8,704 matches
-
Bengescu. Portret de romancier, București, 1976; Dana Dumitriu, „Ambasadorii” sau Despre realismul psihologic, București, 1976, 192-222; Hortensia Papadat-Bengescu interpretată de..., îngr. și introd. Viola Vancea, București, 1976; Cristea, Arcadia, 139-148; Marin Mincu, Repere, București, 1977, 253-276; Papu, Clasicii, 183-188; Tudor-Anton, Ipostaze, 188-215; Vlad, Lectura, 164-169; George, Sfârșitul, II, 208-213; Dorina Mercheș, Hortensia Papadat-Bengescu. Bibliografie, Iași, 1978; Protopopescu, Romanul, 105-143; Ungheanu, Lecturi, 117-128; Sorescu, Interpretări, 155-225; Al. Oprea, Fața nevăzută a literaturii, București, 1980, 127-150; Ornea, Tradiționalism, 536-549; Steinhardt, Incertitudini, 140-143; Viola
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
semnul crucii cu obiecte de cult. Tradiția este foarte importantă și gesturile de rit ortodox pot fi comentate doar cu ajutorul limbajului, ele fiind reluate în literatură, fie prin comunicare științifică (despre arhitectură), fie prin comunicarea artistică (despre viața preoților) și ipostaza de credincios, de oficiant și de om. Veșmântul preotului ȘI, MAI ALES, ÎMBRĂCĂMINTEA MÂINILOR este un semn impus cu diferite aplicații, conceput într-un ansamblu sacerdotal, în biserică față de haina credinciosului, cu norme clare. În practica ortodoxă pentru rugăciune este
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
dublă articulare în care apar regulile de interpretare ale relațiilor dintre privitor și semne; ca limbă, aparent perfectă, limbajul mâinii cere o interpretare în tradiția cărților de chiromanție și una de relație, în tradiția literară; caracteristic limbajului mâinii este tocmai ipostaza secretă, procesul de dilatare al aspectului intern ca un aparat simbolic, fie pe linia unei amplificări mistice, fie în identificarea unei interpretări antitetice: 1.primul limbaj cere o interpretare obișnuită, 2.al doilea limbaj trimite spre alegorie, 3.al treilea
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
676. În timpul anului liturgic, erau prezentate materiale despre sfinți, oferindu-se drept exemplu viețile lor, insistându-se pe eroismul acestora, deoarece ei constituiau modele și exemple demne de urmat. În perioada Crăciunului se scriau materiale despre copii, pentru că aceștia simbolizau ipostaze ale Pruncului Iisus. În timpul Postului Mare apăreau articole în care se explicau patimile Domnului. Sfântul Iosif a constituit și el un exemplu moral (tatăl purtător de grijă al lui Iisus), fiind patronul Bisericii și un model pentru muncitorul modest. Sfinții
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
de autor, inspirat și de romanele lui Stendhal, Balzac, Flaubert, Turgheniev, Lev Tolstoi. E drama familiilor în care există o prea mare diferență de vârstă și de nivel cultural între soți, cu o rezolvare oarecum inedită: „bovarica” Smaragda sfârșește în ipostaza de cenzor al moralității obștei, dar și într-un persistent resentiment față de fiul ei. Cei doi capătă în carte o fizionomie memorabilă, cu toate că pe alocuri naratorul cedează pasul moralistului ce expune „cazul” ex cathedra, preocupat să nu lase nimic neexplicat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
e descurajată să iscodească. Textul e derutant pentru că tărâmul închipuit de Huxley reprimă înțelegerea, deși romanul despre aceste ființe care nu sunt încurajate să gândească este scăpărător. Ironia lui Huxley este un mod de gândire, dar și manieră literară și ipostază a sensibilității. Ținta ironiei lui Huxley este în principal intriga amoroasă, de care Virginia Woolf era atât de sigură că se poate lipsi. El ironizează iubirea (v. Lenina, v. sloganul "Toți aparținem tuturor celorlalți". Comparația batjocoritoare cu Miranda lui Shakespeare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
