8,889 matches
-
cu 2 copii, formată din părinții Olga și Niculae și fratele său Marin. Corado Negreanu urmează ciclul gimnazial la liceele Gheorghe Șincai și Constantin Brâncoveanu din București. În vara anului 1946, termină liceul și obține Diploma de Bacalaureat, apoi urmează Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică „Lira” din București. Își începe activitatea artistică încă din anul 1944, în cadrul Trupei Traian Florescu. Joacă în peste 90 de piese de teatru pe scenele a 7 teatre, dintre care Teatrul Sindicatelor, Teatrul Savoy, Teatrul
Corado Negreanu () [Corola-website/Science/334366_a_335695]
-
unor cântece bisericești. S-a afirmat ca puternică personalitate a muzicii religioase corale, aflându-se printre primii compozitori ai acestui gen de muzică. A studiat mai întâi la Școala de cântări bisericești aflată la Mănăstirea Neamț și mai apoi la Conservatorul de Muzică, unde a studiat sub oblăduirea profesorului și muzicianului Eduard Wachmann. S-a aflat la clasa de armonie printre elevii lui Ioan Cartu. A absolvit și Facultatea de Litere și Filosofie. A predat ca profesor de muzică vocală la
Alexandru Podoleanu () [Corola-website/Science/334434_a_335763]
-
Андреевна Ботезат", cunoscută sub numele scenic ; n. 29 octombrie 1922 — d. 2001) a fost o cântăreață de operă (soprană) și pedagogă moldoveancă, originară din Ciumașki, regiunea Novosibirsk, Federația Rusă. A făcut studii la Novokuznețk, apoi în Alma-Ata, după care la Conservatorul de Stat din Chișinău (azi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice) în clasa profesoarei Lidia Babici, în anii 1947-1952. În 1943-1944 a fost solistă în Ansamblul de Cântece și Dansuri „Doina” al Filarmonicii din Chișinău, apoi în Ansamblul de
Polina Botezat () [Corola-website/Science/334447_a_335776]
-
de la Biserica Amzei, ascunzându-și sub o mască îndurerată nerăbdarea de a participa la concertul ce urma să aibă loc în seara următoare. Veștile primite în aceeași zi confirmă ascensiunea socială a lui Lică: prințul Maxențiu murise, iar un fruntaș conservator îi propune să candideze pentru un loc vacant de deputat în județul Bihor. Romanul este împărțit în 18 capitole, numerotate cu cifre romane (de la I la XVIII) și fără titluri. Integrarea Hortensiei Papadat-Bengescu în cenaclul literar „Sburătorul” organizat de criticul
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
să intre în viața politică. Contextul istoric era unul care făcea dificil succesul politic al unui tânăr, fără situație materială și relații cu mai marii zilei. Existau doar două partide, liberalii, care se uzaseră deja într-o guvernare prelungită, și conservatorii, care nu reușeau să-și găsească locul într-o societate aflată în plin proces de modernizare. "„Fără nume de răsunet și fără avere, Take Ionescu era conștient că va răzbate greu prin hățișul unei vieți politice puțin propice să-l
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
la adresa primului ministru Ion C. Brătianu, grupul tinerilor liberali, presupunând că zilele guvernului sunt numărate, după numai opt luni, la începutul anului 1885 părăsesc Partidul Național Liberal, formând un grup numit "„Dizidența”" alăturându-se totodată forțelor atât liberale cât și conservatoare care luptau pentru răsturnarea guvernului. Constantin Bacalbașa consideră că motivația lor era una pur carieristă "„Take Ionescu nu avea drept ideal ca sî se facă apostolul unor idei, ci spre a-și face cât mai repede o carieră politică [...] Take
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
reușit să câștige alegerile obținând 406 voturi dintr-un total de 780. După restabilirea ordinii în țară, în septembrie 1888, Parlamentul este dizolvat și se organizează din nou alegeri. Opoziția Unită, care își atinsese ținta, debarcarea guvernului Brătianu, se dezmembrează. Conservatorii conduși de Lascăr Catargiu aliați cu gruparea liberală condusă de George Vernescu, obțin majoritatea. Take Ionescu reușește, tot ca liberal disident, să fie din nou ales în același colegiu din Craiova. Perioada de opoziție îndelungată și violența extremă a luptelor
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
Maiorescu, P. P. Carp, Mihail Kogălniceanu și Take Ionescu. Opunându-se atribuirii răspunderii penale pentru acte politice, P.P. Carp arăta că "„în politică, greșelile se îndreaptă nu se răzbună.”" În aceeași idee, Take Ionescu acuză de politicianism și demagogie acțiunea conservatorilor. Astfel, în interpelarea sa din 19 februarie 1889, el susținea că: "„Propunătorii dării în judecată declară că opoziția unită nu a luptat ca să înlocuiască un om, ci ca să răstoarne un sistem. Așa e. Dar dacă e așa trebuie să respingem
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
