9,370 matches
-
unor documente. În dimineața zilei de 10 ianuarie 1475, oastea otomană înainta pe valea Bârladului pe o ceață care nu îngăduia să se vadă la mai mult de câțiva pași. Era moină și zăpada începuse să se topească, încât toată lunca Bârladului era plină de băltoace. Faptul că mii de oameni și cai treceau prin același loc, transforma valea într-o mocirlă prin care se înainta foarte greu. Vremea și terenul au constituit avantaje pentru Ștefan, de care domnitorul a știut
Bătălia de la Vaslui () [Corola-website/Science/303399_a_304728]
-
în țurbării oligotrofe (sfagnete), în jud. Suceava și Harghita. Genul Alnus (arinul) are fructe cu bractee cinci lobată și care nu cade odată cu fructele mature. A. glutinosa (L.) Gaertn. (arinul negru) are frunze emarginate și lăstarii tineri viscid-lipicioși. Crește în luncile rîurilor din regiunile de cîmpie și deal. A. incana. (arinul alb) are frunze acuminate, se întîlnește în lungul pîraielor din zona colinară și montană (din etajul fagului pînă în cel al molidului). Scoarța de arin se utilizează empiric ca febrifug
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
Moldova apare în mai multe scrieri ale lui Mihail Sadoveanu. În vara anului 1576, grupul lui Nicoară Potcoavă poposește în romanele "Șoimii" (1904) și "Nicoară Potcoavă" (1952) în satul Dăvideni de pe malul Moldovei, după ce se odihnise în noaptea anterioară în lunca râului. Scriitorul descrie astfel acest râu: "„Lunca de sălcii vechi deschidea bolți în jur; pe subt ele unii din ei duseseră caii la păscut. Pe cei rămași, pâlpâirile focului îi descopereau când și când, apoi umbra îi cufunda ca într-
Râul Moldova () [Corola-website/Science/302436_a_303765]
-
lui Mihail Sadoveanu. În vara anului 1576, grupul lui Nicoară Potcoavă poposește în romanele "Șoimii" (1904) și "Nicoară Potcoavă" (1952) în satul Dăvideni de pe malul Moldovei, după ce se odihnise în noaptea anterioară în lunca râului. Scriitorul descrie astfel acest râu: "„Lunca de sălcii vechi deschidea bolți în jur; pe subt ele unii din ei duseseră caii la păscut. Pe cei rămași, pâlpâirile focului îi descopereau când și când, apoi umbra îi cufunda ca într-un necunoscut. Venea până la foc sunet de
Râul Moldova () [Corola-website/Science/302436_a_303765]
-
monumentelor ridicate de către Akhenaton sau alți predecesori pentru refolosirea materialelor de construcții și pentru discreditarea acestora. Cea mai cunoscută construcție a lui Ramses al II-lea este, fără îndoială, templul din Abu Simbel, ansamblu arhitectural localizat în sudul Egiptului, în lunca Nilului, la sud de orașul Assuan. Construit în stânca muntelui, ansamblul este format din două temple, unul mai mare dedicat lui Ramses și unul de dimensiuni mai mici dedicat soției sale Nefertari. Templul dedicat lui Ramses este săpat în stâncă
Ramses al II-lea () [Corola-website/Science/302466_a_303795]
-
pe Podișul Spinenilor, având altitudinea de peste 180 m cu cea mai înaltă cotă, Piscul Dobrei (383 m). Solul este de tip podzol degradat, cel mai sărac dintre toate tipurile de pământ arabil. Din acest motiv economia agrară este concentrată pe luncile râurilor sau în văi (Lunca Vezii, Valea Mârghiei etc.) căci materiile nutritive sunt asigurate de topirea zăpezilor și torentele ce se se scurg prin acestea, formând un sol destul de bun pentru agricultură. Hidrografia comunei este săracă fiind compusă din râuri
Comuna Spineni, Olt () [Corola-website/Science/298965_a_300294]
-
