9,344 matches
-
a salutat politicos cu o Înclinare a capului, fără Însă a catadicsi să-și ia picioarele la spinare. „Cu-cu!“, o chemam, lipindu-mă tandru de câte-un perete Îmbrăcat În faianță. „Ca-ca!“, Îmi răspundea câte-o voce dogită din cabină. În miezul acestei salate de credințe și idei, existau fapte inexplicabile, ca și cum misterul nu s-ar fi simțit Împlinit până nu-și născocea contradicții flagrante Între părțile componente, ele Însele taine de nepătruns. De pildă, de ce aparatele funcționaseră o perioadă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
unde Împărțea nutrimente și oxigen populațiilor băștinașe. Sfârșitul lumii m-a prins În mijlocul mării, când o mână de celule sangvine ticăloase a declanșat răzmerița pe navă. O, mărite Aciclovir!, pe barba lui Diurex și pe coarnele lui Duphalac!, când ușile cabinei au zburat În bucăți, am știut că Marele Naufragiu era aproape. Așa cum stăteam legat de catarg prin zeci de fire, cu ultima tresărire am mai stârnit un cutremur În Caraibe, dar, vai!, eram doar căpitanul unei epave, carne inutilă Îmbrăcând
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
vestic al camerei - sau unde ne gândeam noi, din motive obscure, că ar putea să fie vestul -, se vedea gaura tunelului prin care fuseserăm aruncați cu toții În acea lume. În partea opusă, spre răsăritul teoretic, se găsea micul cubicul al cabinei de toaletă. De-a lungul camerei, pe centru, aliniate perfect, asemenea miriapodului cu picioare argintii al microprocesorului țintuit pe placa de bază, se aflau paturile. Ce se găsea dincolo de peretele nordic, pe care-l bănuiam a fi exterior, nu știam
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
săptămână. Peste tot sunt munți de chiștoace, meșe, tone de deșeuri atomice și de steril, mașini abandonate, blănuri sintetice, cutii de lapte, prezervative, seringi, vapoare, vagoane de tren ruginite, tabele de marcaj care Încă arată scorul, portofele golite de bani, cabine de duș, capace de canal, un pod de cale ferată, o raboteză, câteva bombe rămase neexplodate În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un serviciu de cafea incomplet, televizoare, un baraj cu tot cu hidrocentrală și ecluze, trei cârlige de rufe din
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Barajul crește văzînd cu ochii. Minunîndu-se de puterea excavatorului oamenii rîd bucuroși. Urmat de adjunct, directorul-secretar urcă pe dig. Cupa excavatorului care vîjîie prin aer răstoarnă lîngă ei o movilă întreagă. - Ho, nebunule! strigă adjunctul, o să ne îngropi. Surd, în cabină excavatoristul rînjește asudat. Directorul se plimbă preocupat pe creasta digului. Deodată se aude un pocnet sec iar mugetul fiarei începe să agonizeze. Uitîndu se la excavator, adjunctul se întreabă îngrijorat: - Ce dracu’ i-a făcut nebunul? Între timp, intrigați de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și la țigară, slujbașul îl oprea cu bobul lui arzător. - Am zis s-aștepți. 140 Resemnat, omul se liniștea. Peste un ceas ori două, ca tot omul, contabilul ieșea afară. Privindu-l cum se îndreaptă către gard, unde se afla cabina pentru o singură persoană, cu toată înțelegerea situației, cel grăbit îndrăznea: - Tov secretar, cacă-te și vin’ și-mi pune stampila... Deși, la cămin, aceste ședințe mamut se țineau în sala cinematografului, rămînea destulă lume în picioare. Pe la ora cinci
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Povestesc ce‑au făcut în week‑end cu câte o fată, fie într‑un subsol din casa părinților, special amenajat, fie în camera proprie a locuinței confortabile din cartierul Hietzing, fie în pădure la cules de ciuperci sau într‑o cabină de ștrand. Fetele povestesc ce au îngăduit să li se facă sau cum s‑au împotrivit și s‑au lăsat implorate. Fără să cedeze, fiindcă vor să rămână virgine. Că tot veni vorba: Rainer, tu chiar n‑ai fost niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
clar, zise Anna. Cine își înfige sub unghie cu toată puterea - și când spun putere, vorbesc foarte serios - acul ăsta de cusut din trusa mea de lucru manual, în mijlocul orei și fără să țipe, cu ăla merg în toaleta băieților, cabina din stânga. Rainer găsește că e o idee oarecum revoluționară. Anna spune că nu‑i așa, fiindcă scopul nu e egalitatea tuturor, chestie care ar fi oricum împotriva naturii și a teoriei eredității, ci dimpotrivă e vorba de o separare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
