8,717 matches
-
imaginarul popular s-a încetățenit ideea că optimismul și bună-dispoziția vin de la Dumnezeu, iar pesimismul și supărarea de la Diavol. Omul de cultură Bogdan Petriceicu Hasdeu îi enumera, în studiul consacrat basmului din volumul "Etymologicum Magnum Romaniae" (1892), pe culegătorii de basme românești, considerându-i pe Petre Ispirescu și Ion Creangă ca „adevărații maeștri” ai genului. Alăturarea celor două nume surprinde, deoarece poveștile lui Ion Creangă sunt scrieri mult prea personale, în ciuda prezenței unor elemente folclorice, dar Perpessicius o consideră corectă deoarece
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
ai genului. Alăturarea celor două nume surprinde, deoarece poveștile lui Ion Creangă sunt scrieri mult prea personale, în ciuda prezenței unor elemente folclorice, dar Perpessicius o consideră corectă deoarece, în opinia sa, „Creangă e mult mai aproape de Ispirescu și de esența basmului popular”. Scrierile literare ale lui Ion Creangă se individualizează prin autenticitate, simplitate și oralitate. Autorul pune accentul pe nararea întâmplărilor, folosindu-se de elemente vizuale și auditive, ca și de o memorie spontană capabilă să înfățișeze aidoma o scenă petrecută
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
carențele existente în descrierile de natură sau în analiza psihologică a personajelor. Originalitatea poveștilor lui Creangă constă în realismul atmosferei, în umanizarea elementelor fantastice și în restrângerea și localizarea întâmplărilor la spațiul etnologic al satului natal. Criticii literari consideră că basmele sunt originale mai ales prin limbajul popular. Astfel, Mihai Eminescu scria într-un articol despre poveștile lui Creangă că basmele au aceeași substructură, la toate popoarele, iar „ceea ce e original în basm e modul de a le spune, e acel
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
în umanizarea elementelor fantastice și în restrângerea și localizarea întâmplărilor la spațiul etnologic al satului natal. Criticii literari consideră că basmele sunt originale mai ales prin limbajul popular. Astfel, Mihai Eminescu scria într-un articol despre poveștile lui Creangă că basmele au aceeași substructură, la toate popoarele, iar „ceea ce e original în basm e modul de a le spune, e acel grai românesc, cu care se îmbracă ele, sunt modificațiile locale, potrivite cu spiritul și cu datinile noastre” ("Timpul", V, 102
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
etnologic al satului natal. Criticii literari consideră că basmele sunt originale mai ales prin limbajul popular. Astfel, Mihai Eminescu scria într-un articol despre poveștile lui Creangă că basmele au aceeași substructură, la toate popoarele, iar „ceea ce e original în basm e modul de a le spune, e acel grai românesc, cu care se îmbracă ele, sunt modificațiile locale, potrivite cu spiritul și cu datinile noastre” ("Timpul", V, 102, 7 mai 1880). Hasdeu susținea aceeași opinie în introducerea la cele două
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
Moartea, văzând-o cu „o bună dispoziție suspectă care e probabil un mod arhaic de conjurare, reziduul unui ritual magic”. Finalul optimist și plin de umor al poveștii lui Creangă a fost considerat ca o replică la finalul mohorât al basmului „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, care arată că omul se poate împăca cu gândul nemuririi în ciuda pretinsei monotonii a vieții eterne și a stagnării spirituale. O reinterpretare controversată a poveștii a fost făcută publică în timpul etapei finale a
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
Danilo"). După cum scrie Ion Creangă într-un fragment din poveste, "Prepeleac" este porecla personajului, pentru că un "prepeleac" era singurul lucru de pe lângă casă pe care-l făcuse cu mâna lui. Omul de cultură Bogdan Petriceicu Hasdeu îi enumera, în studiul consacrat basmului din volumul "Etymologicum Magnum Romaniae" (1892), pe culegătorii de basme românești, considerându-i pe Petre Ispirescu și Ion Creangă ca „adevărații maeștri” ai genului. Alăturarea celor două nume surprinde, deoarece poveștile lui Ion Creangă sunt scrieri mult prea personale, în ciuda
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
Prepeleac" este porecla personajului, pentru că un "prepeleac" era singurul lucru de pe lângă casă pe care-l făcuse cu mâna lui. Omul de cultură Bogdan Petriceicu Hasdeu îi enumera, în studiul consacrat basmului din volumul "Etymologicum Magnum Romaniae" (1892), pe culegătorii de basme românești, considerându-i pe Petre Ispirescu și Ion Creangă ca „adevărații maeștri” ai genului. Alăturarea celor două nume surprinde, deoarece poveștile lui Ion Creangă sunt scrieri mult prea personale, în ciuda prezenței unor elemente folclorice, dar Perpessicius o consideră corectă deoarece
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
