11,589 matches
-
Talentul e o virtuozitate tehnică, ce dă formă frumoasă ori agreabilă unui conținut comun. El e totdeauna în gustul contemporan, pe câtă vreme contemporanii în spirit ai geniului aparțin viitorului. O sublimă viziune originală, îmbrăcată într-o formă necesar adecvată, e însușirea geniului; un fond comun într-o formă frumoasă e însușirea talentului. Berdiaev și cu el mulți esteticieni socotesc talentul ca putere de expresie a viziunii geniale, ceea ce nu e adevărat. Talentul există separat de geniu și e mult mai frecvent decât
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o formă necesar adecvată, e însușirea geniului; un fond comun într-o formă frumoasă e însușirea talentului. Berdiaev și cu el mulți esteticieni socotesc talentul ca putere de expresie a viziunii geniale, ceea ce nu e adevărat. Talentul există separat de geniu și e mult mai frecvent decât acesta. El acceptă lumea cum este, iar lumea, la rândul ei, îl acceptă la fel. Nu se poate spune că e concesiv față de ea, fiindcă n-are de unde coborî și n-are la ce
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
e adesea mai prejos de gustul și mentalitatea societății, ale cărei înclinări pătimașe le speculează în vederea succesului. Nu e nevoie să repetăm ceea ce am spus cu alt prilej: că moralitatea în artă e o chestiune ce privește talentul, iar nu geniul. Geniul n-ar fi el însuși fară viziunea unei lumi de ideală perfecțiune în comparație cu aceea în care trăiește și la care nu aderă. Nikolai Berdiaev face o profundă greșeală când atribuie geniului o renunțare la lume de ordin moral și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
adesea mai prejos de gustul și mentalitatea societății, ale cărei înclinări pătimașe le speculează în vederea succesului. Nu e nevoie să repetăm ceea ce am spus cu alt prilej: că moralitatea în artă e o chestiune ce privește talentul, iar nu geniul. Geniul n-ar fi el însuși fară viziunea unei lumi de ideală perfecțiune în comparație cu aceea în care trăiește și la care nu aderă. Nikolai Berdiaev face o profundă greșeală când atribuie geniului o renunțare la lume de ordin moral și, prin
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
e o chestiune ce privește talentul, iar nu geniul. Geniul n-ar fi el însuși fară viziunea unei lumi de ideală perfecțiune în comparație cu aceea în care trăiește și la care nu aderă. Nikolai Berdiaev face o profundă greșeală când atribuie geniului o renunțare la lume de ordin moral și, prin aceasta, îl compară cu monahul. Geniul renunță la lume prin structura lui vizionară, iar nu printr-un act de voință. Un călător în țară streină, care nu cunoaște graiul locului, se
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fară viziunea unei lumi de ideală perfecțiune în comparație cu aceea în care trăiește și la care nu aderă. Nikolai Berdiaev face o profundă greșeală când atribuie geniului o renunțare la lume de ordin moral și, prin aceasta, îl compară cu monahul. Geniul renunță la lume prin structura lui vizionară, iar nu printr-un act de voință. Un călător în țară streină, care nu cunoaște graiul locului, se simte izolat, dar această izolare cine ar putea s-o numească act de renunțare? Geniul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Geniul renunță la lume prin structura lui vizionară, iar nu printr-un act de voință. Un călător în țară streină, care nu cunoaște graiul locului, se simte izolat, dar această izolare cine ar putea s-o numească act de renunțare? Geniul e străin de lume prin natura viziunii lui, adică într-un chip firesc, ce nu reprezintă nici o strădanie de ordin moral. Asceza sfântului e cu totul altceva decât această inadaptabilitate genială. Asceza e într-adevăr renunțare, adică actul radical al
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
întâi din lume, a participat din plin la mizeria și la decăderea ei morală, pe care după aceea o neagă, fiindcă îi cunoaște amărăciunea băută până la fund. Cunoașterea păcatului în lumina revelației creștine e izvorul groazei lui de lume. Pe geniu însă nu conștiința morală a păcatului îl depărtează de lume, ci un superior simț estetic, care refuză urâtul existenței sau care e pătruns de tristețea frumuseților atât de vremelnice din această lume. Schopenhauer atribuie geniului melancolia. Dar care poate fi
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