recrearea vieții. înțelepciunea este nucleul arhetipal, al medicinei. A gândi analitic și sintetic, profund și adecvat fiecare caz, înainte de a acționa curativ, a lupta cu orgoliul și a accepta sau favoriza schimbul de opinii, cooperarea cu colegii și discipolii, sunt ipostaze ale sofiei și ale dragostei față de sofie și om, parametri care atestă competența și totodată performanța, creativitatea medicală. Nu trebuie confundat atributul din sintagma „Medicina - filosofie...“ cu filosofia medicinei, care constă în interpretarea actelor, atitudinilor, ideilor, perspectivelor, problematicii medicale. Această
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
conținut în termen: sănătatea oamenilor; are legi specifice, adică specializări care polarizează, sistematizând ansambluri de cunoștințe adevărate, ilustrând raporturi universale și totdeauna veridice între cauze și efecte, pe lângă legile generale, ca cele ale reversibilității, reacției, compensației, echilibrului, inerției, transformării, formulând ipostaze generatoare de studiu aprofundat, experimente, confruntări pentru a le confirma sau infirma. Dar existența domeniului și a legilor nu este suficientă în definirea științei și a medicinei - știință. Ea trebuie să dețină și metode, proceduri, modalități, forme specifice sau adaptate
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
altă parte, trăsăturile definitorii ale intuiției medicale se regăsesc nuanțat în filosofia artei și în arta propriu-zisă: dragostea de om, pasiunea creării, gândirea dinamică, reflexiunea, conexiunile: sensibilitate afectivitate, inteligență conștiință, contemplare - experiment, revelație - experiență. Medicina și arta sunt 11 viață, ipostaza umană edificată estetic și etic. Vibrarea emoțională a reușitei medicale e similară celei artistice și filosofice din crearea ideilor. Medicina ca filosofie - știință - artă, extinde și adâncește sfera umanului, ilustrând partea sa de mister. Coexistența lor este osmotică, înțelepciunea încoronându
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
lor este osmotică, înțelepciunea încoronându-le pe toate. Când poetul latin Juvenal afirma el s-a gândit la omul înțelept care cere transcendentului, armonia Spirit trup. Similar și gânditorul Ralf W. Emerson consideră sănătatea, condiție a înțelepciunii și veselia, ca ipostază a sa. Dar dacă sănătatea înseamnă mai ales cultură și civilizație, standard optim de viață, în aceste condiții înțelepciunea medicală este deplin operațională, adică ea duce la un autentic succes al asistenței sanitare curative și preventive. PREISTORIA MEDICINEI Preistoria se
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în științe, arte, filosofie, medicină. Scurți sau înalți, blonzi și bronzați, cu ochi albaștri și negri, supli și viguroși, cerebrali și sentimentali, comunicativi și reținuți, activi și visători, temperați și explozivi, grecii antichității au sintetizat omenirea, redând-o eternității prin ipostaza ei creatoare. Grecia antropologică a atras și reținut aproape o mie de ani, tot ceea ce etniile de contact au avut mai genial. Evident, această forță de atracție și asimilare n-o putea avea oricine, mai ales într-un spațiu amenințat
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Cucoș, 1999, p. 217). Subiectul asupra căruia se exercită acțiunea (elevul, în cazul nostru) nu trebuie să fie conștient de activitatea care-l are drept țintă. O. Reboul (apud C. Cucoș, 1999. p. 214 - 217) evocă cele mai des întâlnite ipostaze ale îndoctrinării în învățământ din care le preluăm pe cele mei semnificative studiului nostru. 1. A preda o doctrină dăunătoare. Se face diferența între a preda o doctrină dăunătoare și a preda un lucru greșit. A preda ceva ce nu
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
