9,239 matches
-
este identificată cu emisiile unei găuri albe, unde o gaură neagră în spațiu anti-de Sitter este descrisă ca un gaz termal, a cărui inversiune temporală este identică cu sine însăși. Găurile albe apar ca parte din soluția vacuum-ului a ecuațiilor de câmp ale lui Einstein, descriind găurile de vierme tip Schwarzschild. Unul din capetele unei astfel de gaură de vierme este o gaură neagră, atrăgând materie, și în cealaltă parte este o gaură albă, emițând materie. În primul rând găurile
Gaură albă () [Corola-website/Science/317359_a_318688]
-
unei astfel de gaură de vierme este o gaură neagră, atrăgând materie, și în cealaltă parte este o gaură albă, emițând materie. În primul rând găurile de vierme tip Schwarzschild nu sunt stabile, iar apoi sunt doar o soluție a ecuațiilor lui Einstein când materia nu interacționează cu gaura. Găurile negre reale se formează prin colapsarea unei stele, iar când materia stelară colapsează în istoria găurii negre, anulează posibilitatea existenței găurii albe. Entropia unei găuri negre este măsurată în zona orizontului
Gaură albă () [Corola-website/Science/317359_a_318688]
-
informații tehnice și economice clare asupra noilor produse. Modelul epidemic este construit pe premiza că ceea ce limitează viteza de utilizare a inovației este lipsa de informații disponibile asupra noii tehnologii, asupra modului de folosire și a modului cum funcționează aceasta. Ecuația funcției de difuzare, în ipoteza unui proces de difuzare pe cale orală a informațiilor, are expresia : în care: "k≡βN" și "φ≡(N-y(0))/y(0)", unde N este numărul de utilizatori potențiali ai noii tehnologii, iar y(0) este
Difuzarea inovației () [Corola-website/Science/316372_a_317701]
-
unui proces de difuzare pe cale orală a informațiilor, are expresia : în care: "k≡βN" și "φ≡(N-y(0))/y(0)", unde N este numărul de utilizatori potențiali ai noii tehnologii, iar y(0) este numărul de utilizatori inițiali. Această ecuație este expresia funcției logistice, iar reprezentarea sa grafică este o curbă în S. Valori mai mici ale probabilității β înseamnă valori mai mici ale factorului "k" (pentru o populație dată, "N") și prin urmare, o difuzare mai lentă. Totuși, este
Difuzarea inovației () [Corola-website/Science/316372_a_317701]
-
coeficient de imitare care reflectă influența adoptatorilor anteriori (denumit și "parametru de influență internă"); M- număr total de adoptatori potențiali (piața potențială). O adoptare este considerată prima cumpărare a unui produs (inclusiv serviciile) sau prima utilizare a unei inovații. In ecuația de mai sus, "t" reprezintă timpul de la lansarea produsului pe piață. Modelul Bass presupune că "M" este constant, însă în practică, "M" variază deseori lent. Coeficientul de inovare "p" are valoarea medie 0,02,deseori mai mic de 0,01
Difuzarea inovației () [Corola-website/Science/316372_a_317701]
-
1870. La ora actuală, "Collège de France" este împărțit în șapte ramuri de discipline: științe matematice, științe fizice, științe naturale, științe filosofice și sociologice, științe istorice, filologice și arheologice. Numără 54 de catedre, mergând de la „"comunicații celulare"” (Jean-Pierre Changeux), la „"ecuații diferențiale și sisteme dinamice"” (Jean-Christophe Yoccoz), trecând prin „"istoria sincretismului de la sfârșitul Antichității"” (Michel Tardieu), cărora trebuie să alăturăm numeroase somități științifice europene, care sunt, în mod repetat, invitate. Începând din anul 2004, o nouă catedră de creație artistică a
Collège de France () [Corola-website/Science/316489_a_317818]
-
sau dinamica computerizată a fluidelor ( - CFD) este o ramură a mecanicii fluidelor, care folosește algoritmi, metode numerice și computere pentru a modela și a rezolva probleme în care apar curgeri ale fluidelor. Modelarea se bazează pe rezolvarea unui set de ecuații diferențiale de conservare, completate cu numeroase ecuații suplimentare, "modele", adesea semiempirice, pentru tratarea turbulenței, a presiunii, cavitației, schimbului de căldură, a transportului speciilor chimice sau a . Aceste ecuații sunt discretizate prin diferite metode, ca metoda diferențelor finite, a elementelor finite