ai genului. Alăturarea celor două nume surprinde, deoarece poveștile lui Ion Creangă sunt scrieri mult prea personale, în ciuda prezenței unor elemente folclorice, dar Perpessicius o consideră corectă deoarece, în opinia sa, „Creangă e mult mai aproape de Ispirescu și de esența basmului popular”. Poveștile lui Creangă au fost considerate la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea prelucrări ale basmelor populare potrivit fanteziei autorului. Această opinie era susținută în special de Lazăr Șăineanu în 1892 (în "Istoria filologiei
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
dar Perpessicius o consideră corectă deoarece, în opinia sa, „Creangă e mult mai aproape de Ispirescu și de esența basmului popular”. Poveștile lui Creangă au fost considerate la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea prelucrări ale basmelor populare potrivit fanteziei autorului. Această opinie era susținută în special de Lazăr Șăineanu în 1892 (în "Istoria filologiei române", p. 350) și Theodor Speranția în 1904 (în "Introducere în literatura populară română", p. 14), considerându-se că Ion Creangă a
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
Jean Boutière a adus o viziune nouă în abordarea originii folclorice a poveștilor lui Creangă, dovedindu-se printr-un bogat material comparativ că poveștile lui Creangă dezvoltă motive bine cunoscute în folclorul european și nu sunt simple prelucrări ale unor basme românești. Acțiunea complexă din „Povestea lui Harap-Alb” și din „Dănilă Prepeleac” îl face pe cercetătorul francez să considere că cele două povești conțin multe elemente originale, iar în ce-l privește pe „Dănilă Prepeleac” „comparația cu variantele celorlalte țări dovedește
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
Tâlharul cel vestit” din Bucovina, în „Săracul și dracul” al lui Stăncescu și în varianta maghiară a lui Schlarek. Al. Dima constată existența motivelor folclorice în „Dănilă Prepeleac”, dar afirmă că varianta lui Creangă nu este o prelucrare a unui basm popular, ci una analogă cu multe altele. Antiteza evidentă dintre cele două părți ale poveștii pare a fi subliniată cu intenție de autor, cele două părți fiind sudate prin afirmația lui Dănilă că "„parcă dracul mi-a luat mințile”", adică
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
greșelilor săvârșite ca o primă etapă a îndreptării. Prostia și istețimea nu se exclud reciproc, ci sunt extreme ce pot fi atinse de aceeași persoană în momente diferite potrivi psihologiei populare. Trecerea de la prostia absolută la istețimea desăvârșită apare în basmul rusesc „Ivanco, fiul ursului” (din colecția de basme universale "Russische Märchen" a lui Friedrich von der Leyen și Paul Zaunert, publicată în 1921 la Jena), în care tânărul Ivanco (jumătate om, jumătate urs) săvârșește o mulțime de prostii și îl
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
Prostia și istețimea nu se exclud reciproc, ci sunt extreme ce pot fi atinse de aceeași persoană în momente diferite potrivi psihologiei populare. Trecerea de la prostia absolută la istețimea desăvârșită apare în basmul rusesc „Ivanco, fiul ursului” (din colecția de basme universale "Russische Märchen" a lui Friedrich von der Leyen și Paul Zaunert, publicată în 1921 la Jena), în care tânărul Ivanco (jumătate om, jumătate urs) săvârșește o mulțime de prostii și îl întâlnește pe diavol pe malul unui lac, păcălindu
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
atât de mult narațiunea încât pare în același timp povestitor și ascultător. Originalitatea poveștilor lui Creangă constă în realismul atmosferei, în umanizarea elementelor fantastice și în restrângerea și localizarea întâmplărilor la spațiul etnologic al satului natal. Criticii literari consideră că basmele sunt originale mai ales prin limbajul popular. Astfel, Mihai Eminescu scria într-un articol despre poveștile lui Creangă că basmele au aceeași substructură, la toate popoarele, iar „ceea ce e original în basm e modul de a le spune, e acel
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
în umanizarea elementelor fantastice și în restrângerea și localizarea întâmplărilor la spațiul etnologic al satului natal. Criticii literari consideră că basmele sunt originale mai ales prin limbajul popular. Astfel, Mihai Eminescu scria într-un articol despre poveștile lui Creangă că basmele au aceeași substructură, la toate popoarele, iar „ceea ce e original în basm e modul de a le spune, e acel grai românesc, cu care se îmbracă ele, sunt modificațiile locale, potrivite cu spiritul și cu datinile noastre” ("Timpul", V, 102
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
etnologic al satului natal. Criticii literari consideră că basmele sunt originale mai ales prin limbajul popular. Astfel, Mihai Eminescu scria într-un articol despre poveștile lui Creangă că basmele au aceeași substructură, la toate popoarele, iar „ceea ce e original în basm e modul de a le spune, e acel grai românesc, cu care se îmbracă ele, sunt modificațiile locale, potrivite cu spiritul și cu datinile noastre” ("Timpul", V, 102, 7 mai 1880). Hasdeu susținea aceeași opinie în introducerea la cele două