e semn că au fost îndoctrinați. este mai puțin important dacă acel conținut este fals sau adevărat, nu contează decât că subiecții (elevii) nu au posibilitatea de a cerceta ei înșiși fiind tratați ca niște eterni neștiutori. Prin invocarea acestei ipostaze a îndoctrinării nu se susține în nici un caz negarea oricărei autorități. Toți avem nevoie să ascultăm uneori de vocea unor autorități, deoarece nimeni nu este atotștiutor. Diferența este că, în caz de îndoctrinare, autoritatea este impusă nu propusă. 4. A
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
etala o anumită doctrină. În acest context învățământul nu este doar tendențios, ci și mincinos. Profesorul îndoctrinator inventează fapte, fabrică mărturii și martori. În îndoctrinare se utilizează rar minciuna evidentă, ușor de demascat, ci mai degrabă exagerarea sau omisiunea. Aceste ipostaze ale îndoctrinării prezente în domeniul învățământului, sunt departe de a crea un cadru favorabil dezvoltării autonomiei elevului. Profesorul îndoctrinator ce consideră un „reprezentant“ al societății, al poporului, al culturii, al adevărului și exercită o putere pe care o consideră legitimă
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
cu bărbați cărora le ia sămânța pentru a fecunda femei și a da naștere demonilor-inccubi, aceștia fiind parteneri sexuali masculi, fiii lui Lilith. Al` Alath / Alilat este zeița arabă preislamică, fiica lui Allah, supranumită "Aphrodita arabă". Este cunoscută în trei ipostaze: de fecioară asociată lunii în creștere, de mamă asociată cu luna plină, de femeie matură, înțeleaptă, cu darul profeției asociată cu luna nouă. Este și o zeiță a frumuseții, o divinitate solară, este adorată în temple și i se ridică
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
lui Nero, martora incendierii Romei în anul 65. Și ea a devenit victima violenței impulsivului și răzbunătorului Nero, a lovit-o mortal, însărcinată fiind, în anul 65, sângerosul împărat a avut cinismul să-i admire frumusețea și în această ultimă ipostază. Ban Zhao (35-101) Femeile din familiile imperiale, princiare și nobiliare chineze primeau o educație aleasă. Învățau citirea și caligrafierea ideogramelor, desen, pictură, muzică, dans, protocolul complex al comportării în diferite împrejurări, arta iubirii. În antichitatea chineză s-a remarcat, în
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
intelectualismul apare într-o postură vădit afectuoasă. Simbolurile aparțin teritoriilor din care poezia a preluat dintotdeauna: zoologicul (melcul, oul, pasărea, peștele, scoica, șarpele), vegetalul (arborele, frunza, iarba, sămânța), mineralul (nisipul, piatra) și culturalul (labirintul, ușa). Îndeosebi labirintul, în diversele lui ipostaze (inclusiv cele textuale), marchează un spațiu al alegerilor neîncetate, care pregătesc sentimentul oboselii de a trăi într-o lume imprevizibilă. Versurile libere și absența punctuației (surse ale unei ambiguități de bună calitate) întăresc impresia de nonconformism stilistic, lăsată de imagistica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
făcea ca atribuțiile sale să nu se limiteze doar la a domni (așa cum trebuia să se Întâmple În regimurile monarhice constituționale), ci și a guverna, lui fiindu-i atribuită și exercitarea prerogativelor executive, cu ajutorul miniștrilor pe care-i numea. Această ipostază a făcut ca domnia lui Al. I. Cuza să aibă un caracter special, prin implicarea efectivă a domnitorului În opera de desăvârșire a unificării, de reformare și reorganizare a societății. De altfel, chiar Convenția din august 1858 făcea ca Între
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
manieriste, o tușă deosebită unor scrieri în care o sensibilitate cu cifru complicat e strunită printr-o, patetică uneori, voință de echilibru. Formula pieselor nici nu putea fi alta: „pretexte istorice”. „Dramele puterii” sunt, în adâncul lor, drame ale existenței, ipostaze ale condiției umane, proiectate într-o ambianță de sugestivă concretețe, cu învălmășiri de lumini și umbre. E un dialog febril, anxios al omului cu propriul destin. Un „joc” de stranii accente, primejdios și provocant, cu soarta. Acceptând o identitate simbolică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