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
o ramură a mecanicii fluidelor, care folosește algoritmi, metode numerice și computere pentru a modela și a rezolva probleme în care apar curgeri ale fluidelor. Modelarea se bazează pe rezolvarea unui set de ecuații diferențiale de conservare, completate cu numeroase ecuații suplimentare, "modele", adesea semiempirice, pentru tratarea turbulenței, a presiunii, cavitației, schimbului de căldură, a transportului speciilor chimice sau a . Aceste ecuații sunt discretizate prin diferite metode, ca metoda diferențelor finite, a elementelor finite, a volumelor finite sau a elementelor de
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
apar curgeri ale fluidelor. Modelarea se bazează pe rezolvarea unui set de ecuații diferențiale de conservare, completate cu numeroase ecuații suplimentare, "modele", adesea semiempirice, pentru tratarea turbulenței, a presiunii, cavitației, schimbului de căldură, a transportului speciilor chimice sau a . Aceste ecuații sunt discretizate prin diferite metode, ca metoda diferențelor finite, a elementelor finite, a volumelor finite sau a elementelor de frontieră. Domeniile de modelat sunt împărțite în părți mici, rezultând rețele de discretizare cu multe noduri. Ecuațiile, scrise pentru fiecare nod
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
chimice sau a . Aceste ecuații sunt discretizate prin diferite metode, ca metoda diferențelor finite, a elementelor finite, a volumelor finite sau a elementelor de frontieră. Domeniile de modelat sunt împărțite în părți mici, rezultând rețele de discretizare cu multe noduri. Ecuațiile, scrise pentru fiecare nod, sunt asamblate într-un sistem de ecuații global, care apoi este rezolvat. Principalul domeniu de aplicare este modelarea curgerilor turbulente sub și supersonice în domeniul aerospațial, însă există numeroase alte domenii în care este utilizată, cum
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
metoda diferențelor finite, a elementelor finite, a volumelor finite sau a elementelor de frontieră. Domeniile de modelat sunt împărțite în părți mici, rezultând rețele de discretizare cu multe noduri. Ecuațiile, scrise pentru fiecare nod, sunt asamblate într-un sistem de ecuații global, care apoi este rezolvat. Principalul domeniu de aplicare este modelarea curgerilor turbulente sub și supersonice în domeniul aerospațial, însă există numeroase alte domenii în care este utilizată, cum ar fi aerodinamica vehiculelor și construcțiilor, optimizarea proceselor chimice, previziuni meteorologice
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
în domeniul aerospațial, însă există numeroase alte domenii în care este utilizată, cum ar fi aerodinamica vehiculelor și construcțiilor, optimizarea proceselor chimice, previziuni meteorologice, prospectări geologice, dispersia noxelor, aplicații medicale sau militare. Baza teoretică a aproape tuturor modelărilor curgerilor sunt ecuațiile Navier-Stokes, care descriu curgerea unei faze fluide unice. Eliminând în aceste ecuații termenii care descriu viscozitatea, se obține un model mai simplu, ecuațiile lui Euler. Eliminând în continuare termenii care descriu vorticitatea se ajunge la ecuațiile curgerii potențiale. În final
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
cum ar fi aerodinamica vehiculelor și construcțiilor, optimizarea proceselor chimice, previziuni meteorologice, prospectări geologice, dispersia noxelor, aplicații medicale sau militare. Baza teoretică a aproape tuturor modelărilor curgerilor sunt ecuațiile Navier-Stokes, care descriu curgerea unei faze fluide unice. Eliminând în aceste ecuații termenii care descriu viscozitatea, se obține un model mai simplu, ecuațiile lui Euler. Eliminând în continuare termenii care descriu vorticitatea se ajunge la ecuațiile curgerii potențiale. În final, aceste ecuații pot fi liniarizate. Deoarece prin rezolvare se urmărește obținerea câmpurilor
