8,635 matches
-
observatorilor perspicace din generațiile mai vechi. Charles de Gaulle, care avea 54 de ani la eliberarea Franței și care crescuse Într-un mediu burghez catolic și conservator din nordul țării, diagnostica situația cu precizia-i caracteristică: „În timpul catastrofei, sub povara Înfrângerii, spiritul oamenilor a suferit o schimbare majoră. Pentru mulți, dezastrul din 1940 a Însemnat eșecul deplin al sistemului și al clasei dominante”. Dar problemele, În Franța sau În alte părți, nu au apărut În 1940. Partizanii antifasciști de pretutindeni susțineau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
noiembrie 1945 editorii revistei italiene Società - nu Își mai recunoaște trecutul. Ne pare de neînțeles... ce ne domină astăzi viața e sentimentul de stupoare și Încercarea instinctivă de a găsi o direcție. Suntem pur și simplu dezarmați de realitate”. După Înfrângerea lui Hitler, impedimentul principal În calea transformării radicale nu au fost fasciștii sau reacționarii care se aliaseră cu dictatorii și fuseseră măturați odată cu aceștia, ci guvernele În exil legitime, care așteptaseră sfârșitul războiului la Londra. Pentru acestea, organizațiile locale de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În aceste ultime luni de război, chiar dacă le-ar fi trecut prin cap să negocieze. Singura speranță a polonezilor și a celorlalți era ca Stalin să fie generos cu ei, În schimbul bunăvoinței occidentalilor. Însă aceasta era garantată; multă vreme după Înfrângerea lui Hitler, Aliații vestici au căutat cooperarea lui Stalin, nu invers. Uniunea Sovietică trebuia menținută În război Împotriva Germaniei (apoi, cum se presupunea pe atunci, Împotriva Japoniei); problema Europei Centrale putea fi rezolvată pe timp de pace. De n-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la urma urmei, Franța și Marea Britanie Îi declaraseră război lui Hitler În septembrie 1939 pe motiv că agresase Polonia. Dar pentru Aliații occidentali era evident că lui Stalin trebuie să i se dea mână liberă În Est. Obiectivul războiului era Înfrângerea Germaniei. Acesta a rămas, până În ultima clipă, impulsul primordial. În aprilie 1945, când Germania era practic Învinsă, Roosevelt declara că „atitudinea noastră trebuie să fie una de deliberare și amânare a deciziei finale” În privința aranjamentelor postbelice pentru Germania. Poziție adoptată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prioritățile: Asia de Est, India, Africa și Caraibele. Dar aceleași iluzii imperiale (cum li se spunea deja, nu doar la Washington) Îi făceau pe strategii britanici să fie mult mai lucizi În privința Europei decât aliații lor americani. Londra luptase pentru Înfrângerea Germaniei, iar dacă prețul acestei victorii era un Imperiu Sovietic În estul Europei, el nu era prea mare. Britanicii continuau să vadă Europa În termenii unui echilibru al puterilor: În cuvintele lui sir William Strang, de la Ministerul de Externe, „este
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de șoc, punctele cardinale ale relațiilor interstatale europene s-au modificat pentru totdeauna. Franța nu mai era o mare putere (pe moment, nici măcar o putere) și nici nu a redevenit vreodată, În ciuda eforturilor lui de Gaulle În deceniile următoare. Fiindcă Înfrângerii răsunătoare din iunie 1940 i-au urmat patru ani de ocupație umilitoare, Înjositoare, servilă, În care mareșalul Pétain și regimul de la Vichy au jucat cum le cânta Germania. Indiferent ce au declarat public, liderii și responsabilii francezi Înțelegeau perfect ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un preț uriaș, suportând pagube teritoriale și materiale, suferință și pierderi de vieți omenești. Ministerul de Externe francez era torturat de faptul că nu putuse ține În frâu, după 1918, printr-un sistem de constrângeri și alianțe, Germania răzbunătoare. După Înfrângerea lui Hitler, prioritatea țării era să se asigure că greșeala nu se va repeta. Poziția inițială a Franței față de chestiunea germană era așadar foarte clară și se baza pe lecțiile anilor 1918-1924 - În asemenea măsură chiar, Încât din exterior părea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Rusia legaseră și rupseseră alianțe de mai multe ori În ultima jumătate de secol, iar Rusia ocupa un loc aparte În afecțiunea publică franceză: sondajele de opinie din Franța postbelică indicau o substanțială rezervă de simpatie pentru URSS5. După Înfrângerea Germaniei, diplomații francezi puteau spera, așadar, ca o concordanță firească de interese - teama comună de Germania și suspiciunea față de anglo-americani - să se traducă În sprijin sovietic pentru obiectivele diplomatice franceze. Ca și Churchill, de Gaulle echivala URSS cu „Rusia” și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spre sud și sud-vest. Iar țarul Alexandru I a consacrat modelul de implicare În Europa a Rusiei imperiale. La Congresul de la Viena din 1815, unde puterile aliate victorioase și reciproc suspicioase s-au Întâlnit pentru a restabili echilibrul continental În urma Înfrângerii unui tiran (exact ca În 1945), intențiile țarului Alexandru I au fost foarte clare. Preocupările țărilor mici erau eclipsate de cele ale marilor puteri. Cum Marea Britanie avea interese preponderent coloniale, iar pe continent Rusia nu avea rival, țarul urma să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