în Partidul Național Liberal, suportând resentimentul și ranchiuna foștilor tovarăși, sau să intre în Partidul Conservator, cu riscul de a avea un statut secundar și umilitor, din cauza originii sale modeste. La insistențele prietenului său Alexandru Lahovary decide să se alăture conservatorilor. La 18 decembrie 1891, la vârsta de 33 de ani, Take Ionescu ocupă prima sa funcție ministerială, aceea de ministru la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, în guvernul Lascăr Catargiu. Titu Maiorescu, deși manifestase rezerve serioase, atât față de trecutul liberal
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
Ionescu, rămas fără cel mai puternic și influent protector politic al său. Moartea prematură a lui Lascăr Catargiu și alegerea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino ca președinte al partidului au reprezentat începutul sfârșitului visului lui Take Ionescu de a obține șefia conservatorilor, vis care s-a năruit definitiv în 1907, odată cu alegerea ca președinte a lui Petre Carp. Totuși, Take Ionescu s-a mișcat repede după aflarea știrii morții lui Catargiu, pentru a se repoziționa în partid, fiind între cei numai nouă
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
la șefia partidului, spunea despre acesta că este "„cel mai harnic în muncă și cel mai deschis la orice progres. El se situează mai presus decât orice om politic și de stat, indiferent de partid, fiind o onoare pentru noi conservatorii că l-am dat României pe Lascăr Catargiu: Să trăiască Lascăr Catargiu!”". Totodată, nu va ezita să fie cel mai aprig susținător al marii proprietăți, mai partizan chiar decât latifundiarii din partidul conservator. Din momentul morții lui Lascăr Catargiu, în
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
din urmă chiar la dispariția acestuia: Răscoale din 1907 au avut un impact major asupra tuturor segmentelor societății românești, inclusiv în planul vieții politice, manifestat atât prin schimbarea în perioada următoare a conducerii celor două mari partide (Petre Carp la conservatori și Ionel Brătianu la liberali) cât și prin apariția unui al treilea partid important, Partidul Conservator Democrat, condus de Take Ionescu Manifestul privind înființarea partidului a fost publicat la 19 ianuarie 1908, iar la 3 februarie 1908, la sala Eforie
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
în ziarul oficial al partidului, Opinia: Programul noului partid nu este foarte precis, urmărind să nu rupă complet legăturile cu Partidul Conservator, atât pentru a lăsa deschisă calea unor înțelegeri ulterioare, cât și pentru a putea atrage câți mai mulți conservatori în partid. "„Take Ionescu este eclectic. Nu este nimic precis. Chiar în ce privește reforma electorală nu îndrăznește să, spună categoric care-i este reforma.”" Ambiguitatea și versatilismul lui Take Ionescu și a concepțiilor sale politice erau surprinse și de I.G. Duca
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
nu a regretat niciodată alegerea făcută, deși era conștient că ar fi putut avea partide mai bune prin care să câștige avere și influență. În 1908, într-un moment de cotitură mare a carierei sale politice, cu ocazia părăsirii Partidului Conservator și preluării șefiei nou înființatului Partid Conservator-Democrat, se adresa astfel adepților săi: "„Domnilor, când am cunoscut noul incident final care trebuia a mă împinge la actul de azi, eram departe de d-voastră, eram singur pe malurile Mediteranei. M-am
Biografia lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335149_a_336478]
-
sau chiar portrete fictive ale vechilor domnitori ai principatelor românești. În paralel cu activitățile didactice, Carol Walenstein s-a implicat în organizarea muzeului înființat în anul 1834 la Colegiul Sfântul Sava din inițiativa lui Mihalache Ghica. În calitatea funcției de "conservator" al muzeului, Wallenstein a îmbogățit colecția de numismatică, sigilografie și științele naturii cu multe exponate, mai ales la secția de ornitologie de care era pasionat. Wallenstein a fost primul director al Muzeului Național din București din data de 8 iulie
Carol Wallenstein de Vella () [Corola-website/Science/335287_a_336616]
-
vioară), care a cântat cu Nelu Busuioc și pe Constantin zis Tuchi (braci). Altă familie de lăutari vestită în Târgu Jiu a fost Suchici. Majoritatea membrilor erau buni muzicieni: Gheorghe Suchici, zis Ciuchină, Doina Suchici - acordeonistă, pianistă și profesoară la Conservatorul din București și vioriștii Grigoriță și Filfi, care era și cântăreț la Opera Română. Lăutarul Grigore Suchici zis Ciuchină (n. 1905 - d. ?) a avut cinci copii: acordeonistul Gheorghe, zis Gogu, vioristul Virgil (care a cântat la Filarmonica din Oltenia și
Lăutarii de pe Valea Jiului () [Corola-website/Science/335340_a_336669]
-
demersul lui ῾Abd-al-Malik a avut aceleași rezultate ca cel al tatălui său, al-Walīd încercând să-și numească drept succesori fiii, privându-l astfel de drepturi pe fratele său, Sulaymăn. Din cauza acestei instabilități din interiorul califatului omeyyad și a nemulțumirii sunniților conservatori, care îi acuzau pe califii omeyyazi de nerespectarea Coranului, partizanii lui ῾Ali, șiiții, care nu uitaseră nici acum nedreptatea ce le fusese făcută, încep să câștige simpatizanți din rândul marii mase, care avea la rândul ei nemulțumiri de ordin economic