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
-meu. Ei, ei, acum ce-i de făcut?... Eu cred, că ce-i bine, nu-i rău: Dănilă face, Dănilă trebue să desfacă.”" Potrivit istoricului literar George Bădărău, „Dănilă Prepeleac” este una din scrierile lui Creangă în care atmosfera de basm întâlnește „fantezia realistă”. Intriga, notează el, este similară cu cea a altor povești fantastice și satirice ale lui Creangă, „Ivan Turbincă” și „Povestea lui Stan Pățitul”, în care oamenii care par proști sunt totuși capabili să-i păcălească pe diavoli. Povestea
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
are noroc”. Filologul francez Jean Boutière a evidențiat unele asemănări ale acestei povești cu creații literare din folclorul universal precum „Hans cel norocos” din colecția fraților Grimm, „Les trocs de Jean Baptiste” din "Contes populaires de Lorraine" de Emmanuel Cosquin, basmul bașchir „Ivanco meavedka” din colecția A.N. Afanasiev și basmul rusesc „Ivanco, fiul ursului”. Un obiectiv principal al atenției critice este reprezentat de înțelegerea modului în care Creangă l-a descris pe protagonistul poveștii. Șirul de tranzacții dezavantajoase, susține cercetătorul
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
ale acestei povești cu creații literare din folclorul universal precum „Hans cel norocos” din colecția fraților Grimm, „Les trocs de Jean Baptiste” din "Contes populaires de Lorraine" de Emmanuel Cosquin, basmul bașchir „Ivanco meavedka” din colecția A.N. Afanasiev și basmul rusesc „Ivanco, fiul ursului”. Un obiectiv principal al atenției critice este reprezentat de înțelegerea modului în care Creangă l-a descris pe protagonistul poveștii. Șirul de tranzacții dezavantajoase, susține cercetătorul și criticul teatral Mirella Nedelcu-Patureau, își are originea într-o
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
literar Mircea Braga subliniază ruptura existentă între cele două părți ale narațiunii, care par să-l înfățișeze pe Prepeleac ca două personaje foarte diferite între ele. El vede acest lucru ca o dovadă directă a emancipării lui Creangă de convențiile basmelor, permițându-i scriitorului să-și scrie propriul text și „să anuleze caracterul schematic-simplist” presupus de tradiție. Caracterizarea lui Dănilă, așa cum este realizată de criticul Ioana Pârvulescu, evidențiază contrastul între trăsăturile de „prost-isteț” ale protagonistului și cele de „prost-prost” ale diavolului
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
mai multor articole publicate în Moniteur universel, el a redactat, de asemenea, „câteva studii foarte documentate cu privire la francmasonerie”. De asemenea, el a participat la crearea Cercurilor catolice de muncitori. Inspirat de opera fraților Grimm, el a dezvoltat o pasiune pentru basmele populare europene. A corespondat cu mai multe specialiști străini, precum filologul Theodor Benfey, și a susținut teoria împărtășită de acesta din urmă că poveștile erau invariabil de origine indiană. Pentru el, „răspândirea s-a făcut în maniera unei inundații regulate
Emmanuel Cosquin () [Corola-website/Science/335619_a_336948]
-
Lumea orientală cu farmecul ei exotic apare în descrierea vânătorii de elefanți în India, în descrierea palatelor fantastice pe apa Nilului, în care vedem scări de marmură, ceardace ce se întind deasupra apelor, străzi cu colonade acoperite pe margini. Și basmele populare sunt invocate în roman, când autorul vorbește de "zmeul" care "capul cu coada să-și împleticească". Sunt înfățișate și frumusețile vieții populare din țară., poezia obiceiurilor moldovenești. Iată un alai de nuntă, transpus în lumea animalelor: ""țânțarii cu fluere
Istoria ieroglifică () [Corola-website/Science/335681_a_337010]
-
pe care numai cei inițiați pot să le înțeleagă. Prezența personajului mitologic Oana, o femeie voinică, înaltă de 2,42 m, care merge la munte să-și caute ursitul, este nucleul mitic central al narațiunii, în care elementele mitologice din basme pătrund în proza obișnuită. Ca și inginerul Cucoaneș, macrantropul din „Un om mare”, Oana pare a fi urmașa unei rase de uriași care a trăit pe pământ în timpul întâmplărilor biblice, metamorfozată în urma unui blestem. Un alt element mitologic prezent în
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
duală, adică pe coexistența în același text a două perspective diferite asupra vieții (una sacră și alta profană) care-i determină un caracter ambiguu: „Aș putea spune că acest roman este o sinteză poetică între o intrigă detectivă și un basm. În loc de bizare intervenții din afara vieții cotidiene a personajului principal, avem acum de a face cu o ambiguitate permanentă a acestui cotidian însuși”. Complexitatea tematică a nuvelei a fost remarcată de academicianul Eugen Simion, care considera că „Pe strada Mântuleasa...” este
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]