groazei lui de lume. Pe geniu însă nu conștiința morală a păcatului îl depărtează de lume, ci un superior simț estetic, care refuză urâtul existenței sau care e pătruns de tristețea frumuseților atât de vremelnice din această lume. Schopenhauer atribuie geniului melancolia. Dar care poate fi cauza acestei melancolii decât aspectul urât ai lucrurilor sau vremelnicia frumuseții lor? Genialitatea e un instinct estetic, care îl desparte pe om de lume. Și e foarte posibil ca geniul să nu aibă conștiința păcatului
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
din această lume. Schopenhauer atribuie geniului melancolia. Dar care poate fi cauza acestei melancolii decât aspectul urât ai lucrurilor sau vremelnicia frumuseții lor? Genialitatea e un instinct estetic, care îl desparte pe om de lume. Și e foarte posibil ca geniul să nu aibă conștiința păcatului ce devastează existența, făcând-o urâtă și vremelnică. Urâtul și vremelnicia sunt efecte ale păcatului, dar conștiința păcatului e specific creștină, pe când geniul poate fi sau nu creștin. Când Horațiu disprețuiește lumea într-un vers
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
care îl desparte pe om de lume. Și e foarte posibil ca geniul să nu aibă conștiința păcatului ce devastează existența, făcând-o urâtă și vremelnică. Urâtul și vremelnicia sunt efecte ale păcatului, dar conștiința păcatului e specific creștină, pe când geniul poate fi sau nu creștin. Când Horațiu disprețuiește lumea într-un vers faimos, n-o face din motive ascetice, fiindcă Horațiu e un epicurian, care se simte prea bine în desfătările acestei vieți, ci din repulsie față de trivialitatea „vulgului profan
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
el găsește accente de pătrunzătoare melancolie în strofele către Postumus, e determinat nu de sentimentul moral, ci de regretul că desfătările acestei lumi nu țin decât atât cât scurta noastră viață omenească. Un exces de sensibilitate nativă pune distanță între geniu și lume, din pricina vulgarității ei sau a vremelniciei frumuseților ei, fără ca el să aibă neapărat conștiința morală a cauzei adânci din care se naște această desfigurare. Adesea se adaugă la aceasta un orgoliu rănit de felul cum lumea reacționează față de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Adesea se adaugă la aceasta un orgoliu rănit de felul cum lumea reacționează față de opera lui. Beethoven e furios și deznădăjduit că oamenii nu înțeleg puterea mântuitoare pe care o aduce divina lui muzică. Orgoliul se ține de conștiința superiorității geniului. Alfred de Vigny, care declară în prefața nemuritoarelor sale poeme că genul acesta e creat de el în literatura franceză, a dat o expresie magistrală acestui sentiment în celebra poesie Moise, unde nefericirea geniului apare din pricina nemăsuratei lui măreții față de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Orgoliul se ține de conștiința superiorității geniului. Alfred de Vigny, care declară în prefața nemuritoarelor sale poeme că genul acesta e creat de el în literatura franceză, a dat o expresie magistrală acestui sentiment în celebra poesie Moise, unde nefericirea geniului apare din pricina nemăsuratei lui măreții față de muritorii comuni. Orgoliul lui Ovidiu găsește versuri de foc chiar în elegiile sale, scrise în nenorocirea exilului, pe țărmul barbar al Pontului Euxin. Iar Eminescu trăiește același sentiment al superiorității, ce pune între el
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Dumnezeu, ci păcatul din lume, care o dezdumnezeiește. A numi genialitatea un nou monahism și o altă sfințenie, cum face Berdiaev, înseamnă a confunda lucruri care nu merg împreună decât forțate de judecata cea mai arbitrară și mai neîntemeiată. Dacă geniul merită să fie admirat în opera lui, viața lui ca om e adesea tot ce poate fi mai opus ascetismului. Opera lui Baudelaire e una și viața lui detracată e cu totul altceva. Opera lui Verlaine e una și viața
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
lui ca om e adesea tot ce poate fi mai opus ascetismului. Opera lui Baudelaire e una și viața lui detracată e cu totul altceva. Opera lui Verlaine e una și viața lui noroioasă cu totul altceva. Ca oameni, aceste genii sunt martirii propriei lor păcătoșenii. Viața lui Dostoievski însuși e un infern de patimi și toată superioara conștiință ortodoxă. în contrast profund cu biografia lui, e întrupată în opera fără de asemănare pe care ne-a lăsat-o. Dar nici lui
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a distanței ce-i desparte de virtutea, pe care o visau și o cântau, dar n-o înfâptuiau. Ascetul e, dimpotrivă, o întrupare reală a virtuții. El n-o visează, ci o încarnează. Despre el se spune de obicei, în comparație cu geniul, că își este propria capodoperă morală, pe când artistul își consumă umanitatea în capodopera de artă pe care, dincolo de el, o dăruiește omenirii, în parte e adevărat, în parte inexact. E adevărat că geniul se consumă în operă, văzându-se pe