Declinul califatului ommeyad și apariția califatului abbasid () [Corola-website/Science/335346_a_336675]
-
Buda, județul Ilfov - d. ?) a fost o cunoscută solistă de muzică populară și romanțe și profesoară de canto popular din România. S-a născut la data de 21 aprilie 1925 în localitatea Buda, județul Ilfov. Studiile muzicale le face la Conservatorul din București cu profesorii Ioan Chirescu (teorie-solfegiu), Ion Dumitrescu (armonie), Zeno Vancea (istoria muzicii), Harry Brauner și Sabin Drăgoi (folclor). Se perfecționează apoi cu Elena Firănescu și Victoria Costescu-Duca (canto). Pe 18 decembrie 1947 debutează la Radio București cu orchestra
Mia Barbu () [Corola-website/Science/335364_a_336693]
-
Turburea, iar la Arcani s-a făcut acompaniamentul pe baniță, probabil înaintașa vuvei. O parte din bijuteriile folclorice de pe Amaradia au fost descoperite, culese și înregistrate numeroase balade de Constantin Brăiloiu, perioada cercetărilor dintre 1938-1939. Lăutarii de pe Amaradia au fost conservatorii acestor balade, multe pierdute odată cu ei, În satele comunei Berlești, au existat în trecut importante familii de rapsozi și lăutari. Satul Lihulești a avut lăutari cunoscuți spre izvoarele Amaradiei. Prima bandă a fost cea condusă de vioristul Alexandru Chirițoiu, zis
Lăutarii de pe Valea Amaradiei () [Corola-website/Science/335345_a_336674]
-
Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Republica Dominicană, Rusia, El Salvador, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, SUA, Ungaria, Ucraina și Uruguay. București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara, Oradea și Arad. Chișinău. Într-un raport al Parlamentului European din 1984, elaborat de euro deputatul conservator Richard Cottrell, s-a făcut referire la Noua Acropolă ca și grup fascist și paramilitar. Pe 13 iulie 1998 Parlamentul European a retras acest raport și nu a mai elaborat alte rapoarte similare În 1995, Adunarea Națională a Franței a
Noua Acropolă () [Corola-website/Science/331536_a_332865]
-
pe ce să ducă la dezmembrarea regatului belgian, Di Rupo a izbutit să formeze o coaliție largă de șase partide. Cabinetul pe care l-a alcătuit a cuprins reprezentanți ai socialiștilor (partidul său, având 26 deputați), ai liberalilor și ai conservatorilor. Guvernul a cuprins 13 miniștri, inclusiv Di Rupo, dintre care 6 reprezentanti ai comunității francofone și 6 ai comunității vorbitoare de flamandă. Partidul cel mai mare din parlament, partidul separatist de dreapta Alianța neo-flamandă cu 27 deputați, în frunte cu
Elio Di Rupo () [Corola-website/Science/331727_a_333056]
-
lua pe urmele tatălui său. În acest moment, un grup de șapte bărbați, "Cei șapte nemuritori" au decis să-i invite pe prințesa Maria și soțul ei, William de Orania să invadeze Anglia și să ia tronul. Semnatarii scrisorii erau conservatori, liberali și arhiepiscopul Londrei, Henry Compton. Aceștia l-au asigurat pe William de Orania că "85 % din populație era dornică de o schimbare". Deși Churchill nu s-a numărat printre semnatarii scrisorii, (el nu avea un rang politic suficient de
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
și a schimbat cursul conflictului - Bavaria a fost scoasă din război, iar speranțele lui Ludovic al XIV-lea într-o victorie timpurie au fost distruse. După victoriile succesive de la Landau pe Rin și Trier și Traben-Trarbach pe Mosela, chiar și conservatorii nu au putut să-și reprime admirația lor patriotică. Regina Anna l-a răsfățat pe favoritul ei la palatul regal Woodstock, dar treptat relația soției lui Marlborough cu regina a început să se răcească. Ducii de Marlborough avansaseră pe plan
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
ei la palatul regal Woodstock, dar treptat relația soției lui Marlborough cu regina a început să se răcească. Ducii de Marlborough avansaseră pe plan social și datorită relaților apropiate cu regina Anna, dar campania neobosită a ducesei de Marlborough împotriva conservatorilor (Sarah era o susținătoare convinsă a partidului Whig, liberal) a izolat-o de regină, susținătoare a conservatorilor, suporteri fermi ai Bisericii Angliei. În plus, Anna nu mai era adolescenta timidă ușor de dominat de către frumoasa ei prietenă și era sătulă
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
răcească. Ducii de Marlborough avansaseră pe plan social și datorită relaților apropiate cu regina Anna, dar campania neobosită a ducesei de Marlborough împotriva conservatorilor (Sarah era o susținătoare convinsă a partidului Whig, liberal) a izolat-o de regină, susținătoare a conservatorilor, suporteri fermi ai Bisericii Angliei. În plus, Anna nu mai era adolescenta timidă ușor de dominat de către frumoasa ei prietenă și era sătulă de lipsa de tact a lui Sarah și de aroganța ei, care în anii următori le-a
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]