9,213 matches
-
o explica, discursul postmodern se evidențiază prin raportarea la alte texte decât la referenți externi, intertextualitatea introducând o anumită indeterminare și relativitate discursive. În acest stadiu, Baudrillard își va dezvolta propriul concept de teorie, bazată pe violență interpretativă, sfidarea regulilor, ironie și radicalizarea gândirii. Sunt din ce în ce mai numeroase studiile despre media, cultură, simulare, sexualitate, modă, în timp ce subiectele legate de economie și producție dispar din atenție. Rămâne încă activă problematica schimbului simbolic, dar el capătă acum forma provocării, a sfidării (termenul défi fiind
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
celei a intelectualilor români, în dorința lor de a se racorda la cultura europeană (și pentru care teoria formelor fără fond este un exemplu). Spre deosebire de Eco, care consideră că hegemonia americană este în declin, Baudrillard preferă să privească, în pofida numeroaselor ironii la adresa banalității americane și a lipsei de profunzime și reflexivitate, situația în sens invers criza este europeană și nu americană. În această direcție a interpretării, Vidich 505, de pildă, lecturează America sub forma unei teme mai largi aceea a pesimismului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în De la séduction, la discutarea termenului de seducție pe trei paliere distincte: primul, conturat de stadiul ritual al seducției, în care aceasta are caracteristicile dualității, magiei și agon-ului; al doilea, stadiul estetic, caracterizat de strategia seducătorului kierkegaardian, apropiindu-se de ironie, diabolic, relații interumane și dialectica lor; al treilea, cuprinzând trăsăturile etapei politice, în care seducția se pierde în simulare, în solicitare și schimb. În Stategiile fatale, Baudrillard adaugă o lume a patra, a transpoliticului, care este locul preferat al catastrofei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
plan figura Seducătorului, relațiile interumane, latura psihologică, în general, prin intermediul unei întâlniri extrem de rodnice între concepțiile lui Baudrillard și cele ale lui Kierkegaard. Filosoful francez consideră că în cazul viziunii kierkegaardiene este prezentă o "seducție puternică", plină de sfidare și ironie, ce se desfășoară în strategii pasionale și parodii. Ambii gânditori privilegiază stadiul estetic în defavoarea celui etic: pentru Kierkegaard, faza estetică este aceea în care principiul plăcerii abolește realitatea, introducând seducția ca fiind singura suverană, precum și kairos-ul ca unica modalitate de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
seducției, aceasta este aceea a fragilizării, a slăbiciunilor, a iluziei: a seduce înseamnă a fragiliza, susține Baudrillard, care în acest context introduce sinonimia seducție feminitate. Femeia este depozitara actului de a seduce pentru că uzează constant de artificiu și simulare, de ironia practicilor artificiale, cosmetice sau ale podoabei (parure), ce transformă femeia machiată în mister, hipersemn dezlipit de ordinea naturală. Seducția nu este niciodată de ordinul naturii, de aceea aproape toate marile sisteme de interpretare, printre care și cel teologic, au exclus
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
din Golf nu a avut niciodată loc. Aceste reflecții l-au determinat pe Lyon să-și exprime scepticismul în legătură cu teoriile filosofului francez prin fomula ironică: "probabil că Baudrillard s-a uitat prea mult la televizor"526... Subordonând regulile logicii jocului ironiei și al retoricii și chiar depășindu-i pe Lyotard sau Jameson prin disoluția distincției dintre teorie și obiectul ei, scriitorul francez pare a fi, de cele mai multe ori, la adăpostul multiplelor acuzații care i-au fost aduse tocmai prin fondul supozițiilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
contradicțiile pe care filosoful francez le utilizează în vederea racordării textelor sale la o dinamică și procesualitate, care, așa cum am arătat în capitolele anterioare, sunt trăsături distincte ale postmodernismului. Numărul mare de figuri retorice folosite, alături de combinarea caracteristicilor discursului teoretic cu ironia și interpretările extreme vin să ofere o imagine a lumii actuale, dar și a schimbărilor din domenii teoretice de cercetare. David Lyon amintește, în acest sens, faptul că autorii unei enciclopedii neconvenționale, Panic Encyclopedia, au considerat că Baudrillard a exprimat
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fel ca și Derrida, se situează în afara cerințelor de științificitate și argumentare, astfel încât receptarea lucrărilor sale face apel la alte modalități de persuadare (forță stilistică, șocul afirmațiilor, expresii paradoxale, teme noi, incitante etc.). Așa cum remarcă Turner, utilizarea aluziei, parodiei și ironiei reprezintă modul caracteristic al analizei baudrillardiene, aceste procedee putând fi decodate și în termenii continuității stilului baudrillardian cu cel al dadaiștilor sau al situaționiștilor. În pofida asemănărilor sau continuităților ce se pot stabili între scriitura sa și alte tipuri de organizări
