8,846 matches
-
formula 117 unde "k" este o constantă. Funcțiile de forma formula 91 sunt numite Limita Funcțiilor Hipergeometrice Confluente, fiind strâns legate de funcțiile Bessel. Ecuația diferențială a acestei funcții este: Când "a" nu este un întreg pozitiv, substituția formula 121 ne dă soluția liniar independentă formula 122, astfel încât soluția generală este unde k, l sunt constante. Funcțiile de forma formula 92 se numesc Funcții Hipergeometrice Confluente de speța I-a, scrise și sub forma formula 125. Funcția incompletă gamma formula 126 este un caz special, care are următoarea
Serie hipergeometrică () [Corola-website/Science/317625_a_318954]
-
se numesc Funcții Hipergeometrice Confluente de speța I-a, scrise și sub forma formula 125. Funcția incompletă gamma formula 126 este un caz special, care are următoarea ecuație diferențială: sau Când b nu este un întreg pozitiv, substituția formula 129, ne dă soluția liniar independentă: unde "k", "l" sunt constante. Când n este negativ, formula 132 este un polinom. Acestea sunt de fapt Polinoame Laguerre, făcând abstracție de o constantă. Acest lucru arată că și Polinoamele Hermite pot fi exprimate în termenii funcției formula 133. Istoric
Serie hipergeometrică () [Corola-website/Science/317625_a_318954]
-
în urma unor procese de producție sunt transformate în bunuri comercializabile care sunt difuzate în cadrul economiei. Roy Rothwell (1994) a oferit o perspectivă istorică a procesului de inovare, sugerând că opiniile asupra naturii procesului de inovare au evoluat de la un model liniar (decada 1950-1960) spre modele complexe și integrate (1980-1990). Modelele de inovare detaliază relațiile și fluxurile de informații între departamentele firmelor industriale și în relație cu clienții. Rothwell (op.cit.) a identificat 5 generații de modele ale procesului de inovare care relevă
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
firmelor industriale și în relație cu clienții. Rothwell (op.cit.) a identificat 5 generații de modele ale procesului de inovare care relevă etapele de evoluție a realității economice și a gândirii economice a comunității oamenilor de știință. Prima generație de modele liniare care au fost prevalente între anii 1950-1960 (vezi și ) a fost reprezentată de modele de tip "technology push" ("tehnologia care împinge"), considerându-se că inovațiile tehnologice apar sub impulsul activităților de cercetare-dezvoltare : procesul de inovare începe cu o descoperire științifică
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
tehnologie inovativă. Industria farmaceutică este caracterizată mai ales de modelul "technology-push". A doua generație de modele a apărut la sfârșitul decadei 1960 și începutul anilor 1970, fiind denumite ""market pull"" (în trad. "piața care trage"). Aceste modele sunt de asemenea liniare și presupun că inovațiile derivă dintr-o cerință percepută de piață, care influențează direcția și rata dezvoltării tehnologice, iar cercetarea-dezvoltarea are numai rol reactiv în procesul inovațional. Orientarea întregului proces inovațional are loc spre satisfacerea exigențelor consumatorilor. Fazele modelului "market
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
are numai rol reactiv în procesul inovațional. Orientarea întregului proces inovațional are loc spre satisfacerea exigențelor consumatorilor. Fazele modelului "market pull" sunt următoarele: Cerințele pieței→ C&D→ Fabricație→ Vânzări Modelul "market pull" este bine reprezentat de industria alimentară. Ambele modele liniare au fost supuse unor serii de critici, deoarece erau reprezentări foarte simplificate care distorsionează realitatea procesului de inovare, proces care nu este liniar, ci este afectat de bucle de feedback între fazele în curs de desfășurare. A treia generație de
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
Cerințele pieței→ C&D→ Fabricație→ Vânzări Modelul "market pull" este bine reprezentat de industria alimentară. Ambele modele liniare au fost supuse unor serii de critici, deoarece erau reprezentări foarte simplificate care distorsionează realitatea procesului de inovare, proces care nu este liniar, ci este afectat de bucle de feedback între fazele în curs de desfășurare. A treia generație de modele este reprezentată de așa-numitul proces de inovare ""prin cuplaj"" , care poate fi considerat ca o cuplare (combinare) a modelelor "technology push
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
prin cuplaj"" , care poate fi considerat ca o cuplare (combinare) a modelelor "technology push" și "market pull". Acest model este centrat pe un proces interactiv, cu accent pe efectele de feedback între fazele de piață și de cercetare ale modelelor liniare precedente. Procesul de inovare "prin cuplaj" este secvențial din punct de vedere logic, deși nu neapărat continuu și poate fi divizat în faze interdependente distincte funcțional, însă care interacționază prin feedback-uri spre faza precedentă. Modelul sugerează că furnizorii și
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
