9,120 matches
-
Rodica Zafiu Ironia e, prin definiție, ambiguă și indirectă: presupunînd cu necesitate diferența dintre o aparență a înțelesului și intențiile ascunse, insinuante. De aceea nu poate exista o rețetă clară de identificare a sa: decisiv este contextul, contrastul între ceea ce presupunem și așteptăm
Ironii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12583_a_13908]
-
nu poate exista o rețetă clară de identificare a sa: decisiv este contextul, contrastul între ceea ce presupunem și așteptăm să spună cineva și ceea ce efectiv acesta spune. La fel de normală este însă manifestarea unei tendințe de clarificare, de explicitare, care subliniază ironia prin mărci specifice. Din punct de vedere strict estetic, ironia e cu atît mai reușită cu cît presupune mai multă indecizie a interpretării; în practica unei comunicări curente, însă, poate fi mai comodă și mai sigură tocmai dezambiguizarea. Am constatat
Ironii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12583_a_13908]
-
decisiv este contextul, contrastul între ceea ce presupunem și așteptăm să spună cineva și ceea ce efectiv acesta spune. La fel de normală este însă manifestarea unei tendințe de clarificare, de explicitare, care subliniază ironia prin mărci specifice. Din punct de vedere strict estetic, ironia e cu atît mai reușită cu cît presupune mai multă indecizie a interpretării; în practica unei comunicări curente, însă, poate fi mai comodă și mai sigură tocmai dezambiguizarea. Am constatat de mai multe ori că ironia nemarcată - ca ton și
Ironii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12583_a_13908]
-
de vedere strict estetic, ironia e cu atît mai reușită cu cît presupune mai multă indecizie a interpretării; în practica unei comunicări curente, însă, poate fi mai comodă și mai sigură tocmai dezambiguizarea. Am constatat de mai multe ori că ironia nemarcată - ca ton și atitudine generală a unui text -, nu este percepută de mulți dintre cititori; cred că o testare a receptării ar produce rezultate surprinzătoare, demonstrînd că foarte des enunțurile ironice sînt luate în serios. Mărcile ironiei însoțesc de
Ironii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12583_a_13908]
-
ori că ironia nemarcată - ca ton și atitudine generală a unui text -, nu este percepută de mulți dintre cititori; cred că o testare a receptării ar produce rezultate surprinzătoare, demonstrînd că foarte des enunțurile ironice sînt luate în serios. Mărcile ironiei însoțesc de obicei elemente izolate - cîte un cuvînt, o expresie - dar au efect asupra întregului text, în măsura în care e de așteptat ca autorul care a avut o atitudine ironică într-un punct al discursului să repete acest joc și în alte
Ironii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12583_a_13908]
-
discursului să repete acest joc și în alte locuri. Mijloacele de dezambiguizare folosite în scris - ghilimelele și punctele de suspensie -, ca și cele specifice comunicării orale - o anume intonație și, în ultimul timp, gestul de "punere a ghilimelelor" - reduc subtilitatea ironiei la o destul de banală folosire a unor cuvinte cu sens schimbat. Tipice semnale lexicalizate sînt mărcile distanțării, în relatarea ironică a opiniei altuia: cică, vezi Doamne, pasămite, chipurile, măi să fie! Există însă și un alt tip de mărci, mai
Ironii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12583_a_13908]
-
mascaradă" (EZ 134, 1992); "primea o serie de pumni sănătoși de la un vechi partener de afaceri" (Independent, 22, 2001) etc. Cred că s-ar putea alcătui un lung inventar al mijloacelor de care limba română actuală dispune pentru a marca ironia în: dependente, desigur, de preferința multor vorbitori și autori pentru un anume stil "bășcălios".
Ironii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12583_a_13908]
-
encomiastice sînt contrabalansate de un constant efort analitic și de un (prim) impuls polemic al cărții. Nu numai oamenii sînt cei care trezesc glasul memorialistului, ci și locurile. Petru Poantă știe să întoarcă subtil evocarea apreciativă în (blîndă sau tăioasă) ironie. Ne rămîne în minte după lectură evocarea Clujului intelectual, dar ea capătă contrast și adîncime dacă o suprapunem atmosferei din Facultatea de Filologie, cu foarte mulți studenți - peste 400 într-un singur an, apreciază autorul: "veniseră în prima zi de
Pledoarie pentru Echinox by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/12599_a_13924]
-
sînt identificabile simultan în două realități: într-o realitate a memoriei, a contextului funcțional, și într-una a gratuității, a jocului formal care le preschimbă funcția în ficțiune. O asemenea stare de ambiguitate, în care gravitatea și ludicul, solemnitatea și ironia sînt prezente în aceeași măsură, în care este posibilă o glisare permanentă în cîmpul unor identități instabile, cu toate că nu mai este o noutate încă de pe vremea lui Duchamp, are în continuare o putere de seducție care te împiedică să-i
Ambiguitatea obiectului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12589_a_13914]
-
forme, substanțe, densități și tonuri diferite fără o altă justificare decît aceea a unei conviețuiri legitime sau aleatorii. în aceste cutii, valize, dulapuri și în tot felul de alte recipiente, mai mult sau mai puțin identificabile, se adună toată tandrețea, ironia, patetismul, bogăția și disperarea mocnită a unei conștiințe neobosite și profunde. Neobosite prin puterea de a lupta cu neantul și profunde prin inocență, prin bucurie și prin împăcarea subînțeleasă cu ideea zădărniciei.
