9,371 matches
-
se țin acum spectacole“. Din nefericire, lăsase să-i scape acel comentariu acid în preajma unui ascultător în care nu putea avea încredere. Intraseră în casa lui înainte de ivirea zorilor și îl luaseră. Nero, fratele mai mare, reacționă nesăbuit. — E o acuzație ridicolă. Îl vor achita. Gajus însă fu cuprins de panică, pentru că arestatul era bun prieten cu Nero, plin de viață și imprudent ca și acesta. Agrippina, cu luciditatea care o făcuse să prevadă nenorocirile din anii aceia, declară: — Acesta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Maiestății» imperiale. Astfel, această lege reprezintă instrumentul perfect, lipsit de riscuri, pentru distrugerea unui adversar. Dar ea nu se folosește singură. Tiberius ne-a dat o mare lecție juridică: pentru a fi siguri că acuzatul nu scapă, trebuie ca la acuzația de încălcare a legii De majestate să se adauge o a doua acuzație scandaloasă: abuzul de putere, adulterul, magia neagră. Dacă s-ar vorbi doar de conspirație, Roma s-ar răzvrăti. Dar dacă acuzatul este și hoț, sau libertin, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unui adversar. Dar ea nu se folosește singură. Tiberius ne-a dat o mare lecție juridică: pentru a fi siguri că acuzatul nu scapă, trebuie ca la acuzația de încălcare a legii De majestate să se adauge o a doua acuzație scandaloasă: abuzul de putere, adulterul, magia neagră. Dacă s-ar vorbi doar de conspirație, Roma s-ar răzvrăti. Dar dacă acuzatul este și hoț, sau libertin, sau ucigaș prin otrăvire, nimeni nu se mai emoționează. Asta e teorema lui Tiberius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
găsise în cărțile lui observația că, uneori, acest privilegiu se plătește foarte scump. Într-adevăr, curând, un mic grup de spioni îl acuză pe fiul lui Gracchus că i-a ajutat pe rebelii africani de la granița cu Numidia. Era o acuzație ce putea atrage pedeapsa capitală; și fiindcă cea mai dezgustătoare consecință a tiraniei era lipsa curajului civil, senatorii se întruniră pentru judecată, al cărei rezultat părea sigur. — Îl pierdem și pe el, spuse Agrippina, cuibărindu-se în șalul ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vorbea astfel, în aula plină a Senatului izbucnea, într-un mod neașteptat, cel care fusese proconsul în Africa și-i pusese pe fugă pe rebeli. Cu ajutorul autorității date de victoriile sale și al surprizei, proconsulul a demascat inconsistența rușinoasă a acuzațiilor împotriva fiului lui Gracchus. „Singurul din tot orașul acesta care și-a păstrat curajul“, scrise Drusus. În Roma se răspândi voința de răzvrătire - o dată chiar, senatorii se temură mai mult de popor decât de împărat. Acuzatul a fost achitat. Tiberius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și să nu se mai arate. Însă, nefiind destul de isteț, l-a salutat pe Tiberius cu o devoțiune care era, poate, teamă, dar pe care Tiberius a luat-o drept bătaie de joc. Îndată asupra lui s-au abătut falsele acuzații: discursuri rebele și conspirație. Au însăilat un proces dezgustător, iar sărmanul om a fost zdrobit. L-au condamnat la exil pe viață, pierderea demnității senatoriale, interdicția de a îmbrăca toga, confiscarea bunurilor.“ Însă răzbunarea nu-i adusese alinare împăratului. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Sejanus, îi trimitea informații nefiltrate. Cu senatorii comunica prin mesaje scrise, veritabile ordine - adesea încredințate personal de persuasivul Elius Sejanus - care erau citite cu spaimă. „Iar cei șase sute de părinți ai Republicii se supun, chiar și când e vorba de acuzații și pedepse capitale împotriva vreunuia dintre ei, fiindcă Roma e practic în mâinile cohortelor pretoriene.“ Unii murmurau că Tiberius, departe de Roma, câștigase și detașarea completă, inexorabilă de mama sa, teribila Mașteră. Toți șopteau că, după lunga lor complicitate criminală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de moartea prietenului nevinovat se transformă în alarmă. Un senator strigase în Curie: „Tatius Sabinus și-a pregătit conspirația fiindcă a fost inspirat de trufia Agrippinei și de violența fiului ei, Nero. Suntem la un pas de războiul civil“. Îngrozitoarea acuzație se răspândi în tot orașul. Înainte de sfârșitul acelei scurte zile de iarnă, au înțeles că erau pierduți. Fără nici o explicație, Agrippina îl trimise pe Gajus să facă o plimbare cu preceptorul Zaleucos; imediat ce fiul ei ieși, fără să ezite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