de peste 180 m cu cea mai înaltă cotă, Piscul Dobrei (383 m). Solul este de tip podzol degradat, cel mai sărac dintre toate tipurile de pământ arabil. Din acest motiv economia agrară este concentrată pe luncile râurilor sau în văi (Lunca Vezii, Valea Mârghiei etc.) căci materiile nutritive sunt asigurate de topirea zăpezilor și torentele ce se se scurg prin acestea, formând un sol destul de bun pentru agricultură. Hidrografia comunei este săracă fiind compusă din râuri și pârâuri ce vara, de
Comuna Spineni, Olt () [Corola-website/Science/298965_a_300294]
-
au sugerat că poporul din Sumer a emigrat spre Orient pornind din spațiul carpato-danubian, ceea ce ar putea explica diferențele surprinzătoare dintre culturile sumerienilor și ale vecinilor lor semiți. Nicolae Vlassa nu a fost prezent pe șantierul arheologic de la Tărtăria "Gura Luncii" în momentul descoperirii tăblițelor, descoperirea fiind făcută cu puțin înainte de încheierea programului de lucru. De asemenea tratamentul la care au fost supuse piesele nu este menționat în raportul preliminar de săpătură și nu există schițe și fotografii ale pieselor din
Tăblițele de la Tărtăria () [Corola-website/Science/299031_a_300360]
-
care tranzitarea apelor pluviale care se scurgeau de pe colinele din oraș prin diferite cursuri de apă mici, evacuarea apelor de infiltrație provenind din sistemele de alimentare cu apă, evacuarea apelor uzate de la băile publice și drenarea zonelor joase, mlăștinoase din lunca râului Tibru Ținând seama de topografia terenului, Roma antică era deservită de trei sisteme de canalizare independente: Fiecare din aceste sisteme consta dintr-un canal colector în care se vărsau diferite canale de ramificație. Sistemul Campus Martius evacua apele din partea
Canalizarea Romei antice () [Corola-website/Science/304625_a_305954]
-
apă mai mare care ducea apele până în vecinătatea forului roman și de acolo în Tibru. Porțiunea de după confluență până în Tibru a căpătat denumirea de Cloaca Maxima. Traseul ei inițial urmărea cursul de apă care se scurgea prin porțiunea mlăștinoasă a luncii Tibrului, și pe care inginerii lui Tarquinius l-au reprofilat și consolidat cu ziduri laterale, menținându-i însă cursul relativ sinuos. Din punct de vedere tehnic, lucrarea inițială nu reprezenta o lucrare de canalizare ci una de reprofilare și regularizare
Canalizarea Romei antice () [Corola-website/Science/304625_a_305954]
-
a canalului a avut loc în perioada regilor Romei, deoarece, în special pe tronsoane aval, nu au fost găsite urme ale unor lucrări atât de vechi. Aceste argumente nu au niciun fundament tehnic. Pe de o parte, din moment ce tronsonul din lunca Tibrului nu era situat în partea locuită a orașului, ci într-o zonă de cimitire, nu era necesar ca pe marginile canalului să se execute ziduri de sprijin de piatră, ci putea fi executat un simplu canal în săpătură. Cum
Canalizarea Romei antice () [Corola-website/Science/304625_a_305954]
-
ar fi existat ziduri ale canalului, acestea ar fi trebuit dărâmate pentru lărgirea secțiunii. În sfârșit deși are anumite curbe, traseul actual al canalului este mult mai puțin sinuos decât traseul natural al unui mic râu într-o zonă de luncă. De aceea, este evident că multe părți ale traseului inițial au fost abandonate și rectificate ulterior, atât din motive hidraulice cât și pe considerente urbanistice. Pe măsură ce orașul se dezvolta, s-a extins și rețeaua de canale afluente, astfel încât să deservească
Canalizarea Romei antice () [Corola-website/Science/304625_a_305954]
-
