11,435 matches
-
Înghită sarmaua din gât cu nodurile neputinței de a mai corecta câte ceva. Iată toată intervenția vreunui deștept cu diplomă de la academia „Ștefan Gheorghiu”: „În interviul pe tema poeziei patriotice, acordat de Simion Bărbulescu, profesor de limbă și literatură română, se releva editarea În exclusivitate a unor volume de poezie patriotică și existența unei edituri specializate pentru acest fel de literatură (Editura militară). După ce arăta că tinerii poeți manifestă rezervă față de literatura patriotică (consecință a literaturii de circumstanță, a versificatorilor din anii
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
de învățat și prezintă întotdeauna un mare interes, bucurându-se de autoritatea faptului real, întâmplat. Cunoașterea patrimoniului nostru cultural este o necesitate și are un important rol educativ. „Sunt oameni în care natura a adunat atâtea daruri și le-a relevat atât de armonios, încât lângă ei simți că te afli în fața ființei făurite parcă după alte legi decât ale celor mulți”. Ne sprijinim pe acest citat din textul scris de George Vâlsan pentru Titu Maiorescu, pentru a releva de la început
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
le-a relevat atât de armonios, încât lângă ei simți că te afli în fața ființei făurite parcă după alte legi decât ale celor mulți”. Ne sprijinim pe acest citat din textul scris de George Vâlsan pentru Titu Maiorescu, pentru a releva de la început că acel ce avea să fie înscris în panteonul nemuritorilor era o „ființă făurită într-adevăr după legi particulare, legi care iau guvernat întreaga existență”. Cartea de față evocă viața și creația a 100 de personalități ale științei
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
articole în diferite reviste de specialitate. A elaborat 28 de studii susținute la diferite sesiuni științifice și a încheiat 25 de contracte de cercetare științifică. Întotdeauna a apreciat și a considerat activitatea de predare ca o forță de creație științifică, relevând că pregătirea de specialitate trebuie să fie însoțită „de un larg orizont de cunoștințe și de o bogată cultură generală”. Conf. univ. dr. Ion Agache a încetat din viață la 17 ianuarie 2002 și a fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
Berthe în Nepoftitul de Tristan Bernard (cu Miluță Gheorghiu și Ștefan Ciubotărașu) ș. a. La 22 de ani, Eliza Petrăchescu intră triumfal în galeria marilor actori români de teatru. Ion Sava, distribuind-o în spectacolul lui, a ajutat-o să-și releveze talentul printr-un anumit repertoriu. I-a stimulat Elizei Petrăchescu temperamentul, i-a descoperit nevoia de a-și elibera fantastica ei forță primară, dar a învățat-o să-și controleze această forță, paroxismul trăirii, să facă în așa fel ca
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
acum 20 de ani), după cum știu că admiri Moartea domnului Lăzărescu la fel de mult ca mine. Dar, lansat în acest moment, filmul devine un gest polemic. Ce mă deranjează pe mine e grosolănia binarismelor la care recurg unii comentatori pentru a releva acest fapt. Distincția nu e aceea dintre clasicism și un mizerabilism (C.T. Popescu) sau neorealism fiziologic (tot C.T. Popescu), filmat însă pe stil Dogma (Tudor țepeneag) de niște băieți care s-au adaptat la cerințele modei (tot țepeneag) ca să vîneze
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
sînt specifice, dacă nu-i așa ? Dacă e ca un atlet care se încăpățînează să nu-și folosească decît o grupă de mușchi ? Dacă adevărata lui natură nu e una fotografico-documentară, ci una hibrid-spectaculară ? Natura asta de spectacol total o relevi tu cu atîta grație și o celebrezi atît de personal, întorcîndu-te la începuturile cinematografiei romînești. Chiar, cîte forme de spectacol cuprinde Restul e tăcere ? Există trei bucăți din Hamlet una recitată cabotin la o înmormîntare, alta prezentată ca o versiune
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
în ghearele religiei lor, și despre cum ajunge el însuși să se plece în fața glamour-ului ei. Ca și coreligionarul său Greene, Waugh e un foarte abil glamorizator al catolicismului. Dacă reușește în ceea ce-și propune aici și anume să releve desenul unui plan divin într-o lume păgînă , asta e și datorită faptului că-i dă păgînismului ce-i al lui. Faza inițială, idilică, a prieteniei dintre Charles și Sebastian, e un paradis păgîn în toată regula, descris de Waugh
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
nu și în fața puterii lui Dumnezeu. Aș spune că schimbarea asta se justifică nu numai din perspectiva secularismului aflat astăzi la putere, ci și din perspectiva bunului gust. Problema unui romancier ca Waugh sau ca Greene, care-și propune să releve desenul unui plan divin într-o lume păgînă, este că, în romanul său, el e divinitatea, el țese planul : forța divină care-l împinge pe Marchmain să se întoarcă acasă și, cu ultimele puteri, să-și facă cruce, e, de