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
lucrurilor. În acest context, conceptul de seducție, de exemplu, prin caracterul său destabilizant, neagă orice posibilitate de explicare exhaustivă a unei probleme, deschizând alternativa surprinderii evenimentului sau semnului pur, deoarece transformă însăși analiza asupra lor într-un obiect tratat cu ironie. Una dintre "metodele" puse la lucru de către Baudrillard vrea să aducă situațiile discutate dincolo de acel dead point de care ne vorbea Canetti, precipitându-le spre sfârșitul lor previzibil, pentru a accede la o viziune nouă asupra lor. În convorbirile sale
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
metonimiei a reprezentat un alt moment al analizei. Aceste investigații discursive s-au conturat și într-o schiță a celor mai importante trăsături ale postmodernismului, relevante fiind în acest sens cele 11 definiens-uri dezvoltate de Hassan (precum indeterminare, fragmentare, decanonizare, ironie, hibridizare etc.), deși ele nu pot forma în mod exhaustiv imaginea unui fenomen aflat încă în mișcare și pentru care încadrările stabile reprezintă în general un nonsens. În urma acestei analize, am extras o altă direcție importantă pe care am asumat
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
închidere, mizând, dimpotrivă, pe deschidere, precum și pe un discurs filosofic hibrid, impur. În termenii unui procedeu discursiv, seducția a putut fi astfel comparată cu deconstrucția derridariană, accentuându-se și mecanismele sale de funcționare discursivă (care includ logica ambivalenței, "amânarea sensului", ironia, provocarea). Prezența seducției ca mijloc retoric în multe dintre lucrările dedicate retoricii contemporane a determinat analiza acestui concept în raport cu datele acestei discipline și cu o seamă de termeni precum persuadare, minciună, manipulare etc. De asemenea, o analiză a modalității de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
eds.), Forget Baudrillard?, Routledge, London and New York, 1993. RORTY, Richard, Adevăr și progres. Eseuri filosofice 3, trad. de Mihaela Căbulea, Editura Univers, București, 2003. RORTY, Richard, Consequences of Pragmatism (Essays: 1972-1980), University of Minnesota Press, Minneapolis, 1982. RORTY, Richard, Contingență, ironie și solidaritate, trad. și note de Corina Sorana Ștefanov, Editura All, București, 1988. RORTY, Richard, Pragmatism și filosofie post-nietzscheană. Eseuri filosofice 2, trad. de Mihaela Căbulea, Editura Univers, București, 2000. ROVENȚA-FRUMUȘANI, Daniela, Semiotica discursului științific, Editura Științifică, București, 1995. RYBACKI
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
utilisant les termes d'un procédé discursif, la séduction a pu être, de cette façon-là, comparée à la déconstruction derridienne, en accentuant aussi les mécanismes du fonctionnement discursif (qui comprennent la logique de l'ambivalence, "l'ajournement du sens", l'ironie, la provocation). Le septième chapitre est centré sur la recherche concentrée des caractéristiques et des limites de l'écriture baudrillardienne ainsi que sur la mise en relief des stratégies discursives et rhétoriques les plus utilisées. Dans ce but, j'ai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
să o aibă o societate democratică, retorica pe care ar trebui să o folosească pentru a-și exprima speranțele. Spre deosebire de diferențele mele politice față de Foucault, diferențele mele față de Habermas sunt ceea ce se cheamă, adesea, diferențe "doar filosofice"" (Richard Rorty, Contingență, ironie și solidaritate, trad. și note de Corina Sorana Ștefanov, Editura All, București, 1988, p. 126). În ceea ce privește raportarea la noțiunile de public și privat, Habermas ar dori, de pildă, o artă cu valențe preponderent publice (în acest sens apără un tip
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
preponderent publice (în acest sens apără un tip de artă modernă care să asigure o serie de efecte cognitive și morale benefice sau să explice condițiile vieții), în timp ce Rorty valorizează perspectiva privată a libertății umane (cu legături, de pildă, între "ironia privată" și "speranța liberală", sau între literatură și solidaritate umană). 115 Această tipologie se regăsește la finalul articolului citat "Modernity An Incomplete Project", p. 14. De asemenea, Habermas discută despre două variante ale gândirii postmoderne în Discursul filosofic al modernității
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Jean Baudrillard, Celălalt prin sine însuși, trad. de Ciprian Mihali, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj, 1997, p. 50. 220 Linda Hutcheon, Politica postmodernismului, p. 5. În ceea ce privește diferențele dintre modernism și postmodernism, în special în contextul modalităților de utilizare a ironiei și parodiei, Hutcheon subliniază că "nu este vorba de faptul că modernismul era serios și important, iar postmodernismul este ironic și parodic, așa cum au susținut unii; diferența este dată mai curând de faptul că ironia postmodernă respinge acea imperioasă nevoie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
