9,879 matches
-
de cap, lovil-ar caru’ lu’ Dumnezău să-l lovească”, și porni bombănind și ridicând din când în când mâinile spre cer și trântind ușa. Iar noi am rămas râzând în hohote și în înserare. Și lumea în care trăiam se dizolva în râsul nostru... Mihaela: Câr-Mâr M-au apucat remușcările după comentariile tale. Nu glumesc deloc. Mi-am dat seama că era să intru într-un clișeu de autoculpabilizare când de obicei cel clasic este de victimism. Drept să spun, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cei care o afirmă, absența ei, însă era noapte, iar dacă noaptea pisicile albe sunt gri, același lucru, dar accentuând tușa tenebroasă, se poate spune despre un câine văzut pentru prima dată sub un dud negru pe când o burniță nocturnă dizolva linia de separare între ființe și lucruri, apropiind ființele de lucrurile în care, mai devreme sau mai târziu, se vor transforma. Câinele nu e cu adevărat negru, doar pe bot și pe urechi, restul însă bate într-un cenușiu general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
tare, crapă, se deformează, sunt excesiv de plastice, moi, dar nu știau ce efect puteau avea asupra barbotinei și, mai ales, ce consecințe negative asupra lucrării odată terminate. Marta căută și găsi cartea, scria că pentru pregătirea barbotinei nu ajunge să dizolvi lutul în apă, trebuie folosiți dizolvanți, silicat de sodiu sau carbonat de sodiu, sau silicat de potasiu și sodă caustică, dacă n-ar fi atât de periculoasă, ceramica e arta în care e într-adevăr imposibil să separi chimia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
anume cauză, bună de apărat în fața unui judecător imaginar. Revăzându mi însă textele publicate strânse laolaltă, trebuie să accept că ele nu servesc o miză unică sau măcar dominantă. Destul de eterogene ca tematică, sunt relativ greu de sistematizat ori de dizolvat în același cocktail, motiv pentru care am optat pentru prezentarea lor în ordinea cronologică a publicării (cu mici amendamente față de versiunea originală a unor articole, plus un text inedit). O altă explicație care stă la originea prezentei culegeri o fi
Gâlceava cu juristul din mine by Florentin Ţuca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1340_a_2745]
-
care începură numaidecât să sfârâie. Speriat, orbecăind, se îndreptă spre coridor, încercând cu disperare să și le scoată până când acidul va începe să-i roadă pielea. În sfârșit dădu cu ele de pământ. Câțiva stropi se răspândiră și porniră să dizolve metalul. Brett era mai mult decât speriat. ― Ce dracu'! Lichidul ăsta va, găuri toate etajele și coca navei. Se răsuci și se năpusti spre cel mai apropiat culoar. Dallas apucă o lanternă și alergă pe urmele "tehului". Ceilalți se grăbiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
fețișoara mea. Ocupă-te de cea personală. ― Pare-se că lichidul își încheie activitatea! zise Dallas aplecându-se deasupra găurii. Brett și Ash erau în fața lui, nădăjduind. Ash scoase un stilet din buzunar și sondă cavitatea. Metalul începu să se dizolve în stropi ca de mercur. Apoi activitatea încetă, după ce distruse extremitatea instrumentului. Ofițerul științific continuă să agite stiletul în interiorul găurii. Instrumentul întâmpină rezistență. ― Adâncimea nu depășește trei centimetri. Lichidul a încetat penetrarea. Dedesubt, Parker se întoarse spre Ripley. ― Vezi ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
un anumit timp. Oricum ar fi, nu mai pare activ. Ripley se deplasă pentru a verifica adâncimea găurii. ― S-ar putea ca aliajul să fie mai rezistent la nivelul ăsta decât deasupra? Poate că materia asta corodează puntea orizontal, acum, dizolvând orice metal mai slab. Ash clătină din cap. ― Nu cred. Dacă îmi aduc bine aminte, punțile principale și coca lui Nostromo sunt construite din același material. Nu, cred că e mai înțelept să presupunem că fluidul nu mai prezintă nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
nu-ți pui instrumentul înapoi în buzunar? ― Nu are rost să facem pe vitejii. Este mai bine să așteptăm analiza acestei substanțe și să fim siguri că nu mai este într-adevăr activă. Poate nu mai este în stare să dizolve aliajul punții, dar aceasta nu înseamnă că n-ar putea să-ți provoace o teribilă arsură! ― Ce crezi că este asta? întrebă Dallas, care-și mută ochii de la micul crater din planșeu la gaura din plafon. Niciodată n-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