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Posibil. Personal nu știu. Însă nu încetează să mă tulbure un detaliu al acestei ipoteze. De ce tot acest capital de vizionarism este unul asociat monstruosului ? În cartea sa Hubris, Jean Clair atrage atenția asupra celor două sensuri pe care le relevă etimologia neașteptată a cuvântului monstru, monstrum în latină care vine de la monere. Monere înseamnă a avertiza, a preveni, a pune în gardă, dar în același timp, cu un sens adiacent relevă aparent contradictoriu faptul de a păstra amintirea, urma, memoria
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
atrage atenția asupra celor două sensuri pe care le relevă etimologia neașteptată a cuvântului monstru, monstrum în latină care vine de la monere. Monere înseamnă a avertiza, a preveni, a pune în gardă, dar în același timp, cu un sens adiacent relevă aparent contradictoriu faptul de a păstra amintirea, urma, memoria. Pe această filieră avem mormântul, inscripția, statuia, pentru că din monere derivă și monumentum. Nu spunea Ranetti despre momentele caragialești că sunt monumente ? „Monstrul e un avertisment.” („Le monstre est un avertissment
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu atât trebuie mai mult expusă”, completează Michel Tournier. Prin urmare, de monstruos se leagă faptul de a expune, de a arăta cu asupra de măsură. Caragiale, în acest caz, ne arată din plin, ne deschide ochii până la refuz, ne relevă ceea ce se află în noi. Principiul de exorbitare se află aici, în privire, iar privirea prinde monstruosul nu ca pe un fapt împlinit, ci ca pe o latență, o posibilitate, o devenire posibilă. Să fie acesta avertismentul pe care-l
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mahala. De remarcat, în cartea pe care dedică istoriei urâtului, o istorie tematică, Umberto Eco apelează la ideea de carica- tură, „un soi de izbăvire estetică a urâtului”, în teoriile lui Karl Rosenkranz din O estetică a urâtului, pentru a releva o anumită practică a formelor cu reflexele ei estetice. Ceea ce Karl Rosenkranz afirmă în ceea ce privește caricatura se potrivește și în cazul lecturii operei lui Caragiale care-și păstrează armonia în ciuda unui indice de deformare care aruncă personajele în caricatural. Caricatura „face
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
civilizația românească, Germa nia. În rest, conținuturile operei, subliniază Ioana Pârvu lescu, contrazic etosul unei societăți și implicit al unei literaturi „naționale”, adică profund identitare, prin faptul că deformează până la grotesc și abnorm exempla- ritatea unui profil identitar. Istoricul literar relevă în operă un „fond latent”, un nucleu proteic din a cărui magmă se întrupează toate alcătuirile posibile, toți interpretanții gata să explodeze într-o polisemie derutantă. „Acest fond latent, gata să iasă la suprafață și să se coloreze mereu altfel
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Ion Negoițescu îl înnobilează pe Caragiale care trebuia să ofere nu o tipologie, ci o figură a unui clasicism peren incorporabil tradiției culturii europene. În Caragiale, firește, Liviu Papadima începe cu lectura clasi- cului Caragiale și ajunge la modernul Caragiale, relevând în „deformările” pe care opera sa le pune în joc, de la cele lingvistice la cele politice, un principiu al modernității care îl face pe Caragiale „contemporanul nostru”. Îl mai putem citi și altfel ? În afară de exercițiul Ioanei Pârvulescu pe care tocmai
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
meu, l-am citit de la un punct încolo pe Caragiale ca pe un modern și nu ca pe un „mare clasic”, și nu mă mai pot întoarce la inocența lecturii care mi-l servește pe Caragiale ca instrument pedagogic. Lectura relevă caracte- rul subversiv al operei caragialești care nu servește igieniș- tilor culturali, nu recomandă corectura, îndreptarea greșelii, operațiunile de gomaj etic, ci dimpotrivă subliniază defor- mările a căror expresivitate cuceritoare se insinuează în propriile noastre comportamente, în propriul limbaj pe măsură ce
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