de automobile, prin reducerea timpilor de dezvoltare și a costurilor, evitându-se necesitatea fabricării lente a prototipurilor pentru testele de siguranță în fazele timpurii ale procesului de proiectare și cheltuielile pentru distrugerea fizică a acestora. Unele dintre modelele de inovare liniare prezentate sunt mai adecvate pentru anumite industrii și în anumite contexte. De exemplu, modelul "Technology push" poate fi observat în domeniul tehnologiilor complexe (în industria farmaceutică), în timp ce inovațiile "Market pull" sunt reprezentate mai bine în industria alimentară. Însă în multe
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
fi observat în domeniul tehnologiilor complexe (în industria farmaceutică), în timp ce inovațiile "Market pull" sunt reprezentate mai bine în industria alimentară. Însă în multe organizații, procesul de inovare este mai mult sau mai puțin un amestec al acestor două modele. Modelele liniare au fost comparate, metaforic, cu o conductă, deoarece conform acestor construcții teoretice, o creștere a fluxurilor de inputuri, dinspre amonte, va conduce la creșterea directă a numărului de noi produse și procese comercializabile, care vor influența fluxul în aval. Pentru
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
construcții teoretice, o creștere a fluxurilor de inputuri, dinspre amonte, va conduce la creșterea directă a numărului de noi produse și procese comercializabile, care vor influența fluxul în aval. Pentru a rezuma, modelele procesului de inovare au evoluat de la modele liniare simple la modele complexe de inovare în rețea cu integrarea sistemelor. Istoricul modelelor liniare. Modelele liniare ale proceselor de inovare au reprezentat, la originea lor, construcții teoretice ale industriașilor, consultanților și instituțiilor educaționale de afaceri, secondate de economiști. Sursa precisă
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
directă a numărului de noi produse și procese comercializabile, care vor influența fluxul în aval. Pentru a rezuma, modelele procesului de inovare au evoluat de la modele liniare simple la modele complexe de inovare în rețea cu integrarea sistemelor. Istoricul modelelor liniare. Modelele liniare ale proceselor de inovare au reprezentat, la originea lor, construcții teoretice ale industriașilor, consultanților și instituțiilor educaționale de afaceri, secondate de economiști. Sursa precisă a modelului liniar rămâne nebuloasă și nu a fost niciodată documentată. Unii autori consideră
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
numărului de noi produse și procese comercializabile, care vor influența fluxul în aval. Pentru a rezuma, modelele procesului de inovare au evoluat de la modele liniare simple la modele complexe de inovare în rețea cu integrarea sistemelor. Istoricul modelelor liniare. Modelele liniare ale proceselor de inovare au reprezentat, la originea lor, construcții teoretice ale industriașilor, consultanților și instituțiilor educaționale de afaceri, secondate de economiști. Sursa precisă a modelului liniar rămâne nebuloasă și nu a fost niciodată documentată. Unii autori consideră că acest
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
modele complexe de inovare în rețea cu integrarea sistemelor. Istoricul modelelor liniare. Modelele liniare ale proceselor de inovare au reprezentat, la originea lor, construcții teoretice ale industriașilor, consultanților și instituțiilor educaționale de afaceri, secondate de economiști. Sursa precisă a modelului liniar rămâne nebuloasă și nu a fost niciodată documentată. Unii autori consideră că acest model provine direct din lucrarea lui V.Bush (1945) ""Science: The Endless Frontier". V.Bush a evidențiat legăturile cauzale dintre știință (și anume cercetarea de bază) și
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
Frontier". V.Bush a evidențiat legăturile cauzale dintre știință (și anume cercetarea de bază) și progresul socio-economic, totuși nu a dezvoltat un argument complet pe baza unui proces secvențial, divizat în elementele (fazele) sale. Benoit Godin (2006) consideră că modelul liniar s-a dezvoltat în timp în trei etape. În prima etapă, de la începutul secolului XX până la circa 1945, a fost construită legătura cauzală dintre "cercetarea de bază" și "cercetarea aplicativă". În a doua etapă,desfășurată între 1934 până la circa 1960
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
cauzală dintre "cercetarea de bază" și "cercetarea aplicativă". În a doua etapă,desfășurată între 1934 până la circa 1960, a fost adăugat un al treilea termen în discuție, și anume dezvoltarea experimentală. Ultima etapă, începută în anii 1950, a extins modelul liniar la activități non-C&D, cum sunt producția și difuzarea. Această ultimă extindere a modelului liniar a fost elaborată de economiști din școlile de afaceri. Cele trei etape de dezvoltare a modelului corespund celor trei preocupări sau politici publice: susținerea publică
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
până la circa 1960, a fost adăugat un al treilea termen în discuție, și anume dezvoltarea experimentală. Ultima etapă, începută în anii 1950, a extins modelul liniar la activități non-C&D, cum sunt producția și difuzarea. Această ultimă extindere a modelului liniar a fost elaborată de economiști din școlile de afaceri. Cele trei etape de dezvoltare a modelului corespund celor trei preocupări sau politici publice: susținerea publică pentru cercetarea universitară (cercetarea de bază), importanța strategică a tehnologiei pentru industrie (dezvoltarea) și impactul