constata: „Capitularea necondiționată a Germaniei... ne-a transformat În unic responsabil pentru o parte a țării care nu a fost niciodată independentă economic În timpurile moderne și al cărei potențial de autonomie a fost redus dezastruos de război și de Înfrângerea Germaniei. Când am acceptat acea responsabilitate, nu aveam un program de reabilitare economică a zonei noastre, preferând să lăsăm acest lucru În sarcina aranjamentelor ulterioare, convenite la nivel internațional”. Confruntat cu această dilemă și cu nemulțumirea crescândă a nemților, care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tehnic vorbind, cea mai mare parte din Europa - anihilând granițe, expropriind, integrând rețele de transport etc. - făcea ideea și mai plauzibilă. Visul unei Europe eliberate de antagonismele din trecut era la fel de seducător și pentru alte țări. La patru ani după Înfrângerea nazismului, În octombrie 1949, George Kennan Îi mărturisea lui Dean Acheson că, deși Înțelege teama de un reviriment german, „În timpul războiului, trăind acolo, mi se părea adesea că singurul cusur al noii ordini hitleriste era Hitler”. Remarca lui Kennan a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un an mai mic. În Germania, unde simpatiile naziste și războiul Îi seceraseră pe scriitori și intelectuali, Heinrich Böll - cel mai tânăr dintr-o generație de scriitori declarat nouă, care s-a coagulat În „Grupul 47” la doi ani după Înfrângerea lui Hitler - avea numai 28 de ani când războiul a luat sfârșit. În Europa de Est, unde elitele intelectuale din anii interbelici erau mânjite de ultraconservatorism, naționalism mistic sau chiar mai rău, ascensiunea socială a tineretului a fost și mai frapantă. Czes³av
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
moderne europene. Viața intelectuală pariziană după război era de două ori cosmopolită: fiindcă o animau exilați de pretutindeni și fiindcă era singura scenă europeană unde opiniile și dezbaterile locale erau amplificate și transmise unui larg public internațional. și astfel, după Înfrângerea devastatoare suferită de Franța În 1940, după subjugarea umilitoare În cei patru ani de ocupație germană, cu toată ambiguitatea morală a mareșalului Pétain și a regimului de la Vichy și În ciuda rolului secundar jucat pe lângă SUA și Marea Britanie În diplomația de după
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Vest remilitarizată. Scopul demersurilor sovietice nu era să ajungă la un acord cu puterile occidentale În privința reunificării, ci să prevină iminenta reînarmare a Germaniei. Din cauza războiului din Coreea, americanii vorbeau deja despre această posibilitate, la numai cinci ani după Înfrângerea lui Hitler. Administrația Truman solicitase suplimentarea ajutorului militar internațional, dar pentru a aproba acest lucru Congresul dorea să vadă că și aliații Americii - inclusiv Germania - Își aduc contribuția la apărarea propriului continent. Când secretarul de stat american Dean Acheson a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sunt aliații Germaniei și cum el e singurul de Încredere În privința protejării intereselor naționale. Reînarmarea Germaniei nu a avut un sprijin intern foarte puternic În anii ’50, iar crearea unei armate vest-germane (Bundeswehr) În 1956, la doar unsprezece ani după Înfrângere, nu a stârnit prea mult entuziasm. Adenauer a avut o poziție ambiguă, insistând - cu o sinceritate moderată - că nu făcuse decât să răspundă presiunii internaționale. Una dintre reușitele Mișcării pentru pace (sprijinită de sovietici) de la Începutul anilor ’50 fusese aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spera la sfârșitul războiului ca Germania să crească „grasă, dar neputincioasă”. și așa s-a și Întâmplat, mai repede și cu implicații mai profunde decât ar fi Îndrăznit Churchill să spere. Nu a fost nevoie, timp de 20 ani după Înfrângerea lui Hitler, ca vest-germanilor să li se distragă atenția de la politică spre producție și consum: ei singuri au adoptat această direcție cu trup și suflet. Câștigul, economiile, achiziția și consumul au devenit nu numai principala activitate a vest-germanilor, ci chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reușească”. Condamnați universal după căderea lui Hitler pentru că se supuseseră orbește unor ordine imorale, germanii au convertit astfel obediența sârguincioasă dintr-un defect Într-o virtute națională. Cum puțini și-ar fi imaginat cu un deceniu Înainte, efectul zguduitor al Înfrângerii și ocupației ulterioare i-a făcut pe vest-germani să accepte o democrație impusă din afară. În loc de „devotamentul pentru conducători” pe care Heine Îl observase la poporul german cu un secol În urmă, germanii anilor 1950 și-au atras respectul internațional