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
meteorologice, prospectări geologice, dispersia noxelor, aplicații medicale sau militare. Baza teoretică a aproape tuturor modelărilor curgerilor sunt ecuațiile Navier-Stokes, care descriu curgerea unei faze fluide unice. Eliminând în aceste ecuații termenii care descriu viscozitatea, se obține un model mai simplu, ecuațiile lui Euler. Eliminând în continuare termenii care descriu vorticitatea se ajunge la ecuațiile curgerii potențiale. În final, aceste ecuații pot fi liniarizate. Deoarece prin rezolvare se urmărește obținerea câmpurilor diferitelor variabile în interiorul zonei în care curg fluidele, respectiv modul în
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
tuturor modelărilor curgerilor sunt ecuațiile Navier-Stokes, care descriu curgerea unei faze fluide unice. Eliminând în aceste ecuații termenii care descriu viscozitatea, se obține un model mai simplu, ecuațiile lui Euler. Eliminând în continuare termenii care descriu vorticitatea se ajunge la ecuațiile curgerii potențiale. În final, aceste ecuații pot fi liniarizate. Deoarece prin rezolvare se urmărește obținerea câmpurilor diferitelor variabile în interiorul zonei în care curg fluidele, respectiv modul în care fluidele interacționează cu suprafețele ce delimitează domeniul în care fluidele curg. În
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
care descriu curgerea unei faze fluide unice. Eliminând în aceste ecuații termenii care descriu viscozitatea, se obține un model mai simplu, ecuațiile lui Euler. Eliminând în continuare termenii care descriu vorticitatea se ajunge la ecuațiile curgerii potențiale. În final, aceste ecuații pot fi liniarizate. Deoarece prin rezolvare se urmărește obținerea câmpurilor diferitelor variabile în interiorul zonei în care curg fluidele, respectiv modul în care fluidele interacționează cu suprafețele ce delimitează domeniul în care fluidele curg. În acest scop se folosesc computere, ca
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
precisă, sau timpul ei de obținere mai scurt. Soluțiile oferite de modelare sunt validate prin compararea cu valori măsurate pe standuri experimentale (de exemplu tunele aerodinamice), sau în condiții reale. Istoric, metodele de simulare numerică au fost concepute pentru rezolvarea ecuațiilor liniarizate ale câmpului potențial. În anii 1930 s-au dezvoltat metode bidimensionale pentru tratarea curgerilor în jurul unui profil aerodinamic, folosind transformarea conformă a unei curgeri în jurul unui cilindru. Apariția calculatoarelor a permis dezvoltarea metodelor tridimensionale. Prima comunicare științifică privind o
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
În anii 1930 s-au dezvoltat metode bidimensionale pentru tratarea curgerilor în jurul unui profil aerodinamic, folosind transformarea conformă a unei curgeri în jurul unui cilindru. Apariția calculatoarelor a permis dezvoltarea metodelor tridimensionale. Prima comunicare științifică privind o metodă de rezolvare a ecuațiilor liniarizate a câmpului potențial a fost publicată în 1967 de John Hess și A.M.O. Smith de la Douglas Aircraft. Aceștia au discretizat suprafețele cu panouri, și au dezvoltat o clasă de algoritmi numită "metoda panourilor". Metoda lor era simplificată și nu
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
inverselor profilelor aerodinamice transformarea conformă, în timp ce XFOIL știe pentru proiectarea profilelor și transformarea conformă, și metoda inversă a panourilor. O etapă intermediară între programele bazate pe metoda panourilor și cele care tratează curgerile potențiale propriu-zise a fost cea bazată pe ecuațiile micilor perturbații transsonice. Cea mai cunoscută aplicație de acest gen este WIBCO, scrisă la începutul anilor 1980 de Charlie Boppe de la Grumman Aircraft. Cercetătorii s-au orientat spre programe bazate pe ecuațiile câmpului potențial când au constatat că metoda panourilor