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
a modelului corespund celor trei preocupări sau politici publice: susținerea publică pentru cercetarea universitară (cercetarea de bază), importanța strategică a tehnologiei pentru industrie (dezvoltarea) și impactul cercetării asupra economiei și societății (difuzarea). Este de menționat, totuși, că oponenții (criticii) modelului liniar consideră că liniaritatea este o ficțiune și că modelul este o entitate retorică. (Godin, Benoit, 2006, op.cit.). Abernathy și Utterback (1975) au prezentat un model dinamic al inovării de produs și de proces. În acest model se consideră că inovațiile
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
este întrucîtva diferit de condiția inițială; ٭parcursul ("journey"- l.engleză) inovației apare în mod predictibil, cibernetic. Autorii acestui model consideră că inovația este un proces repetitiv, convergent și divergent, prin urmare proiectele de generare a inovației nu au un parcurs liniar de la momentul inițial spre final, ci rezultatele parțiale sunt precursori pentru idei noi. Inovarea presupune abordarea necunoscutului, evenimente neprevăzute, obiective ambigui, astfel că este ,în mod inerent, un proces haotic. Van de Ven et al.(op.cit.) propun un model de
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
pentru a crea infrastructura necesară implementării. "Etapa de implementare/finalizare". Implementarea unei inovații presupune numeroase resurse. Această etapă constituie un proces complex de integrare a resurselor și a infrastructurii, pentru a satisface cerințe predefinite. Modelele interactive diferă substanțial de cele liniare, reprezintă o alternativă la acestea, fiind mult mai precise în descrierea relațiilor complexe din cadrul proceselor de inovare. Din categoria modelelor interactive face parte "modelul cu legături în lanț" ("chain-linked model"- l.engl.), care a fost propus de Stephen Kline și Nathan
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
implică cinci traiectorii majore de activități pe parcursul procesului de inovare. "Prima traiectorie" este denumită "lanțul central de inovare" și începe cu un proiect care se continuă prin dezvoltare și producție spre marketing și distribuție. Această primă traiectorie are un caracter liniar. "A doua traiectorie" este reprezentată de bucle de feedback care leagă fiecare fază din avalul lanțului central cu cea care o precede. Dintre acestea, cel mai important este feedback-ul de la clienții sau utilizatorii viitori ai inovației. "A treia" traiectorie
Modele ale procesului de inovare () [Corola-website/Science/317627_a_318956]
-
teoria Bose-Einstein, vezi ecuația Gross-Pitaevskii. În fizica teoretică ecuația neliniară a lui Schrödinger (NLSE) este versiunea neliniară a ecuației lui Schrödinger. Este o ecuație a unui câmp clasic cu aplicații în optică si unde generate de vânt. Spre deosebire de ecuația Schrödinger liniară, ecuația neliniară nu descrie niciodată evoluția în timp a unei stări cuantice. Ea este exemplul unui model integrabil. În mecanica cuantică, ecuația neliniară este un exemplu al câmplului neliniar Schrödinger, iar când acesta este cuantificat canonic, descrie o particulă bosonică
Ecuația Schrödinger neliniară () [Corola-website/Science/317730_a_319059]
-
parantezele Poisson prin comutatori: iar prin ordine normală hamiltoniană: Versiunea cuantică a fost rezolvată prin metoda Bethe ansatz. De asemenea a fost evaluată și funcția de corelare cuantică, vezi . este integrabilă: ea poate fi rezolvată cu metoda dispersiei inverse. Sistemul liniar corespunzător este cunoscut sub numele de sistem Zakharov-Shabat: unde Ecuația neliniară a lui Schrödinger apare ca o conditie de compatibilitatea a sistemului Zaharov-Shabat: Setând formula 11 sau formula 12, se obține ecuația neliniară Schrödinger cu intercțiune atractivă sau repulsivă. O abordare alternativă
Ecuația Schrödinger neliniară () [Corola-website/Science/317730_a_319059]
-
simplectică își are originile în Hamiltonianul din mecanica clasică, în care spațiul fazelor unor sisteme clasice are structura unor mulțimi simplectice. Adjectivul simplectic a fost introdus de matematicianul Hermann Weyl pentru a desemna "grupul simplectic" formula 1, adică, grupul automorfismelor reale liniare formula 2 care combină înmulțirea cu i prin el însuși. Acest grup a fost numit grup liniar complex, putând produce confuzie de nume cu grupul de automorfisme liniare complexe. Hermann Weyl își justifică alegerea astfel: Mai exact, adjectivul "simplectic" se bazează
Geometrie simplectică () [Corola-website/Science/317822_a_319151]
-
are structura unor mulțimi simplectice. Adjectivul simplectic a fost introdus de matematicianul Hermann Weyl pentru a desemna "grupul simplectic" formula 1, adică, grupul automorfismelor reale liniare formula 2 care combină înmulțirea cu i prin el însuși. Acest grup a fost numit grup liniar complex, putând produce confuzie de nume cu grupul de automorfisme liniare complexe. Hermann Weyl își justifică alegerea astfel: Mai exact, adjectivul "simplectic" se bazează pe cuvântul greceasc συµπλεκτικoς, traducerea cuvântului latin complexus. Cuvântul latin a dat denumirea de complexitate, de unde
Geometrie simplectică () [Corola-website/Science/317822_a_319151]