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Despre el se spune de obicei, în comparație cu geniul, că își este propria capodoperă morală, pe când artistul își consumă umanitatea în capodopera de artă pe care, dincolo de el, o dăruiește omenirii, în parte e adevărat, în parte inexact. E adevărat că geniul se consumă în operă, văzându-se pe sine mai mult în ea decât în omul din el. Trebuie să observăm însă că această dăruire de sine nu e rezultatul unei deliberări morale, ci o pornire înnăscută, spontană, căreia nu i-
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
decât în omul din el. Trebuie să observăm însă că această dăruire de sine nu e rezultatul unei deliberări morale, ci o pornire înnăscută, spontană, căreia nu i-ar putea rezista. Creația e pasiunea lui absorbantă și dominantă. Creația în geniu e un instinct fericit, ce se dezlănțuie ca o fatalitate. Ei n-ar putea trăi altfel. În aspectul exterior, în interpretarea pe care noi i-o dăm, acest instinct creator apare ca o jertfă personală, dar el n-o trăiește
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o jertfă personală, dar el n-o trăiește ca atare, ci ca o satisfacție întradevăr supraumană a operei, pe care o făurește. Am greși însă dacă am confunda acest instinct creator cu o erupție a inconștientului, ce ar face din geniu o jucărie a forțelor oarbe. Geniul e perfect conștient de puterea ce i se manifestă în operă. Satisfacția lui e depășirea de sine, e obiectivitatea în lucrul pe care îl făurește și care va dura dincolo de el. Exegi mormmentum aere
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o trăiește ca atare, ci ca o satisfacție întradevăr supraumană a operei, pe care o făurește. Am greși însă dacă am confunda acest instinct creator cu o erupție a inconștientului, ce ar face din geniu o jucărie a forțelor oarbe. Geniul e perfect conștient de puterea ce i se manifestă în operă. Satisfacția lui e depășirea de sine, e obiectivitatea în lucrul pe care îl făurește și care va dura dincolo de el. Exegi mormmentum aere perennius exclamă Horațiu și tot el
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
un suspin totodată: non omnis moriar, nu voi muri întreg, fiindcă voi trăi peste veacuri în opera mea. Capodoperele nu sunt eterne decât la figurat. Ele trăiesc cât materia în care au fost modelate. Dar setea de nemurire, pe care geniul o pune în ele, e un miracol natural al spiritului omenesc și el nu poate veni din inconștient, ci din cel mai luminat și mai înalt simț al nefericitei noastre vieți terestre. În fața morții, geniul se amăgește adesea cu iluzia
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
setea de nemurire, pe care geniul o pune în ele, e un miracol natural al spiritului omenesc și el nu poate veni din inconștient, ci din cel mai luminat și mai înalt simț al nefericitei noastre vieți terestre. În fața morții, geniul se amăgește adesea cu iluzia nemuririi, întrupată în opera de artă. în fața morții care e rodul fatal al păcatului, sfântul se ridică pe sine ca o capodoperă morală. Dar nu e adevărat ce spune Berdiaev că sfințenia n-ar fi
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de reaua întrebuințare a gândurilor despre lume. Tocmai de aceea, lupta cea mai crâncenă a ascezei creștine e lupta cu sine însuși, adică cu propriile idei pătimașe în legătură cu lumea. Izolarea monahală nu e deci inadaptabilitatea iscată din conformația organică a geniului, ci izolarea de propriile tale gânduri în legătură cu lumea. E ceea ce se numește cu termenul consacrat: „războiul nevăzut” împotriva gândurilor. Astfel, lepădarea de lume în sens ascetic se reduce în esență la lepădarea de sine însuși. Această deșertare a spiritului de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și pe Homer în locul lui Grigore Teologul. A declara mai departe sfințenia osificată, iar creativismul singurul lucru viu, ar însemna să credem că Duhul Sfant și-a schimbat planul de reînnoire a lumii, mutându-și lucrarea desăvârșiloare din sfinți în genii, adică din nemurirea reală în imaginea artistică a nemuririi. în afară de confuziile semnalate, Berdiaev face o eroare de ordin dogmatic când afirmă: „Potența genialității e conținută ca și potența sfințeniei în fiecare chip al lui Dumnezeu”(Nikolai Berdiaev: Op. cit., p. 183
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]