Ambiguitatea obiectului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12589_a_13914]
-
din zi în noapte, din noapte în zi. Interesant este cum s-a speculat aici, emoțional, dialogul fără cuvinte, "joaca" dintre Leonida și Efimița. Dedesubturile gesturilor, ascunzișurile unuia față de celălalt (jocul cu sticla de țuică), supremația bărbatului în casă și ironia, lizibilă în ochii consoartei. De fapt, acest spectacol pare să fie un studiu al gesturilor dintre un soț și o soție, un cuplu singur, fără copii lîngă ei, un cuplu care așteaptă parcă doar derularea, aceeași, monotonă, a unui număr
Lăsata secului (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12587_a_13912]
-
Aristarc în carne și oase. Mai întîi, într-un text perfect opac despre Aristide Burileanu, Florescu vorbește enorm și reușește performanța de a nu spune nimic. Iată mostra: ,, Calofilismul stilistic, observă cu mare acuitate N. F., ca și înclinarea spre ironia fină și dezvăluirile șocante, privind mediul social aristocratic, în care se urmăresc cu o curiozitate maladivă stările de boală și condiția limită a existenței, preocupă permanent dezbaterile de sorginte intelectuală pe care le propune Burileanu, interesat în aceeași măsură să
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12594_a_13919]
-
lui Arent van Nieukerken: "Moralismul ironic al poeziei poloneze din secolul douăzeci" și am căutat unul care să-i răspundă, referindu-se la poezia noastră. Oare poezia lui Ion Barbu și, în general, modernismul românesc nu meritau mai mult? Culmea ironiei, în Index, la pagina indicată pentru Ion Barbu apare Eugen Barbu (!) În plus, din articolul lui Endre Bojtar: "Avangarda în literatura Europei Est-Centrale" lipsește inexplicabil numele lui Gellu Naum. Cu toate aceste obiecții, care seamănă uneori cu "nodurile în papură
Pe nisipuri mișcătoare by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12613_a_13938]
-
în care ne bălăcim are valoare de utopie la periferii. De la personaje fără brațe să trecem la unul fără un braț, de unde și titlul Îmbrățișarea pierdută. Al patrulea lungmetraj al lui Daniel Burman. Personajul principal, Ariel Makaroff (Daniel Hendler) are ironia tragică a unui personaj compus de Philip Roth, dar și consistența unuia din Seinfeld. Vezi replica unui rabin: "Nepoții sunt răsplata pe care ne-o dă cel de sus pentru că nu ne-am omorât copiii". Descendent al unor emigranți evrei
Lungmetrajele combatante pentru trofeul anonim by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11348_a_12673]
-
și de el. Iubirile mele sunt bucuroase, luminoase, deschise. Sau nu sunt. M-am întrebat de multe ori ce aveau în comun bărbații de care m-am îndrăgostit. O mulțime de lucruri, sigur, dar cele mai importante erau complicitatea și ironia. Asta e important. Altfel nu mă interesează. Sunt singură? Nu-i nimic. Mai bine singură decât sufocată de o iubire care să-mi sleiască pofta de viață..." (pp. 123-124). Această poftă de viață nefiind deloc o vorbă goală. ,Desperecheată și
Femeia în fața oglinzii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11277_a_12602]
-
asumate în 1986, cu puțin înainte de a se stinge din viață și cu instrucțiuni ferme ca el să nu fie citit decât postum. Stanciu Stroia nu e scriitor. El are o singură mare pasiune, în afară de medicină, și aceea este istoria. Ironia soartei a făcut ca el să fie chiar în situația de a face istoria. Drept care scrie despre sine fiindcă vrea să păstreze istoria vie. El se simte una cu eroii războaielor - de la alipirea Transilvaniei la țară pănă la cele mondiale
Mărturia doctorului Stanciu Stroia by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/11333_a_12658]
-
ce trăiau din negoțul cu propriul trup, Alexandru Paleologu descoperea cu fervoare misterul adânc, partea metafizică a inegalabilelor noastre semene. Paginile despre femei - inclusiv despre personajele literare feminine - se numără între vârfurile de expresivitate ale acestui artist al sfidării și ironiei amorsate retoric. Caz rarisim, tot ce a scris Alexandru Paleologu nu numai că e valoros, dar va trece cu siguranță proba timpului. Eleganța stilistică, mascată de-un savant colocvialism, e aceea a marii eseistici de totdeauna, de la Montaigne la oamenii
Eleganța sfidării by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11338_a_12663]
-
mai important dușman al împărăției, comandantul Babang, care niciodată nu plătea tributul la timp și plasa întruna peste granițele imperiului cîini infectați cu fel de fel de boli. Împăratul stătea la intrarea în templu și cerceta cerul. Nori plini de ironie se fugăreau pe sus. îl ironiza azurul celest și-l ironiza vîntul călduț care-i mîngîia fața. Pe neașteptate, auzi voci. Un bărbat în vîrstă ducea de mînă un copil pe aleea care mergea spre templu. - Binele, copile, nu-și