teamă cum putea s-o avertizeze pe mama sa. O văzu în atriu, înconjurată de servitorii îngroziți, însă nu-i putu pune nimic, fiindcă în fața ei stătea un ofițer însoțit de câțiva soldați înarmați, care-i citea cu glas răsunător acuzația de conspirație, la care se adăuga condamnarea la domiciliu forțat: nu avea voie să frecventeze străini, să se arate în pubilc la Roma. Agrippina nu spuse nimic. Întinse mâna, luă foaia. Degetele ei albe nu tremurau. Ofițerul se retrase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
orașului dinspre Apeninii înzăpeziți. Zaleucos se duse până la intrarea de lângă râu a vilei, se întoarse și spuse că era păzită de pretorieni. La Roma, oamenii șopteau că în fața senatorilor se prezentaseră mulți martori împotriva Agrippinei și a lui Nero; potrivit acuzațiilor, amândoi încălcaseră teribila Lex de majestate. Amândoi au fost găsiți vinovați; complicitatea transforma vina în conspirație. Senatorii, în unanimitate, i-au declarat „dușmani ai poporului roman“. Procesul s-a ținut cu ușile închise și, oficial, nu s-a știut nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
militară, însă într-o lectică închisă, pentru ca nimeni să nu se poată apropia de ea. Și, parcă printr-o îndelungată cenzură, paginile lui Cornelius Tacitus care îi povesteau obiectiv destinul au fost smulse, au dispărut. Despre procesul acela rapid, despre acuzații și martori, despre felul cum se apăraseră acuzații și dacă le fusese îngăduit s-o facă, lui Gajus nu i-a spus nimeni nimic. Iar el n-a putut să întrebe. Tutela Mașterei A venit repede să-l ia un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să nu se poată apropia de ea. Și, parcă printr-o îndelungată cenzură, paginile lui Cornelius Tacitus care îi povesteau obiectiv destinul au fost smulse, au dispărut. Despre procesul acela rapid, despre acuzații și martori, despre felul cum se apăraseră acuzații și dacă le fusese îngăduit s-o facă, lui Gajus nu i-a spus nimeni nimic. Iar el n-a putut să întrebe. Tutela Mașterei A venit repede să-l ia un ofițer însoțit de pretorieni; îndată ce îi văzu în fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care el l-a ridicat din nimic, este cel care ți-a distrus familia. Aici îi ofer dovezile. Numai ea știa câte nopți de chin avea să-i pricinuiască iar lui Tiberius. Dar nu traduse scrisoarea, nu spuse care erau acuzațiile. Privi, pe chipul tânărului Gajus, emoția provocată de vorbele ei. El murmură: — E cel mai periculos om din imperiu. Tiberius a lăsat Roma în mâinile lui... Antonia surâse. — Asta e problema pe care va trebui s-o înfrunte Tiberius. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aulei fu închisă. Dar când Macro puse să se verifice integritatea sigiliilor și, apoi, încet, le rupse, despături mesajul și începu să citească, rostind cu greutate cuvintele, acel document care nu era o numire, așa cum se așteptau toți, ci o acuzație extrem de gravă, „trădare împotriva poporului roman“, aula împietri într-o liniște înspăimântată. Era o acuzație de pe urma căreia nimeni nu putea scăpa cu viață. Sejanus, ca și cum cuvintele rostite în latina aceea căznită ar fi refuzat să-i intre în cap, rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
le rupse, despături mesajul și începu să citească, rostind cu greutate cuvintele, acel document care nu era o numire, așa cum se așteptau toți, ci o acuzație extrem de gravă, „trădare împotriva poporului roman“, aula împietri într-o liniște înspăimântată. Era o acuzație de pe urma căreia nimeni nu putea scăpa cu viață. Sejanus, ca și cum cuvintele rostite în latina aceea căznită ar fi refuzat să-i intre în cap, rămase nemișcat. În liniștea aceea, Sertorius Macro continuă: — ...Planul de a pune mâna pe putere, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
absolută, puse jos foaia pe care o citise. Toți senatorii fură zguduiți și în unanimitate, fără ca măcar să se consulte între ei (Sejanus stârnise prea multe uri neputincioase la Roma, iar ușurarea provocată de distrugerea lui era prea mare), susținură strigând acuzațiile lui Tiberius. Așa-numiții lictores, funestul simbol al justiției, se așezară rapid de o parte și de alta a lui Sejanus; acesta continua să stea împietrit. Un senator strigă că procesul trebuia să înceapă acolo, imediat, fără amânare. Toți îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
făcuseră să devină simbolul gloriei Romei. În timp ce urca spre tribună, printr-un bizar joc al memoriei, Împăratul își aminti că sărmana Julia, fiica lui Augustus, fusese acuzată că provocase un scandal public, împreună cu prietenii ei cei veseli, chiar acolo. În acuzații se amestecaseră abil desfrânarea cu profanarea locului sacru, încât Roma se indignase, fără să-și dea seama de ridicol. La gândul acela, buzele tânărului Împărat se arcuiră într-un surâs sarcastic, pe care, neștiind la ce se gândea, toți îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
