numește cu alt termen paraclisul. Ideea paradisului nu e specific creștină, ci o idee ce aparține întregului neam omenesc. Reminiscență a unei stări pierdute, sau aspirație către o stare viitoare
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
supranaturalului. Căci nostalgia paradisului nu mai e dorul de casă sau dorul de țară din această lume, ci dorul de patria cerească a spiritului nemuritor. Ideea paradisului, adică a unui loc care a fost sau care va fi al fericirii veșnice, e universal omenească. Fie ca formă anteistorică privind începutul lumii, fie ca formă postistorică privind sfârșitul ei, fie ca amândouă deodată, această idee e comună tuturor credințelor religioase și tuturor neamurilor pământului. Pretutindenitatea ei, în care se realizează un miraculos
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
dar mai cu seamă prin rezultatele noi ale etnologiei religioase. Popoarele primitive, la care nu se găsesc sau aproape nu se găsesc urme de totemism, de animism și celelalte forme degenerate de religie, cred într-o ființă supremă, spirituală și veșnică, în care văd pe tatăl ceresc al omului. Acest monoteism primordial ne îngăduie să afirmăm, împotriva teoriilor evoluționiste, ideea degenerării formelor religioase la popoarele păgâne, de la teismul pur al revelației originare la polimorfismul panteist al zeităților identificate în creaturi, în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Fie că e vorba de primitivi, fie că e vorba de un stadiu mai înaintat de cultură, spiritul omenesc își reprezintă începutul lumii ca o strânsă vecinătate între cer și pământ, prin care viața terestră împrumută și oglindește ceva din veșnica desfătare a ordinii cerești, iar divinitatea se amestecă printre oameni, revărsând asupra lor ca un polei de nemurire. Începutul lumii e o primăvară de frumusețe eternă, aurea aetas, vârsta de aur, cum o numesc grecii și latinii, neatinsă încă de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
tărie în supraviețuirea sufletului. „Un text celebru din anul 1400 vorbește pe larg de clizeul ceresc”(Leon Wieger în Christus, p. 163.). Contopirea în Brahma și Nirvana budistă reprezintă în felul lor aceeași idee. În mazdeism, „paradisul e sediul luminii veșnice, e frumoasa locuință unde sufletele se odihnesc pe covoare de aur”. Infernul, unde merg osândiții, și pe care îl descrie poetul persan Arda Viraf, precum Dante îl descrie pe cel creștin, va avea un sfârșit în restabilirea generală a împărăției
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
smulge și azi admirația omenirii. „în timpul nopții, în strălucirea cerului lor scânteietor de stele, egiptenii credeau că văd mulțimile ce i-au precedat; ele au zburat ca păsările acolo, sus, biruind vrăjmașii din văzduhuri și străbătând bolta cerului ca stelele veșnice. În stele, pe care le numeau „nepieritoarele”, egiptenii vedeau mulțimea morților”(Charles-F. Jean: Le milieu biblique, vol. III, p. 80. ). Ceva mai întunecată apare aceeași credință în politeismul homeric al grecilor. Paradisul e Olimpul rezervat zeilor, ca o primăvară eternă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sunt rude cu zeii, merg în câmpiile elizeene, unde viața e dulce, zăpada nu cade, nici ploaia, iar oceanul respiră boarea suavă a zefirului, care îi împrospătează. Paradisul grec însă se boltește magnific în cerul filosofici, în lumea imaterială și veșnică a ideilor platonice, care vor exercita o atracție nesleită asupra cugetătorilor și artiștilor tuturor veacurilor ulterioare. E oare nevoie să adăugăm că ideea paradisului în accepțiunea ei îndoită face parte integrantă din doctrina creștină și închide, ca o paranteză de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Orice mare creație de cultură e însuflețită de avântul transcenderii limitelor terestre. Dacă, din acest punct de vedere, civilizația se dezvoltă în cadrele morții, cultura ne apare ca o uriașă sfidare a morții, prin invocarea în simboluri plastice a primăverii veșnice de dincolo de mormânt. Toate epocile de creație culminantă din istoria culturii omenești se raportează la condiția