14,286 matches
-
aurul cerșetorului - frunza de salcâm Stradă pustie - hârjonindu-se frunze gonesc pe vânt Toamna spectacol de sunet și lumină - ciori și nori vineți Frunzele ude abțibilduri pe geamuri - toamna-n grădiniță Secera lunii se ascunde printre nori - frunzele-s roșii Picuri rubinii - printre spinii ascuțiti surâsul toamnei Copaci desfrunziți - fără tata acasă anotimp în tuș Vânt rece-n scrânciob îngânând guguștiucii - tot parcul pustiu Toamna la scăldat - soarele-n copca azurie dintre nori Mai multă lumină pe drumul din pădure - cum
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
un mănunchi ce atârna de o grindă, începu să curețe una și, înapoi în hamac, ochii i se opriră într-un punct ce se mișca acolo, departe, la capătul mlaștinii. Își șterse ochelarii cu o batistă zdrențuită, își masă un pic al pleoapele și privi din nou. Nu era nici o îndoială: punctul se mișca pe apă. Un bărbat vâslea ritmic la pupa unei bărci mari. Zâmbi când putu recunoaște pieptul gol, păros, și basca părintelui Carlos. „Au trecut trei luni“, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de pe fața pământului. Și îi am pe fiii mei. Casa mea. Librăria. — Fiii tăi sunt departe. Casa poți să o închiriezi. Librăria, să o vinzi. — Știu. Dar nu asta mă leagă de aici. Nu e nimic foarte important. Nici măcar un pic important. Este teama de necunoscut, de a nu ști să mă descurc în lumea aceea. Cred că majorității oamenilor li s-ar întâmpla la fel. Pe de o parte, simt dorința de a abandona totul, și sunt sigură că acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Veni către ei, cu o mină deschisă și Întrebătoare, fără să zâmbească, Însă cu siguranță nebănuitor. — Da? Întrebă el În engleză. Pe mine mă căutați? — Sergent Edward Kayman? Întrebă Ambrogiani. — Mda. Cu ce vă pot fi de folos? E-un pic cam devreme, nu-i așa? Brunetti păși În față și Întinse mâna. — Bună dimineața, sergent. Sunt Guido Brunetti de la poliția din Veneția. Americanul Îi strânse mâna; avea o strânsoare fermă și puternică. — Sunteți departe de casă, nu-i așa, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ceva de băut? Întrebă contele, ducându-se la dulăpiorul unde se afla, deja desfăcută, o sticlă de Dom Perignon, Într-o frapieră argintie plină cu gheață. Brunetti Îl cunoștea pe conte destul de bine ca să știe că nu era absolut nici un pic de afectare În acest gest. Dacă ar fi preferat să bea Coca-Cola, contele ar fi ținut o sticlă de plastic de-un litru și jumătate În exact aceeași frapieră și ar fi oferit-o În aceeași manieră oaspeților săi. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
acesta, putea da tonul pentru o seară la Al Covo. Dacă Îi Întorcea spatele contele, poate că reușea să fugă cu frapiera și astfel să-și achite consumația de la cină. Contele turnă șampanie Într-un pahar nou, mai adăugă un pic și-n paharul său, și i-l dădu pe primul lui Brunetti. Luăm loc, Guido? Întrebă el, conducându-l spre două fotolii Întoarse cu fața spre apa Întinsă. După ce se așezară amândoi și după ce Brunetti gustă vinul, contele Întrebă: — În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
erou. Dar apoi adăugă, mai practic: Dar probabil că-i o idee rea. Își va instala prieteni la ambele capete ale pasarelei și nu există nici un loc la capete unde să poți sta fără să fii văzut. Pe deasupra, nu e pic de răutate În Ruffolo. N-a fost niciodată violent. Aș putea merge acolo să Întreb dacă nu pot sta În una dintre case. — Nu, nu cred că-i o idee bună. S-ar gândi la asta și prietenii lui probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
am fost surprins la Început. Tonul lui Viscardi sugera că surprinderea sa era rezultatul descoperirii că domnul conte a permis ca fiica lui să ia În căsătorie un polițist, mai ales pe acesta. — Ce coincidență, Înțelegeți, adăugă Viscardi, doar un pic prea târziu, și zâmbi din nou. — Desigur. M-am simțit, cât se poate de sincer, Încurajat să aflu că sunteți Înrudit cu contele. Brunetti Îi aruncă o privire Întrebătoare. — Adică, asta mi-a oferit posibilitatea de a vă vorbi sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