afirmat ceva în absența unui eșantion de analize. Or, îți este bine cunoscut faptul că decuparea unei bucăți infime din țesut ar duce la o nouă scurgere de fluid. Nu putem risca să vedem cum o parte a "autodocului" se dizolvă. ― În nici un caz, replică ea sec. Mașina asta reprezintă singura șansă a lui Kane. ― Exact. Mai interesant este faptul că creatura se leapădă în permanență de celulele situate în epiderma internă, secundară, pe care le înlocuiește cu silicați organici polarizați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
fericite și de a nu trimite nici un argonaut să demistifice Hiperboreea, cum ar sta cineva În spatele coloanelor Parthenonului și ar șopti: nu credeți În puritatea acestor coloane... Mă uit, poate pentru ultima oară, cum cade Înserarea În golf. Contururile se dizolvă treptat Într-un aer cenușiu În care plutește apropierea ploii. Auzind plescăitul valurilor, m-aș putea crede pe o corabie. Dar undeva un cîine latră, cineva strigă potolindu-l, apoi pe cărarea ce duce spre sat trece un cal În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Energia pe care o degajă îi este diminuată de imaginea lămâiului pitic care se veștejește într-un ghiveci de pe balcon. Ia un pahar, îl umple cu apă plată Evian, pune în el o aspirină efervescentă și o lasă să se dizolve. Până atunci, duce extensorul în debara. De unde revine cu o pungă pe care scrie Carrefour. Potrivește două scaune spate în spate și le depărtează ușor, atât cât să poată sprijini punga de cele două spătare. Pune o pernă pe mochetă
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
extensorul din debara, deschide fereastra de la balcon și începe tracțiunile. Vede lămâiul pitic care se veștejește în ghiveciul de pe balcon. Ia un pahar, îl umple cu apă plată Evian, pune în el o aspirină efervescentă și o lasă să se dizolve. Până atunci, duce extensorul în debara, de unde revine cu o pungă pe care scrie Carrefour. Potrivește două scaune spate în spate și le depărtează ușor, atât cât să poată sprijini punga de cele două spătare. Face câteva exerciții de respirație
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
extensorul din debara, deschide fereastra de la balcon și începe tracțiunile. Vede lămâiul pitic care se veștejește în ghiveciul de pe balcon. Ia un pahar, îl umple cu apă plată Evian, pune în el o aspirină efervescentă și o lasă să se dizolve. Până atunci, duce extensorul în debara, de unde revine cu un aspirator cu care culege niște urme invizibile de praf de pe covor. Duce aspiratorul în debara. Se întoarce, ia paharul cu aspirina dizolvată, se uită cu părere de rău la lămâi
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
din viziunea lui Eminescu, au suit atât de înalt, atât de departe, încât este ca și cum a fost pierdut drumul înapoi ? Sau, cunoscând starea ultimă, acea "nelume" dincolo de a fi și a nu fi, intuită de Eminescu, ființa empirică s-a dizolvat în ea, în transa revelațiilor ? Ori, ca să împăcăm și medicina, efortul-limită al minții a depășit capacitățile biologice ale substanței cerebrale ? Jaspers afirmă că "nebunia" lui Hölderlin "deschidea fereastra spre Absolut"un dincolo indefinisabil. Betina von Arnim scria despre unele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
privind un complex de factori: spațiul, timpul, conștiința valorilor. Armonia‚ condiția ontologică a lumii umane Omul este ființă a finitudinii, adevăr formulat de-a lungul gândirii filozofice de la Heraclit și Aristotel la Heidegger. Or, pentru ca forma, finitul să nu se dizolve în infinitul cel rău, neantizant, trebuie organizat după o cât mai perfectă ordonare internă, care este armonia. Corpurile ființelor, florile, lumea astrală, tot ce se află în natură constituie un complex universal de armonii, armonia fiind acea alcătuire a finitudinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lumea umană. Coloanele grecești suișul lor constituie arhitectura spirituală unind lumea zeilor cu lumea omului. * Odată inițiată nașterea cosmosului din chaos, cele două stări rămân concomitente, existând un schimb continuu în dublu sens: chaosul devine ordine, sinteză armonioasă, ordinea se dizolvă și redevine chaos. Arta este organizarea unui chaos de semne și date într-un "cosmos", o structură organizată a imaginarului cu efect estetic dar și reflexiv pentru ca Dasein-ul omului să-și poată locui ființarea, Casă a Ființei, afirmă Heidegger. Imprevizibilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cunoașterii se întoarce mereu în jurul lucrurilor, a celor mai umile. Lauda realității imediate impune poetului restrângerea repetată a depărtărilor ca o mereu reluată conturare, ca o imperioasă necesitate a unei mai mari certitudini, ca o teamă ca infinitul să nu dizolve tiparele și să nu risipească intimitatea. Renunțarea la necuprins