opera scriito- rului conduce la identificările care configurează „caragia- lismul identității românești”. Este, spre exemplu, ceea ce „De ce trag clopotele, Mitică ?”, filmul-sinteză al lui Lucian Pintilie după opera lui Caragiale redă : nu figura luminoasă a epocii lui Caragiale pe care o relevă comedia și râsul eliberator însoțite de happy end, ci un reflex meduzant al timpului său ăcel al Epocii de Aur în care regizorului îi sunt interzise rând pe rând filmele), imagine a unei lumi în descompunere vertiginoasă, cea a ultimului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Lovinescu în Critice (vol IV, ediția II-a, 1920) care revenea asupra judecății de valoare în 1928 : „(...) opera lui Caragiale mi se pare săpată într-un material puțin trainic. Timpul a început să-l macine încetul cu încetul...”. Și criticul relevă calitatea documentară a prozei sale, sin- gura care va încetini cât de cât fenomenul de eroziune. Lovinescu vedea în contemporaneitate tocmai opusul accep- țiilor pe care i le conferă termenului Giorgio Agamben, și anume circumscrierea fără scăpare în prezentul referen-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Cazzavillan și al lui Caragiale însuși părăsind ziarul Epoca. Imaginea domnișoarei cu capul mare ne trimite la un joc al contrastelor care creează efectul de abnorm. Capul este imens nu doar în raport cu corpul, ci și cu mâinile, astfel încât gesticulația pudorii relevă dis- proporția monstruoasă. Scriitorul insistă până la tautologie pe cele două diminutive alăturate : „mânușițe mititeluțe”. Deformarea are un model artistic, cel al caricaturii, la care vom mai reveni, spunând doar că reflexul este și unul al comediei clasice, comediatul își marchează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
împinge din nou spre el. Să-l redăm, cu alte cuvinte, pe Caragiale literaturii, și să renun țăm a-l găsi acolo de unde ne face, e drept, semne stărui toare că se află încă, adică în realitate.” Toate aceste discuții relevă importanța întrebării nu doar din perspectiva operei lui Caragiale, ci și din aceea a întrebuințării ei pe o scară mai largă decât aceea a criticii literare. Prin urmare, ce înseamnă în contextul receptării operei lui Caragiale „simț enorm și văz
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o deformare spe- ci fică : parodia. Parodiile simboliste stau la vedere, critica nu le-a dat prea mare atenție tocmai pentru că prozatorul compromitea sistematic coborând în deriziune un rol major în literatura pașoptistă și postpașoptistă, acela de poet. Parodiile simboliste relevă însă o perfectă stăpânire a mijloacelor poetice cu care scriitorul ar fi putut foarte bine să-și construiască un profil simbolist și nu neapărat în descendența lui Macedonski. Refuzul romantismului se degajă din întreaga operă care ridică preocuparea pentru trivialul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dramaturgiei, din care se detașează o piesă, O scrisoare pierdută, marea reușită care-l impune pe Caragiale drept principalul comediograf al epocii. Cealaltă comedie, O noapte furtunoasă, deși nu se ridică la nivelul Scrisorii pierdute, este totuși în măsură să releve talentul dramaturgului în genul care l-a impus publicului româ- nesc. Conu Leonida față cu Reacțiunea, subintitulată și „farsă într-un act” nu pretinde a fi mai mult decât atât, iar D’ale Carnavalului avea să fie piesa cea mai
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
vreme bur- gheze, pivotul operei dramaturgice rămâne O scrisoare pierdută. Nu este cam puțin ? Cea de-a doua axă este con- stituită de cele trei nuvele naturaliste, O făclie de Paște, Păcat și În vreme de război.... O analiză atentă relevă faptul că naturalismul lui Caragiale este mai degrabă unul second hand, ca și balzacianismul lucid și butaforic al lui G. Căli- nescu. Autorul utilizează o rețetă bine asimilată, față de care își marchează prin ecart ironic și estetic distanța critică. Însă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Prin urmare, un gen scurt, aproximat în ceea ce el are minimalist prin denumirea de „schiță”, corespondentul în pictură al eboșei, crochiului, exercițiului permanent care nu-l obligă pe artist la un efort de com- poziție, ci îi verifică dexteritatea, îi relevă simțul de obser- vație plastică, îl pune în contact cu lumea din jurul său. Schițele îl scot pe Caragiale în societate, nu că ar fi pără- sit-o vreodată, dar îl plasează exact în acest câmp de tensiuni fertil pentru un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
calitatea sa de persoană, ci în aceea de persona, de purtător de cuvânt al Centrului. Iar naratorul sesizează compactul acestei priviri, privire care reunește interesul întregii societăți provinciale, sau ceea ce este socotită drept „lumea bună”. Cel de-al doilea episod relevă fraza care a devenit o marcă înregistrată în ceea ce privește opera lui I.L. Caragiale. Naratorul descoperă că patul său este invadat de insecte care devin active în obscuritate. Improvizează un pat așter- nând cearșaful direct pe covor protejându-se cu tutun împotriva
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]