mizeriei terestre ca o tăgăduire a ei, iar la ordinea transcendentă a vieții veșnice ca o strădanie genială de a o cuceri simbolic în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sfidare a morții, prin invocarea în simboluri plastice a primăverii veșnice de dincolo de mormânt. Toate epocile de creație culminantă din istoria culturii omenești se raportează la condiția mizeriei terestre ca o tăgăduire a ei, iar la ordinea transcendentă a vieții veșnice ca o strădanie genială de a o cuceri simbolic în gânduri, în forme și imagini cât mai adecvate și mai asemănătoare. Arta tuturor timpurilor e un chip al vieții modelat după idealul ei ceresc. Stilul egiptean, stilul grec, stilul gotic
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sunt ei decât aceea rostită limpede în Visul unui om ridicol: amintiri ale paradisului, pe care îl căutăm? în ierarhia personajelor lui Dostoievski, copiii reprezintă, ca în Evanghelie, treapta cea mai de sus a nevinovăției. Geniul lui descoperă fărâmele frumuseții veșnice în frunzele fragede, în flori, în raze, în păsărele, dar mai ales în făptura fără păcat a copiilor. Lumea noastră nu se poate schimba în icoană a paradisului nici prin bătrâni, nici prin adulți, ci prin acești copii, dacă vor
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
copilului. Nostalgia paradisului inspiră arta unui geniu ca Dostoievski și-l face să descopere în razele soarelui, în verdeață și în culorile florilor, în nevinovăția vietăților, în ciripitul păsărelelor și mai ales în neprihana copiilor, urmele primăverii și ale frumuseții veșnice. Ideile pedagogiei celei noi, care se întâlnesc în profundă rudenie cu ideile artei lui Dostoievski, mărturisesc de posibilitatea paradisului duhovnicesc chiar aici pe pământ, ca început și oglindă a raiului ceresc. Cu un eroism supraomenesc, mistica ortodoxă realizează aievea acest
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
vom numi, în lipsa altui termen, categoria androginului. Androginul e o idee de limită extremă, care a torturat nu o dată mintea filosofică și nu mai puțin fantezia artiștilor. Categoria lui nu face parte din lumea noastră. El vrea să reprezinte tipul veșnic al omului desăvârșit, care e mai presus de principiul masculin și de principiul feminin, fiindcă le cuprinde pe amândouă în unitatea ideală și nedespărțită a unei singure ființe. În ordinea gramaticală, există un gen masculin și unul feminin, dar dincolo de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
e idealul monahismului creștin. Androginul nu există în natura văzută. Patria lui e paradisul ceresc. Și dacă e un domeniu unde nostalgia edenică se exercită cu amploare fără egal ca refuz al condiției mizeriei terestre și ca elan către viața veșnică, acesta e ascetismul creștin. Paradisul e primăvara duhovnicească a frumuseții neveștejite, a lumii fără amurg, a tinereții fără moarte, a fecioriei neîntinate, a impasibilității desăvârșite. În cer, zice Mântuitorul lumii, nu se însoară și nu se mărită, ci toți vor
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
deasupra lumii noastre de durere și de moarte stârnește eroismul asceților de a renunța la clipa de acum și de aici pentru împărăția cerurilor. Ascetismul e un proces de dezasimilare din robia pasională a naturii și de asimilare a vieții veșnice. Dragostea erotică, în formele ei cele mai pure chiar, rămâne parcă stăpânită de fatalitatea de a te iubi pe tine însuți în celălalt, de a iubi propria-ți voluptate în al doilea eu întregitor. În adâncul ei zace astfel o
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
doilea eu întregitor. În adâncul ei zace astfel o izolare egoistă; și orice izolare de acest fel se petrece sub seninul morții. În ascetism această izolare e înfrântă de renunțarea totală. Eul în care îți cauți întregirea e Mirele vieții veșnice și iubindu-l pe el, te-ai ridicat pe planul iubirii universale. Androginul realizat de ascet înseamnă neutralizarea instinctului erotic, eliberarea de fatalitățile legate de el și intrarea în armonia pură a iubirii universale. Poetul de adâncă inspirație creștină, V.