în favoarea măruntelor cuprinsuri este consecința unei atitudini filozofice, definitorie pentru Arghezi: aceea de a acorda lucrurilor zilnice și micului tipar în general valoare primordială în univers. Ca și la Eminescu, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în focul sacru al poeziei, Shakespeare, după ce, în piesele sale negre, demască și răscolește cele mai crude nonsensuri în firea umană, în Furtuna redescoperă și exaltă ideea frumseții omului și a naturii. Leopardi înfierează nonsensul existenței pentru a-l exorciza dizolvându-l în pacea anonimă a nemărginirii. Goethe consideră că sensul omului este de a se mistui în flacăra vieții, trăind pasionat cu ajutorul celor cinci simțuri darurile naturii, ale prieteniei și ale dragostei și, prin aceasta, de a dobândi dincolo un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cu entitatea umană. În acest contact apare conștiința esenței realității de model uman, care este timpul. Viața este operă a timpului și a devenirii, a schimbării, iar spiritul uman este un martor antrenat în vremuirea opusă eternității. Dar schimbarea nu dizolvă totul, pentru că timpul păstrează o rezervă, o aspirație de a se depăși spre durata eternă. Acel prisos de durată cu potențial de veșnicie este trăirea poetică, prin mijlocirea căreia încă în această viață evanescentă omul poate atinge năzuința nobilă, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aceasta: "Mori, spre-a deveni", tu ești Doar un oaspete obscur În beznele pământești." Iar în Höcherer und Höchste (Mai înaltul și Cel mai înalt), după ce aici, pe pământ, poetul viețuiește diversele bucurii ale vieții, speră ca dincolo să se dizolve în iubirea eternă: Liberi, în zbor arzător Vom sui fără hotare Și în veșnica Iubire Ne vom pierde, vom dispare. Omar Khayyam, după ce deplânge în robaiyate măiestre nimicniciile destinului omenesc: Miresme, cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
rimeze, nu est un bun poet"; dar există mari poezii, fără rimă, dezvoltând în schimb o metrică deosebit de rafinată, precum cea a vechilor greci sau a lui Hölderlin). Armonia este condiția ontologică a formelor în lumea umană. Diformul, dizarmonicul se dizolvă, se dezagregă, moare. Ca atare, simțul armoniei, "al ordinei sublime", cum spunea Hölderlin, este înnăscut omului. O proza informă tăiată în fragmente revărsate pe verticală pentru a simula versificația nu este armonie, nu este poezie, ci un simulacru, un bastard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai cu seamă în poezia Viața singuratică: așezat la marginea unui lac, poetul mărturisește că priveliștea, cufundată în binefăcătoarea pace, îl face să uite nu numai lumea, dar și pe sine însuși: "mi se pare că membrele mi s-au dizolvat, că nu mai am nici viață nici simțire ". Această idee a dizolvării în natură este dezvoltată în poemul Infinitul, unde ea conduce finalmente la cufundarea poetului într-o nemărginire mobilă, în care își pierde identitatea, persistând doar o pură încântare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pat închipuindu-și odihna, mângâierea instinctivă a trupurilor, împreunarea lor la granița dintre somn și trezie, toate într-o presupusă cameră întunecată, pentru că se frecau la ochi, căscau și își imaginau o discuție în registru calm, care avea să-i dizolve cu totul și cu totul în imaginar. Timpul era iar stăpân. Pentru că aici, mai mult decât în ipotetica viață, era programat să dea sens a tot ce fusese în toate treptele sale ierarhice. Și am văzut orașul de sus, dublat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
care se naște acum și acuși moare, trece în neființă, uitată de toți și toate până când începe o altă sclipire. Nu existam. Eram deja mort și eu abia acum începeam să realizez acest lucru. Eram resemnat. Sfetnicii începură să se dizolve în această nouă înțelegere a Timpului și începeau să se răspândească în el, pierzându-și ei înșiși esența și identitatea. Iar eu pățeam la fel. Eram erodat de milioanele de clipe care treceau prin mine. Eram dizolvat în Timp, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
începură să se dizolve în această nouă înțelegere a Timpului și începeau să se răspândească în el, pierzându-și ei înșiși esența și identitatea. Iar eu pățeam la fel. Eram erodat de milioanele de clipe care treceau prin mine. Eram dizolvat în Timp, cel dintâi diluant! Sunt deja mort. Pelicula era imaculată! NU! Nu! Eu exist încă! Și voi exista mereu! Eu sunt... eu sunt... Eu sunt Corvium! Eu sunt închisoarea Sfetnicilor care au fost și care vor fi! Eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]