neașteptat și pătimaș; apoi formă un cortegiu spontan, interminabil, luminat de mii de torțe, și merse alături de el până la mausoleul lui Augustus. Cenușa lui Nero fu așezată și ea acolo. Austeritatea ceremoniei se transformă, pentru poporul Romei, într-o puternică acuzație împotriva senatorilor care-l susținuseră pe Tiberius. Din celălalt frate, Drusus, lăsat să moară în închisoarea subterană din Palatinus, nu mai rămânea nimic de îngropat. „Nu voi ști niciodată“, se gândea el, nemișcat în timpul ritului, simțind ațintiți asupra sa ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care, atunci când îți vorbește, se uită în altă parte“, îi spusese tatăl său. Senatorii așteptau într-o liniște plină de încordare; era primul proces de după moartea lui Tiberius. Nu aveau de-a face cu o persecuție politică sinistră, ci cu acuzații de proastă guvernare și de folosire a violenței; cu toate acestea, marea sală era plină de amintiri înfricoșătoare. Încă de la primele întrebări, Împăratul își dădu seama că Arvilius era laș, rugător și mincinos. „Un om ca ăsta a avut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se făceau vinovați de cea mai gravă crimă pedepsită de legile romane. Istoricii spun că Împăratul nu a venit în Curie pentru a asista la proces. Grupul de populares profită de ocazie și fu neîndurător; spre surpriza generală, optimates susținură acuzațiile cu aceeași înverșunare. Clarvăzătorul Callistus comentă: — Vor să ne demonstreze că nici unul dintre ei n-a fost complice. Și încheie ușurat: Încă mai provocăm teamă. Imediat ce a înțeles că partida era pierdută și puterea sa era distrusă, orgoliosul Junius Silanus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în fața voastră... patres. Apelativul senatorial aulic veni după o pauză - era respect, ironie sau altceva? Callistus se ridică, luă primul codex, îl deschise și începu să citească, cu glasul lui inexpresiv, rece. În spațiul imens al Curiei se materializară fulgerător acuzațiile, apărarea, mărturiile, sentințele pe care aproape toți senatorii le auziseră deja la vremea lor. Callistus citea repede, trecând fără dificultate de la un document la altul, de la un tip de grafie la altul. Nu se bâlbâi, nu ezită o clipă. Istoricii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
optimates, nici unul nu îndrăzni să vorbească primul. Împăratul lăsă tăcerea să se consume, apoi se ridică, și mulți oftară ușurați. Spuse că a constatat, spre dezamăgirea lui, că și printre ei, cei adunați solemn acolo, existau mulți ce susținuseră niște acuzații pe care le știau false și pe care Tiberius probabil că le crezuse adevărate, mărturisiseră fapte despre care știau că nu se întâmplaseră și condamnaseră oameni pe care îi știau nevinovați. Discursul său, rece și lent la început, cu vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
provinciile și violenta, incontrolabila simpatie a poporului. Dorindu-și cu disperare să supraviețuiască, unii încercară să dea motivațiile aflate cel mai la îndemână și declarară că nu știau nimic. Revoltați, populares începură să strige și înăbușiră acele glasuri înspăimântate. Apoi acuzații, asemenea naufragiaților care se agață unul de altul, se dezvinovățiră, implorară, invocară mărturiile celorlalți, se îngrămădiră în jurul tronului, îngroziți de ideea că marea ușă de bronz avea să se deschidă pentru a-i lăsa pe pretorieni să intre în sală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care le-a citit grecul acela sunt auzite și în afara Senatului, circulă prin întreaga Romă. Ieri, Cerialis și Betilenus s-au dus în Forum Augusti, iar mulțimea i-a obligat să plece, să se ascundă. Dacă, sub cea mai absurdă acuzație, el îi arestează, poruncește să fie biciuiți și puși pe cruce, lumea va spune că are dreptate. Iar dacă cineva protestează, e destul ca el să bată din palme, și pretorienii invadează piața. Ați văzut cum a sfârșit Sertorius Macro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
firul literar-artistic întrerupt odată cu experiența din 1915. Apropierea tînărului Vinea de cercurile socialiste, față de Vasile Demetrius și, mai ales, N.D. Cocea (lîngă care își va face ucenicia publicistică), va „prezida” apariția Chemării. Referitor la paternitatea numelui revistei și la o acuzație de plagiat din Tribuna referitoare la acesta, Cronica lui Tudor Arghezi din 8 noiembrie 1915 publica următoarea notă: „Colaboratorul nostru, d. Ion Vinea, care a scos revista Chemarea, ne atrage atenția asupra unei protestări apărute în Tribuna a unui domn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]