Două proze de Laszlo Darvasi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/11332_a_12657]
-
spuneam...) Insectarul literaturii române de la origini pînă la sfîrșit (vreo aluzie la frazele lui Călinescu, simetrice precum fluturii cap de mort, Radu Petrescu dixit?...). Și nu doar române. Apocalipse parșive (luate din Llosa), zmee și curcubee (din Pynchon), și-o ironie ŕ l'anglaise, într-un amestec amintind de orice, fără să semene cu nimic. În romanul ca o cutie de chibrituri (pe care nu-i exclus să fie pictat un fluture), din fiecare vers al prologului (o să-l citez pe
Entomologicum Magnum by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11343_a_12668]
-
vieții; ci, dimpotrivă, dintr-o abordare frontală a acestora, cu grumazul pus benevol la jugul familial și obștesc. Problemele lui Moromete, mari și multe, îl înconjoară ca un roi de viespi de la începutul și până la sfârșitul romanului. Cu o anumită ironie a destinului conturat, acesta se încheie printr-o rezolvare radicală: capul familiei vinde o parte din pământ și, cumpărând doi cai, achită și toate datoriile restante: fonciirea, rata anuală la Bancă, datoria către Aristide, taxele de internat ale lui Niculae
Marele singuratic - I by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11344_a_12669]
-
1955, Herman Hesse își lua cu adîncă durere rămas bun de la Thomas Mann, ,prietenul drag, marele coleg, maestrul prozei germane" care în ciuda ,marilor succese și onoruri" era insuficient cunoscut. ,Empatia, fidelitatea, simțul răspunderii și capacitatea de a iubi, ascunse în spatele ironiei și virtuozității sale, calități care decenii la rînd au rămas inaccesibile publicului larg, vor menține vii opera și amintirea sa cu mult dincolo de vremurile zbuciumate în care ne aflăm". În elogiul său, Hermann Hesse ridica discret de pe fața marelui dispărut
Comemorare - Posteritatea lui Thomas Mann by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11375_a_12700]
-
exegeții au încercat a o smulge cu totul. Homosexualitatea sa latentă a fost atît de supralicitată, încît s-a transformat într-un clișeu la fel de nerelevant și obositor ca și acela al legendarelor metehne ale maestrului: ,atitudinea rece, distantă față de semeni, ironia suverană și condescendentă, egomania, setea de glorie, ipohondria." Au continuat să fascineze și virtuțile ,machiavelice": abilitatea, spiritul diplomatic, iscusința cu care Thomas Mann a știut să-și instrumentalizeze și manipuleze contemporanii. Corespondența o dovedește din plin - a ținut Marcel Reich-Ranicki
Comemorare - Posteritatea lui Thomas Mann by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11375_a_12700]
-
se tîrîie inși" se înfruntă cu un carnaval de munte, unde obrăzarele sînt chipurile strămoșilor oameni, fraților fiare. Versurile cad amestecate. Cînd dure, baladești, greu de luat în serios tocmai fiindcă sînt înspăimîntător de serioase, cînd înmuiate, dînd-o cîteodată pe ironie, pe zăngănit de mecanisme. Trebuie să spun că prefer absurdul piețelor pustii, în care vînd și cumpără un Orb și un Străin, imaginilor ,mărețe": ,omul va justifica fulgerele: apropie ele oare pe/ om de Dumnezeu sau doar îl spulberă în
Iubirile unui uituc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11360_a_12685]
-
poemul epic Cleopatra de Nicolai Costenco (p. 56-65), trecând prin inflexiunile argheziene din Mărțișor de George Meniuc (p. 67), elogiul corporalității din Nud de Valentin Roșca (p. 85) sau Metamorfoză de Emil Loteanu (p. 94-95), pentru a ajunge la suava ironie din Probabil Lorelei de Leo Butnaru (p. 166-168) și la scenariul abstract din Adam și Eva sau dialectica singurătății de Teo Chiriac (p. 205-209). Senzualitatea îndrăzneață se asociază cu reflecția autoironică în postmodernismul de un erotism livresc, pudibond, al lui
Privighetori printre vrăbii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11367_a_12692]
-
încât nu se sfiește să lase la vedere mecanismul invenției exacerbate, parcă spre a o discredita dezinvolt. Duce până la ultima limită amplificarea temei și angajarea tuturor artificiilor narative de construcție a romanului, nu fără un rost ostentativ. Inflația verbală naște ironia. La încheierea lecturii ai impresia că acesta e ultimul roman, că specia trebuie să moară de istovire a propriilor posibilități. întocmai ca și proliferarea tematică a inumanului creat prin epuizarea inventivității umane. Ca ficțiune profetică, Război cu salamandrele duce până la
Un roman al ecologiei umane by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11418_a_12743]