lui Napoleon I, dar și alte fragmente ale memorialului, reluate ulterior ca scrieri independente, sunt compuse stângaci, într-un registru melodramatic, naiv, cultivând, în gustul epocii, un retorism accentuat. În paginile însemnărilor de călătorie există însă și o a treia ipostază: un autor care reușește să se dezbare de filtrul deformant al lecturilor. În astfel de clipe privilegiate intră în scenă un personaj plin de vervă și farmec, vădind din când în când plăcerea jocului burlesc, un observator pătrunzător, moralist sagace
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
bogate tipologii morale, psihologice și sociale. Întregul proiect etic și epic al romanului este enunțat în Dedicație și în Prolog, texte revelatoare pentru incisivitatea critică și pentru polemismul abundent exteriorizat. Fusese în intenția autorului să întruchipeze ascensiunea ciocoiului în două ipostaze, dar nu a avut răgazul de a-l modela decât pe ciocoiul „cu anteriu și cu călămări la brâu al timpilor fanariotici”. Existența unei versiuni manuscrise referitoare la turpitudinea ciocoiului „cu frac și cu mănuși albe” din timpurile mai noi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
din perioada celui de-al doilea război mondial, specifică îndeosebi confraților de generație, lui C. Tonegaru, din volumul Plantații (1945), și Mircea Popovici, din Izobare (1946). În poeziile din Decor penitent e ușor sesizabil un filon exotic și livresc, imaginând ipostazele poetului în diferite epoci din evoluția omenirii, reconstituite prin prisma unei antropogeneze bizare (Creația). Poetul retrăiește o istorie mitică, îndeosebi medievală (Tablou). Peregrinările pe mări și oceane se încheie într-un Port dunărean evocat cu accente simboliste, în sonorități minulesciene
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286476_a_287805]
-
lui Dionis” (Gimbutas, 1989). Zeița și zeul nu trebuie concepuți ca doi poli sexuali opuși, ci Într-o coexistență funcțională unitară, expresie a regenerării simbiotice, singura care asigură viața. În Mareaxe "Marea" Zeițăxe "Marea Zeiță" coexistă mai multe funcții și ipostaze: cea care dă viața, moartea și regenerarea; zeița-mamă; zeița gravidă a vegetației; stăpâna animalelor, stăpâna ploii și a apei; aspra stăpână albă. Cât despre epifanii, este suficient să amintim pasărea acvatică și șarpele, crisalida și broasca, albina și fluturele, câinele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sunt considerate simboluri divine, Încărcate de semnificații cosmice; la Abydos este venerat un obiect asemenea unei lăzi; la Asyut este considerată sacră o piele de animal agățată Într-un par, și așa mai departe. Aceste obiecte au devenit ele Însele ipostaze ale anumitor zei, de la care și-au luat uneori numele. Și, viceversa, statuile care Îi reprezintă pe zei dobândesc o natură divină concretă, devin suportul fizic al personalității lor spirituale. Unele plante sunt divinități feminine, În special la marginile deșertului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religia privată, construirea unui templu este un lucru care privește statul - adică pe rege. Ne-a rămas un singur document În această privință: un text În care regele Sesostrin I sărbătorește fundarea unui templu la Heliopolis, pentru Harakhtexe "Harakhte" (o ipostază a lui Horusxe "Horus"), care este identificat cu celălalt zeu solar, Atumxe "Atum"1: El m-a făurit ca unul care face ceea ce a făcut ca să facă pentru ca astfel să se Îndeplinească ceea ce i s-a poruncit să facă. El
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]