fost transformat în 1949 în Stațiunea de Cercetări Maritime și Proiectări Piscicole, înglobată în 1970 în Institutul Român de Cercetări Marine. a pus la cale, cu sprijinul regilor Carol I și Ferdinand, un plan de exploatare rațională a pescăriilor din lunca și delta Dunării, și de la limane (limanele Basarabiei și ale Dobrogei de la nordul și sudul gurilor Dunării). Conform principiilor ecologice ale lui Haeckel, acest plan a dublat în zece ani producția de pește și de icre negre, fără să distrugă
Grigore Antipa () [Corola-website/Science/303580_a_304909]
-
MW. Centrala este echipată cu două turbine de tip Francis. Barajul Paltinu servește în principal pentru alimentarea cu apă potabilă și industrială a municipiilor Câmpina și Ploiești. În subsidiar, barajul asigură și apă pentru irigarea a 9.000 ha în lunca râului Prahova în zona Băicoi-Ploiești și pentru salubrizarea râului Dâmbu din Ploiești. Pentru realizarea acestor efecte, barajul Paltinu este inclus într-un sistem de gospodărire a apelor din care mai fac parte următoarele lucrări:
Barajul Paltinu () [Corola-website/Science/303702_a_305031]
-
Bodoc și Baraolt la nord, de Munții Ciucaș, Bârsei, Bucegi și Piatra Craiului la sud, de Munții Vrancei la est și Perșani la vest. Suprafața depresiunii este de circa 1.800 km². Relieful este unul de piemonturi, șesuri, terase și lunci.<br> Datorită prezenței a două zone de îngustare și anume Poarta Sânpetru (cu o lățime de circa 7 km, cuprinsă între Dealul Lempeș și Tâmpa) și Poarta de la Reci (lată de 8 km cuprinsă între localitățile Angheluș și Măgheruș), se
Depresiunea Brașovului () [Corola-website/Science/303745_a_305074]
-
anul 2015, având codul , ca parte a ansamblului Mănăstirea Miclăușeni. Ansamblul este format din 3 monumente: În jurul anului 1410, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dăruit vornicului Miclăuș (1380-1440), membru în Sfatul Domnesc, o moșie întinsă, situată în apropierea de Lunca Siretului. Moșia a devenit cunoscută sub denumirea de Miclăușeni, după moartea vornicului. La 25 aprilie 1591, urmașii vornicului Miclăuș au vândut moșia către vistiernicul Simion Stroici (1550-1623). Satul acesta i-a fost întărit acestuia în 1598. La începutul secolului al
Castelul Sturdza de la Miclăușeni () [Corola-website/Science/303984_a_305313]
-
1941). Conform lui Sarbu et Oprea (2011): „"Inclusiv în America de Nord, de unde este originar, în afara arealului primar, el reprezintă o amenințare serioasă asupra vegetației native din preeriile uscate și nisipoase. După Arsene (2003) citat de Pele et al. 2008, în rezervația Lunca Pogănișului înlocuirea stejarului și frasinului cu salcâm a dus la dispariția aproape completă a speciei Fritillaria meleagris. Acumularea azotului în sol datorită nodozităților radiculare ale salcâmului poate cauza probleme serioase în conservarea vegetației native, prin stimularea speciilor nitrofile. De asemenea
Salcâm () [Corola-website/Science/303986_a_305315]
-
a fost o așezare situată în lunca Timișului, în Banat, la nord de Chevereșu Mare, în sudul pădurii Chevereș, între Dragșina și Sârbova. La mijlocul secolului al XVIII-lea, așezarea a fost strămutată, în contextul sistematizării tereziene, în partea de nord a satului Chevereșu Mare. Pe harta Griselini
Bocea () [Corola-website/Science/304088_a_305417]
-
Cislău. În localitatea Cislău, trece podul peste râul Bâsca Chiojdului și se intersectează acolo cu un drum județean care duce spre Vălenii de Munte. După Cislău, începe porțiunea care urcă prin orașele Pătârlagele și Nehoiu. În comuna Siriu, după localitatea Lunca Jariștei, trece pe lângă barajul și lacul de acumulare de la Siriu. Urmează o zonă cu viaducte (Grămăticu, Stânca Teherău), spre localitatea Gura Siriului și trece în județul Covasna. Acolo, după traversarea comunei Sita Buzăului, drumul ajunge în orașul Întorsura Buzăului, unde