întrebarea (care se pune foarte serios), la care răspund însă curând cu da, fiindcă în urma frecării și zgâlțâielilor disperate ale acestui incapabil se înalță ceva care aduce a penis erect și se uită în jur, nu vede însă decât o cabină împuțită spoită cu vopsea verde care s‑a coșcovit. O iubire nu se manifestă niciodată într‑un asemenea cadru și nu se manifestă nici de data aceasta. El e îndrăgostit de mult de Anna, dar asta nu‑l ajută cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
poate înlocui trăirea autentică, dragă Sophie. Anna vrea să răspundă la chestia asta cu dragostea, dar nu poate, deși i‑ar veni în minte un răspuns. Se îndreaptă, împreună cu fratele ei, târșâind picioarele spre garderobă. Sophie iese deja dintr‑o cabină, gata îmbrăcată și pieptănată, ce drăguță e cu buclele astea umede la tâmple, încât lui Rainer îi vine să le atingă ușor cu mâna, dar poate că și acest mic gest le‑ar murdări. Arată atât de drăgălaș, Sophie. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
din nou pe malul fluviului impunător, acest simbol al orașului. S‑a făcut șapte seara și el reușește să arunce armele crimei în râu, în dreptul restaurantului pescăresc Berger. Pijamaua însângerată o lasă în mașină. Apoi Rainer o sună, de la o cabină telefonică, pe‑o fată pe care n‑a mai văzut‑o de luni de zile. Fata e baby‑sitter la o pereche de medici din centrul orașului, iar părinții ei și cei ai lui Rainer se cunosc fiindcă se trag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mai multe, să bea un pahar Împreună. Andreea ocupa un apartament cu două camere, stătea cu chirie chiar deasupra garajului În care locuia Leac În acea vreme. (Leac a avut rareori o locuință normală, a locuit În teatru, Într-o cabină de actori, Într-o seră, iar acum În garaj - mobilat decent, chiar cu o mică baie, destul de amenajat deci ca să-i spună În public garsonieră). Invitat la un pahar, Leac s-a ambalat foarte: dintre toți bărbații pe care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
ies din vestiar, mă gândeam să ies și din club, să iau aer. N-am apucat, m-a Înecat un val de vomă amară, l-am Înghițit pe jumătate, am apucat să ajung la budă. M-am Închis Într-o cabină, am Început să icnesc fiindcă nu prea aveam ce borî, m-am chinuit o vreme, apoi m-am liniștit, m-am așezat pe colac să savurez momentul. Era bine, din ce În ce mai bine, trebuia să fac ceva cu binele ăsta, poate s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
sigur că mi-a trecut spasmul. Apoi am Început să aud voci. Mai Întâi pe-a lui Cătă, se chinuia să șoptească, era greu, de sus se auzea tare muzica. Nu era singur, s-a Închis și el Într-o cabină, probabil cu mignona. Vocea ei (mai bine zis hohotul continuu) n-aveam cum să o recunosc. Nu era Însă greu să-mi dau seama ce făceau acolo și gândul ăsta mă făcea fericit. Atât de fericit, c-am Întârziat, așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
să-mi dau seama ce făceau acolo și gândul ăsta mă făcea fericit. Atât de fericit, c-am Întârziat, așezat pe capacul veceului, ca să-i ascult. Până la urmă m-am hotărât să plec. Ar fi trebuit să bat la ușa cabinei când am ieșit, așa s-ar fi cuvenit, așa ar fi putut evita o Înfrângere. Fiindcă, ieșind spre pisoar, am mai dat de un cuplu fericit: țiganca, cu capul proptit În faianță, iar În spatele ei Alexi, proptindu-i scula neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
o străduță laterală, un jeep argintiu mi-a furat privirea, coborând și el În spatele Aro-ului polițist. Noi am intrat În casă, ne-a luat ceva vreme să ne revenim, apoi am Început să ne agităm, să dăm telefoane. * În cabina mașinii de poliție era liniște, se auzea doar uruitul motorului, scârțâit de tablă și roți la trecerea peste hârtoape. Leac ne-a povestit apoi că pe drum n-a schimbat nici o vorbă cu garda lui personală. Asta nu-l Împiedica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
stațiile de tramvai. Mers grăbit, agitat. Grupuri mici : doi, trei, unul în spatele altuia. Câte unul rămâne în urmă, să cumpere ziarul. Viteza crește, odată cu ora. Coloane tot mai dese, rapide, gongul îi cheamă. Urcă scările sau ridicați în cele două cabine ale lifturilor. La primul etaj, despărțiți în cele două culoare, la stânga, la dreapta, la palierul următor se pierde un nou grup, apoi etajul trei, la dreapta, la stânga, liftul a pornit mai departe, doi pași înainte, pupitrul Șefului, biroul învelit cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