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
curgerile potențiale propriu-zise a fost cea bazată pe ecuațiile micilor perturbații transsonice. Cea mai cunoscută aplicație de acest gen este WIBCO, scrisă la începutul anilor 1980 de Charlie Boppe de la Grumman Aircraft. Cercetătorii s-au orientat spre programe bazate pe ecuațiile câmpului potențial când au constatat că metoda panourilor nu permitea modelarea curgerilor transsonice. Prima descriere a necesității modelării câmpurilor potențiale a fost publicată în 1970 de Earll Murman și Julian Cole de la Boeing. Frances Bauer, Paul Garabedian și David Korn
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
au colaborat cu David Caughey pentru a scrie în 1975 programul FLO22, un program pentru curgeri potențiale tridimensionale. Din acesta au derivat mai multe aplicații, dintre care Tranair (A633) de la Boeing este utilizat și în prezent. Următoarea etapă a fost ecuațiile Euler, care promiteau o acuratețe mai mare în domeniul transsonic. Metodologia folosită de Jameson în programul său tridimensional FLO57 din 1981 a fost folosită de alții pentru a scrie programe ca TEAM al lui Lockheed și MGAERO al lui IAI
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
ca programul MSES, larg utilizat. O variantă a programului MSES este MISES care permite tratarea rețelelor de profile, variantă scrisă de Harold "Guppy" Youngren când era și el student la MIT. Ultima țintă a programatorilor a fost modelarea pe baza ecuațiilor Navier-Stokes. NASA e elaborat programul bidimensional ARC2D și programele tridimensionale ARC3D, OVERFLOW, CFL3D, care au stat la baza a numeroase aplicații comerciale. Rezolvarea unei probleme de mecanica fluidelor presupune parcurgerea mai multor etape: formularea modelului matematic, alegerea unei metode numerice
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
NASA e elaborat programul bidimensional ARC2D și programele tridimensionale ARC3D, OVERFLOW, CFL3D, care au stat la baza a numeroase aplicații comerciale. Rezolvarea unei probleme de mecanica fluidelor presupune parcurgerea mai multor etape: formularea modelului matematic, alegerea unei metode numerice adecvată ecuațiilor, dezvoltarea unui algoritm de calcul numeric, implementarea algoritmului într-un program de calcul, iar în final validarea programului de calcul și evaluarea performanțelor. Ecuațiile care descriu fenomenele de curgere sunt ecuații diferențiale cu derivate parțiale. În general, ecuațiile pot fi
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
de mecanica fluidelor presupune parcurgerea mai multor etape: formularea modelului matematic, alegerea unei metode numerice adecvată ecuațiilor, dezvoltarea unui algoritm de calcul numeric, implementarea algoritmului într-un program de calcul, iar în final validarea programului de calcul și evaluarea performanțelor. Ecuațiile care descriu fenomenele de curgere sunt ecuații diferențiale cu derivate parțiale. În general, ecuațiile pot fi liniare, în care nu apar produse între varibile și derivatele lor, respectiv neliniare, în care astfel de produse apar. După ordinul derivatelor, ele pot
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
etape: formularea modelului matematic, alegerea unei metode numerice adecvată ecuațiilor, dezvoltarea unui algoritm de calcul numeric, implementarea algoritmului într-un program de calcul, iar în final validarea programului de calcul și evaluarea performanțelor. Ecuațiile care descriu fenomenele de curgere sunt ecuații diferențiale cu derivate parțiale. În general, ecuațiile pot fi liniare, în care nu apar produse între varibile și derivatele lor, respectiv neliniare, în care astfel de produse apar. După ordinul derivatelor, ele pot fi de ordinul întâi sau de ordinul
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]