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
moment de referință, prefigurând interogațiile amare de mai târziu. În Die Ehe der Maria Braun (1979), regizorul Rainer Werner Fassbinder (născut În 1945) disecă acid defectele Republicii Federale, așa cum apăreau ele tineretului critic. Eroina filmului Își reface viața din ruinele Înfrângerii, Într-o Germanie unde „toți bărbații par intrați la apă”, și lasă trecutul În urmă, anunțând că „nu-i momentul să avem emoții”. Maria se dedică apoi cu hotărâre nestrămutată preocupării naționale, făcând bani cu o abilitate uluitoare. Evoluând de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o cheie de lacăt, un cont În bancă și o pușcă”. Dar războiul mondial provocase În colonii transformări mai mari decât Își puteau imagina cei mai mulți europeni. Deși teritoriile est-asiatice ale Marii Britanii ocupate de japonezi În timpul războiului au fost recuperate după Înfrângerea Japoniei, prestigiul vechii puteri coloniale fusese radical subminat. Capitularea britanicilor În Singapore În februarie 1942 era o umilință pe care Imperiul Britanic din Asia nu a șters-o niciodată. Chiar dacă forțele britanice au reușit să Împiedice căderea Birmaniei (și, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un simbol al gloriei comerciale și maritime olandeze. Opinia generală, mai ales În anii sumbri și mizeri de după război, era că materiile prime din Indii, În special cauciucul, vor constitui salvarea economică a Olandei. Dar la numai doi ani după Înfrângerea Japoniei, olandezii se aflau din nou În război: teritoriile olandeze din Asia de Sud-Est (Indonezia de azi) imobilizau 140.000 de soldați (profesioniști, recruți și voluntari), iar revoluția indoneziană de independență stârnea admirație și imitații În tot restul imperiului olandez din Pacific
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1950 trăiau Încă milioane de francezi care puteau rememora „incidentul Fashoda” din 1898, când Franța cedase În confruntarea cu Marea Britanie pentru controlul Egiptului, Sudanului și Nilului Superior. A vorbi despre Imperiu În Franța Însemna a-ți aminti și victoria, și Înfrângerea. Pe de altă parte, școlarilor francezi li se prezenta cu insistență imaginea Franței ca un tot transoceanic, un loc În care atributele culturale și civice specific franceze le erau accesibile tuturor, unde toate școlile primare de la Saigon la Dakar predau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Își pierduseră În timpul războiului prețioasele colonii din Asia de Sud-Est În favoarea japonezilor. Dar, În cazul Franței, ocupația japoneză a Început târziu (până În martie 1945, Indochina franceză rămăsese sub tutela autorităților de la Vichy) și oricum a fost infinit mai puțin traumatizantă decât propria Înfrângere de acasă din 1940. Umilința suferită de Franța În Europa a accentuat importanța simbolică a imperiului său de peste mări: dacă francezii nu fuseseră reduși, În propriii lor ochi, la o „masă de protoplasmă neajutorată și fără speranță” (cum Îi descria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și intelectualilor francezi de dinainte și de după al doilea război mondial, Însă nimeni nu se aștepta ca Parisul să satisfacă prea curând modestele lor doleanțe privind autoguvernarea sau „conducerea internă”. Cu toate acestea, conducătorii arabi au sperat la Început că Înfrângerea lui Hitler va aduce reformele mult așteptate, iar În manifestul lansat la 10 februarie 1943, după debarcarea Aliaților În Africa de Nord, au avut mare grijă să evidențieze atașamentul lor față de idealurile de la 1789, precum și afecțiunea lor pentru „cultura Franței și a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au scindat și au căzut În fața acestor obstacole. Chiar și cu o armată loială, a Patra Republică ar fi trebuit să depună un efort imens pentru a se ridica deasupra acestor Încercări, la doar un deceniu după cea mai grea Înfrângere militară din istoria națiunii și o umilitoare ocupație de patru ani. E de mirare că a rezistat chiar și atât. Instituțiile celei de-a Cincea Republici a lui Charles de Gaulle au fost cu bună știință construite În așa fel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Spania (cu care, de altfel, nu avea nimic În comun), de Gaulle vedea stabilizarea și modernizarea economică drept arme pentru recâștigarea gloriei naționale. Franța se afla Într-un declin continuu cel puțin din 1871, o traiectorie sumbră marcată de Înfrângeri militare, umilințe diplomatice, retragerea din colonii, declinul economic și instabilitatea internă. Scopul generalului era să pună capăt erei declinului francez. „Toată viața mea - scria el În memoriile de război - mi-am făcut o anumită idee despre Franța.” Era timpul s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]