pahar de vin (În ital. În orig.). Mestrino - comună În provincia italiană Padova din regiunea Veneto. Oraș din sudul Olandei. polenta - terci dens făcut din făină de porumb fiartă În apă; un fel de mămăligă (În ital. În orig.) Un pic, foarte puțin (În ital. În orig.). Intră (În ital. În orig.) Referire la transformarea substantivului „liaison“ (din „liaison officer“ - ofițer de legătură) În verbul „to liaise“ (a intra În legătură). Mulți dintre noi vorbim italiana. (În ital. În orig.) cantină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Aș vrea să cumpăr niște adevăr. Mi-ar trebui să construiesc o casă: (Bani am`mprumutat de la un văr Teren aveam, de când am fost mireasă). Și dragoste mi-a trebui, un pic Să-mpodobesc odaia dinspre mare Cu strigăt de copil și de bunic, Să nu mai simt tăcerea când mă doare. Și-n strop de apă vie-ntr-un ghioc Să mă despartă-ncet de cele scrise Și să-mi arate
Dorințe. In: Anotimpuri by Popa Emilian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/264_a_568]
-
apă cu firicel de apă împrăștie dinlăuntrul lor recolta abundentă ce urcă mai apoi spre un cer ce le întâmpină cu alb pufos de nori. E cer, e soare, e nor... totul e nor acum, într-o contopire perfectă de picuri străvezii. Milioane de nori ce-mi plouă în mine oceanul de primăveri, de toamnă, de ierni și veri, într-o curgere neîntreruptă. Șuvoaie de apă ce se preling în jos, în lume, în mine... oceane de apă ce au fost
Norii - ocean de apă. In: ANTOLOGIE:poezie by Ella-Anelisse Corozel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_671]
-
tortul înainte de serbare, se rugă Jester. Artificiile nu le poți vedea, pentru că odată aprinse zboară în înaltul cerului și nu se mai întorc. Tortul însă ți-l pot arăta. Vai, ce tort frumos! exclamă Jester. Pot să gust? Nu, niciun pic, îi interzise Împăratul, n-ai mâncat încă la prânz. Te rog să duci tortul la bucătărie, să nu se strice. Altfel îl vom arunca. Jester luă tortul și-o porni spre bucătărie. Vai, chiar la bucătărie? gândi el. Dacă mi
Jester şi Balaurul. In: ANTOLOGIE:poezie by Andreea-Ramona Căuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_668]
-
fetele se transformară în dulciuri și încăpură cu ușurință în traista lui Zăhărel. Zăhărel fugi spre lacul de ciocolată, dar își dădu seama că vrăjitorul îl urmărea. Când acesta se pregătea să arunce o vrajă spre el, prințul scoase un pic de praf de sare și îl aruncă spre el. O bubuitură se auzi și vrăjitorul se făcu nevăzut. Viteazul se aruncă în mijlocul lacului de ciocolată și fu înconjurat de o lumină orbitoare. Se trezi în mijlocul regatului său, unde era tot
Povestea lui Ciocolată-Împărat. In: ANTOLOGIE:poezie by Anca Gălăţanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_679]
-
călătoriile în familie care pot însemna doar drumeții în natură. Dar copilăria nu e doar o bucurie eternă, e o perioadă presărată și cu tristeți poate mărunte, poate semnificative... E toamna, anotimpul culorilor arămii și al cerului plumburiu ce cerne picuri ușori de ploaie dansând cu vijelia vântului, al migrației păsărilor spre țările însorite. Covor foșnitor de frunze zgomotoase uscate, vânturate energic deasupra capetelor jucăușe și avide să prindă ultima zi blândă în natură. E vremea neplăcerilor copilăriei, a momentelor triste
Mofturile copilăriei. In: ANTOLOGIE:poezie by Raluca Gavrilă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_678]
-
săltând peste dealurile crispate de apă, plutind deasupra conacului solitar și dansând cu picurii grăbiți; un ultim moment de pace trăit de noi... Gata! chițăi o voce, care putea fi a Celiei sau a Odettei. Liniștea, fulgerător, alternă de la pacea picurilor de ploaie, la răcnete disperate, înăbușite. Ion începu să meargă calm în căutarea lor. Mersul se acompaniază cu loviturile de tobe; ritmat, febril... Urmară pași mari grăbiți, auzindu-se în toată casa. O clipă, tăcere... Pe urmă două îm pușcături
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
și de cutii nespălate, care urmau să primească noi identități reciclate. De presupus că în zona gospodăriei. Alice a picurat niște Fairy peste ele și a dat drumul la apă caldă. Numai ca să descopere că pe țeavă nu curgea nici un pic de apă caldă. Groaza a pus stăpânire pe ea. Boilerul se hotărâse să se strice din nou tocmai în dimineața asta. Era imposibil așa ceva. Oare el nu era conștient că aveau de umplut o cadă de naștere? —Moașele or să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