DN10 () [Corola-website/Science/304123_a_305452]
-
nevinovatelor ouă, ci era îndrăgostit de verdele verdelui din hlamide; iar când durerea gâtului îi întrecea răbdarea și plăcerea, fugea afară și lua calea, pe lângă bătrâna din colț ce da în bobi unei vădane, fie spre parcul Romaneștilor, fie spre lunca Jiului. Întâlnește, și se amestecă între ei, copii și copilițe, bucurându-se în jocuri de cuvinte, cu tâlcuri pierdute, și în neastâmpăr de picioare, ca și cei de la Teiu, unde rareori mergea. Cine dintre noi - va scrie, spre zenit, în
Vasile Georgescu Paleolog () [Corola-website/Science/304134_a_305463]
-
prăpăd de moarte și se așezaseră între străini; rezistenții macedoneni ce luptaseră împotriva lui Abdul Hamid se aleseseră cu urme de săbii pe corp și cu o slujbă în brutăria lui Traicu; nimic nu avea consistență, nici cât jocurile din lunca Jiului. Cel puțin sub cimiliturile și "frământările de limbă" ale acestora, în limbajul acela ritmat, se ascundea un tâlc al iluminării angelice și solare din centrul ființei umane, mai pâlpâia ceva din limba paradisiacă, a "păsărilor", și presimțea fiorul enigmaticului
Vasile Georgescu Paleolog () [Corola-website/Science/304134_a_305463]
-
Leșu este o comună în județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Se află în partea de nord-est a județului și se compune din satele Leșu-sat și Lunca Leșului. Populația comunei era în 2002 de 3003 locuitori. Constituirea primului nucleu al satului se petrece în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, iar prima atestare documentară a localitătii datează din 1603.Acești primi leșeni erau ortodocsi si
Istoria parohiei din Leșu () [Corola-website/Science/304177_a_305506]
-
și un mare număr de credincioși din Leșu si comunele învecinate. Preotul Ioan Mugurel Urian a primit distincția de "iconom", iar preotul Mircea Suciu, cea de "iconom stavrofor". În anul 2002, la 26 octombrie a fost sfințită biserica greco-catolică din Lunca Leșului, de către episcopul Florentin al Clujului. La biserica Sfinții Cosma și Damian, în anul 1999, s-a edificat pridvorul. În primăvara anului 2001, s-a renunțat la învelișul de tablă al turnului, care a fost tencuit, și i-au fost
Istoria parohiei din Leșu () [Corola-website/Science/304177_a_305506]
-
achiziționate 6 biserici de lemn, dintre care 2 au fost aduse la București (cea din Mintia, expusă în interior, și cea din Bejani, în curtea muzeului - ambele din județul Hunedoara), iar alte 4 sînt păstrate și îngrijite in situ (la Lunca Moților - jud. Hunedoara; la Groșii Noi, Julița și Troaș - jud. Arad). Horia Bernea a decedat în seara zilei de 4 decembrie 2000, la Paris, după ce suferise o dificilă intervenție chirurgicală pe cord deschis. Corpul său a fost adus în țară
Horia Bernea () [Corola-website/Science/304207_a_305536]
-
unesc în Regnitz. În vest, dincolo de drumul express "Südwesttangente" („Tangența Sud-Vest”) și Canalul Rin-Main-Dunăre, se află pădurea orașului. În nord se întinde o zonă agricolă numită "Knoblauchsland" („regiunea usturoiului”). În sudul orașului este o zonă amestecată cu drumuri, canalul și luncă. Altitudinea maximă al orașului este de 392,7 m la cariera de piatră în cartierul "Burgfarrnbach", iar punctul cel mai jos de 277,0 m se află în valea Regnitzei la granița cu orașul Erlangen. Primăria în centrul orașului, este
Fürth () [Corola-website/Science/304233_a_305562]