său. Dacă nu cumva o fi iar Șeful într-o perioadă proastă, pornit pe exces de principialitate, bădăran, reamintindu-i că i-a mărit de curând salariul și funcția, ținând seama doar de vârstă, nu de capacitate profesională. Intră în cabina liftului, uită că a apăsat pe buton, se trezește la etajul patru, în atelierul pustiu. Ocolește pupitrul, apoi la stânga, pe linia planșetelor de la fereastră. Prima, a doua, a patra. Depune poșeta pe măsuță, se întoarce. Sala e goală, străină, lungă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
femei din capătul celălalt al șirului. — Ascultă, May! N-ai văzut-o pe Grace? — Îhî! răspunse femeia cealaltă scoțînd pe nas spirale de fum și vorbind cu asprimea brutală, tăioasa, exagerată, despre care tocmai am vorbit. Cred că-i În cabina șapte, se... După ce transmise informația În această manieră delicată, se Întoarse spre Însoțitorul ei - un marinar voinic și zîmbitor, Îmbrăcat În uniforma Flotei Navale a Statelor Unite - și-l Întrebă cu un umor vioi, dar cam provocator: — Ei, ce spui, flăcăule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În falcă, mă, nenorocito! Îi răspunse el tandru, În șoaptă, și o strînse lîngă el. CÎt era șirul de lung se puteau observa discuții și gesturi asemănătoare: glume triviale, rîsete obscene și strigăte pline de nerăbdare adresate zgomotoșilor ocupanți ai cabinelor, toate avînd cam același conținut: „Mai ieșiți odată de acolo, ce dracu’, și lăsați-ne și pe noi!“. Era o noapte sufocant de caldă, pe la mijlocul lui august: pe coridor aerul era Înăbușitor, istovitor, Încărcat de o abureală soioasă. Pretutindeni plutea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dorința primitivă a omului, se simțea mirosul lemnului de brad nou, alb, nevopsit, din care era alcătuită toată această construcție dărăpănată și ciudată. În cele din urmă, după o așteptare lungă și obositoare În coridorul Înăbușitor, timp În care ușile cabinelor se deschiseseră de multe ori, mulți bărbați și femei ieșiseră și mulți alții intraseră, băiatul și femeia de lîngă el ajunseseră În față și erau primii din șirul gălăgios și nesfîrșit. Curînd, ușa la care așteptau se deschise, un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
va scrie o carte despre un om care era prea Înalt, care trăia veșnic Într-un spațiu ce nu i se potrivea și pentru care dimensiunile tuturor lucrurilor - scaune, paturi, camere, pantofi, haine, cămăși și ciorapi, cușetele vagoanelor Pullman și cabinele transatlanticelor, precum și porțiile de mîncare, de băutură, de iubire și de femei, pe care majoritatea bărbaților le găsesc Îndestulătoare - erau prea mici. Istoria trecerii unui astfel de om prin lume ar trebui scrisă cu puterea de convingere a unei autorități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
orașul acesta. Pe măsură ce Înainta, sentimentul de uimire și nedumerire i se accentua. Oare acesta să fie orașul pe lîngă care trecuse de mii de ori? Oare acestea erau casele pe care le văzuse de atîtea ori de la fereastra Înaltă a cabinei sale? Totul i se părea necunoscut și straniu, ca un oraș de vis, iar uimirea din sufletul său creștea pe măsură ce Înainta. După un timp, casele Începură să se rărească spre periferia orașului, iar strada se pierdu Într-un drum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
n-are carne pe el nici cît o vrabie...“ „Ei, și te-a recunoscut?“ - am zis. „Ți-a vorbit?“ - Îți dai seama că voiam să aflu tot. „Ei, Doamne, cum să nu!“ - a zis Dock. „Ne-am Închis Într-o cabină și-am stat de vorbă patru zile ca niște prieteni buni.“ Apoi a continuat, zice: „În prima clipă cînd m-a văzut pe vapor a crezut, bine-nțeles, că am venit după el și mi-a ieșit În față să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
la el, îi spune hohotind bodygard-ului. Mai are și nervi, după ce că nu știe pe ce lume trăiește. Îmi umple palma cu vreo cinșpe monede fără valoare. Le strâng pe toate în pumn, apoi le azvârlu în sus. Aerul stătut al cabinei se umple de bănuții tranziției, umiliți de inflație. Pe capul casierei și al bodyguard-ului cade o ploaie de nichel. Se aud țipete. Românii încolonați la ghișeu mormăie: după ce că îi mai dă și restu’, uite ce face nebunu’! Oricum, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]