afară. În schimb, Alice s-a concentrat pe aspectele pozitive. Ca masa de schimbat scutece pe care Jake o construise din recipiente de lapte goale. De fiecare dată când era tentată să considere că masa era prea șubredă și un pic cam prea joasă, imediat se întreba câți tați s-ar fi deranjat să construiască așa ceva primului lor născut. Era greu de imaginat o expresie mai emoționantă a devotamentului patern, combinată, desigur, cu devotamentul față de planetă. —E cea mai ecologică masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
decât capul. După care începi să-i îndeși mâncarea în gură. Pe chipul lui Jake s-a întipărit o expresie disprețuitoare. —Sună dezgustător. — Nu e deloc dezgustător, i-a explicat Hugo cu seriozitate. Nu curge nimic. Nu se face nici un pic de murdărie. N-ai nici o durere de cap. Ar trebui să încercați și voi. Și apoi mai e și pătuțul cu cămașă de forță. Să știi că ăsta e un adevărat miracol. Theo n-a mai reușit să iasă de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
încuviințat Hugo. Dar ai dreptate. A fost o prostie din partea mea să nu învăț nimic de la ea. Hugo a oftat gândindu-se cum se așteptase ca asistenta Harris și apoi Amanda să aibă grijă de Theo, cu puțin sau nici un pic de ajutor din partea lui. Acum i se părea ceva incredibil. Dar oare fusese numai vina lui? Hugo și-a adus din nou aminte de strălucitele discursuri ale Amandei despre cum nu există nici o bucurie mai mare decât să ai grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Nu știu, tot zicea băbatul. Probabil că e un chilipir. Eu nu mă pricep deloc la proprietăți. Într-un final, fata și-a croit drum, printre pietre, către Hugo. — E minunat, sincer, a zâmbit ea. Dar hambarul ăsta e un pic cam..., vocea i-a scăzut, ... scump. Ochii fetei au continuat să-i fixeze pe cei ai lui Hugo într-un fel foarte atrăgător. — Mă întrebam... oare ar trebui să-l cumpărăm? Vreau să spun: e un chilipir? Dacă ați fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ea însăși recunoscuse, neglijată, plictisită, deprimată, singură și nu avea deloc o părere bună despre ea. Hugo a prins-o ferm de umeri și a țintuit-o la o distanță de-un metru. —Ăă, Laura. Ascultă, chestia asta sună un pic cam serios. Nu ai cu cine să vorbești? N-ai nici o prietenă? Laura și-a ridicat înspre el chipul brăzdat de lacrimi, cu ochi îndurerați. N-am nici o prietenă în Bath. Sigur, în afară de Amanda. Dar și ea a dispărut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
piele maro, fără toc s-au oprit chiar sub nasul lui. —Hugo? Era vocea Laurei. —Tu ești? Hugo a ridicat capul șocat. Ea! Vorbea relaxată, de parcă l-ar fi văzut de pe trotuarul de vizavi. Oare femeia asta n-avea nici un pic de rușine? Hugo s-a uitat la ea pe sub sprâncene. Privirea-i era plină de ură. A observat absența obișnuitului roz violent și a pieptului umflat de efortul de a respira. Laura era îmbrăcată cu un pulover cenușiu cu guler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ușa în nas individului, în doi timpi și trei mișcări. - Cred că ați greșit adresa, continuă după ce observă că buzele crăpate continuau să strângă chiștocul de țigară. Dar se întâmplă frecvent, nu trebuie să vă faceți probleme. Am ieșit un pic la aer, în felul acesta, această ploaie insistentă ne-a trimis pe toți în domiciliu forțat. Se dorise un simulacru de glumă, pentru eventuala destindere a atmosferei. Vizitatorul slobozi un oftat, iar chiștocul de țigară zbură pe verandă. Ar trebui
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
gemând, implorând mila care nu avea să vină, apoi o aruncase fix în coș. Ceea ce iarăși îl surprinsese și îl amuzase și își spusese da, ziua asta este altfel, are ceva misterios în ea, poate chiar paranormal, poate chiar un pic de magie, dar cine este magicianul și cine este iepurele scos din joben, la această întrebare poate să răspundă cineva din public? Își imagină - rămăsese tot în mijlocul camerei, nu făcuse nici măcar un singur pas înspre geamantan, prelungea tranziția către Marea
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
manechin (aceasta a fost prima senzație vizuală) care plutea prin aer. Abia pe urmă, după câteva fracțiuni de secundă, observă și mașina care buși copacul, ca într-o luptă disproporționată dintre fier și lemn. Copacul scrâșni și se trase un pic, dar numai un pic, în spate, iar manechinul reveni pe pământ. Pleosc. Și nu mai mișcă. Se deschise portiera pentru două-trei secunde, apoi o mână o trase la loc, cu putere. Mașina dădu înapoi, reveni pe traiectoria inițială și demară
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]