contextul modalităților de utilizare a ironiei și parodiei, Hutcheon subliniază că "nu este vorba de faptul că modernismul era serios și important, iar postmodernismul este ironic și parodic, așa cum au susținut unii; diferența este dată mai curând de faptul că ironia postmodernă respinge acea imperioasă nevoie de închidere sau măcar de distanță a modernismului. Complicitatea însoțește întotdeauna critica" (ibidem, p. 105). 221 Susan Sontag, Împotriva interpretării, p. 338. 222 Ihab Hassan, The Postmodern Turn, p. 171. 223 Ibidem. 224 Pentru detalierea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Despre adevăr și minciună în sens extramoral", în Opere complete, II, trad. de Simion Dănilă, Editura Hestia, Timișoara, 1998, p. 557. 229 Jürgen Habermas, Discursul filosofic al modernității. 12 prelegeri, p. 185. 230 Ibidem, p. 186. 231 Richard Rorty, Contingență, ironie și solidaritate, p. 104. 232 Jacques Derrida, "La Mythologie blanche. La métaphore dans le texte philosophique", în Marges de la philosophie, Les Éditions de Minuit, Paris, 1985 (ed. I 1972), p. 249. 233 Anatole France notează la sfârșitul lui "Arist și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
poate face nici un comentariu, care nu necesită nici o interpretare, care nu poate fi devansat, nu poate fi ironizat de generațiile viitoare" (Richard Rorty, Pragmatism și filosofie post-nietzscheană. Eseuri filosofice 2, p. 145). 235 Ibidem, pp. 26-27. 236 Richard Rorty, Contingență, ironie și solidaritate, p. 41. 237 Pentru discutarea retoricii în contemporaneitate pe palierele argumentativ, metafizic, poetic și textualist, a se vedea Constantin Sălăvăstru, Raționalitate și discurs, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1996, pp. 283-341. 238 O parte din această analiză
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Interview with Paul Virilio", p. 27. 314 Jürgen Habermas, Discursul filosofic al modernității. 12 prelegeri, p. 204. 315 Pentru a urmări reacția lui Rorty la criticile aduse de Habermas în Discursul filosofic al modernității, a se vedea R. Rorty, Contingență, ironie și solidaritate, pp. 124-129. 316 Tocmai pentru că realizează distincția public privat, Rorty nu simte nevoia (habermasiană) de a considera desconstrucția ca instrument social, de rezolvare a problemelor cu relevanță publică, ci ca pe un demers care poate fi "util" doar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
belșug, fiindcă noi și frații predicatori i-am învățat pe toți oamenii să cerșească; cine vrea, poate să-și pună o glugă și să-și facă o nouă regulă de religios mendicant. Numărul acestora a crescut, și erau numiți cu ironie pădurari... După ce a mai trecut puțin timp, și-au făcut haine din pânză fină de in, nu din lână aspră, iar dedesubt aveau tunici foarte comode, iar pe spate purtau o mantie din pânză de sac și de aceea au
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
tradiție a scrierilor ardelene, autoarea urmărește destinul unor personaje de-a lungul mai multor generații, de la foștii memorandiști la urmașii lor, care au pregătit și au trăit un vis unic: Marea Unire. Odată cu Vacanța, C. revine la actualitate, punctând cu ironie existența unei societăți menite să creeze decalaje umilitoare între valoarea individului și recunoașterea sa publică, între statutul lui social și mizeria materială la care e condamnat. Necuviința oferă nu doar o altă modalitate narativă, ci și un alt univers uman
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
un manager investește timp (și banii companiei) Într-un angajat, mesajul pe care Îl transmite este că angajatul respectiv face parte din planurile de viitor ale companiei. Instruirea nu sporește doar competențele, ci și respectul de sine. 2. Una dintre ironiile instruirii este că poate fi atât motivantă, cât și amenințătoare pentru angajați. Asigurați-vă grupul că sunteți cu toții acolo ca să Învățați și să vă Împărtășiți cunoștințele Într-un mediu de respect reciproc. 3. La prezentarea programului de instruire, informați-vă
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
13. EVANS, H. B., Ovid's Publica Carmina. A study of the Tristia and Epistulae ex ponto as poetic Books, Chapel Hill, 1972. 14. FRÄNKEL, H., Ovid. A poet between two words, Los Angeles, 1945. 15. FOCARDI, G., "Difesa, preghiera, ironia nel'Il libro di Tristia di Ovidio" în St. Ital. Fil. Class, XLVII, 1975, pp. 86-129. 16. FORD, B. B., Tristia II. Ovid's oposition to Augustus, University of New Jersey, 1977. 17. FREDERICKS, B. R. N., The poetics of
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ai lui". Acesta, deci, este cercul opozanților față de regimul lui Augustus, la care converg, cum am presupus 62, și unele curente "ideologice" heterodoxe, mai ales cel iudaic, parcă pentru a da mediului un ton de mai profundă înălțare spirituală. Și, ironia sorții, tocmai în acest cerc anti-Augustus anti-Augustus din principiu, nu din impuls pasional irațional a crezut Ovidiu că se poate încadra, el care, prin scrierile și viața lui, era foarte departe de înaltele aspirații ale acelui ambient. Într-adevăr, la
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]