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
înlesni înțelegerea prin lămurirea din ultima strofă: Prefigurez un gând zeiesc al lumii Ce-și dibuie pe forme bucuria Și răsădește-n moliciunea humii Tăria tainei mele, fecioria. Cuvântul fecioria aruncă în urma lui, peste toată poesia, lumina fragedă a neprihanei veșnice și învăluie acest simbol în nu știu ce bură de aur și în nu știu ce prestigiu de paradis. Categoria androginului e, după cum am observat, un gând de limită extremă. Plăsmuirile artei, determinate de puterea naturală a geniului, culminează în el ca în vârful
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
se ridice până la această regiune a enigmei în care se închide viața omenească de dincolo de moarte. Simbolurile imaginate de ei în zona supranaturală, unde stihia omenească se sfârșește ca să reapară transfigurată în lumina de dincolo, coincid în sens cu fecioria veșnică a paradisului creștin. Să ne oprim o clipă în fața imaginii Sfântului Ioan Botezătorul zugrăvită de Leonardo da Vinci. Cine vizitează muzeul Luvrului rămâne uluit la vederea acestui tablou. Figura sfântului, tânăr fără barbă și fără mustăți, apare albă și pură
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Vinci. Ca să înțelegem regiunea supranaturală de unde vine, trebuie să adăugăm că Dostoievski își definește eroul ca o „natură îngerească”. Prințul Mîșkin e în lumea păcatului carnal, dar nu face parte din ea. El coboară în promiscuitatea omenească substanța pură și veșnică, fiindcă e neutră, a ființelor din paradis. În enigma zâmbetului său e distanța nemăsurată ce ne desparte de această lume. Același sentiment al distanței spirituale se adâncește cu proporții nesfârșite în acea capodoperă prin care culminează poesia lui Eminescu și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
un savant ermetism în expresie, fiindcă lumea pe care o cântă e diametral opusă lumii noastre, dar nu e mai puțin o extatică sugerare a iubirii divine, a luminii inefabile, care se confundă cu perfecțiunea, cu fericirea și cu viața veșnică. Cu Paradisul, o singură dată marea poesie a trecut triumfal dincolo de marginea lumii, în misterul lucrurilor ultime. Și prin aceasta, el rămâne un produs unic al geniului creștin chiar, luminând în literatura universală ca un pisc de foc, cel mai
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sfințeau apele și toate cele ale lumii, când se făcea Crucea de gheață, ale Sfintelor Paști, cele de la Duminica Tomii etc. La botezuri, la naștere, la nunți, la înmormântări, în alte felurite ocazii ale vieții noastre cea trecătoare și totuși veșnice întru Hristos, satul își păstrează tradițiile răsăritene, creștine, de mare frumusețe și spiritualitate. Este de datoria părinților, a Bisericii și a Școlii de ale păstra întocmai și de ale reaminti pe cele de unii unitate, de ale duce în viitor
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
trei mari Taine. Prima zi din an, românii i-o dedică Sfântului Vasile, care a preferat supunerea lui Hristos și s-a grăbit către viața în sărăcie și fără plăceri. Sfântul este cu adevărat vrednic de admirație și de fericire veșnică. “Educația sfântului a început din familie, aceasta contribuind esențial la formarea sa. Studiază apoi în Cezareea Capadociei, iar mai târziu, la Constantinopol. Sfântul a luptat pentru asigurarea unității Bisericii din Întregul Răsărit, a dreptei credințe și a păcii, luminând creștinătatea
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
imnul sfânt, Slavă ție-n cer și pace pe pământ, Cântă și păstorii cântec fericit, Slavă ție, sfânt Mesia mult dorit. Cântă magii aducându-i darul lor, Slavă ție, împăratul tuturor, Cântă steaua cu lumină spre cer Slavă ție, soare veșnic. Lerui-ler. Cântă cerul și pământul sus și jos Slavă, cinste și-nchinare lui Hristos. - Numai Maica simte semnul profețit, umbra crucii peste Fiul adormit. Isus de Șt. O. Iosif Veghează-n colț a cadelei lumină, Învăluind icoana-n raze pale: Isus
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
spre adevăr prin silogisme și ipoteze, înțeleptul de demult avea o cale deschisă, o împărtășire directă, o însușire de a pătrunde nesilit în miezul lucrurilor. Aspectele lumii și fenomenele naturii magul le prezenta în embleme; le punea deci o cheie veșnică. După aceeași metodă, sub simbol, adevărul cel mai abstract putea deveni sensibil; o propoziție uscată se mișca în imagini; astfel necunoscuturile se îmblânzeau, zidirile neanimate și entitățile morale se poetizau; metafizica se înfățișa într-o horă de zeițe." (p. 10
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]